Azi, 22 iunie, se împlinesc 77 de ani de la semnarea actului prin care mareșalul Ion Antonescu, șef al statului, cerea armatei române să lupte pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația Rusiei bolșevice
„Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”, le cerea Ion Antonescu ostașilor români.
Regretatul istoric Gheorghe Buzatu a realizat unul dintre cele mai complete studii cu privire la acest moment excepțional pentru viitorul României: „22 iunie 1941 a marcat – peste orice consideraţii teoretice, ideologice, militare, etice ori holocaustologice –, deopotrivă cu 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877, 15 august 1916, 1 decembrie 1918 sau 22 august 1968, una dintre Zilele astrale ale istoriei naţionale”.
Agresiunea sălbatică a Rusiei
Profesorul Gheorghe Buzatu și-a argumentat opiniile:
„(…) În 1940 URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţele militare ţinuturi româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. Agresiunea URSS a declanşat reacţia în lanţ care, în scurt timp, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari. În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România se afla deja în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând). Campania României în Est – Războiul Sfânt, cum a fost denumit din cele dintâi minute – a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea poporului român în întregime, de acordul partidelor politice ale momentului şi al monarhiei, mai puţinde suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Având în vedere situaţia concretă şi ţelurile campaniei (eliberarea provinciilor răşluite şi zdrobirea comunismului), războiul României din 1941-1944 a purtat, de la un capăt la altul, un caracter naţional şi popular. România n-a luptat decât pentru a-şi recupera fiii şi pentru a-şi impune recunoaşterea dreptului; ea nu s-a angajat nicidecum într-un război rasial, nici într-unul în afara legilor internaţionale. S-a întâmplat, aşa după cum anticipase, în decembrie 1916, la Iaşi fiind, inegalabilul Nicolae Iorga, şi anume că bătălia Românilor se desfăşura, atunci, ca şi, adăugăm noi, după 22 iunie 1941, pentru «DREPTUL NOSTRU ÎNTREG. ATÂT, ŞI PENTRU NIMIC MAI MULT, NU»!”.
Răspunsul prompt al României
„În 1941, cu siguranţă, Antonescu se dovedise, înainte de orice, omul faptelor. La 22 iunie 1941, el a răspuns exemplar pentru riscul imens asumat – un război împotriva URSS, pentru distrugerea pericolului comunist şi eliberarea provinciilor istorice ocupate de Kremlin în 1940. Cum am precizat, Războiul României a fost unul drept de la un capăt la altul, în mod precis de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea internă, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944. De altfel, chiar la 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, care a amintit, potrivit voinţei Învingătorilor de moment, de un veritabil masacru, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: «DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL!»”.
Și o completare:
„În context, se impune această precizare: Războiul din Est al României nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940”.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
La timpul potrivit, timp decis însă de starea de fapt a românilor, cei cu inima română, Basarabia va intra din nou în corpul României, ca fiică a națiunii române. Cine sunt românii cu inima română care vor lupta pentru acest deziderat, aceștia se vor evidenția pe parcurs după atitudinea lor față de țara în care s-au născut. Cine are „ceva” special pentru România Mare în inima sa, acela va fi un stegar al luptei pentru reîntregirea țării. Suntem puțini în raport cu numărul puterii de la răsărit, dar țelul nostru și râvna pentru împlinirea lui vor surclasa numărul bolșevicilor ruși sau…..români, căci între timp aceștia s-au mai înmulțit, unii cu bună știință iar alții din prostie, și Basarabia va fi din nou ceea ce a fost – PĂMÂNT ROMÂNESC. Timpul va decide, iar noi mergem în pas cu timpul. Nu numai cine nu participă la acestă luptă săvârșește un mare păcat, ci și cei care nu vor crede aceste lucruri, adică faptul că BASARABIA va fi din nou ținut românesc, parte a României Mari, o Românie cu adevărat liberă și independentă. Trebuie doar să cadă pleava și neghina și apoi și basarabenii vor cânta și juca Hora Unirii cu frații lor, românii, cei cu inima română. A se înțelege că pleava și neghina sunt toți acei români a căror inimă nu mai este română. Doamne ajută !
Oare cati dintre tinerii de azi ar fi luptat in 1944 pentru reintregirea tarii? Tineret fara viitor, indobitocici de la 3 ani cu tablete si telefoane, care nu mai trec examenul de capacitate si bacalaureat. Cati dintre ei mai stiu adevarata istorie si pe adevaratii eroi? Astazi, cand se promoveaza nonvalori si analfabeti la nivel de conducere, cand tara se indreapta catre o prapastie tot mai abrupta, cand oamenii cinstiti sunt indepartati si inlocuiti de marionete stau si ma intreb: oare ne va mai da bunul Dumnezeu un domnitor sa ne readuca la prosperitatea de odinioara?
Va scriu in calitate de stranepot de veteran de razboi si prizonier in gulag, caruia i-a fost impartasita vitejia si onoarea poporului roman din acea vreme. Doamne ajuta!
ce fel de unire? la noi inca baze Nato nu sunt aicea. dupa unele prorocii, care leam auzit de la cineva vara trecuta la lavra poceavului, cind se va ajunge la unirea cu Romania, sau chiar va fi unire,”pentru o zi” va incepe un razboi ca din chisinau nu va ramine piatra pe piatra, va fi pasune de vaci actualu chisinau
ce mai spune un istoric dea vostru
https://www.youtube.com/watch?v=8GXFAqYqy5w