Carte eretica de pus pe foc: “URMAREA LUI HRISTOS” de TOMA DE KEMPIS. Ne explica Sfantul IGNATIE BRIANCIANINOV. Atentie mare la IMAGINATIE, la PARERI si la “DESFATAREA DUHOVNICEASCA”.

Ian 31, 2018 8925 3 http://bit.ly/2H6bXTb

Thomas_von_Kempen_JS

Asta din imagine e Toma de Kempis

Iata ce putem citi la http://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_a_Kempis.:

 

Fericitul Thomas a Kempis[3], în germană Thomas von Kempen, (n.KempenRenania de Nord-WestfaliaGermania1379/1380 – d. 24 august1471[1]Sint-Agnietenberg bij ZwolleOverijsselȚările de Jos) a fost un călugăr creștin augustinian, din Evul Mediu. I se atribuie una dintre cele mai cunoscute cărți de devoțiune creștină Imitatio Christi / De Imitatione Christi[4], redactată în limba latină medievală.

[…]

Biserica Catolică l-a beatificat, fiind sărbătorit la 25 august, în fiecare an.

Cea mai cunoscută lucrare atribuită lui Thomas a Kempis este Imitatio Christi[9]. În cei peste 500 de ani câți au trecut de la redactarea ei, după BiblieImitatio Christi este cartea de îndrumare spirituală cea mai tipărită, în cele mai multe limbi și în cele mai multe exemplare[10]. În limba latină a fost tipărită în peste 2000 de ediții. Leibniz scria undeva că Imitatio Christi este „una dintre cele mai bune cărți care s-au scris cândva”. Atât credincioșii catolici, credincioșii ortodocși, cât și credincioșii protestanți o admiră și se înfruptă din bogăția spirituală pe care o degajă.

Traduceri în limba română a lucrării Imitatio Christi

  • A Thomii dela Câmp, De Urmarea lui Hristos, patru cărți, Tiparul seminarului, Blaj, 1812, traducere de Samuil Micu; este prima traducere cunoscută în limba română.
  • Urmare lui Iisus Hristos, Tipografia lui I. Kopainig, 1845, traducere de Gavril Munteanu, (reeditată în 1901, 1938, 1944);
  • Imitațiunea lui Cristos, Bacău, 1902, traducere de P. N.;
  • Imitațiunea lui Cristos, Iași, 1932, traducere de I. B., la Institutul „Presa Bună”;
  • Thomas a Kempis, Imitațiunea lui Cristos, Arhiepiscopia Romano-Catolică București, 1992, traducere de Andrei Brezianu;
  • Urmarea lui Hristos, Tipărită cu Binecuvântarea Preasfințitului †Eftimie Episcopul Romanului, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1997, reeditare a traducerii lui Gavril Munteanu.

E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării Imitatio Christi e datorată unui român, boierul cărturarUdriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și tipărită în secolul al XVII-lea, laMănăstirea Dealu[11].

 

Fratilor, sa nu bem din baltoaca ereticilor. Avem izvoare limpezi: STALPII ORTODOXIEI.

Iata ce ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos”:

 

„Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in­selare numita „parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita „Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma­sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po­cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni­ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. „Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, „Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ![…]

Cel care se afla in inselarea prin „parere” capata o intelegere mincinoasa a tot ceea ce il inconjoara. El este inselat si inlauntrul sau, si din afara. Inchipuirea lucreaza cu multa putere in cei amagiti prin „parere”, insa lucreaza numai si numai pe taramul imaginarului. Ea nu se indeletniceste defel (sau se indeletniceste foarte rar) cu zugravirea in inchipuire a raiului, a sa­lasuirilor si camarilor de sus, a luminii si bunei-mi­resme ceresti, a lui Hristos, a ingerilor si a sfintilor; ea alcatuieste intotdeauna parute stari duhovnicesti, stransa prietenie cu Iisus („Urmarea lui Hristos” a lui Thoma de Kempis, cartea 2, cap.8), launtrica impre­una-vorbire cu El („Urmarea”, cartea 3, cap.1 ), des­coperiri tainice („Urmarea”, cartea 3, cap.l3), glasuri, desfatari; zideste pe temelia lor o intelegere minci­noasa despre sine si despre nevointa crestina, zideste indeobste, un fel mincinos de a gandi si o intocmire mincinoasa a inimii, duce la betia de sine, ba la infier­bantare si extaz. Aceste simtiri felurite apar prin lu­crarea subtire a slavei desarte si a patimii dulcetii: in urma acestei lucrari, sangele capata o miscare paca­toasa, amagitoare, ce se infatiseaza ca desfatare a harului, iar slava desarta si patima dulcetii sunt star­nite de cugetarea semeata, acest tovaras nedespartit al „parerii”. O trufie grozava, asemenea trufiei demoni­lor, alcatuieste insusirea de capetenie a celor ce si-au insusit unul din aceste doua feluri de inselare. Pe cei amagiti de primul soi de inselare, trufia ii aduce intr-o stare de nebunie vadita; in cei amagiti de cel de-al doilea soi, aceasta, pricinuindu-le si lor o anume vata­mare a mintii, mai putin vadita, numita in Scriptura „stricare a mintii” (2 Tim. 3, 8) – ei bine, aceasta ia chipul smereniei, evlaviei, intelepciunii, dar poate fi cunoscuta dupa roadele sale amare. Cei molipsiti de „parerea„ despre virtutile lor, si mai cu seama despre sfintenia lor, sunt in stare si gata de orice uneltire, de orice fatarnicie, viclenie si amagire, de orice fapta rea. Ei sufla cu vrajba neimpacata impotriva slujitorilor adevarului, napustindu-se asupra lor cu ura incrance­nata, atunci cand acestia nu recunosc in cei inselati starea pe care „parerea” ii face sa creada ca o au si o arata in vazul lumi oarbe cu duhul.[…]

Ucenicul: Din inselarea numita „parere” pot, oare, sa se traga oarecare urmari nefericite simtite si vazute ?

Staretul: Din acest fel de inselare au aparut urmari pierzatoare: ereziile, schismele, necredinta, hula. Ne­fericita urmare vazuta a acestora este lucrarea gresita si vatamatoare pentru sine si pentru aproapele – un rau care, oricat ar fi de limpede si de intins, este putin bagat de seama si putin inteles. Cu acei lucratori ai rugaciunii care sunt molipsiti de „parere” se intampla si nenorociri vadite inaintea tuturor: arareori, insa, pentru ca „parerea”, aducand mintea in cea mai cum­plita ratacire, nu o aduce totusi, la nebunie, asa cum o face inchipuirea zdruncinata. Pe ostrovul Valaam, intr-o indepartata coliba pustniceasca, traia schimonahul Porfirie, pe care l-am vazut si eu. El se indeletnicea cu nevointa rugaciunii. Ce fel de nevointa era aceea, nu stiu prea bine. Despre faptul ca aceasta nevointa era gresita da marturie lectura indragita a schimonahului: el pretuia mult cartea scriitorului apusean Thoma de Kempis, despre „Urmarea lui Hristos”, si se calauzea dupa ea. Aceasta carte este scrisa din „parere”. Odata, toamna, Porfirie i-a cercetat pe batranii schitului, de care „pustia” lui nu se afla departe. Luandu-si ramas bun de la batrani, acestia l-au preintampinat, zicandu-i: „Nu cumva sa-ti vina in gand sa treci pe gheata: ghea­ta de-abia ce s-a facut, si e tare subtire”. „Pustia” lui Porfirie era despartita de schit printr-un intrand adanc al lacului Ladoga, ce trebuia ocolit. Schimonahul a raspuns cu glas linistit si cu paruta umilinta: „Deja am devenit usor”. A plecat. Nu dupa multa vreme s-a auzit un tipat deznadajduit. Batranii schitului s-au tul­burat, au alergat afara. Era intuneric: locul in care se intamplase nefericirea n-a fost gasit degraba; nu au gasit degraba nici mijloacele de a-l gasi pe innecat: cand trupul a fost scos afara, era deja neinsufletit.

Ucenicul: Spui ca lucrarea „Urmarea lui Hristos” a fost scrisa din amagire de sine; totusi, ea are o multi­me de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe !

Staretul: Tocmai ca acestia, fiind extaziati de valoa­rea ei, isi dau cu parerea despre aceasta valoare fara sa aiba nici o pricepere. In inainte-cuvantarea traduca­torului rus la cartea „Urmarea lui Hristos” – editia din anul 1834, tiparita la Moscova – se spune: „Un foarte luminat barbat – rus, ortodox – obisnuia sa spuna: „Daca mi s-ar cere parerea as indrazni sa asez scrierea lui Kempis indata dupa Sfanta Scriptura”. Aceasta sentinta atat de hotarata da unui scriitor de alta lege deplina intaietate asupra tuturor Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rosteste, pune parerea sa mai presus de asezamintele intregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfintilor Parinti ca fiind de Dumnezeu insuflate, randuind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor sai, ci si ca indreptar pentru dezlegarea prob­lemelor bisericesti. In scrierile Parintilor se afla pas­trata o mare comoara duhovniceasca, crestina si bise­riceasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Bise­rici. Este vadit ca „Urmarea lui Hristos” este cea care l-a adus pe sus-pomenitul barbat intr-o asemenea stare care sa-l faca a se rosti intr-un fel atat de indraznet, atat de gresit, atat de trist.

Aceasta este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovni­ceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dul­cetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dez­matul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara rastignirea trupului cu patimile si poftele” ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobi­tocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care dom­neste in casa de desfranare a duhurilor lepadate. O oarecare persoana, apartinand, dupa starea ei paman­teasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare ­Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de catre aceasta persoana: „Il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gan­dea numai la Dumnezeu; Il vedea numai pe Dum­nezeu; citea numai Evanghelia si „Urmarea”, care este o a doua Evanghelie.

In aceste cuvinte a fost infa­tisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si cinstitorii „Urmarii”. Intocmai, in duhul sau, cu aceas­ta fraza este sentinta vestitei scriitoare frantuzoaice, d­na de Sevigne, in le~atura cu vestitul poet francez, Racine cel batran. „Il iubeste pe Dumnezeu – si-a ingaduit sa spuna d-na de Sevigne – asa cum isi iubea mai inainte amantele.”

Vestitul critic La Garpe, fost mai inainte ateu si care a trecut mai apoi, la un crestinism prost inteles si schimonosit de catre el, in­cuviintand rostirea d-nei de Sevigne, a spus: „Cu ace­easi inima este iubit Creatorul cu care este iubita si creatura, desi urmarile acestor iubiri se deosebesc la fel de mult intre ele pe cat se deosebesc si obiectele lor.”

Racine a trecut de la desfrau la inselarea numita „parere”. Aceata inselare se vadeste cat se poate limpede in cele din urma doua tragedii ale poetului: in „Esthera” si in „Gotholia”. „Inaltele” cugetari si simtiri crestine ale lui Racine si-au gasit un loc larg in templul Muzelor si al lui Apollo*; in teatru – au star­nit entuziasm, aplauze.

„Gotholia”, socotita drept cea mai reusita lucrare a lui Racine, s-a jucat de patruzeci de ori la rand. Duhul acestei tragedii este unul si acelasi cu duhul „Urmarii”. Noi credem ca in inima omeneasca se afla o pofta dobitoceasca, semanata in ea de cadere, si care se afla in legatura cu poftele duhurilor cazute; noi credem ca se afla in inima si o dorire duhovniceasca, dorire cu care am fost ziditi si prin care iubim in chip firesc si legiuit pe Dumnezeu si pe aproapele, care se afla in potrivire cu dorirea sfintilor ingeri. Pentru a-l iubi pe Dumnezeu, si pe aproapele in Dumnezeu, trebuie numaidecat sa ne curatim de pofta dobitoceasca. Aceasta curatire o savarseste Sfantul Duh in omul care arata prin vie­tuirea sa ca o voieste pe ea. De fapt, in intelesul du­hovnicesc, inima se cheama pofta dimpreuna cu cele­lalte puteri sufletesti, iar nu inima ca parte din trup. Aceste puteri sunt stranse in inima trupeasca, iar numele a trecut, prin intrebuintarea obsteasca, de la partea trupului la suma puterilor sufletesti.

Fata de oamenii trupesti, barbatii duhovnicesti socot cu totul dimpotriva cu privire la aceasta carte: adulmecand miasma raului care se da drept bine, ei sunt cuprinsi, neintarziat de dezgust fata de cartea care raspandeste o asemenea miasma. Staretului Isaia monahul, care se linistea in Pustia Nikiforovsk (Epar­hia Olonetk ori Petrozavodsk), barbat foarte sporit in rugaciunea mintii si invrednicit de adumbrirea haru­lui, i s-a citit o bucata din „Urmarea lui Hristos”. Staretul a patruns de indata miezul cartii. El a inceput sa rada si a glasuit: „O ! Acestea au fost scrise din parere”. Nu-i nimic adevarat aici ! Totul este nasco­cit ! Toma a descris starile duhovnicesti asa cum i s-au nazarit si asa cum i s-au parut lui, nestiindu-le din cer­care”. Inselarea infatiseaza, ca nefericire, o priveliste dureroasa; iar ca prostie, o priveliste caraghioasa. Ar­himandritul manastirii Kirilo-Novoieversk (Eparhia Novgorod), barbat vestit pentru asprimea vietii sale si care se indeletnicea, din simplitatea inimii sale, numai cu nevointa trupeasca, iar despre nevointa sufleteasca stia cat se poate de putin – ei bine, la inceput el ii po­vatuia pe cei ce se sfatuiau cu el si se aflau sub calau­zirea sa sa citeasca „Urmarea”; cu cativa ani, insa inainte de a trece la cele vesnice, a inceput a opri cu strasnicie citirea ei, zicand cu sfanta simplitate: „Mai inainte socoteam ca aceasta carte este folositoare de suflet, insa Dumnezeu mi-a descoperit ca ea este vata­matoare de suflet”. Ieroschimonahul Leonid*, vestit prin cercarea sa in lucrarea monahiceasca, cel ce a pus inceputul infloririi duhovnicesti in Pustia Optinei (Eparhia Kaluga) avea aceeasi parere despre „Urmarea lui Hristos”.

Pe toti nevoitorii mai sus-pomeniti i­am cunoscut fata catre fata. Un oarecare mosier, cres­cut in duhul Ortodoxiei, si care cunoscuse pentru o scurta vreme asa numita „lume mare”, adica lumea din paturile sale inalte, a vazut, odata, in mainile fiicei sale cartea ,.,Urmarea lui Hristos”. El i-a interzis aces­teia citirea cartii, zicand: „Nu vreau ca tu sa urmezi modei si sa cochetezi inaintea lui Dumnezeu”. Iata cea mai buna judecata facuta asupra cartii. (Despre inselare)

 

Cititi va rugam mai multe la:

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm

Cititi va rugam si:

MISTICISMUL „sfintelor” catolice … Cand le citesti marturisirile, parca te uiti in Playboy

 

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
3 Comentarii la “Carte eretica de pus pe foc: “URMAREA LUI HRISTOS” de TOMA DE KEMPIS. Ne explica Sfantul IGNATIE BRIANCIANINOV. Atentie mare la IMAGINATIE, la PARERI si la “DESFATAREA DUHOVNICEASCA”.”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. RomeoB
    # 1 februarie 2018 at 10:13

    Pune alaturi si Exercitii spirituale ale lui fostului ofiter Ignatio de Loyola, care dupa ce a incheoiat cariera militara s-a apucat de duhovnicie si de mistica, „unde a si performat”.
    Loyola vedea raiul sau la dorinta… La asa mare indracire ajunsese.

  2. Magda
    # 1 februarie 2018 at 11:22

    Mulțumesc pentru acest articol că m-am lămurit! Am citit această carte acum vreo 4 ani de la o rudă foarte credincioasă( merge la biserică, posteste, se roagă) și am simțit ca ceva nu e in regulă la ea…mi ae părea că nu e in duhul Sf. Părinți dar nu am crezut de frică să nu cad in inselare judecând fără nicio experiență duhovnicească. Același sentiment de nimic l-am simțit și când am fofost la mormântul parintelui Arseni Boca, dar la fel nu am vrut să dau crezare deși îmi puneam multe întrebări, apoi am aflat că e posibil să fi fost înșelat. Ni s-a spus ca după roade vom cunoaște așa că mai trebuie să și cercetăm! Doamne ajută-ne și lumineaza-ne!!!

Trackbacks/Pingbacks
  1. Un eretic deosebit de nociv: “Sfantul” IGNATIU de LOYOLA – intemeietorul Ordinului Iezuit - OrtodoxINFO - 25 aprilie 2018

    […] Carte eretica de pus pe foc: “URMAREA LUI HRISTOS” de TOMA DE KEMPIS. Ne explica Sfantul IGNATIE… […]

Scrie un comentariu

Scroll Up