New Age îl transformă pe ortodox într-un dumnezeu-om care pretinde stabilirea de către el însuşi a criteriilor de mântuire

Noi 17, 2017 10484 8 goo.gl/Z8uHKC

Am mai postat prin februarie acest excelent editorial scris de catre o sora ce a dorit sa-si pastreze anonimatul. O mai fac o data caci intre timp numarul de cititori noi s-a tot marit.

Asadar, iata materialul:

Mântuirea omului, între revelaţie divină şi ficţiune

Scop al existenţei omeneşti, mântuirea este o problemă de maximă însemnătate de care orice creştin ar trebui să fie preocupat la modul major. “Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său şi-l va pierde?”, întreba retoric Fiul lui Dumnezeu (Mt. 16, 26), pentru a ne atenţiona asupra importanţei sufletului.

Ce este mântuirea? Cei mai mulţi dintre creştini, probabil, ştiu să răspundă. Însă, la întrebarea cum ne mântuim, câţi dintre ortodocşi mai ştiu răspunsul?

Acum un veac şi jumătate, Sf. Ignatie Briancianinov constata cu durere un adevăr cu atât mai valabil astăzi: “Creştinilor, voi vorbiţi despre mântuire, dar habar n-aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteti pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevarata învăţătură despre acest obiect: învăţătura Sfintei, Universalei Biserici”[1]...

Dar oare mai interesează ce învaţă Biserica lui Hristos despre cum putem să ne salvăm sufletele? Rar, căci suntem moderni, raţionali, intelectuali, iar relaţia noastră cu Dumnezeu a devenit una de tip protestant, în care credem că El ni se revelează fără “intermediari” precum învăţătura Sfinţilor Părinţi, fără legi şi reguli, doar în iubire.

Sub dominaţia curentelor religioase sincretiste  ̶  ce urmăresc unitatea religioasă a omenirii în vederea instaurării conducerii mondiale antihristice –, învăţătura ortodoxă despre mântuire a fost infiltrată sau chiar înlocuită de idei total străine ei. Prin desconsiderarea teologiei Sfinţilor Părinţi şi a canoanelor, ecumenismul i-a transformat pe mulţi dintre cei pretinşi ortodocşi în “papi”, care îşi făuresc legi proprii despre modul de câştigare a mântuirii.  Învăţătura revelată nu mai preocupă, impresiile şi părerile personale iau locul dogmelor, iar “simţirea” creştinului devine călăuza lui duhovnicească. La fel, sincretismul New Age îl transformă pe ortodox într-un dumnezeu-om care pretinde stabilirea de către el însuşi a criteriilor de mântuire, Fiul lui Dumnezeu nemaiavând, în concepţia multora, rolul de Mântuitor al lumii şi de Persoană de care depinde intrarea în Împărăţia cerească. Mai înseamnă ceva cuvintele lui Hristos: “Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” şi “Nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”?

Astfel, se generalizează ideea mântuirii omului indiferent de respectarea de către el a legii lui Dumnezeu, indiferent de credinţa lui, într-un fel de apocatastază modernă în care fiecare va fi găsit demn de rai. Chiar şi sinuciderea, unul dintre cele mai grave păcate, este convertită în gest eliberator, ajungându-se uneori la atitudinea iraţională de a li se cânta celor căzuţi în această cumplită greşeală “Cu sfinţii odihneşte…” şi la  propovăduirea înşelării pierzătoare că sufletele lor şi-au găsit liniştea după moarte.

Putem constata că omul modern a devenit dumnezeu, iar de la înălţimea cugetării despre sine însuşi îşi îngăduie să “corecteze” Scriptura şi revelaţia – pe care, asemenea papilor, le consideră desuete şi le evaluează după filtrul gândirii personale[2]. Promovarea şi preţuirea afirmării propriei personalităţi, dezideratul de a fi original şi aparte, se mai pot pune în acord cu cerinţa evanghelică a lepădării de sine a celui care vrea să îi urmeze lui Hristos?

Condiţiile mântuirii sunt reevaluate şi rescrise după normele omului. Cu toate că în casa proprie decidem pe cine acceptăm sau nu, lui Dumnezeu nu-I dăm acest “drept”, ci, fără să ne preocupe învăţătura descoperită nouă despre cum putem intra în Împărăţia Lui sau desconsiderând această învăţătură, avem pretenţia să stabilim noi înşine criteriile şi regulile.

Astfel, deşi întreaga revelaţie divină, transmisă nouă prin Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, canoanele Bisericii sau Sfinţii Părinţi, ne avertizează că dreapta credinţă este o condiţie esenţială pentru mântuirea sufletului şi că orice modificare a credinţei trebuie respinsă drept o cale a pierzări, persistăm în ideea că mântuirea omului se face oarecum automat, pentru că Dumnezeu ne iubeşte. Mai plini de dragoste decât însuşi Hristos, decretăm accesul în Împărăţia cerurilor a păgânilor, a ereticilor şi a părtaşilor la erezie, criticăm drept extremistă şi fanatică învăţătura condiţionării harului divin de dreapta credinţă şi, contrar cuvintelor lui Hristos (Mt. 7, 13-14), hotărâm că largă este poarta şi lată este calea care duce la viaţă şi mulţi sunt cei care o află.

Chiar şi unii dintre ortodocşii cu pretenţii duhovniceşti sunt cuceriţi de ideea  mântuirii de masă, facile  ̶  după ideea că a se pierde mulţimi de oameni ar fi contrar milei şi iubirii lui Dumnezeu  ̶ , ceea ce face ca susţinerea învăţăturii că doar dreapta credinţă mântuieşte să fie considerată semn de bigotism, nebunie, trufie sau lipsă de dragoste.

În acest context, sinodul din Creta duce ideea de mântuire colectivă pe noi culmi, generând noi iluzii. Deşi un ortodox care are un minim de cunoştinţe dogmatice şi de preocupare faţă de starea Bisericii ştie că documentele acceptate de toţi ierarhii BOR reprezintă o legiferare a unor erezii şi a unor practici ce încalcă grav canoanele Bisericii, raportarea faţă de sinod împarte pliroma în două.

O minoritate fragilă consideră că acceptarea apostaziei din Creta duce la pierderea mântuirii şi, respectând învăţătura Bisericii de a fugi de erezie şi de a nu avea nici o părtăşie cu ea, se îngrădeşte canonic prin nepomenirea ierarhilor eretici. Pe de altă parte, majoritatea covârşitoare participă la compromis: “face ascultare”, “se linişteşte”, nu se preocupă, aşteaptă să rezolve alţii sau Dumnezeu toate problemele. Păstorii, năimiţi, tac într-o laşitate sau nepăsare cumplită, ignorând avertismentele Sfinţilor Părinţi că pomenirea ierarhului eretic înseamnă comuniune cu credinţa lui şi că e un drum către iad, pentru că îi face pe credincioşi părtaşi la erezie[3]. Pe de altă parte, laicatul bezmeticit acceptă urmarea în cădere a clerului, iar cei care sesizează nereguli, deşi de frământă, rămân în “turma mare”. De ce?

Pentru că intervine noua “dogmă” a mântuirii unei largi colectivităţi. Potrivit acestei credinţe moderne, întrucât “nepomenitori” sunt doar câţiva preoţi şi nişte mireni, nu se poate ca doar “nepomenitorii” să aibă acces la mântuire, iar ceilalţi să se piardă pentru “simplul fapt” al pomenirii episcopului eretic[4].  Dacă ierarhii au semnat erezii, iar preoţii rămân în comuniune de credinţă cu ei, ce vină avem noi? Cum să ne pierdem noi mântuirea pentru vina lor? Concluzia, în flagrantă contradicţie cu învăţătura Sfinţilor Părinţi[5],  este că mântuirea e posibilă prin părtăşia la erezie şi că Dumnezeu va îngădui şi această cădere, “prin iconomie”, ca până acum.

Îl supunem pe Hristos “valorilor democraţiei” şi-I dictăm noua lege, cea a umanităţii moderne: El e unul, oamenii sunt mulţi şi majoritatea se impune asupra minorităţii, deci părerea şi vrerea majorităţii decide. Iar dacă legile pe care Dumnezeu ni le-a dat în vederea mântuirii nu ne plac, considerăm că e democratic şi pertinent să le schimbăm. Cum adică să nu ai relaţii sexuale înainte de căsătorie, în ce secol trăieşti? Cum să te mântuiască doar o credinţă, când toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu şi toţi avem acelaşi Dumnezeu? Cum să ajungă în iad mulţimile de ortodocşi care participă la slujbele preoţilor trădători, cum să fie acesta un drum al pierzării?

Din nou, Hristos e adus la Pilat. Un Pilat nou, omenirea creştină modernă, care-L judecă pe Fiul Omului pentru Legea neadecvată şi imposibil de aplicat pe care ne-a dat-o şi pe care ar vrea-o valabilă şi după două milenii.

Smerit, Dumnezeu Cuvântul tace iar. Ne-a zis cândva, demult:

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Mt. 12, 32)

“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află” (Mt. 7, 13-14)

Oare Hristos îşi va adapta Legea, după pretenţiile şi aşteptările noastre?

Şi avva Pamvo (sec. V)  ne avertiza profetic că “vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. (…) În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri grabnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici auzindu-le, nici urmându-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: «De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi». Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri… Fiule, în acele zile, cel ce-şi mântuieşte sufletul, mare se va chema în Împărăţia cerurilor”!

Istoria ne arată că au existat momente când Biserica lui Hristos s-a restrâns la câţiva binecredincioşi sau chiar la unul singur. Când tot răsăritul căzuse în erezia monotelită, Sf. Maxim Mărturisitorul era singurul care i se opunea, iar la Sinodul unionist de la Ferrara- Florenţa (1438-1439), Sf. Marcu Eugenicul a rămas unicul episcop ortodox.  „- Maxime, s-a pus toată Biserica împotriva ta! Tu nu observi că ai rămas singur? Tu nu observi că tot sinodul și toți episcopii și toată Biserica iți sunt împotrivă? – Mai am unul singur care nu este împotriva mea și Acela este Hristos!”

Puţine voci mai strigă:

Sf. Iustin Popovici: “Biserica noastră sârbă să se reţină să participe la pregătirile pentru «sinodul ecumenic» si, de bună seamă, să se abţină să participe la sinod.  Dumnezeu să nu îngaduiască ca acest sinod să vină şi să treacă, ca să se aştepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii sipierderea multor suflete[6].

Părintele Justin Pârvu: “Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea, Cadrilaterul… acum vor sa ne cedăm sufletele… Este vorba de împingerea unei naţiuni de 20 de milioane de ortodocşi in iad, este vorba de pierzarea spirituală. De aceea trebuie sa fiţi foarte atenţi: dacă nu vi se spune în biserică, sunt plătiţi, să ştiţi, la ora aceasta sunt plătiţi oameni ca sa tacă! … Vor veni vremuri de război când veţi fi vânduţi de ciobani, de păstorii voştri. Vor vedea păstorii cum vă sfâşie în ocol fiara salbatică şi nu vor veni să vă apere. Să ştiţi că sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le trăim, şi vor fi grele… Dumneavoastră să vă păstraţi sufletele!…”[7]

Şi Părintele Adrian Făgeţeanu afirma, pentru vremurile actuale: “Francezii, când au văzut că nici Linia Maginot si nici alte pregătiri militare nu i-au ajutat să îi oprească pe germani, care pătrundeau peste tot, au spus: «Sauve qui peut!» Scapă cine poate! Cred că şi acum salvarea va fi cam la fel; nu zic individuală, dar religia se va putea face (doar) in familie. Tatăl, mama sau cei puţini… Deci nu va mai fi religie de masă, de mari proporţii”.

Cine îi mai aude? Mai avem urechi pentru Hristos? Fiul Omului, când va veni, va mai găsi credinţă pe pământ?

 

[1]  Din scrisoarea adresată de Sf. Ignatie Briancianinov unei femei care considera că faptele bune ale păgânilor şi ale ereticilor îi vor mântui.  Opinăm că orice creştin ar trebui să cunoască această sursă de mare importanţă pentru înţelegerea învăţăturii Bisericii despre mântuire.  http://eresulcatolic.50webs.com/mnecredinciosi.html

[2] Despre incredibilele pretenţii ale papilor, devenite dogme la Conciliul I Vatican (1870), vezi https://www.scribd.com/doc/28047635/Conciliul-I-vatican-hotarari-eretice

O consecinţă a ridicării autorităţii papei deasupra autorităţii Sfintei Scripturi sunt declaraţiile anticreştine, mai vechi sau mai noi, ale papilor: „Copiii nu au nevoie de botez pentru a se mântui”, „Musulmanii se închină şi ei dumnezeului cel adevărat”, „Ereticii fac şi ei misiune apostolică”, „Toţi oamenii se vor mântui”, „În hinduism, oamenii ajung la Dumnezeu prin iubire şi prin încredere”, „Budiştii pot, prin ajutor de sus, să ajungă la cel mai înalt grad de iluminare”, „Teoria evoluţionistă este mai mult decât o ipoteză”, „Toţi cei care au răposat stau înaintea lui Dumnezeu ca sfinţi”, „Ca şi fabula despre Adam şi Eva, iadul nu este decât un mecanism literar”, „Toate religiile sunt adevărate”, „Biserica noastră e destul de mare pentru heterosexuali şi homosexuali”, „vom începe să hirotonim femei cardinali, episcopi şi preoţi” etc.

În faţa unor astfel de probe, cum să nu stupefieze pomenirea papei ca arhiereu ortodox de către patriarhul ecumenic? Cum ar putea să accepte un ortodox hotărârea sinodului din Creta de a recunoaşte catolicismul drept Biserică?

[3]  Sf. Ciprian al Cartaginei “Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului”.

Sf. Grigorie de Nissa: ”Când credincioşii şi preoţii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adresează Tatălui ceresc, ci lui satan însuşi”.

Sf. Ignatie Teoforul: ”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească «darurile» sau «binecuvântările» lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii”.

[4]  Despre semnificaţia majoră a pomenirii ierarhului, vezi:  http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

[5] Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”.

Sfantul Teodor Studitul: “Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sunt in comuniune cu ei ca vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.”  „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”. Despre părtăşia cu ereticii, Sfântul Theodor Studitul spune: În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie”.

Sf. Ap. Iacov: ”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).

[6] http://www.apologeticum.ro/2009/10/cuv-justin-popovici-despre-convocarea-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/

[7] https://www.youtube.com/watch?v=Ax0wW25Kfe0

 

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
8 Comentarii la “New Age îl transformă pe ortodox într-un dumnezeu-om care pretinde stabilirea de către el însuşi a criteriilor de mântuire”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Damian
    # 17 noiembrie 2017 at 14:25

    Aseara am avut un schimb de replici care a durat mai bine de doua ore, cu un staret cazut in ratacire care apara ecumenismul cu niste cuvinte demne de cea mai sordida crashma! Blestema, injura, jignea si pur si simplu turba cand auzea ca eu il urmez pe Hristos si ma lepad de ecumenisti! La sfarsit a inceput sa meninte! Calmul mei l-a innebunit, pur si simplu!

  2. # 17 noiembrie 2017 at 17:29

    Un satanist..mason spurcat…

  3. ilie
    # 17 noiembrie 2017 at 20:28

    Mantuirea scopul vietii pe acest pamant, lucrul care ar trebui sa il preocupe cel mai mult pe credincios, lucrul care ar trebui cel mai des pomenit de preoti si biserica, lucrul care ar trebui invatat in biserica.
    Dar cine vb de manturie si atunci cand vorbeste cati stiu ce inseamna si cum se atinge? Cati din preoti stiu cum se atinge? doar vorbe goale invatate mecanic lipsite de intelesul profund.

    Nimeni nu mai intelege sensul adevarat al scripturilor, nu mai avem sfinti care sa ne inspire si invete, traim intr-o perioada neagra in care materialismul e unicul sens al societatii si omul si-a uitat scopul.

    Sa cautam raspunsul in rugaciune si contemplarea lui Dumnezeu, sa il cautam pe Dumnezeu in noi, si sa ii cerem sa ne indrume pentru a ne mantui daca nu gasim ajutor in exterior.

  4. cristi
    # 17 noiembrie 2017 at 20:35

    Întrebarea nepusă ramane: noi, cei foarte multi, care suntem impotriva sinodului eretic, dar avem preoți care nu s-au dezis de episcopii eretici (adica 99,9% din preoții din Romania) – ce facem? Nu mai mergem la biserica? Daca da – unde ne spovedim? Ne mai împărtășim? Cum ne vom mantui daca nu facem ceea ce face orice creștin- sa se dovedească si sa se împărtășească? Sunt de acord sa nu ne împărtășim cu ereticii si cu cei ce nu se dezic de ei. Dar slujbele? Spovedania care trebuie sa preceadă împărtășania?

    • Mirela
      # 17 noiembrie 2017 at 22:14

      Cristi

      La întrebările puse de tine s-a răspuns de multe ori și cine a vrut să priceapă a priceput. Reiau, totuși, pe scurt:

      Spui că: „noi, cei foarte multi, care suntem impotriva sinodului eretic”______Realitatea te contrazice flagrant. Dacă ar fi foarte mulți împotriva sinodului eretic, bisericile pomenitorilor de eretici ar fi GOALE. Tu și toți cei care le frecventați vă iluzionați că nu aveți de ales și că e doar vina preoților care pomenesc eretici, când e și vina voastră. Tu ce zici, dacă poporul ar fi fost dreptcredincios și ar fi golit bisericile în care se pomenește un episcop eretic, preotul ar fi ales în continuare să pomenească episcopul și să rămână fără enoriași?
      Nu cumva poporul însuși promovează apostazia, prin faptul că nu se desparte de preoții părtași la erezie? Nu cumva cauza pentru care poporul nu reacționează este aceea că e căldicel și așteaptă o mântuire confortabilă, cu praznice și tihnă, nu cu cruce și nevoință?
      Dacă te interesa sincer unde să te spovedești fără să te faci părtaș la erezie, ai fi știut că sunt încă destule posibilități. Doar că cer mai mult efort decât până acum, când găseam preot sub nas, așa că suntem în căutare de derogări și iconomii mincinoase.
      PS. Dacă ți se spune că viața ta atârnă de un tratament lunar la un spital aflat la 100 sau 300 de km distanță, mergi sau stai să mori? Nu cumva găsești resurse să mergi?
      Dar, probabil, să mergi la o liturghie care nu te unește cu erezia nu merită același efort.

    • Mirela
      # 18 noiembrie 2017 at 9:17

      Din viaţa Sf. Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor: „Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească”.

  5. Nicu
    # 18 noiembrie 2017 at 11:46

    Propun o actiune de protest in curtea mitropoliei de la Iasi. Daca se tot iau de preotii marturisitori si ii prigonesc, sa le aratam ca gresesc si sa afle si alti oameni.

  6. costel
    # 20 noiembrie 2017 at 13:25

    Apropos de „papi”, ieri au fost hraniti la Vatican 1500 de saraci din toata lumea (!), la initiativa papei. Meniul? Branza, carne de vitel… mancare de post!

Scrie un comentariu