1. Dacă te îmbolnăveşti cumva, întâi de toate mulţumeşte Domnului pentru ea, căci Domnul trimite boala pentru mântuirea noastră. Bolile au fost întotdeauna una dintre cele mai puternice arme pentru salvarea noastră. Fără boli, mulţi oameni nu ar fi ajuns să-l iubească pe Dumnezeu, nu ar fi început niciodată să acorde mai mică atenţie celor trecătoare şi nu ar fi apreciat niciodată pe cele veşnice atât de mult cum o fac acum. Fără boală, mulţi oameni nu s-ar abţine de la săvârşirea păcatelor, aşa cum o fac acum; cu ajutorul bolii, Dumnezeu îi sileşte, să zicem, să părăsească păcatul şi să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Fără boală, mulţi oameni ar deveni o sursă de lacrimi pentru un număr imens de alţi oameni sau o plagă distrugătoare pentru sufletele altor oameni, dar, cu ajutorul unei boli prelungite şi continue, Atotbunul Dumnezeu nu le dă posibilitatea să-şi părăsească casa şi să-i vatăme pe alţii. Cu ajutorul bolii, El le-a tăiat orice contact cu semenii lor, i-a făcut inofensivi şi mai puţin periculoşi faţă de ei înşişi. Aşa că să dăm slavă Domnului că El nu ne lipseşte de harul Lui şi Se foloseşte de una din cele mai puternice arme pentru mântuirea noastră.
2. Mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru boala ta, gândeşte-te cât mai repede şi cât mai atent în ce fel ai păcătuit şi continui să păcătuieşti fără să te căieşti. Dar să nu laşi mândria sau altceva să te înşele. Este posibil să fi şi păcătuit în vreun fel şi să nu te gândeşti la pocăinţă. Nimeni nu este fără de păcat. „Dacă zicem că păcat nu avem ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (I In 1:8).
Când ai făcut vreun păcat, pocăieşte-te imediat şi promite lui Dumnezeu că nu vei mai păcătui.
3. Dar, fie că te afli vinovat sau nu de ceva, gândeşte că boala care s-a abătut asupra ta s-ar putea să fie ultima. Foarte mulţi oameni mor pe neaşteptate de boli de la care nu se aşteptau să fie mortale. De aceea, fără să aştepţi ca boala să ia o întorsătură dramatică, încearcă să te pregăteşti pentru moarte printr-o spovedanie corespunzătoare. Nu lăsa pe mâine această problemă extrem de importantă. Căci moartea poate surveni pe neaşteptate şi boala se poate înrăutăţi în aşa măsură încât spovedania să devină anevoioasă sau chiar imposibil de făcut. După spovedanie vei primi Sfânta împărtăşanie. Aceasta este cel mai bun medicament nu numai pentru sufletul tău, ci şi pentru trup, căci prin Sfânta împărtăşanie Domnul Iisus intră în inimile noastre, El fiind izvorul a tot binele.
4. Dacă după ce ţi-ai examinat conştiinţa în vederea unei spovedanii complete ai constatat că eşti dator cuiva, plăteşte-ţi datoria sau dă instrucţiuni pentru ca datoria să-ţi fie plătită. Dacă constaţi că deţii cumva bunuri pe care le-ai dobândit pe nedrept, înapoiază-le proprietarului imediat.
Dacă îţi aminteşti că ai jignit pe cineva sau că cineva te-a jignit pe tine şi nutreşte duşmănie, atunci împacă-te cu acea persoană repede şi sincer. Nu uita cuvintele înfricoşătoare ale Domnului: „zic ţie: nu vei ieşi de acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban” (Lc. 12:58, 59).
„Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță.”
5. După ce sufletul tău este astfel în siguranţă privind viaţa veşnică, întoarce-ţi atenţia spre condiţia ta temporală. Încearcă repede să faci cele necesare pentru legalizarea bunurilor tale. Nu amâna prea mult, ca să nu ajungi să-ţi petreci ultimele minute atât de preţioase din viaţă – pe care ar trebui să le foloseşti doar pentru suflet – cu probleme materiale sau să fii nevoit să-ţi faci testamentul atunci şi astfel să faci vreo nedreptate. Nu uita că neglijenţa într-un testament legal privind bunurile duce adesea la cele mai mari confuzii şi câteodată la duşmănie între moştenitori, care durează toată viaţa lor şi uneori şi după moarte.
Nu fi răspunzător pentru păcatele altora; fa-ţi testamentul din timp!
6. In timp ce-l faci sau după ce l-ai făcut, dacă ai posibilitatea, cheamă un doctor şi ia medicamentele pe care ţi le prescrie. Nu trebuie să evităm doctorul, căci Domnul l-a făcut şi pe el, spune înţeleptul în Înţelepciunea lui Iisus Sirah (Eccl. 38:12).
Dar în nici un chip nu trebuie să gândim că numai doctorul sau numai medicamentele pot îndepărta boala. Nici medicamentele, nici doctorul, ci numai Dumnezeu dăruieşte vindecare. De aceea, la fiecare vizită făcută la doctor, pune-ţi nădejdea doar în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îl luminează pe doctor şi numai El este Cel care dă putere de vindecare medicamentului dat de doctor. „Domnul omoară şi învie” (I Regi 2:6).
7. Să nu îţi petreci timpul de boală în conversaţii inutile, nici într-o grijă exagerată pentru însănătoşirea ta, ci încearcă să-l foloseşti spre folosul sufletului tău: roagă-te, citeşte o carte duhovnicească, mai ales una în care se descriu suferinţele Domnului sau hrăneşte-te cu discuţii religioase.
Dacă nu ai putere să te angajezi în rugăciuni lungi, atunci îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu în suspinuri scurte de rugăciune. De exemplu: „Doamne, nu mă lipsi de mila ta!” sau „Doamne, curăţeşte-mă de păcatele mele prin această boală” şi aşa mai departe. Pe lângă acestea, fa semnul crucii asupra ta şi sărută des icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului şi ale sfinţilor.
8. În timpul bolii nu cere insistent în rugăciune vindecare; este mai bine să te predai voii lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce este cel mai bine pentru mântuirea ta: sănătate sau boală, slăbiciune sau robusteţe, sănătate constantă sau schimbătoare, o boală uşoară sau una grea, o boală scurtă sau lungă sau chiar una până la moarte.
Dacă sănătatea este vătămătoare pentru sufletele noastre, cum putem să-I cerem insistent lui Dumnezeu să ne-o dea? Ar fi mai bine să nu fim niciodată sănătoşi. Dacă boala este mântuitoare pentru noi, cum să-I cerem să ne scape de ea? Ar fi mai bine să rămânem bolnavi şi să suferim de cele mai grave boli până la moarte.
9. Dacă boala este de lungă durată, nu-ţi pierde răbdarea, aşa cum fac mulţi nesăbuiţi, şi mai ales nu cârti din cauza gravităţii şi lungimii bolii, şi nu te enerva pe doctor, pe medicamente, pe vremea rea, pe cei ce te slujesc etc. Nu-ţi vei uşura boala şi nici nu vei scăpa de ea prin nerăbdare, cârtire şi nervozitate. O astfel de stare de spirit doar agravează şi lungeşte boala sau chiar o face incurabilă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, face să înceteze simpatia celorlalţi faţă de tine, căci cui îi face plăcere să stea lângă un bolnav iritabil şi urâcios şi să-l îngrijească? Dimpotrivă, fii cât mai răbdător cu putinţă şi roagă-te aşa:
„Doamne, mult am păcătuit şi sunt vrednic de toată osânda, dar după nemăsurata Ta iubire nu vrei să mă dai la chinurile veşnice, ci mi-ai dat pedeapsă trecătoare, care să mă facă să-mi vin în fire, să mă căiesc şi să mă schimb. Cât de mare este mila Ta! Înmulţeşte-mi răbdarea, dă-mi har să pot îndura boala cu seninătate şi cu dragoste faţă de Tine. Mai bine să mi se agraveze boala decât să scap de ea şi astfel să încep să fac iar păcate şi să ajung la chinurile veşnice. Să-mi fie şi mai rău, dacă asta este voia Ta, dar scapă-mă de chinurile veşnice”.
10. Când simţi că boala începe să se uşureze şi te simţi mai bine, roagă-te atunci la Dumnezeu ca după ce te însănătoşeşti să binevoiască să te păzească de păcate şi să-ţi aduci aminte de gândurile şi sentimentele pe care le-ai avut pe durata bolii, căci mulţi bolnavi le uită după ce s-au făcut sănătoşi. Roagă-te Domnului mai bine să rămâi bolnav şi chiar să mori decât să te întorci la păcat, după ce te-ai însănătoşit.
11. Pe de altă parte, dacă simţi că ţi se înrăutăţeşte boala şi puterile încep să-ţi slăbească, este bine să ţi se facă Sfântul Maslu. Domnul Dumnezeu poate să-ţi vindece trupul prin el (Sfântul Maslu) şi, dacă El nu doreşte să-ţi vindece trupul, cu siguranţă îţi va vindeca sufletul:
„Domnul îl va ridica (din boală) şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iac. 5:15).
12. După toate acestea, încredinţează-te cu totul voii lui Dumnezeu şi nu dori nimic altceva decât ceea ce va dori să facă Dumnezeu cu tine. Aceasta este cea mai bună atitudine pentru oricare dintre noi, indiferent cine suntem. Pentru că oricine se încredinţează lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu şi nu va pieri niciodată.
(În O zi de viaţă sfântă, Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului, Editura Sofia, Bucuresti, 2007)