În momentul în care Donald Trump a fost învestit în funcția de președinte al 45-lea al Statelor Unite ale Americii, la prânz, vineri, paginile dedicate drepturilor LGBT, schimbărilor climatice, prgramului ObamaCare au dispărut de pe site-ul, noului brand Trump, White House.
Sursa de bază, site-ul VICE axat pe știință și tehnologie, a raportat că modificările au avut loc la prânz, când administrația Obama a cedat site-ul oficial al Casei Albe, Whitehouse.gov, echipei lui Trump.
Pagina LGBT oficială a Casei Albe, WhiteHouse.gov/LGBT, acum, fie redirecționează către un spot încurajând vizitatorii să se înscrie pentru actualizări de la președintele Trump, fie apare ca un link defect care atenționează: „Pagina solicitată ’/lgbt’ nu a putut fi găsită.”
GLAAD, organizația de advocacy mass-media LGBTQ, de asemenea, a remarcat faptul că o căutare pentru „LGBT” nu întoarce acum niciun rezultat pe noul site al Casei Albe.
Pagina cu privire la drepturile civile a fost înlocuită cu o pagină cu titlul „Să susținem poliția comunitară” care susține afirmații precum: „În capitala națiunii noastre, asasinatele au crescut cu 50 la sută”.
În plus față de eliminarea paginii dedicate anterior problemei schimbărilor climatice, http://www.whitehouse.gov/energy/climate-change, Trump a eliminat, de asemenea, toate mențiunile speciale despre „schimbările climatice” și „încălzirea globală”. În schimb, proiectul lui Trump, America First’ Energy Plan, (Primul plan energetic al Americii) a fost publicat pe noul site și solicită eliminarea reglementărilor, inclusiv a „Planului de Acțiune pentru Climă” al președintelui Barack Obama, care presupunea combaterea cauzelor încălzirii globale.
Unii oameni de ştiinţă americani se tem că noul preşedinte al SUA nu se va opri doar la ştergerea menţiunilor legate de schimbările climatice de pe site-ul Casei Albe ci ar putea decide şi ştergerea datelor legate de acest proces de pe toate serverele federale. Guvernul SUA dispune de cea mai importantă bază de date cu privire la încălzirea globală din lume, iar oamenii de ştiinţă se tem că aceste date vor fi şterse în timpul administraţiei Trump.