X

SCRISOARE CATRE PREOTI (varianta 3) anti cip si anti ecumenism

   Iata si varianta Danutzei

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

SFINȚITE PĂRINTE,

După cum bine ştiţi, Taina Preoţiei este un lucru foarte mare şi chiar atât de mare încât unii sfinţi au fugit de ea considerându-se nevrednici. 

Un om simplu, în privinţa mântuirii, are răspunderea sa şi, după putinţă, a celor din jur, dar preotul este răspunzător pentru turma din satul său, din oraşul său, din zona sa, din ţara sa, turmă pentru care Dumnezeu îi va cere socoteală.

Vremurile de pace şi linişte au trecut şi acum trăim vremurile din urmă, vremuri de prigoană, vremuri în care preotul şi omul de rând nu mai pot fi neutri, ci trebuie să aleagă în fiecare clipă între Dumnezeu şi satana. De altfel, niciodată vreun om nu a putut să fie neutru…

În Siria sunt omorâţi zeci de mii de ortodocşi şi, în scurt timp, prigoana care a început prin introducerea actelor cu cip se va amplifica şi se va ajunge şi la noi la aşa ceva.

Cei care marturisesc după puterea lor aleg pe Dumnezeu, iar cei care tac, prin tăcerea lor , il tradeaza pe Dumnezeu, asa cum ne spune Sf Grigore Teologul: „Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu!”.

Ca simplu mirean, fără binecuvantare, nu ai voie sa predici în public, dar ca  preot ai o putere extraordinara de a-i învaţa pe oameni, mai ales duminica, după Sfânta Liturghie și, în particular, la scaunul Sfintei Spovedanii. Pe cât de mare e această putere a preoţilor pe atât de mare va fi şi răspunderea lor în faţa lui Dumnezeu.

Ce mare schimbare s-ar face dacă în toate bisericile, în fiecare duminică, preotul ar spune oamenilor despre ceea ce se întâmplă astăzi şi i-ar îndemna să nu ia actele biometrice, sa nu accepte ecumenismul, sa sustina familia crestina si dreptul la viata, sa ia atitudine impotriva homosexualitatii si a avortului, adica sa nu abdice de la invatatura milenara a Mantuitorului !

Nu așa au predicat marii dascăli ai Bisericii: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Nicolae Velimirovici, Sf. Luca al Crimeei? Nu așa a făcut și Sf. Prooroc si Înaintemergător Ioan? Altfel a facut Hristos? Cu câtă putere învățau aceia poporul! Unii preoți le urmează și astăzi exemplul, dar sunt prea puțini…

Mulţi preoţi se tem să mărturisească. Dar cine să mărturisească atunci? Pietrele? Femeile? Adevărat au grăit cei dinaintea noastră când au zis că și la aceste lucruri se va ajunge, ca femeia căsatorită și copilul ei să învețe drept poporul, iar pleiada de preoți, pe care anual îi licențiază facultățile de teologie de pretutindeni, să taca. Acesta este tristul adevăr, că apostolii – puțini la număr și fară știință de carte – au cucerit o lume, mărturisind până la moarte (și ce moarte!), iar miile de teologi, cu master și chiar cu doctorat, abia mai ridică o mână de oameni. De ce? Pentru că ne plac colocviile lungi și discursurile academice, dar ne temem de mărturisit!

Despre tacere si nemarturisire, ne vorbeste si Părintele NICOLAE STEINHARDT, care vorbea”  despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.

Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi”. (Părintele NICOLAE STEINHARDT – 1937, Paris).

Dacă un preot tace și nu mărturiseşte Adevarul, adica pe Hristos, se pot trage de aici următoarele concluzii:

– preotul iubeşte mai mult funcţia, lumea, scaunul, familia şi prin acest lucru calcă ceea ce a spus Hristos:

“Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10: 37-38)

– preotul nu e vrednic de Hristos, pentru ca el  cunoaște cuvintele Mântuitorului, dar nu le aplica:

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeţi-vă de acela care poate ca şi sufletul și trupul să le piardă în gheenă. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.” (Matei 10: 32-35, 28, 39)

– preoţii nu sunt uniţi şi se tem de caterisire, se tem de oameni, iar nu de Dumnezeu.

Părintele Teodot de la Mănastirea Petru-Vodă spunea că un preot caterisit  pe nedrept nu își pierde harul, lucru ce se poate vedea foarte uşor făcând aghiasmă și văzând dacă se strică sau nu. De asemenea, Părintele Arsenie Boca învăța același lucru, iar împreună cu dânsul și Sfinții Parinti, cel mai bun exemplu fiind Sfântul Ioan Gură de Aur, el însuși fiind caterisit și exilat. Dar Dumnezeu a fost cu el.

Se mai pune încă o întrebare: dacă preoţii ar fi uniţi ar putea fi caterisiți cu toţii?

În Grecia au ieșit în stradă peste 1 milion de oameni în frunte cu preoții si mitropolitii lor. La fel au făcut și sârbii. La fel s-a întamplat și în Republica Moldova. La noi ce se întâmplă?

Preoţii care nu se opun acum vor ajunge la pecetea implantată (nanocipul implantat, după cum spunea şi Pr. Elpidie) şi atunci nu vor fi caterisiţi de Patriarh, ci de Însuşi Dumnezeu şi se va şterge numele lor din cartea vieţii.

Să nu creadă nimeni că acestea sunt povești! În SUA implantarea a fost ceruta de populație, prețul implantului fiind de 200$.

Exemple ca sistemul nu doarme si lucreaza in directia acceptarii impantului:

Don Mattrick, preşedintele diviziei Interactive Entertainment Business de la Microsoft, estima recent că peste 10 ani persoanele care folosesc astăzi dispozitive electronice avansate vor purta, în medie, 10 senzori pe corp.

Recent, o organizaţie a lansat un senzor care poate fi implantat în organismul unui om şi transmite către un smartphone, prin intermediul unei aplicaţii, informaţii despre starea sângelui acestuia.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=h1KUFw-guE8

http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/2011/09/americanii-stau-la-coada-ca-sa-se.html

Iar in Romania ni se pregateste actul unic. Din articolul:

http://www.realitatea.net/noul-buletin-va-fi-si-card-de-sanatate_1214757.html

afla ca:

„O noutate este contopirea buletinului cu cardul de sănătate, astfel încât să avem un singur document.

Noua carte de identitate va avea dimensiunile unui permis, datele titularului vor fi tipărite atât pe faţă cât şi pe verso, şi va conţine faimosul cip. Însă noutatea absolută este că noul buletin va fi şi card de sănătate. 
Vor fi emise în paralel două tipuri de buletin, iar fiecare îşi va putea alege varianta dorită.

“Vor fi două mari categorii de CI. Una simplă, care va conţine doar acel cip, conţinând datele de pe cardul de sănătate şi un al doilea tip, mai profesionist, să spunem, care va conţine acele date biometrice şi datele de pe cardul de sănătate”, spune Cătălin Chiper, secretar de stat MAI. „

Asadar, nu avem alternativa la actele biometrice, asa cum ne-a promis guvernul.
După cum bine ştiţi marele nostru mărturisitor şi luptător anticip, Părintele Justin Pârvu,  a trecut în Biserica Triumfătoare. Sfințenia lui este de netăgăduit: mai întâi sfințenia vieții, asceza, perioada de temniță grea, lucrarea sa de duhovnic și de stareț, ctitoriile, minunile din timpul vieții, înainte-vederea mărturisită de mulți fii duhovnicești și mai ales minunile ce au avut loc imediat după moartea sa (busuiocul înverzit, mirul ce a izvorât din ochii părintelui și din mâna dreaptă, demonizații care strigau “e sfânt!” ș.a.). Îl mai proslăvea Dumnezeu cu astfel de semne minunate, dacă cele spuse de el  referitoroare la actele biometrice, la vremea de prigoană pe care o trăim și la înrobirea poporului român de către străini  ar fi fost sminteală, neascultare sau erezie?

Și cuviosul Paisie Aghioritul a fost de aceeaşi părere şi a avertizat lumea încă din anii ’90: „Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare”, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist. “… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 15, 16-18)”

“Părintele Paisie: Cei care primesc pecetluirea se leapădă de Hristos. Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos. Dacă, de pildă, nu mi-ar fi cerut să semnez pe buletin, pot să spun că… mi-ar fi dat o hârtie.

Ţi-ar fi spus: „Acesta este buletinul tău”. Să zicem că nu ar fi contat. Dar atunci când are pe el simbolul diavolului şi este vorba de identitatea mea, oare voi semna? Iar aceasta (adică a primi buletinul în acest fel) nu este un lucru neînsemnat. Prin urmare, arăt că primesc acest lucru (se referea la simbolul diavolului: 666). Dar Evanghelistul Ioan ce spune? Sfinţii Părinţi ce spun? Ai citit cât de puţin? Lucruri foarte clare! Este lepădare!”

“Parinte, ce legatura are acest buletin de identitate cu pecetluirea ?
– Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii”

Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii”(2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. In harababura ce va stapani, fiecare stat se va ridica sa faca orice-i spune cugetul. Dumnezeu sa ajute, ca interesele celor mari sa fie astfel incat sa ne ajute. Din ce in ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea facandu-se lucrurile cele mai neasteptate, mai nerationale. Numai ca evenimentele se vor derula cu repeziciune. 

Lista sfinților, duhovnicilor si stareților care au grait impotriva acestor acte biometrice poate fi vreodată scrisă? Numim doar câțiva dintre cei de un neam cu noi: Pr. Arsenie Papacioc, Pr. pustnic Proclu, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Melchisedec Velnic de la Putna, Pr. Ioan de la Rarău, Pr. Simeon de la Sihăstria, Pr. Antim de la Bistrița – Neamț, Pr. Eftimie Mitra, Pr.prof.dr. Mihai Valică, Pr. Amfilohie de la Diaconești, Pr. Neonil de la Frăsinei, Pr. Crăciun Oprea , Monah Teodosie Chiril și mulți alții. La care, desigur, se adaugă cei din Rusia, Serbia, Grecia și din toată lumea ortodoxă. Amintim si trei ierarhi romani care au grăit împotriva actelor biometrice: IPS Bartolomeu Anania, PS Iustinian Chira și PS Sebastian Pașcanu.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu:
“Cei ce acceptă în cuno
ștință de cauză documentele biometrice și nesocotesc proorociile mântuitoare și protectoare, ar putea săvârși păcat împotriva Duhului Sfânt, dacă persistă în necredință și împietrirea inimii, deoarece acest păcat grav constă în respingerea, indiferența, viclenia, împotrivirea și lupta contra evidențelor revelației dumnezeiești.”
“Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească”.

Monah Teodosie Chiril  ne vorbeste in ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE SI CONTROL AL DICTATURII MONDIALE 
despre Bio-cip
“Datoritã fobiei ce se va declansa, multi vor pierde aceste cartele sau le vor declara furate. În plus, pentru multi dintre cunoscãtorii de soft, solutia cartelei nu oferã o adevãratã protectie a datelor personale, putîndu-se extrem de usor “sparge” coduri si extrage informatii din orice computer legat la retea.
Proiectul L.U.C.I.D. prevede si acest lucru, oferind solutia implantãrii unui bio-cip în ureche (sau la ceafã). Pînã în prezent, testele fãcute la animale, pãsãri si pesti, au dovedit o fiabilitate si un control remarcabil, astfel încît se putea depista în foarte scurt timp coordonatele pozitiei acestora. Acest microcip contine un cod dinainte programat cu un numãr unic de identitate alcãtuit din opt cifre separate de cele trei caractere de control (cei trei de “6”) ce poate fi doar citit si nu sters (memorie RAM). Modelele folosite astãzi se numesc “Transponder” si au capacitate de emisie-receptie, fiind de mãrimea unui bob de orez. Specialistii spun cã aceste solutii constituie solutia perfectã pentru stabilirea cu precizie a oricãrei fiinte vii si astfel cei ce vor crea aceste cipuri vor putea fi usor controlati, localizati si supravegheati în toate miscãrile. Acest sistem de îngrãdire a libertãtii omului va permite ca nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde fãrã marcarea cu bio-cip.

Si Staretul Antonie ne-a vorbit despre vremurile de sfarsit:

“La venirea lui ( antihrist) aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume. Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ, şi sub apă.”
Mitropolitul AUGUSTIN DE FLORINA la pomenirea  SFÂNTULUI DIMITRIE:
Va veni sita. Vine Antihristul. Numărul lui, 666, are o importanţă. Şi buletinele cu 666 sunt în programul instaurării lui. Să nu ia nimeni un astfel de buletin. Este semnul lui Antihrist. Acesta va cutremura lumea, îi va cerne pe cei mici şi pe cei mari, şi pe conducători şi pe supuşi, şi pe femei şi pe bărbaţi şi pe copii. Va încerca să-i pecetluiască pe toţi. Noi o singură pecete avem, pecetea Sfântului Botez. Antihristul va încerca să pecetluiască lumea cu pecetea satanei”.

Răsplata veşnică a unui preot vrednic – asemenea celor deja amintiți – este mare, dar şi pedeaspa celor nevrednici va fi mare.

Cat despre ecumenism, marii nostri duhovnici au fost categorici, iar sfintii au marturisit impotriva lui:

Pr. Dumitru Staniloaie: “Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre” 
Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: “Eu sunt impotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru” 
Pr. Arsenie Papacioc: “Sunt impotriva! Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism?”
Pr. Adrian Fageteanu: “Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX” 
Pr. Ilie Cleopa: “Noi ortodocsii suntem putini dar suntem Biserica intreaga. Noua nu ne lipseste nimic! Noi n-avem ce imprumuta de la protestanti dar nici de la catolici!” 
Pr. Iustin Parvu: “Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica” 
Cuv. Paisie Aghioratul: “Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit.” 
Sf. Efrem Sirul: “Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”
 
Pr. Arsenie Boca: „Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa. Fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!”
Prof Ion Patrulescu: 
„Băgaţi de seamă, când auziţi cuvântul „ecumenist”, spuneţi „egal apostazie”. Ştiţi ce înseamnă apostazie? În limba greacă înseamnă „lepădare de Hristos”. Şi spuneţi-le tuturor, că v-o spun cu autoritatea pe care o am, ca unul care ştie ce spune, spuneţi-le tuturor – că acum face ravagii ecumenismul, toată mass-media e cucerită, la nivelul ierarhiei se face acest compromis cu politica – că ecumenismul este proiecţia în Biserică a Noii Ordini Mondiale, globale. Adică este, hai s-o spunem până la capăt, este pregătirea venirii şi instalării lui Antihrist la guvernarea lumii şi a Bisericii. Cine se face părtaş la această poveste, eu vă spun de pe acuma, va da seama!”

Nu va mai trece mult timp şi fiecare luptător al armatei lui Hristos – arhiereu, preot, călugăr, mirean – va fi chemat să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu şi nu în faţa oamenilor de care, de multe ori, poate că acum se teme.

Unii zic: episcopii Bisericii sunt puși de Duhul Sfânt (Fapte 20, 28) și, în concluzie, Sinodul nu poate greși. O astfel de înțelegere este șubredă, istoria învățându-ne altceva. Și nu mă refer la istoria grăită de un profan, ci de cea oglindită în viața Sfântului Marcu al Efesului, de pildă. Când episcopii au alergat la Papă pentru a primi ajutor militar în lupta cu agarenii, acceptând și semnând pentru unire, singur Marcu, prealuminatul mărturisitor, nu a semnat! El a fost Sinodul! De asemenea. poporul dreptslăvitor a fost parte activă din adevăratul Sinod, neîngăduindu-le episcopilor (dupa întoarcerea lor de la Ferrara – Florenţa) să pună în faptă cele iscălite.

Duhul Sfânt îi alege pe episcopi, ca să păstreze Biserica, însă pe aceștia îi așteaptă o și mai aspră judecată, pe măsura misiunii lor! Această alegere nu este o autoritate, cât este o misiune!

Altii spun ca patriarhia este de acord cu actele biometrice  sau cu ecumenismul  si ca trebuie sa facem ascultare. Da, cand pastorul ne conduce spre adevar si mantuire. Dar cand acesta e inselat de cel rau?? Atunci ne ridicam glasul si ii aratam calea cea buna.

Atatia duhovnici cu viata sfanta ne-au atras atentia asupra pericolului  reprezentat de aceste acte biometrice sau asupra ereziei ecumeniste. Oare se inselau ei? Sau noi, cei care privim indiferenti cum lupii in blana de oaie ne arata calea spre iad?

 Semnele ca vremurile sunt aproape  ni se arata, dar trebuie  sa stim sa le citim.

Despre inselare, vrednicul de pomenire parintele Paisie Aghioritul spunea:

“Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si uita-te:oamenii nici nu inteleg ca traim in semnele vremurilor, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic. De aceea spune Scriptura ca va cauta sa insele, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24,24; Mc. 13,22). Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului. “

  Parintele  prof univ. Theodorus Zisis  ne-a vorbit, la conferintele tinute in Romania, despre ascultarea cea rea si despre neascultarea cea buna.Ce s-ar fi intamplat daca sfintii ierarhi Chiril  si Atanasie , patriarhi ai Constantinopolului ar fi tacut si ar fi lasat ereticii sa vorbeasca? Mai amintim si pe sfinţii preoţi, Evloghie şi Protoghen, prigoniti  de imparatul Valens pentru pastrarea dreptei credinte sau prigoana Patriarhului  Ioannis Vekkos al XI-lea al Constantinopolului impotriva  părinţilor  athoniţi. Patericul e plin de exemple de sfinti prigoniti de ierarhi  aflati in inselare, dar ei, cu orice consecinta, au ales sa marturiseasca ADEVARUL. Si Dumnezeu a aratat ca dreptatea a fost de partea lor.

 Acestea fiind scrise, în chip nevrednic și cu multă durere, de noi – cei ce am lucrat la această scrisoare (și pe care ne știe Dumnezeu, înaintea Căruia și suntem, pururea), încheiem adresarea noastră cu o plecăciune în duh, rugându-vă să nu treceți cu vederea turma cea cuvântatoare! Căci al sfinției voastre este a lega si a dezlega, către care și nădăjduim aici, pe pământ, ca unul ce iconomisiți Tainele lui Dumnezeu.

Părinte, alegerea vă aparţine!

Dumnezeu să vă lumineze și să vă dea cuvânt cu putere multă!

Va sarutam dreapta!

   Cititi va rog si:

ANTI CIP – un DVD pentru preoti

ANTI CIP – un DVD pentru preoti, varianta 2

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button