X

Cuviosul Serafim Rose: DE CE SĂ STUDIEM SEMNELE VREMURILOR?

Cuviosul Serafim Rose | Semnele vremurilor
  1. TEMEIUL ÎNŢELEGERII SEMNELOR

Dacǎ vrem sǎ avem o interpretare autentica a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie sǎ-l stăpânim este o temeinica cunoaștere ortodoxa.  Adică o cunoaștere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ,” ci conform modului prin care Biserica a interpretat-o); o cunoaștere a scrierilor Sfinților Părinţi; o cunoaștere a istoriei bisericești; o familiarizare cu ereziile şi erorile care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor si mai ales a semnelor vremurilor din urma de către Biserica. Daca nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregǎtiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: sa fim pregǎtiţi, sa fim gata. Daca nu avem aceasta înţelegere de baza, nu ne vom afla pregǎtiţi, drept care vom rǎstǎlmǎci semnele vremurilor.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cu câțiva ani în urma s-a tipărit în limba engleza o carte, devenita rapid un bestseller extraordinar la categoria cǎrţi religioase. În America s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Se numește The Late Great Planet Earth [Ultima mare planeta Pǎmânt] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel interpretare a semnelor vremii. El e convins ca vremurile în care trăim sunt cele de pe urma. El crede ca peste tot în jurul nostru se împlinesc semnele despre care vorbește Domnul. Daca citiţi aceasta carte, veţi descoperi ca el uzează din când de o oarecare înţelegere mai mult sau mai puţin ortodoxa, câteodată este total pe dinafara, iar altădată are dreptate doar pe jumătate. E ca ai cum s-ar ţine de ghicit, deoarece citește Scriptura uzând exclusiv de propria înțelegere. Nu are nici cele mai elementare cunoştinţe creştin-ortodoxe, nici un cadru referenţial [background] al dreptei înțelegeri a Scripturilor şi a Sfinților Pǎrinţi. De aceea, lectura acestei cărţi nu poate decât sa va arunce în tulburare. N-o sa știţi ce sa mai credeţi. Vorbește, de pilda, despre un mileniu premergător sfârșitului lumii. Vorbește despre răpire, adică momentul în care creştinii se vor aduna în ceruri înainte de sfârşitul lumii, de unde vor urmări suferințele oamenilor de jos. Vorbește despre construirea Templului din Ierusalim ca despre ceva pozitiv, de parca acest lucru ar fi ceva pregătitor pentru venirea lui Hristos.

Daca citiţi cǎrţi ca acestea (exista multe alte cǎrţi asemănătoare; aceasta se întâmpla sa fie un best-seller, deoarece autorul a reușit sa capteze imaginația oamenilor doar la un moment dat), iar daca le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea ca în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înțelegere a semnelor vremii – va veţi trezi ca-l acceptaţi pe Antihrist.

Luaţi de pilda doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat ca, conform dreptelor profețiilor ortodoxe [Orthodox prophesies], Templu va fi reconstruit în Ierusalim. Daca va uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay sau chiar la fundamentaliști precum Carl McIntire, veţi observa ca şi ei vorbesc de construirea Templului, dar ei se refera la el de parca noi ar trebui sa-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine sa domneasca asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist.

Conform interpretării protestante, mileniul, înțeles ca o domnie speciala de o mie de ani de la sfârșitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care sau ridicat proclamând împǎrǎţia de o mie ani ce va continua până la ultimul sfârșit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeași idee hiliastǎ, adică interpretarea mileniului într-un sens lumesc/într-o maniera seculara/în înțeles omenesc. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viața Bisericii de acum, adică viața Harului; si oricine trǎieşte în el poate vedea limpede ca, în comparație cu viața exterioara a oamenilor, el este cerul/raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârșitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata si veșnica Împǎrǎţie a lui Dumnezeu.

Acum avem disponibile o mulțime de cǎrţi ortodoxe ce ne pot oferi cunoştinţele de baza/elementare. Cei cu adevărat interesaţi de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând sa fie bine versați în unele din aceste cǎrţi/sa cunoască bine măcar o parte dintre ele, sǎ le citească, sa le studieze profund/serios, şi sa le ţinǎ ca pe o mâncare de fiecare zi.

Cele mai bune lecturi nu sunt acelea bazate pe interpretarea cuiva la Apocalipsa, deoarece acum, în limba engleza, nu avem nici măcar o tâlcuire a acesteia. Cu voia lui Dumnezeu, se va tipări în curând câte ceva.

Cele mai bune cǎrţi sunt manualele/lucrările duhovnicești de căpetenie. În primul rând sunt scrierile dogmatice şi diferitele catehisme. Una dintre cele mai bune este lucrarea Sf. Ioan Damaschin din secolul VII, Despre credința ortodoxa [Dogmatica] care îndeplinește toate calitǎţile unui catehism. O lucrare mai timpurie e cea a Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, adică predici pregătite celor ce urmau sa se boteze, care parcurge întregul Crez şi expune pe larg credința Bisericii. Sunt multe astfel de cǎrţi tip catehism, mai vechi cât şi în cele mai noi. Mai recente [sec. XIX] sunt catehismele Mitropoliţilor ruşi Platon şi Filaret, care sunt mai mici şi mai simple.

Apoi exista un alt fel de cǎrţi: comentariile la Sfintele Scripturi. În limba engleza nu avem multe de felul acesta, dar avem unele din comentariile Sf. Ioan Gura de Aur. Acest sector e puțin mai slab/nu este aşa de dezvoltat în limba engleza, dar sunt multe cǎrţi şi în limba rusa pe care încă nu le avem în engleza, precum unele comentarii mai recente ale Scripturii, chiar ale Apocalipsei. Cǎrţile Arhipescopului Averchie sunt foarte bune, dar ele abia au început sa fie traduse în engleza. Cu voia lui Dumnezeu, vor fi tipărite în curând.

După care, pe lângă aceste doua tipuri de cǎrţi – catehismul de baza şi comentariile la Scriptura – mai sunt cǎrţile ortodoxe despre viața duhovniceasca: Istoria Lausiaca (ce conține relatări despre viețile monahilor din Egipt şi lupta lor duhovniceasca), Dialogurile Sf. Grigorie al Romei, Viețile SfințilorScara Sf. Ioan, Omiliile Sf. Macarie cel Mare, cǎrţile Sf. Ioan Cassian, FilocaliaRazboiul nevăzut şi Viața în Hristos de Sf. Ioan din Kronstadt. Aceste cǎrţi pot pune bazele unei vieţi duhovnicești autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovniceasca, despre cum sa ne dam seama de amăgirile diavolilor, cum sa nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înțelege semnele vremurilor.

Apoi avem lucrări ale unor autori mai noi, care se înscriu în/din același duh patristic al Sfinților Pǎrinţi din vechime. Exemplele principale sunt cei doi mari scriitori ai Rusiei secolului XIX, Episcopul Teofan Zăvorâtul ai Episcopul Ignatie Briancianinov, ale cǎrui cǎrţi au început deja sa apară în engleza. Cartea Episcopului Igantie, Arena, şi diferitele articole ale Episcopului Teofan se afla deja traduse în engleza. Acești autori au o importanţǎ covârșitoare, deoarece reușesc sa transmită învǎţǎtura patristica până în vremurile noastre. Ei au rezolvat deja multe chestiuni legate de modul de înțelegere al Sfinților Pǎrinţi. De exemplu, noul Orthodox Word conține un text întreg din Sf. Ignatie referitor la vămile văzduhului prin care sufletul va trece după moarte. Câteodată, citindu-i pe Sfinții Pǎrinţi, e posibil sa ne punem întrebări asupra unor subiecte pe care nu ştim cum sa le înțelegem, neștiind de fapt ceea ce Sfinții Pǎrinţi vor sa spună, drept care/iar acești pǎrinţi mai noi explica aceste texte.

Exista apoi istorii ale Bisericii care vorbesc despre modurile descoperiri lui Dumnezeu către oameni şi cum Dumnezeu lucrează cu aceștia. Lectura istoriilor vechi testamentare este foarte instructiva, deoarece evenimente asemănătoare au loc şi în Biserica Noului Testament. Avem de pilda Istoria bisericeasca a lui Eusebiu, sub forma de carte de buzunar, care continua istoria biblica de-a lungul a trei secole; ea a fost scrisa de pe poziție ortodoxa. Este foarte important sa vedem ce anume au considerat primii scriitori bisericești cǎ este important în istoria Bisericii: Martirii, Apostolii si aşa mai departe. Așadar, toate aceste scrieri diverse ne ajuta sa dobândim/ne oferă o cunoaștere creştinǎ de baza, adică catehismele, comentariile la Scriptura, cǎrţile despre viața duhovniceasca, cǎrţile mai recente ale Pǎrinţilor/patristice mai recente ce se înscriu în același duh ai istoriilor bisericești. Înainte sa ne scufundam în lectura cǎrţilor despre semnele vremurilor, încercând sa le descifram sensurile, trebuie sa ne însușim din toate aceste tipuri de cǎrţi cunoştinţele de baza. Toate ne pregătesc pentru a înțelege câte ceva despre semnele vremurilor. De îndată ce am început sa ne pregătim astfel, nu trebuie sa vedem demersul nostru ca pe o simpla însușire de cunoştinţe, ca hrana pentru minte, din care sa repetam anumite fraze pentru a obține interpretarea exacta a unui verset biblic, sau altceva de acest gen.

 

  1. DISCERNÂMÂNTUL DUHOVNICESC[1]

Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatura, este virtutea numita discernământ. Atunci când avem în faţǎ doua fenomene care par sa fie exact la fel/asemănătoare sau întrucâtva similare unul cu celalalt, virtutea discernământului ne îngăduie sa vedem care dintre ele este adevăratǎ şi care este falsa: adică care dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist.

Însǎşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar ‚anti’ nu înseamnă numai ‚împotriva’ ci şi ‚imitaţie a, în locul.’ Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Pǎrinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care-l va imita pe Hristos, adică care încearcă sa-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos întors pe pământ. De aceea, daca cineva are vreo concepţie neclara despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii (iar opiniile proprii nu pot veni decât din văzduh, care văzduh numai creştin nu este acum[2]), atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit sa creadă ca el este Hristos. Putem da câteva exemple de cum/ale modului cum//prin care virtutea discernământului ne poate ajuta sa înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea harismatica[3]. În Indiana exista un preot grec, Eusebiu Stefanos, care rǎspândeşte aceasta mişcare în Biserica Ortodoxa. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. A fost chiar si în Grecia şi se va duce în curând din nou acolo, unde unii oamenii sunt destul de impresionaţi de el.

Se poate vedea ca o parte din succesul sau se datorează faptului ca el provine dintr-o atmosfera bisericeasca ortodoxa în care oamenii, botezaţi ortodocşi, merg la biserica, primesc Tainele şi iau totul de-a gata. Deoarece devine o chestiune de obicei, ei nu înţeleg ca întregul sens al Bisericii este acela de a-L avea pe Hristos în inima, ci „trec,” în schimb, prin toata viaţa Bisericii ortodoxe fǎrǎ a-şi deştepta inima. În acest mod/Iatǎ un mod prin care putem ajunge pǎgâni. De fapt, ei sunt mai responsabili ca pǎgânii. Pǎgânii n-au auzit niciodată de Hristos, în timp ce persoana ce se numeşte pe sine ortodox, şi care nu ştie ce este viaţa duhovniceasca, pur si simplu nu s-a deşteptat încă spre Hristos.

Acesta este tipul de atmosfera din care provine par. Eusebiu. Dându-şi seama ca aceasta nu înseamnă decât moarte duhovniceasca – şi nu este mai puţin adevărat ca mare parte din ceea ce exista în Biserica ortodoxa este mort duhovniceşte – el vrea s-o facă sa revină/reînvie la viaţǎ. Dar necazul e acela ca chiar el aparţine aceluiaşi duh. De fapt, puteai vedea singuri ca el rareori citeşte cǎrţile ortodoxe de baza. Alege una sau doua din cele care i se par lui ca sunt conforme cu punctul sau de vedere, dar el nu are o întemeiere solida pe izvoarele ortodoxe. Nu crede ca acestea reprezintă cele mai importante lecturi.

Daca va uitaţi bine la ceea ce spun el şi alţii din aceeaşi mişcare harismatica – iar cartea noastră [Ortodoxia şi] Religia viitorului intra în detalii la acest subiect – veţi vedea ca ceea ce ei numesc renaştere spirituala sau viaţǎ duhovniceasca este de fapt ceea ce părinţi mai recenţi precum Episcopul Ignatie Briancianinov au descris foarte clar ca înşelare, adică un fel de înfierbântare a sângelui care-l înfǎţişeazǎ pe cel înşelat ca pe cineva duhovnicesc când de fapt el nici n-a gustat din realitatea duhovniceasca. Este în afara adevăratei vieţii creştine, aşa cum este ea reflectata în aceste cǎrţi de baza, precum este departe cerul de pǎmânt.

Pe lângă celelalte detalii legate de modul cum se roagă şi tipul de fenomene ce se manifesta la slujbele lor, puteai vedea limpede ca ideea de baza pe care se sprijină părintele Eusebiu împreuna cu aceşti harismatici este una falsa. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu, Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urma, pregătitoare/cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos.

Se crede ca toţi creştinii trebuie sa se înnoiască, sa primească Duhul Sfânt, sa vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternica efuziune/erupţie spirituala.

Daca citiţi cu atenţie Scripturile, fǎrǎ prejudecǎţi/ fǎrǎ a va impune prejudecǎţile, chiar şi fǎrǎ a utiliza comentarii patristice, veţi vedea ca nicǎieri nu se vorbeşte despre o revǎrsare spirituala de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne da învǎţǎturi despre cum sa ne rugam, despre necesitatea credinţei, despre faptul ca nu trebuie sa ne smintim/slăbim etc. El ne da pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta sa mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne ca trebuie sa ne rugam într-un mod asemănător, sa continuam sa ne rugam până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune.

După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat aceasta învǎţǎtura şi ca acesta este felul de a va ruga), dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţǎ pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, Îmi pare ca nu va mai rǎmâne nici un creştin la sfârşitul lumii. „Va gǎsi El oare credinţǎ pe pǎmânt?” înseamnă ca nu va mai găsi aproape pe nimeni, ca nu va mai rămâne nimeni. La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugǎtori, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Pǎrinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând ca toţi creştinii autentici, vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţitǎ prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevǎraţi.

Astăzi asistam la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţǎ despre Duhul Sfânt.[4] Şaizeci – şaptezeci de mii de oameni se aduna la un loc şi se roagă, îşi ridica mâinile şi vorbesc în limbi. Arata de parca s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar daca ne uitam la ce se-ntâmpla de fapt acolo, veţi vedea ca nu este un duhul care ar trebui sa fie/potrivit, ci altul, diferit.

De aceea, cuvintele par. Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de cum trebuie sa cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum sa-L primim în mod conştient, nu sunt greşite, reprezintă o învǎţǎtura adevǎratǎ – dar daca ai un duh greşit, acea învaţǎturǎ nu se potriveşte. Iar acesta nu este duhul cel drept. Sunt multe semne care evidenţiazǎ faptul ca este un duh străin şi nu Duhul lui Dumnezeu.

Aici avem un caz în care, daca aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de baza, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătita pentru A Doua Venire a lui Hristos şi, daca priviţi cu atenţie veţi vedea ca nu este acelaşi lucru, daca nu mai râu. Este exact ca în cazul celor ce vor sa construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desǎvârşire potrivnic.

Din nou, puteti vedea cum discernamântul ne îngǎduie sa apreciem alte fenomene neidentice cu fenomenele ortodoxe, care sunt lucruri noi. Când va uitaţi la ele, va miraţi de ce ar putea fi acestea. Este o atitudine obişnuita modelor intelectuale: circula ceva printre oameni, toata lumea pune mâna pe el deoarece vremurile s-au copt/sunt pregătite pentru aceasta […], iar apoi toata lumea începe sa vorbească despre acest ceva si astfel devine moda timpului. Nimeni nu ştie exact cum; doar ca toţi erau gata pentru aceasta, şi, deodată, cineva îl remarca, iar chestia începe sa circule peste tot.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Pagina anterioară 1 2 3 4Pagina următoare

27 comentarii

  1. Nu stiu de ce dar eu cred ca propovaduirea Evanheliei la toata lumea cea dinaintea sfarsitului s-ar putea referi la Sf. Prooroc Ilie si la Enoh.Se poate sa se faca referire la ei caci asa Sfanta Evanghelie o au si neortodocsii de acum multe secole in urma desi e adevarat ca o talcuiesc gresit si o au si tradusa gresit ceea ce inseamna ca fraza se refera la propovaduirea corecta,adevarata a Evangheliei.Dar pentru o propovaduire corecta a Evangheliei e nevoie de un ortodox iar daca ne gandim ca cei doi sunt Sfinti parerea mea e ca se intareste si mai mult ipoteza asta.Desi adevarul este ca puterea Lui Dumnezeu e infinita si poate incerca intr-o infinitate de moduri sa aduca oamenii la credinta cea adevarata.Infricosate vremuri traim cu adevarat in prezent dar ce va fi cu atunci in ultimii 10 ani cred ca nici macar imaginatia noastra nu isi poate inchipui asa ceva.Cred ca existenta in lume ingrozitoare va fi ingrozitoare poate chiar imposibila.Doamne,ajuta.

    1. “dar ce va fi cu atunci in ultimii 10 ani” – de ce esti atat de sigur ca nu suntem deja in ultimii 10 ani? Agenda 2030 nu-ti suna suficient de antihristic? Numai Domnul stie cati ani ne-au mai ramas insa ar fi bine sa nu ne culcam pe-o ureche crezand ca mai e mult pana departe.

        1. Pai nu stiu unde scrie. Am reactionat la balariile scrise de “un crestin”. Incerc sa scot in evidenta derapajele care bat la ochi ca sa ajut pe cat posibil la responsabilizarea celor care comenteaza.

          Haideti sa incercam sa comentam numai atunci cand avem ceva de spus si cand simtim ca aducem valoare. Calitatea comentariilor poate creste calitatea site-ului.

  2. ,,Vai, părinte, pentru o dulceaţă trecătoare a păcatului şi dezmierdare înşelătoare, ne facem singuri pricinuitori de pierzare, neştiind ce ne aşteaptă! Acolo,(in iad n.n. ) Părinte, am văzut arhierei, preoţi, arhimandriţi, stareţi şi călugări din neamul nostru, care se munceau mai mult decât toţi, ca unii ce au ştiut voia şi poruncile lui Hristos, dar nu le-au împlinit.” Citeste mai mult:
    https://www.familiaortodoxa.ro/2012/10/15/marturia-unei-pustnice-ce-traieste-nevazut-in-muntii-neamtului-despre-cei-ce-plang-si-se-roaga-pentru-lume/

    1. Asta-i culmea sa dai un link despre “arhierei, preoţi, arhimandriţi, stareţi şi călugări din neamul nostru, care se munceau mai mult decât toţi, ca unii ce au ştiut voia şi poruncile lui Hristos, dar nu le-au împlinit.” tocmai la o publicatie care a avut grija sa-i cocoloseasca.

      Rusine!

      1. Nu înțeleg ce vrei să spui….RUȘINE să-i fie cui, și de ce?!
        Se referă la pustnică, nu la preoți, arhierei sau publicații!
        Prin retrăirea stării de Iad, ea era tot timpul smerită…o făcea să se împlinească cu ea ceea ce spune Psalmistul David că ”inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi”…

        Lămurește-mă și pe mine, că nu-mi dau seama despre ce este vorba.
        E vorba despre site-ul familia ortodoxă?

        1. “E vorba despre site-ul familia ortodoxă?” – Da, pentru ca a avut o atitudine politic corecta in privinta problemelor din Biserica. Ocultarea Adevarului nu ajuta nimanui.

          Articolul in cauza este foarte bun dar …

          Am reactionat in primul rand pentru ca citatul despre slujitorii nevrednici era discrepant fata de politica editoriala a publicatiei

          1. ”politica editorială” îi și plătește/sponsorizează, poate…
            Iar dacă mai dau cu tunul și la un articol foarte bun înseamnă că, fie ”gura păcătosului adevăr grăiește”, fie una fac la ARĂTARE(datorită politicii editoriale ), ALTA prin anumite articole…din care să bage la cap inclusiv ”politica editorială” și alții :)

    2. Articolul asta trebuie citit de toti cei care se considera crestini!
      “Părinte, nu mănânc deoarece eu ticăloasa, nimic lucrând, nici nu trebuie să mănânc”. Va dati seama la ce masura ajunsese pustnica aceea care nu mai manca DELOC?
      “a stat mai întâi în munţii Rarăului, dar era o zonă foarte rece şi aspră, iar pustnici foarte puţini” Si Ioan Baron a cunoscut acolo astfel de pustnici, care nu mai mancau nimic si chiar el personal a avut o vedenie a iadului unde a vozut multime de preoti, ierarhi, monahi si monahii.

  3. Parerea mea:daca antihristul s-a nascut in1999 si il va imita intru toate pe Hristos,atunci isi va face aparitia in jurul anului2030.Pana atunci,sau putin inainte(2029?!)va fi si al treilea razboi mondial in care va muri aproximativ o treime din omenire.Proorocii Ilie,Enoh si sfantul apostol si evvanghelist Ioan vor veni putin inaintea antihristului.Va rog sa nu va suparati,sunt niste pareri strict personale.Iarta-ma Doamne!

    1. Corect. In 2029 va aparea public cand va implini 30ani, isi va face campanie electorala globala 3ani jumate si dupaia ciparea inca 3ani jumate sau mai putin

    2. Nu zau! Da’ ce te-a apucat de contrazici Sf Scriptura?

      Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. (Mat.24:36)

      Iar despre ziua aceea si despre ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatal. (Mar.13:32)

  4. După mine, e născut în 1989, Anul Șarpelui după zodiacul chinezesc…an de revoluții fabricat de Ocultă, parcă în cinstea venirii pe lume a Antihristului;
    În 1999 avea 10 ani au fost eclipse (chiar și la noi), iar în 2001 când au fost lovite Turnurile Gemene pentru a se băga Big Brother generalizat, având 12 ani, conform profețiilor…în timp ce se plimba cu mama sa în parc, atunci a ieșit Satana și, chiar dacă s-a speriat, s-a sălășluit în el.
    În 2009 când a împlinit 20 de ani, a venit în toată lumea CRIZA fabricată tot de Ocultă, tot în cinstea lui!
    În 2019, anul ăsta mă aștept să apară! Nu neapărat ca IMPERATOR, ci ca om politic și/sau de presă, carismatic, cu minte brici, diabolică (doar e Sărsăilă în el…) care va rezolva incidentele, războaiele ivite între țări.
    După primii trei ani (2019, 2020, 2021), începând cu jumătatea anului 2022 va apare și ca comandant suprem al ONU, aplaudat și adulat de idioții din plen și pus să restabilească pacea și liniștea! Și pentru că o va face strălucit, se va ”descoperi” pe sine că ar fi și liderul religios așteptat de lume căreia îi va promite un rai pământesc, fără posturi, flagelări, spovedanii și penitențe pentru păcate, el absolvindu-i total de ele, ba încurajându-i să facă și mai dihai…DE TOATE!
    De ce? Pentru că omul să se simtă descătușat și liber….

    Se spune că, cu cel puțin 7 ani înainte de Sfârșitul Lumii vor veni Ilie și Enoh ca să avertizeze lumea în privința Antihristului.
    Ei, s-ar putea deja să spună despre el, dar mass-media care este subordonată Ocultei să nu aibă voie să vorbească despre ei și nici să-i filmeze DECÂT în ultima perioadă de 3 ani jumătate când Urăciunea Pustiirii va sta în locul cel sfânt, în Templul din Ierusalim reconstruit.

    1. Scenariul asta este destul de verosimil, nu stiu pe unde l-ai citit, dar acel individ este doar varful icebergului, al unui munte al oamenilor faradelegii, ascuns vederii in cea mai mare parte. Ce ar trebui sa inteleaga lumea este ca slugile cele mai fidele, garda pretoriana, a acelui individ, sunt feministele care sunt plasate acum in toate posturile de decizie si de conducere, peste tot in lume.

    2. No’ si tu acuma …

      Ceea ce STIM SIGUR este CA NU STIM. Altfel intram in contradictie cu Sf Scriptura.

      Haideti sa avem ulei in candele pentru ca nu stim cand vine ceasul fiecaruia in parte.

      Mantuire tuturor!

      1. Andrei
        Pai nu stie nimeni sigur.
        Dar poti aproxima.
        Daca nu poti aproxima cum o sa stii ca ‘el’ este?
        Trebuie depistat cumva
        Ce imi e 2029 ce imi e 2030
        Cineva mai jos a scris corect, daca papa e profetul mincinos si are 80 ani, cat o sa mai poata traii? 150ani?:))

  5. Nimeni nu stie ziua si ceasul. Doar semne vedem care ne confirma ca sfarsitul se apropie si pentru care trebuie să ne pregatim duhovniceste, nu sa panicam.Dumnezeu va fi cu noi pana la sfarsit.

    1. Da, nimeni nu știe LA FIX ziua și ceasul DAR apropierea de acel ceas, ȘTIM!
      După cum știm că Ilie și Enoh vor veni cu 7 ani înainte de Sfârșitul Lumii, după cum iarăși ȘTIM fără echivoc că Antihristul va domni 3 ani și jumătate iar Sf.Ilie va încuia cerul ca să nu plouă EXACT ca pe vremea lui…lucrul confirmat de Otroc Veaceslav, Cuv. Pelaghia și toți sfinții contemporani cu noi că, nu numai că nu va mai ploua, dar Dumnezeu va porunci îngerilor să retragă apa de pe pământ.

  6. Doamne ajuta si ziua buna! Pai fratilor daca este nascut in 1999 iar franciscu este inaintemergatorul…..cat mai poate traii asta ?ca are in jur de 80 Ani!!! Deci dupa parerea mea se cam leaga…

    1. Hmmm…stai să vezi că MAJORITATEA nici nu sunt oameni…sunt clone și/sau extratereștrii-draci înveliți în piele de om, între pielea de drac și cea sintetică având cristale lichide pentru cazul în care sunt filmați să nu se vadă PE BUNE și să cazi jos de frică….se vede așa blurat și niște figuri geometrice de culoare maro, numai ochii nu pot să-i schimbe…se subțiază ca la pisici!

      Apropos…la infraroșu se sesizează că n-au sânge cald…asta pentru cârcotași!
      Otroc Veaceslav – copilul ăsta minunat din Rusia – a fost singurul care a spus, iar filmările CONFIRMĂ că printre noi sunt dracii ieșiți din Iad care se vor arăta așa cum sunt…nu înainte de a înșela pe mulți că sunt îngeri de lumină, iar la sfârșit…în toată grozăvia lor.

      De altfel, inclusiv Pr.Vasile Novikov a spus în Biserică că ”în fiecare colț de casă stau diavolii, mâncăm cu ei, dormim cu ei, etc…”

        1. Aici găsești transcriptul integral al Pr.Vasile Novikov:

          https://ortodoxinfo.ro/2019/03/08/cuvioasa-pelaghia-din-reazani-despre-vremurile-din-urma-despre-tar-patriarh-si-antihrist/

          Începând transcriptul din 14 mai 2019 la 15:18 cu Preotul Vasile Novikov (diavolul i-a spus că-l urăște atunci când predica împotriva documentelor):
          https://www.youtube.com/watch?v=lSNNYzDaJWo
          Fii atent la partea de transcript publicat ca și comentariu din data:
          Magda spune:
          16 mai 2019 la 13:11 unde începe cu:
          ”O VOR NUMI MAMĂ PE CEA, CARE EA ÎNSĂȘI VA MERGE ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERULUI.
          ȘI COPIII EI VOR MERGE.”, spre sfârșitul postării:
          ” CU A ZECEA PARTE NU FACEM BINEFACERI, CI DĂM BANII PE RUJ, PE ȚIGĂRILE URÂCIOASE.
          În fiecare zi dăm diavolului, nu ne zgârcim la bani. Dăm bani pentru toate spurcăciunile. Iar când trebuie să cumperi lumânare, e scump!
          Să cumperi Biblia, e scump.
          Rafturile cu romane despre desfrâu, se dărâmă de pline ce sunt.
          CANDELA DIN CASĂ, NU ARDE. ICOANELE SUNT PLINE DE PRAF.
          Și toate celelalte: televizoare afurisite, demonice, cu milioane de draci în fiecare casă, câte șapte bucăți. Miluiește-ne Doamne, iartă-ne.
          ÎN FIECARE COLȚ VOR FI DEMONI. MÂNCĂM CU EI, DORMIM CU EI ȘI TOATE CELELALTE. DE DIMINEAȚA PÂNĂ SEARA SUNTEM CU DEMONII.
          Acolo sunt doar cuvinte rele, urâciuni. De ce vă uitați? Vorbiți cu dracii!
          DE ACEEA TOȚI O IAU RAZNA CU CAPUL!
          CALCULATOARELE ȘI TOATE CELELALTE, TELEFOANELE MOBILE SUNT DRĂCEȘTI!”

          P.S. M-ai mai rugat să-ți dau link-ul unde vorbește Otroc și/sau Sarea Pământului…la Transcriptul băgat ca și comentarii:
          https://ortodoxinfo.ro/2019/03/11/transcriptul-inregistrarii-cuvioasa-pelaghia-din-reazani-despre-vremurile-din-urma-si-antihrist/

    2. Ha! Dacă tastezi adresa direct (https…la orice videoclip spune că este indisponibil) trebuie să tastezi ”8 Reptilian Traits In Human Beings” și să urmărești dacă conicinde cu http-ul…

      8 Reptilian Traits In Human Beings
      https://www.youtube.com/watch?v=KG_OPFv5ugs

      Vaticanul-Aparitia Antichristului
      https://www.youtube.com/watch?v=wyzNcGOkZFw

      029 Reptilians 2019 Reptilianos Dracos Draconianos Shapeshifting
      https://www.youtube.com/watch?v=0HFj2bGuAmk

      014 Reptilians 2019 Reptilianos Dracos Draconianos Shapeshifting
      https://www.youtube.com/watch?v=0HFj2bGuAmk

      Reptilian transformation Live- Przemiana Reptiliana na żywo
      https://www.youtube.com/watch?v=SF1KsmjtnH8
      Illuminati (reptilian) Golden Globes..you shoulda took this out
      https://www.youtube.com/watch?v=30tpibvDQjI
      Reptilian/Demonic Shapeshifter German TV (toți sunt diavoli! Li se văd dinții, ochii…prezentatorii, popa, reprezentantul firmei…)

      https://www.youtube.com/watch?v=TjpYXwsOG_g
      REPTILIAN SHAPESHIFTER TV PREACHER HD!
      https://www.youtube.com/watch?v=_JVlPJbmJaQ

      You Gotta Watch This Right Away… (2019-2020 EVERYTHING REVEALED)
      https://www.youtube.com/watch?v=rVMhHjj4W3U

      REPLICĂRI HUMANOIDE, EXACT CA-N MATRIX…CLONE ÎN VID, ȚIPLATE EXACT CA ALIMENTELE….LA VÂNZARE!

      STEAUA MORTII SI BAZA LUNARA RUSEASCA SECRETE MISTERE CONSPIRATII
      https://www.youtube.com/watch?v=PZj8m_voj_o

      TRUMP pregateste armata NATO pentru un razboi subteran cu extraterestrii malefici
      https://www.youtube.com/watch?v=1bYKtysdWvs

      Putin: La Reina Isabel II es Reptiliana
      https://www.youtube.com/watch?v=wiwCckg3k8Y

      REPTILIANOS AL DESCUBIERTO EN TELEVISION!!
      https://www.youtube.com/watch?v=T_IvetI91y8
      – min.2:15, 5:14,16, 5:45-49, 7:42-44 – 8:03, 8:57-la gât,9:27-28, 9:35
      9 Videos de REPTILIANOS REALES Impresionantes l Pasillo Infinito
      https://www.youtube.com/watch?v=t1EMKUE0I9A
      min.7:51 un reptilian la Olimpiadă, min.8:13, copiii de lângă Putin…sunt diavoli.

      Cică nu e disponibil: -The Dangers of Transhumanism – A “New World” (2018-2019)
      https://www.youtube.com/watch?v=dyoa-rLg-50

      Do Reptilian-Human Hybrids Run Our World? The Biggest Secret
      https://www.youtube.com/watch?v=wFELS3QRXKk

      They Don’t Want You to Know That
      https://www.youtube.com/watch?v=rKEF9qFd9wc

      Project Serpo – The Exchange Program Between Humans and Aliens
      https://www.youtube.com/watch?v=5iUSEygpFsY
      Memory Transfer, Clones, Synthetics, Organic Robotoids and Doubles
      https://www.youtube.com/watch?v=163DeIOdkkg

      Buckingham Palace Admit Queen Elizabeth ‘Is Not Human’
      https://www.youtube.com/watch?v=MZFbAf4DAWU
      Lady Gaga Talks About ‘Evil Invisible Reptiles’ On Live TV
      https://www.youtube.com/watch?v=lZxzgMB0–U
      Spune Lady Gaga, începând cu min.1,26 că este timpul HAOSULUI, este CRIZĂ! Se afirmă că cineva este rău, diabolic, dar toată lumea are opinii diferite despre asta. Vă rog să nu uitați: CEL CE URĂȘTE/DIAVOLUL ESTE INTELIGENT, ESTE ISTEȚ (DEȘTEPT) ȘI INVIZIBIL. NU ARE CULOARE, N-ARE RASĂ, N-ARE RELIGIE, NU FACE POLITICĂ, ESTE UN ȘARPE INVIZIBIL în timp ce plănuiește cum să atace oamenii, cum să-i despartă ca apoi să se urască între ei…recomandă discuțiile între oameni, starea de deschidere către ei cu bunătate, cu gingășie, mai ales spre copiii care, prin faptul că nu-s afectați (încă…) pot schimba lumea…. mai spune că nu mai contează banii (ea, care are bani ,antiteza asta…bogat-sărac, gândire diabolică sau nu, ci unirea/unificarea tuturor, pentru a rezista!

      Reptilian Hologram chaos fixed by finger, technology ROE 3 18
      https://www.youtube.com/watch?v=RDG1_Ezxnhs

      Royal Reptilian Wedding -Harry & Megan 26
      https://www.youtube.com/watch?v=axkjdNlelsM

      min.2,23 să vedeți cum începe să clipească Harry….brrrrrr!

      Reptilian/Hologram technology exposed -ROE 16
      https://www.youtube.com/watch?v=aH9RZW4hXQo

      Semnul piramidei făcut cu mâinile, mână ne-umană….slip pupils!(min.0.58)

      elon musk, mark zuckerburge, steve jobs, steve quayle, david ike 22
      https://www.youtube.com/watch?v=fOi6y28co7A

      TOP 5 Reptilianos mais Famosos do Mundo
      1.BEYONCE, min.1,28, 1,36, foarte de-aproape min.1,45;
      2.JUSTIN BIEBER min.2,44 când își ferește, își pleacă privirea în jos.
      3.ANGELINA JOLIE min.3,43 foarte îndeaproape…urmăriți de la min.3,41 și o să vedeți transformarea.
      4.RIHANNA min.4,37 deja are pupila ca la pisici…
      5.CHESPIRITO REPTILIANO

      NO CREERÁS lo que le sucede al PAPA FRANCISCO!!
      https://www.youtube.com/watch?v=NOI2r7LTKxM

      Papa – min.4,28, 5,04. Alt popă – min.9,10, holograma, ca un câmp magnetic care-l îmbracă pe „om” min.14,25 . La fel se vede și la Papă, și nevestei lui Obama, și lui Putin…

  7. Proclu Nicau – Compilație de 4 ore cu sfaturi pentru mântuire: https://www.youtube.com/watch?t=3224&v=Cig5NZOS9eU

    Spune Pr.Proclu Nicau în “Partea a 4-a”: 2.50.01 .“DACĂ PĂCATELE NOASTRE VOR FI MAI GRELE DECÂT ALE PĂGÂNILOR, DUMNEZEU ÎNFRÂNEAZĂ PUTEREA BISERICII ȘI ÎI VA LĂSA PE PĂGÂNI SĂ NE ROBEASCĂ PÂNĂ NE VOM POCĂI, DAR ÎI VA MÂNTUI (dacă va mai fi timp) PE TOȚI ACEIA CARE SE POCĂIESC ȘI VOR SĂ SE MÂNTUIASCĂ.

    MÂNTUIREA SAU SFÂRȘITUL LUMII STĂ ÎN VOINȚA NOASTRĂ – așa o lăsat Dumnezeu! (…) Dacă amu’ lumea s-o umplut de răutate, s-ar putea să vina Sfârșitul într-o clipa!
    Mântuitorul așa a spus “Privegheați și vă rugați că acesta Ceas, nu-l știe nimenea, decât Tatăl!”
    Mântuitorul îl știe, dar așa a lăsat scris în Scripturi: “Iată pe Hristos în pustie, iată-L în cutare oraș ori cutare cetate…sau în cutare loc judeca…să nu se înșele lumea!
    Hristos va venii așa cum vede Soarele, de la Răsărit până la Apus…va vedea toată lumea judecata Lui Dumnezeu.
    TOȚI CEI CARE SE SCOALĂ NOAPTEA ȘI SE ROAGĂ, ACEIA SPORESC MAI MULT!

    În Partea – 5-a: Întrebat despre Antihrist, spune: “Dacă creștinii nu vor să vina la pocăință, atuncea da..atâta ne-a mai rămas…o rugăciune-n gând și când putem – să plângem!
    UCENICII LUI ANTIHRIST SUNT CEI CARE ZIC CĂ NU EXISTĂ DUMNEZEU!”

    Iar la 2.59.48 – 3.01.50, spune: “Când conducătorii țărilor se vor retrage, când nu vor mai putea să facă față la omenirea asta care nu mai găsești înțelegere, așa de tulbure, atâta neînțelegere…se vor dezgusta, se vor descoroja!

    Care de care (dintre conducători) vor căuta să fugă în altă țară să nu-i mai cunoască!
    Nu-i mai trebuie mărire, nu-i mai trebuie autoritate…nu-i va mai trebui să mai conducă…el (conducătorul/conducătorii unei/unor țări), nu va mai fi bucuros decât de viața lui;
    Așa! Și-atuncea, omenirea simțind nevoia de conducător , el (ANTIHRISTUL) se va lasă (vă apărea în ochii celorlalți) ca o persoană cu milă, foarte credincioasă, iar lumea are să-l puie pe el!
    Iar după ce vă căpăta puterile în mâna lui, atuncea VA PRIGONI PRIMA DATĂ, BISERICA!
    Pe urma – toată lumea o va prigoni!
    Totodată, CÂND vedem că tulburările și CONDUCĂTORII nu vor (mai) putea conduce…SE VOR TULBURA și ei (la rându-le) pe popor CĂ N-ARE CU CINE SĂ SE MAI ÎNȚELEAGĂ, atunci vor fi nevoiți ca fiecare să se retragă fiecare cum vor putea ei, cum i-a lumina bunul Dumnezeu ȘI-ATUNCEA VINE ANTIHRISTUL!

    P.S. Înțeleg de-aici că, așa cum se întâmplă mai în toată lumea (în Europa în special), conducătorii țărilor sunt slugile mai-marilor lumii care au în spatele lor bancherii, nu? După perioada de ‘pace’ de după marile revoluții din ’89, prin reclădirea Bisericilor și aurirea cupolelor, reprezentând 3 decenii … acum este pregătită să i-a foc, în vălvătaie! De ce? Prin scârba simțită de popoare, provocată de faptele și răul mers al vieții lor, datorita propriilor conducători – marionete ale celor de deasupra lor (a marilor puteri) care-și trag seva măririi (puterii materiale) de la bancheri! S-ar putea și asta să fie unul din semne dacă n-o fi cel în care spune că după cel de-al 3-lea război mondial, se vă întâmpla lucrul asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button