Corneliu Zelea Codreanu, 124 de ani de la naștere. Impresiile unor personalități care l-au admirat sau detestat pe întemeietorul Mișcării Legionare

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiască:

Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime.  Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. “Antisemitismul” Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic. (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, tăria credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă. (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

Iuliu Maniu, om politic, ţărănist:

“Urmărind personalitatea lui Corneliu Codreanu, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică.” (Depoziție la procesului lui C Z Codreanu din 1938).

Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid. (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Emil Cioran, scriitor, ganditor:

În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe… Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane… El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost.

Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui… (“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Părintele Justin Pârvu:

Corneliu Zelea Codreanu a fost încă din timpul vieții sale o legendă, iar moartea sa, care a fost o jertfă – “cea mai scumpă dintre nunți”, cum spunea cântecul legionar, a făcut ca proiectarea sa mitică să capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară au fost însă și o realitate care aparține istoriei românilor. N-o putem neglija și trebuie să o înțelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei românești, unde trebuia demult să-și afle locul.

Tinerii legionari erau credincioși și-au crezut in rolul creștin al Miscarii. După ani sau chiar zeci de ani de temniță grea, mulți dintre supraviețuitori s-au îndreptat către mănăstiri. Aici și-au aflat liniștea, loc de rugăciune, nevoință și curățenie. Cândva, Codreanu gândea ca ultim mijloc, retragerea în munți, căci de veacuri, românul a primit lupta în munți și codri. Astăzi, muntele și mănăstirile sale rămân doar locurile unde românul lucrează pentru mântuire. Pentru mântuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastră.

Pãrintele Dumitru Stăniloae:

„Corneliu Codreanu era și el o figurã foarte interesantã; și atrãgea ca și Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic așa; același spirit hotãrât și sigur; alegea o cale și gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotãrâtã de a fi. Era un dar al lor. Cred cã e o oarecare asemãnare între ei, parcã erau o piatrã, o stâncã. Eu n-am avut aceastã exactitate de a defini lucrurile, m-am legãnat așa, în cunoașterea adevãrului. Eu am pus foarte mult preț pe iubire, pe blândețe, pe bunãtate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevãrat, dar ca persoanã n-am exercitat aceastã atracție pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, șli nu stiu cum e mai bine…”

Mircea Eliade, filosof, scriitor, istoric al religiilor

„Nu știu cum va fi judecat de istorie Corneliu Codreanu. Fapt este că patru luni după fenomenul succes electoral al mișcvării legionare, șeful ei se afla condamnat la 10 ani de temniță grea, iar după încă cinci luni era executat. Evenimente care mi-au reconfirmat că generația noastră nu are destin politic. Probabil că Corneliu Codreanu nu m-ar fi contrazis. Căci, pentru el, mișcarea legionară nu constituia un fenomen politic, ci era de esență estetică și religioasă. Repetase de atâtea ori că nu-l interesează cucerirea puterii, ci crearea unui «om nou». Știa de mult că regele îi pregătește pieirea și, dacă ar fi vrut, s-ar fi putut salva, refugiindu-se în Italia sau Germania. Dar Codreanu credea în necesitatea jertfei, socotea că orice nouă prigoană nu poate decât purifica și întări mișcarea legionară; credea, de asemenea, în propriul lui destin și în protecția Arhanghelului Mihail.” (Mircea Eliasde, Memorii)

„Dar Corneliu Codreanu a făcut din mine un fanatic român. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”. (Mircea Eliade, Jurnalul portughez)

Traian Herseni, etnolog

“Căpitanul nu e ales de oameni, nu e conducător făcut, ci trimis de ursita cea fără greş a neamului, născut anume ca să mântuiască ţara”.

David Şafran, rabin

“Corneliu Zelea Codreanu tăcu. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de-acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. (…) Îl văd cum se ridică, îmi întinde mîna şi-mi spune: <<Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.>>

Am plecat. Am cântărit mult, ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937. (…)” (Rabin dr. David Şafran – „Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, pp. 106)

Walter Hagen, istoric evreu-austriac:

„Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt.” (Die geheime Front. Nibelungem Verlag, Linz und Wien, 1940).

Vasile Băncilă, filosof, etnolog

“Căpitanul a stat tot timpul descoperit – singurul –, pe vremea aceea care îngheţa apa pe ţeastă. Atunci am văzut taina puterii acestui om, pe care-l priveam pentru întâia oară, atât cât se poate vedea: în primul moment, te priveşte blând, aproape duios. Dar, în momentul următor, te fixează pe loc, printr-un fluid de mare voinţă. Totul natural, nimic socotit. Intim, dar fără a bagateliza, impunător, dar fără a fi distant. Un fenomen al naturii şi al istoriei, făcut să comande.”

(Vasile Băncilă, scrisoare către Lucian Blaga, 14 februarie 1937)

Principesa Ileana a României (devenită Maica Alexandra)

Declarație a părintelui Arsenie Boca dată Securității, la interogatoriu, despre Principesa Ileana: “În afară de preocupările duhovniceşti, o vizitam pe domniţa Ileana, în apartamentul ei, unde am avut şi discuţii cu ea. Astfel îmi amintesc că am discutat despre moartea lui Zelea Codreanu, spunându-mi că în ceea ce o priveşte, ea l-a simpatizat şi că regretă moartea lui, comisă de fratele ei, Carol al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: “România este singura ţară în care succesul nu are succes”. S-a referit la succesul pe care-l avea Codreanu, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe Carol al II-lea. Ea prevedea schimbările care au se să facă în România şi îmi amintesc că se frământa cum să facă să rămână în ţară.” (Dosar Informativ 2637 (vol I) – Arhiva CNSAS)

Nicolae Steinhardt, evreu creștinat, monah, scriitor

„Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însă după informațiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit și capabil. Uciderea lui monstruoasă de barbarii de oameni plătiți ai lui Carol al II-lea, strangularea și împușcarea în ceafă, fiind legat de mâini și de picioare cu lanțuri, făcând din el un martir, trebuie să impresioneze orice om cu constiință civică și să-i dea de gândit asupra unei singure atitudini de viață: respectul morții, spre a nu-i mai întina memoria cu acuzații superflue când nu mai era in viață. Dacă ar fi trăit, n-ar fi existat omorârea lui Iorga, a lui Madgearu și nici crimele de la JiIava. (…)” (ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101)

Mihai Manoilescu, economist, diplomat, om politic

„Şi, pentru ca să fiu complet, voi vorbi cu franchețea mea de totdeauna şi despre un altul. Este omul despre care nu se vorbeşte, omul despre care nu se poate vorbi, comandantul legionarilor, Corneliu Codreanu. Eu sunt un om şi-un profesor care îmi plec de multe ori urechea asupra pieptului celor tineri și ascult cum le svâcnește inima. Nu vă puteți închipui dv., d-lor senatori, ce rezonanță adâncă și durabilă reprezintă pentru inima tineretului românesc de astăzi omul pe care l-am numit. Nu voim să aprobăm şi nu voim să dezaprobăm, cel puţin aci şi cel puțin în această clipă, dar nu putem să nesocotim în configurația politică şi sufletească de astăzi a României, ceea ce el reprezintă.” (discurs în Senatul României, 27 noiembrie 1936)

Neagu Djuvara, dipolomat, istoric

„În 1937, un mare ziarist francez, Bertrand de Jouvenel, a venit să-i ia un interviu lui Corneliu Zelea Codreanu, pe care ulterior l-a publicat într-un important ziar de dreapta din Franța. Articolul începe așa: Fac meserie de a intervieva oamenii mari politici, dar niciunul nu mi-a făcut o impresie atât de profundă precum Corneliu Zelea Codreanu.“ (interviu online)

Tache Funda, fost deținut politic

„L-am văzut pe Căpitan după cutremurătoarea veste a morții lui lon Moţa şi Vasile Marin. Părea transfigurat. A fost – poate – momentul în care s-a afiat la răscruce de drumuri. Deşi la începutul activităţii sale, exasperat de . agresivitatea adversarilor, hotărâse ca la violență să se răspundă prin violenţă, jertfa supremă a celor doi martiri, care a răscolit conştiinţele milioanelor de români, l-a determinat să declare că “Arma cea mai puternică este martiriul” Consecvenţa acestei precizări a demonstrat-o prin propriul său martiriu care s-a produs în anul 1938, deci la scurtă vreme. La începutul lunii februarie a acelui an, după umilitoarea debarcare a guvernului condus de Octavian Goga și instaurarea dictaturii regale, intenţiile lui Carol al Il-lea de dezlănţuire a cumplitei prigoane pentru lichidarea Mişcării Legionare erau mult prea evidente. Căpitanul fusese cu insistenţă sfătuit de apropiații lui colaboratori să plece în Italia, unde ar fi putut termina cel de-al doilea volum al operei sale “Pentru Legionari”. Refuzul a fost categoric: a afirmat că i se pare cu totul nedemn să ne lase pe noi în suferinţă iar el să se pună la adăpost. Ce ar fi rămas din întreaga lui operă dacă, circumstanțele fiind tot atât de nefavorabile, el şi-ar fi încheiat existenţa într-un adăpost comod, pe meleaguri străine? Mormântul lui, încă necunoscut, precum mormintele lui Moţa, Marin şi ale miilor de legionari care zac în gropile comune din preajma temniţelor şi ale coloniilor de muncă forțată din întreaga Ţară, conţin în ele sămânţa care va rodi cândva, pentru binele Neamului pe care l-au iubit şi pentru care s-au jertfit. Nu cumva acesta este motivul care-i determină pe adversari să continue defăimarea Mişcării Legionare prin mistificarea adevărului?” Sursa: Tache Funda – „După 60 de ani, mistificarea continuă”, Ed. Fundației Buna Vestire, 1998

Francisco Veiga, istoric şi scriitor spaniol:

„La 21 de ani, trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale (ale lui CZC) erau deja definite. Aspectul său fizic extrem de atrăgător era o bună scrisoare de recomandare: de statură înaltă, atletic şi cu o figură de o rară frumuseţe clasică, străină de timp. Un om tenace, bun organizator, planuri simple, flexibile şi idei clare.” (Istoria Gărzii de Fier, (1919-1941), Mistica ultranaţionalismului, Madrid, 1989, p. 51).