X

Panică la Bruxelles de teama patrioților din țările UE care vor câștiga alegerile europarlamentare. PSD se implică în combaterea partidelor de “extremă-dreaptă”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Partidul Social Democrat se implică în combaterea extremismului în contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, de anul viitor.  Europarlamentarul Victor Negrescu își îndeamnă colegii să combată mesajele de tip extremist. El propune, în schimb, promovarea acelor puncte de vedere care prezintă realitatea și fac referire la avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, conform Evenimentul Zilei.

PES activists România și Partidul Social Democrat (PSD) au organizat sâmbătă, 8 iulie 2023, la București, o conferință internațională cu tema „Provocările europene și viziunea social-democrată pentru viitor“.

Evenimentul s-a dorit o dezbatere interactivă bazată pe viziunea social-democraților europeni cu privire la viitorul comun. În acest context, s-a făcut referire la provocările pe care Uniunea Europeană trebuie să le gestioneze în această perioadă.

La conferință au participat 150 de militanți și simpatizanți PES și PSD din toată țara, dar și invitați din străinătate. Astfel, printre cei prezenți la conferință, au fost Katarina Barley, vicepreședinte al Parlamentului European, Radu Oprea, ministru al economiei, antreprenoriatului și mediului de afaceri, Lars Klingbeil, co-lider al Partidului Social Democrat din Germania, membru al Parlamentului Federal German, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani și lider al Organizației Femeilor Social-Democrate.

De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai mediului asociativ și mass-media.

Pericolul extremismului în Europa

Cu acest prilej, coordonatorul național PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, a îndemnat la combaterea mesajelor populist-extremiste în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European. El ș-a îndemnat colegii să promoveze un mesaj realist și constructiv despre avantajele apartenenței la Uniunea Europeană.

Alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor vor determina modul în care va arăta Europa pe viitor. După zeci de ani de conducere de dreapta este evident că este nevoie de o schimbare la nivel european, de un viraj spre stânga în direcția construcției unei Uniuni Europene mai apropiate de oameni, care răspunde mai repede și mai bine la nevoile cetățenilor europeni și în care fiecare este tratat cu respect”, a arătat europarlamentarul.

În opinia europarlamentarului Victor Negrescu, un viraj spre partidele de extremiști, fie că sunt de dreaptă sau de stângă, a cetățenilor europeni, ar reprezenta o greșeală foarte mare, în actualul context geo-politic.

Partidele extremiste responsabile de scandal în PE

Victor Negrescu a arătat că România a mai fost reprezentată, în Parlamentul European, de partide extremist precum PNG sau PRM care nu au făcut decât scandal, fapt ce a afectat imaginea politicii românești la nivel european.

„Un viraj spre extrema dreapta ar fi o mare greșeală. România a mai avut reprezentanți ai unor partide extremiste în Parlamentul European, printre care PRM și PNG, care nu au făcut altceva decât scandal făcându-i pe români de rușine în legislativul european. Nu cred că România merită așa ceva. Cred că românii din țară, dar și din diaspora au nevoie în Parlamentul European de oameni capabili să reprezinte țara cu profesionalism, care reușesc să se impună la nivel european folosind inteligent instrumentele existente”, a mai spus Victor Negrescu.

Europarlamentarul social-democrat a mai vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă mișcarea extremistă la nivel european.

„Extremiștii și cei de dreapta s-au coalizat la nivel european pentru a bloca accesul României la spațiul Schengen, dar vom utiliza toate pârghiile pentru a trece peste aceste frâne cu sprijinul partenerilor noștri, inclusiv al social democraților din Germania. Votul pentru partidele extremiste la alegerile pentru Parlamentul European este un vot pierdut pentru că aceștia își doresc să îi sărăcească pe români”, a mai spus europarlamentarul social-democrat.

Avantajele apartenenței la Uniunea Europeană

În acest context, politicianul PSD a vorbit despre avantajele pe care le-a adus, României, apartenența la Uniunea Europeană. El a dat ca exemplu podul de la Brăila, care tocmai a fost inaugurat. Acesta a fost construit în baza unei finanțări europene care a acoperit 85% din costuri. De asemenea a vorbit despre investițiile în școli, drumuri, dar și în autostrada Moldovei, imposibil de realizat fără contribuția UE.

„Fără Uniunea Europeană nu am avea podul de la Brăila, finanțat în proporție de 85% din fonduri europene, fermierii ar da faliment fără subvențiile europene, pentru a căror creștere trebuie să ne mobilizăm, multe școli, spitale și drumuri nu ar mai putea fi modernizate, iar autostrăzile din Transilvania, drumurile expres din Oltenia și autostrada Moldovei ar fi imposibil de realizat“, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și al Partidului Social Democrat (PSD).

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Din tot discursul acestui personaj reiese un singur lucru: țara noastra nu mai are nici un fel de suveranitate, ea aparține întrutotul organizației mondialiste regionale zise Uniunea Europeană, noi nu suntem decît niste cerșetori la porțile ei. Ea ne dă sa mîncăm, atunci cind vrea, ne construiește ceva dacă are chef, ne indatoreaza bagindu- ne in lanțuri grele de cîte ori stăpînii ei – bancherii mondiali- i- o cer, iar așa zișii români ce” ne reprezinta” nu fac decit sa trădeze interesele țării si ale noastre , poporul , momindu- ne cu limbile lor de șarpe unse cu miere către lumea satanica iudeo- masonica – antibiserica si anticrestina – pe care ne- o pregătesc. Ușa tarcului se va închide apoi definitiv si cale de scăpare nu va mai fi pentru noi. Căci ni se pregătește Iadul pe pămînt.
    E mare teama mondialistilor și a agentilor lor implantati peste tot că așa zișii extremiști ar putea face ca prada sa le scape . Si atunci , de toata truda societăților secrete din România si de peste tot, ar putea să se aleagă praful. Ceea ce le doresc din suflet.

  2. Sa mori tu,Negrule (schwartzule),ca fara muweasta am da faliment?!Da’ cine stabileste preturile de achizitie a produselor agrozoo, care baga in faliment producatorii??!!Oare piata,asa cum incercati sa ne indoctrinati de j’da ani ?!

  3. Un slugoi marxist si pupincurist de ultima spetza, cam pe acelasi nivel cu mizeriile umane, Monica Macovei, Cristian Preda si Siegfried Muresan! Mai degraba avem noi, romanii ceva in comun cu bosimanii, decat scursurile astea umane cu tara si neamul romanesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button