Cu durere a fost desprinderea Părintelui Justin de lângă noi. Și iată că au trecut deja 9 luni de la plecarea sfântului la Mirele Ceresc. A trecut mult timp și nouă ne-a rămas tot mai puțin pentru a îndupleca pe bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, către neamul românesc, către întreaga omenire. Lupta de-o viață a Părintelui a fost în acest sens, purtată îndeosebi prin mărturisirea Adevărului cu orice preț și prin jertfa maximă pentru semenii săi. Spuneam că mai avem puțin timp rămas, căci Părintele înainte de a trece la Domnul a lăsat un cuvânt profetic: Mai sunt 12 luni de libertate şi va veni urgia. Timp de pocăință avem, căci Domnul ne dă până în ultima clipă a vieții nădejdea mântuirii. Important este să fim pe Cale, pe aceeași cale pe care a mers și Părintele, urmându-i învățătura. Sfinte Părinte Justin stăruie la Hristos Împăratul Luminii cu rugăciuni pentru poporul tău.
Dreapta credință
Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea. Acest model este unic în istorie şi aparţine numai Ortodoxiei. a venit acum ecumenismul. Poate cândva o fost vreo intenţie bună, nimic de spus. Dar iată unde a degenerat această intenţie! Unde s-a ajuns! Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar estevreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei rătăciţi pe cale. Papismul va pica, dar Ortodoxia va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Cerul şi pământul vor trece, dar Ortodoxia va rămâne, căci este adevărul cuvântului lui Hristos.
Neamul românesc
Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea şi judeţul meu şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri. Acesta este neamul, nu e nicio noţiune aşa de periculoasă. Dar se năpustesc asupra acestor lucruri pentru că ateismul şi masoneria de astăzi vor să distrugă orice binefacere între oameni, nicio solidaritate să nu ai, nicio legătură şi vin acum şi-ţi spun: A, că tu eşti naţionalist. Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie de om ar fi. Eu pot să-l iubesc şi pe ungur şi pe slavon şi pe neamţ, pot să-l iubesc şi pe musulman în măsura în care el are o nevoie ca să convieţuim împreună. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi şi au amestecat toate limbile şi caută şi până astăzi să le amestece, şi să sucească minţile credincioşilor noştri şi întregii omeniri. Noi ne-am păstrat aici sărăcia şi neamul, după cum spune poetul. Nicio altă ţară nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie. Aşa s-a clădit neamul acesta – prin suferinţă şi bucuria Învierii, care tot din suferinţă se naşte. Nu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte. Acum istoria vrea să fie rescrisă de hoardele acestea maghiare şi să îngroape nişte adevăruri de necontestat. Noi n-am avut în privinţa aceasta nişte oameni politici şi istorici cu demnitate care să se sacrifice pentru ţara lor, am trăit mereu într-o lume de trădători, de oameni falşi care au cochetat întotdeauna cu interesele lor meschine. Am fost mereu între sălbăticia şi cruzimea tuturor celor care au lovit în viaţa şi existenţa noastră de la începutul istoriei noastre şi până în prezent. Numai mila lui Dumnezeu ne-a ţinut pe acest pământ. Aceasta este istoria noastră pe care ar trebui să o urmărească fără interes şi istoricii pe care nu-i mai avem. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori, fie ei politici, fie religioşi. Parlamentarii noştri nu au cum să îi susţină pe bieţii oameni, pentru că sunt plătiţi să tacă, să muşamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. O ţară nu înfloreşte din parlament, nici din guvern, înfloreşte din străduinţa şi din conştiinţa fiecărui individ în parte. Pe vremea monarhiei se spunea că regele domneşte, iar guvernul conduce. Acum nu mai avem nici guvern, nici rege. Nu e uşor să conduci poporul român, pentru că el are o rădăcină ortodoxă şi o sensibilitate aparte; tipicul masoneriei nu se aplică la poporul român cu o cultură şi spiritualitate atât de complexe şi bogate. Şi cred că în viitor românul va ajunge după cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea şi sfinţenia lui.
Sfinții închisorilor
Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, harul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă. În închisoare am fost privaţi de drepturile creştineşti, dar am câştigat raiul lăuntric. Viaţa acestor martiri este deja cunoscută în sfinţenia lor, prin faptele lor, prin toată conduita lor; ei au trăit şi încă mai trăiesc în mijlocul acestui popor. Ei au dovedit, în sfârşit, că din frageda lor tinereţe s-au jertfit pentru adevărul acesta ortodox. Acum, pentru noi, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea şi noi îndrăznire la Dumnezeu prin ei. Şi dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri. Însă nu este suficient să admirăm ostenelile şi nevoinţele lor, ci mai trebuie să le încercăm şi noi, pe pielea noastră, căci aşa s-a plămădit Ortodoxia asta până astăzi.Ca să poţi vorbi despre martirii unui neam, trebuie să fii tare pregătit în suferinţă, ca omul care te ascultă să te recunoască. Mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici.
Dictatura biometrică (a actelor cu cip)
Lumea acum este în pragul unui mare cataclism, de război. Acesta este un război tehnic, electronic care depăşeşte limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic, decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii. Cum poţi să dormi liniştit ştiind că te apără ştiinţa acestui veac? Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cipul? Să crezi ştiinţa veacului XXI este o mare neghiobie, care nu are decât un superficial de civilizaţie laică şi o cultură pur şi simplu ameţită de raţiune. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii superiori, care conduc lumea. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr. Acum ei studiază şi fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îţi stăpânească fiinţa, ca spirit, ca suflet. Te perverteşte încât nu mai gândeşti. Acesta este scopul cipului: desfiinţarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Ei au conceput omul modern ca omul căruia să i se dicteze ce să gândească şi ce să creadă. Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei şi cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul şi fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea. Foarte puţini vor scăpa nepecetluiţi, dar dacă vom fi pecetluiţi cu forţa nu noi vom răspunde, ci ei. Important e să nu cedezi şi să ştii să mori martir. Asta este important.
extrase din cartea Din învățăturile și minunile Părintelui Justin
Momente inedite cu Părintele Justin vorbind despre „beneficiile” tehnicii
