X

Papa cu epitrahil… ortodox

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Tocmai am văzut pe Facebook o poză de-a Papei Francisc cu epitrahil ortodox pe grumaz.  Bine, să zicem că nu era ,,ortodox”, ci poate era ,, greco-catolic”, adică luat de la vreun preot ucrainean, bulgar, sau ardelean, adică din acele zone unde Ortodoxia s-a băgat de bună voie, dar foarte silită de împrejurări istorice, sub ,,părinteasca oblăduire” a Vaticanului. Totuși se știe ca Papa este un ROMANO-catolic, deci epitrahilul cu formă bizantină nu-i este propriu, nu-l caracterizează. Mesajul este foarte intuitiv:

,,Iată, fraților creștini, noi suntem deja uniți, catolici, ortodocși sau protestanți, tot una suntem”.

Cam asta vrea să transmită papa prin gestul său. Adică să nu ne mai cramponăm de fleacurile acestea identitare, doctrină, cult, vestimentație, artă creștină, data serbării Paștelui, mă rog, astea sunt mici flecuștețe, importantă este înțelegerea și iubirea între creștini…”

Părintele Sorin Croitoru

,,Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur” (Apocalipsa 13, 11).

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Papa acum se crede la carnaval! Într-o lume preocupată de aparențe, reușește să atragă atenția prin vestimentație. Se poate costuma cum vrea, ca orice actor. Totul este să nu confundam planul real cu cel imaginar sugerat de vestimentație.
    Dacă își pune un halat alb, el nu devine medic!

    Deocamdată e vrednic doar de DISPREȚ! Hulele proferate la adresa lui Hristos îl fac incompatibil cu statutul de creștin. Așadar nu se pune problema să ne raportăm la el ca la o autoritate, chiar dacă asta ni se sugerează. Suntem ortodocși și pentru noi nu contează cum se îmbracă papa. El tot hulitori de Hristos rămâne. Lupul cu blană de oaie pe deasupra tot lup rămâne. Nu va paște iarbă, ci va sfâșia oile întâlnite. Așa cred că va face și papa. Dacă nu s-a rușinat de Hristos, ci L-a hulit, cum se va comporta cu ortodocșii în caz că unirea se va produce?

  2. Apare si o “cruce” masonica cu 3 brate…in pozā, in spatele profetului mincinos , papa, capra eretica , ce s-a lepādat de HRISTOS,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button