Părintele Gheorghe Calciu: În politică nu poți rămâne fără a face compromis. Nici BOR nu poate da oameni politici, pentru că are în sânul ei un germen al corupției și al compromisului

– Ce să faci ca şi creştin în aceste vremuri? Să te izolezi? Sau să încerci să te implici totuşi politic, în ideea că vei putea face ceva, deşi sistemul actual e guvernat de legi anticreştine?

– Alternativa implicării politice în scopul de a menţine o libertate pentru creştinism este una bună. Eu nu o condamn. Dar oamenii aceia, din punct de vedere al mântuirii s-ar putea să fie sacrificați. Pentru că ei vor intra în sistem şi vor juca probabil după cum le cântă sistemul, deşi vor proteja, într-un sens, pe creştini.

– Păi dacă se jertfesc pentru ceilalţi, de ce îşi primejduiesc mântuirea?

– Pentru că vor face nişte compromisuri. Ei nu pot rămâne acolo fără a face compromis cu satana, chiar dacă îşi păstrează cât de cât şi re­laţia cu Biserica. De multe ori însă nu şi-o mai pot păstra. Şi vor trăda.

– Atunci care credeţi că ar fi atitudinea creştină faţă de vot?

– Soluția ideală ar fi ca Biserica, prin puterea pe care o are asupra societății, să-și impună oamenii politici cei mai buni, adică pe cei care sunt creştini. Dar asta la modul ideal. Pentru că eu, de exemplu, nu votez. N-am votat nici aici, nici în America. Nu mă interesează, fiindcă ştiu că votul meu nici nu îmbunătățește, nici nu distruge organizaţia lor demonică.

– Aici mai e o problemă, pentru că în momentul în care votezi, să zi­cem, un Preşedinte, tu îţi dai asentimentul pentru măsurile pe care acela le va lua şi te faci părtaş la toate păcatele lui. Dacă Preşedintele trimite, de exemplu, trupe în Irak, tu, care l-ai votat, eşti împreună răspunzător cu el.

– Dacă Parlamentul e dominat de creştini, Preşedintele nu poate trimite trupe în Irak, şi aici este toată cheia problemei. Dar Biserica nu poate obţine majoritatea în Parlament decât în timp îndelungat şi cu pre­ţul unei perioade de sacrificiu. Mă refer, cum am spus la început, la sacrificiul individului, care sigur va cădea sub ispitele satanice. Bunul trai, şofer, maşină – astea toate sunt ispite la care puţini rezistă. Dar după două-trei legislaţii, Biserica va fi majoritară şi lucrurile se pot schimba.

– Vă întreb acum un caz concret: într-un sat, tu ai încredere într-un anumit primar. Ce faci? Îl votezi, ca să iasă el, că face treabă bună? Sau nu te mai duci la vot şi zici: „Ce poate să facă şi ăsta? O să facă ceva, dar nu mare lu­cru, fiindcă e angrenat şi el de sus într-un sistem”?

– În privinţa aceasta, Biserica are două alternative şi decizia ei e foarte importantă, pentru că preoţii au încă mare putere – asta până se mai schimbă situaţia pe aici. Deci Biserica are două posibilităţi. Sau în­deamnă pe credincioşi să nu voteze, ş-atunci orice colaborare cu siste­mul cade. Sau împinge înainte oamenii cei mai buni, întreprinzători, care sunt religioşi, care se spovedesc şi aşa mai departe. În acest al doilea caz, încet-încet Biserica va avea un câştig. Dar deşi afirm lucrul acesta şi sunt convins că s-ar putea face, totuşi chiar eu am o anumită îndoială, având în vedere acţiunea generală a diavolului în lume.

– Aveţi o îndoială că se mai poate face ceva pe plan politic?

– Da. Şi din cauza asta eu personal stau în afară…

– Dar îi îndemnaţi pe alţii să se bage!

(Părintele râde)

– De-aş avea încredere deplină că Biserica, în unitatea ei absolută, va acționa așa cum am zis, aş intra din toată inima, dar nu am încredere, fiindcă Biserica are în sânul ei un germen al corupţiei şi compromisului.

[1] În 1937, la solicitarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înalt Prea Sfin­ţitul Nicolae, Mitropolitul Ardealului, întocmeşte şi expune membrilor Sinodului un „Studiu asu­pra Francmasoneriei”, în care arată istoricul, organizarea, precum şi scopul anticreştin al Masone­riei: „întemeierea unei republici mondiale, conduse de francmasoni, adică de evrei. O republică cu desăvârşire laică, cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite”. În urma acestei expuneri, Sfântul Sinod hotărăşte: „Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă”, precizând şi motivele acestei hotărâri. (vezi Prof. Dr. Nicolae Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Tesalonic 2006, pp. 277-308). Este, într-adevăr, o hotărâre puţin cunoscută, dar în vigoare şi astăzi.

Citiți integral interviul aici.