Mii de soldați și trupe paramilitare indiene au început joi o operațiune pe scară mare împotriva insurecției armate din Kashmirul indian, relatează AFP.
Forțele guvernamentale au încercuit în zori aproximativ douăzeci de sate de la sud de Srinagar, în districtul Shopian, care a fost în ultimii ani un focar al luptei armate împotriva administrației indiene.
“Este o operațiune fără precedent”, a declarat agenției France Presse un oficial din poliție. “Nu îi putem captura pe rebeli, dar sperăm să avem schimburi de focuri cu ei pe parcursul zilei”, a adăugat el.
În timpul operațiunilor de căutare de joi, sute de locuitori din satele Sug și Tarkwangan au ieșit pe străzi și au aruncat cu pietre în soldați, potrivit unor martori oculari. La rândul lor, militarii au atacat locuințele cu bastoane și pietre. “A fost înspăimântător. Multe case au fost deteriorate”, a declarat un localnic prin telefon agenției citate, cerând să nu îi fie dezvăluită identitatea.
Presupușii rebeli sunt adesea uciși în lupte cu arme de foc împotriva forțelor de securitate din Kashmir, regiune disputată de India și Pakistan, dar sunt rareori făcuți prizonieri, arată Agerpres.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!