Sfinții Martiri Brâncoveni – Sfânta familie a ultimilor conducători români, cu adevărat creștini

Aug 16, 2017 11294 4 goo.gl/SK1fJ1

CALEA CEA STRÂMTĂ A SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – DE LA PRINȚUL AURULUI LA MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC

De la naștere și până la moarte, viața lui Constantin Brâncoveanu stă sub semnul excepției. Viitorul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, se naște în anul 1654  într-o nobilă familie de boieri, cu rădăcini istorice vechi, atât românești, cât și bizantine. După tată, Papa (Pavel) Brâncoveanu provenea din vechiul neam al Basarabilor, iar după mamă, din neamul strălucit al Cantacuzinilor, viță veche de împărați.Așa cum în Noul Testament, în Evanghelia după Matei, găsim de la început genealogia Domnului nostru Iisus Hristos pentru a se arăta originea sa împărătească din nemul lui David, tot la fel și în ctitoriile lui Brâncoveanu, atât în biserica de la Mănăstirea Hurezi, cât și în cea de la Bistrița, se pot vedea figuri devoievozi și de boieri zugrăviți în pronaos pentru a demonstra ascendența domnească a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a fost chemat să conducă țara imediat după moartea neașteptată adomnitorului Șerban Cantacuzino (de numele căruia se leagă Biblia de la București, 1688), unchiul său din partea mamei, într-un moment în care ajunsese mare demnitar – vel logofăt – având o avere însemnată și deosebit de mulțumit de situația sa materială, socială și familială; de aceea probabil și-a permis să refuze inițial cererea boierilor de a conduce țara. La baza alegerii sale ca domn al Țării Românești au stat: vița nobilă a neamului său, calitățile umane pe care le dovedise în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, dorința majorității boierilor, acceptul unui mare demnitar turc aflat la București, și chiar dorința testamentară a fostului domnitor, care apreciind istețimea logofătului spusese încă din timpul vieții că ,,dacă ar fi să moară într-o vreme în care fiul său ar fi minor, l-ar dori urmaș pe Constantin”.

 ​FAMILIA SFÂNTULUI CONSTANTIN  BRÂNCOVEANU

​Constantin Brâncoveanu a avut o famile numeroasă. Din căsătoria cu Maria, fiica lui Neagoe, care era fiul lui Antonie Vodă, au rezultat unsprezece copii: șapte fete și patru băieți. Dintre cei patru fii ai lui Brâncoveanu, doar doi au apucat să-și întemeieze o familie. Constantin, primul băiat al domnitorului, a fost căsătorit cu fiica stolnicului Balș din Moldova, iar din unirea lor a venit pe lume un băiat, pe care l-au botezat tot Constantin; acesta a fost singurul descendent pe linie masculină din neamul lui Brâncoveanu, care a scăpat de călău și de turcire. Nepotul lui Brâncoveanu, după reîntoarcerea în țară cu doamna Marica, bunica sa, va reuși în timp să redobândească o parte din averile și moșiile domnitorului Brâncoveanu. Constantin, nepotul domnitorului Brâncoveanu, a ocupat înalte dregătorii în sfatul țării, de la mare comis, la mare ban. Din păcate, Stefan, al doilea băiat, deși căsătorit nu a lăsat urmași. Pe ceilalți doi, pe Radu și pe Matei, prematurul și  tragicul sfârșit i-a împiedicat să-i lase urmași domnitorului Brâncoveanu. Neamul Sfântului Constantin Brâncoveanu nu s-a stins în urma masacrului din ziua praznicului închinat Adormirii Maicii Domnului, din 1714, existând numeroși descendenți pe linie feminină, care au continuat să trăiască unindu-și sângele regesc cu cel al altor familii românești.

RELAȚIILE LUI CONSTANTIN  BRÂNCOVEANU CU IMPERIUL HABSBURGIC, CU IMPERIUL OTOMAN, CU RUSIA ȘI CU MOLDOVA

Țara Românească se afla la confuența a trei mari puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Hasburgic și Rusia, care devenea o putere demnă de a fi luată în seamă după bătălia de la Poltava. Cu o mare abilitate și cu prețul multor pungi cu galbeni, până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești, după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699. Față de turci a plătit cu regularitate haraciul stabilit, și de asemenea a dat dovadă de o mare generozitate față de marii demnitari ai Înaltei Porți. Brâncoveanu ajunsese să fie cunoscut la Constantinopol pentru bogăția și dărnicia sa, astfel încât persoanele importante de pe lângă sultan se întreceau care mai de care să aibă de-a face cu stăpânitorul Valahiei, pe care turcii îl numeau cu invidie Altân Beg, adică Prințul Aurului.

Imperiul habsburgic nu dorea să strice relația cu domnitorul Țării Românești, deoarece acesta le furniza informații despre turci și le oferea provizii de care aveau mare nevoie. Dar atunci când imperialii i-au cerut lui Brâncoveanu să întrețină o armată deosebit de costisitoare, acesta i-a chemat în ajutor pe turci și pe tătari, împreună izbutind să-i învingă pe imperiali la Zărnești în anul 1690, în singura sa bătălie pe care a purtat-o în cei 25 de ani de domnie. Dar victoria a fost de scurtă durată și dureroasă pentru Muntenia, deoarece o altă oștire imperială a determinat retragerea învingătorilor de la Zărnești. După acest conflict militar,Brâncoveanu nu a mai avut nicio altă luptă, iar relațiile sale cu imperialii habsburgici se îmbunătățesc. Datorită abilităților sale de politician, Brâncoveanu reușește să rămână în grațiile habsburgilor, dar și ale turcilor.Astfel, în 30 ianuarie 1695, obține din partea Imperiului Habsburgic titlul de ,,Principe al Imperiului”, iar din partea Înaltei Porți, primește dreptul ,,până va avea zile să domnească acest pământ al țării”, adică dreptul de a domni pe viață în Țara Românească.

Cu Rusia, încă din 1697, Brâncoveanu încearcă și reușește să stabilească relații bune de pace și colaborare. El informează Rusia prin agenții săi despre toate mișcările pe care le punea la cale Înalta Poartă. A sperat că va reuși cu ajutorul Rusiei să declanșeze o campanie antiotomană menită să elibereze toate popoarele subjugate de către otomani. Pentru serviciile aduse Rusiei, țarul Petru I îl decorează pe Constantin Brâncoveanu cu ordinul ,,Sfântul Andrei”. Unii istorici, bazându-se pe anumite aluzii făcute de cronicarul Neculce, au tras concluzia falsă că a existat un tratat secret între Brâncoveanu și Rusia. În realitate, nu s-a putut demonstra niciodată acest lucru, pentru că domnitorul român era excesiv de calculat și de prudent și de aceea ,,nu va încheia niciodată un tratat diplomatic angajant în lunga sa domnie”.

Cu Moldova, chiar din primii ani de domnie, Sfântul Brâncoveanu a dorit să aibă relații frățești, de bună înțelegere, dar s-a lovit de lipsa de tact și de înțelegere a lui Constantin Vodă Cantemir, un bătrân soldat, neștiutor de carte, care se lăsa condus de boierii Rusetești. Cu toată strădania domnitorului muntean, din cauza intrigilor boierilor de la curtea Moldovei, se naște o ură pe viață și pe moarte între cei doi domnitori români, urmată de intrigi și uneltiri dușmănoase către Înalta Poartă, contracarate cu mare greutate și cu prețul multor daruri și pungi cu bani, oferite de către Brâncoveanu mai marilor demnitari otomani, pentru a scăpa cu viață.Chiar după moartea lui Constantin Cantemir, ura dintre cele două neamuri nu se stinge, ba capătă proporții și mai mari. În 1699, Dimitrie Cantemir se căsătoreşte cu Casandra, fiica fostului domnitor muntean, Şerban Cantacuzino. Evenimentul s-a răsfrânt în modul cel mai direct asupra relaţiilor politice dintre Ţara Românească şi Moldova. Căci văzându-se ginere al fostului domn muntean, Dimitrie Cantemir şi-a declarat pretenţiile de a ocupa scaunul domnesc al ţării vecine. Constantin Brâncoveanu, văzând în Dimitrie un rival puternic ca ginere de voievod muntean, îşi intensifică intrigile sale contra lui, reuşind pentru un timp scurt, prin intermediul oamenilor săi de la Constantinopol, să obţină surghiunirea lui Dimitrie Cantemir. Rivalitatea şi suspiciunea reciprocă dintre Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu s-a menţinut multă vreme, făcând să izbucnească, cu anumite ocazii, cu o vigoare deosebită. Aceste evenimente s-au reflectat şi în unele opere cantemiriene, Dimitrie Cantemir fiind autorul unei scrieri controversate prin conținutul ei:        ,,Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor”.​

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – CTITOR DE LĂCAȘURI DE CULT, DE ȘCOLI ȘI DE TIPARNIȚE

Dintre toți domnitorii Țării Românești, nimeni nu a știut să prețuiască și să sprijine cultura mai mult decât Sfântul Constantin Brâncoveanu. În cei aproape 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

În timpul domniei lui se construiesc biserici, mănăstiri, școli, se tipăresc cărți în limba română, în greacă, slavonă și arabă, atât pentru necesitățile bisericești, dar și pentru folosul tuturor. DomnitorulBrâncoveanu a chemat la curtea sa oameni erudiți, care prin munca lor aveau menirea să ridice nivelul cultural al țării. Dintre personalitățile de la curtea marelui domnitor român amintim: stolnicul Constantin Cantacuzino,     mitropolitul Antim Ivireanul, episcipul Mitrofan al Buzăului, cronicarii Radu Popescu și Radu Greceanu și alții. O preocupare de seamă a domnitorului a fost școala. Unul dintre cărturari greci, Ioan Comnen, spunea despre domnitorul român că era ,,foarte iubitor de învățătură” și că a întemeiat ,,academii și școli în mai multe limbi”. În 1688, în Muntenia nu exista decât învățământ elementar. Începând cu domnia lui Brâncoveanu apar și școli superioare, printre care s-a remarcat cea de la Mănăstirea Colțea, a marelui spătar Mihai Cantacuzino și cea de la mănăstirea Sfântul Sava, numită ,,Academia domnească”. Învățatul Alexandru Helladius, cu studii  însușite la marile universități ale lumii, precum Oxford, Halle, Praga, Amsterdam sau Altdorf, spunea că această instituție își merită numele de Academie pentru că în cadrul ei se predau studii filosofice și filologice la nivelul unei facultăți de arte liberale apusene.

Apariția unui stil arhitectural nou, inovator, se datorează domnitorului muntean, care a atras la curtea sa meșteri renumiți din toate colțurile pământului. Stilul brâncovenesc ia ființă din împletirea mai multortradiţii artistice românești și bizantine, cu influenţe orientale şi forme occidentale. Această armonioasă împletire dintre stilul bizantin și cel apusean dă naștere primului stil românesc, care se va extinde în toată Muntenia și mai apoi în Transilvania. Constantin Brâncoveanu și-a mărturisit credința mai ales prin faptele sale. Numeroase lăcașuri de cult pe care le construiește, le reface sau le înzestrează moșii, cu diferite daruri sau obiecte de preț, răspândite în toată Muntenia, dar și în Transilvania, stau mărturie în această privință. Înaintede a ajunge domnitor, Sfântul Brâncoveanu a ridicat două biserici, una la Potlogi şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti. După ce s-a urcat pe tronul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în Bucureşti încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: Biserica ,,Sfântul Ioan cel Mare” și Biserica Mănăstirii ,,Sfântul Sava”,amândouă demolate în perioada comunistă, şi biserica ,,Sfântul Gheorghe Nou”, existentă şi astăzi în centrul capitalei. În aceasta din urmă, au fost depuse şi osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în mare taină de la Constantinopol, de către soţia sa, doamna Marica. A mai zidit o biserică în satul Doiceşti, din judeţul Dâmboviţa. Apoi, împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. În vara anului 1690, la scurt timp după ce ajunge pe tronul țării, Constantin Brâncoveanu începe lucrările laMănăstirea Horezu din Vâlcea, care rămâne cea mai de seamă ctitorie a sa. Tot în Vâlcea, în anul 1695,  credinciosul domnitor mai ridică și o nouă biserică din piatră, în locul celei din lemn, la Mănăstirea Mamul. Construcția e terminată în anul următor. Printre alte biserici şi mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Turnu din Târgşoru Vechi, în judeţul Prahova. Tot în vremea lui Brâncoveanu, la îndemnul și după planurile întocmite chiar de către Mitropolitului Antim Ivireanul, se începe construirea bisericii Antim din București.

De numele Sfântului Antim se leagă puternica dezvoltare a tiparului din Țara Românească. Adus de către domnitor în țară pe la anul 1690, Antim Ivireanul tipărește 63 de cărți într-un sfert de veac, în patru tipografii: la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște. Sfântul domnitor Brâncoveanu a avut inspirația de a se înconjura de oameni de valoare, Antim fiind ,,mitropolitul cel mai învățat și mai talentat care a stat vreodată în scaunul Mitropoliei Țării Românești”. Antim, mitropolitul cărturar, desfășoară o intensă activitate culturală în slujba românilor, deși era de neam georgian: tipograf pasionat, formează și instruiește ucenici tipografi,traduce și tipărește cărți de cult sau filosofice. Antim are marele merit de a fi introdus în cult bisericesc pentru totdeauna limba română. Cea mai importantă operă personală a sa rămâne volumul intitulat ,,Didahiile”, carte de predici bine realizate, originale, care ne arată un om cu o cultură deosebită. Datorită originii sale, Antim a fost un înflăcărat luptător împotriva asupririi turcești. De aceea, în anul 1716, la doar doi ani după masacrul familiei lui Brâncoveanu, Sfântul Antim Ivireanul este caterisit și înlăturat din scaunul mitropoliei, acuzat că a complotat împotriva Înaltei Porți. Pe drumul exilului, va fi măcelărit de ostașii care-l însoțeau și aruncat în râul Tungia, lângă Adrianopol, împărtășind astfel aceeași soartă cu a domnitorului Brâncoveanu.

TRECEREA SFINȚILOR MARTIRI BRANCOVENI ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU

Viața creștină exemplară a Sfântului Brâncoveanu, așezată în slujba neamului românesc nu putea fi încununată decât de un sfârșit de excepție, de o moarte creștină exemplară, așa cum spunea și marele istoric Nicolae Iorga. Deși nu poate fi comparat Brâncoveanu cu Iisus Hristos decât păstrând proporțiile, se poate spune că așa cum Iisus a fost vândut de un apropiat de-al Său, tot la fel s-a întâmplat și în cazul domnitorului muntean, care a fost vândut turcilor de către rudele și sfetnicii săi apropiați. Moartea tragică a familiei Brâncovenilor a fost interpretată în diferite moduri de-a lungul istoriei. Iată ce spune un contemporan de-al nostru cu nume ilustru: ,,El a fost decapitat nu numai din motive religioase ci și politice. La sfârșitul secolului al XVII-lea, politicieni precum Șerban Cantacuzino și Constantin Bălăceanu au făcut prima încercare energică și transparentă de introducere a Țării Românești într-o structură vest europeană ( Imperiul Habsburgic). După ei, Brâncoveanu a făcut aceeași încercare, dar mai discret. Toți trei au plătit cu viața pentru această inițiativă. Dacă oamenii politici ai vremii nu s-ar fi sfâșiat între ei din motive predominant personale, am fi scăpat de dominația turcă cu 200 de ani mai devreme”.

Totuși, există cercetări mai recente care spun că puterile occidentale nu erau străine de ceea ce se întâmpla la Constantinopol cu familia lui Brâncoveanu după arestarea lor înainte de sărbătoarea Paștilor din1714, dar totuși nimeni dintre vechii lui aliați nu i-a sărit în ajutor.

Înalta Poartă, deși oferise firman de domnie pe viață domnitorului Brâncoveanu, a dat ordin lui Mustafa Aga ca toată familia domnitorului să fie adusă și întemnițată la Constantinopol. Din aprilie și până în iulie 1714, Brâncovenii au fost torturați pentru a declara toate averile, moșiile și conturile din străinătate. La complotul boierilor din țară care doreau să-l înlăture definitiv pe Brâncoveanu de la domnia țării se adaugă și avariția și lipsa de scrupule a vizirului Gin Ali, care căsătorit cu fiica sultanului, încerca pe orice căi să facă rost de bani pentru a-și mulțumi stăpânul. Într-o ultimă tentativă mârșavă, turcii au eliberat familia Brâncovenilor cu promisiunea că-i vor lăsa să se reîntoarcă teferi în țară, dacă renunță la creștinism și să se converteasc la islam, după plata a încă 20 de mii de pungi cu galbeni.

Sfântul Brâncoveanu refuză și în ziua de 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, va sfârși socotelile cu viața pământească împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu. Toți cei cinci au fost decapitați pe rând, sub privirile îndurerate și neputincioase ale fostului domnitor, începând cu Ianache, urmând apoi fiii Constantin, Ștefan și Radu. Istoria spune că Matei, fiul cel mic de numai 12 ani s-a rugat de tatăl său să-I permită să se turcească pentru a rămâne în viață. Vorbele lui Brâncoveanu inspirate de puterea Duhului Sfânt, au dat putere tânărului prinț, iar acesta și-a așezat liniștit capul sub securea călăului. Iată ce i-a spus tatăl: ,,Din neamul nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Mai bine să mori de-o mie de ori decât să-ți renegi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani în plus pe pământ”. În final, a căzut sub securea călăului și capul vrednicului domnitor român.

Anul acesta, 2014, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni și 22 de ani de când, într-o ședință solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai precis în 19-20 iunie 1992, la care au participat ca invitați profesori universitari, consilieri patriarhali, ieromonahi și specialiști care au colaborat cu Comisia sinodală pentru canonizarea sfinților români, s-au discutat și apoi au fost recunoscuți ca sfinți 19 binecredincioși români. Printre aceștia se numără și cei șase martiri Brâncoveni: Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache. Biserica Ortodoxă Română a decis ca Sfinții Martiri Brâncoveni să fie prăznuiți în fiecare an la 16 august. Proclamarea solemnă a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut în biserica Sfântul Spiridon cel Nou, pe data de 21 iunie, anul 1992, în Duminica tuturor sfinților.

autor: Niculaie Meleaca

Bibliografie

  1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
  2. ***, Martiriul Sfinților Brâncoveni, ediție redactată și îngrijită de L.S. Desartovici, Editura Sofia, București, 2007.
  3. Anania, Valeriu, Constantin Brâncoveanu – martir al neamului românesc, în volumul ,,Din spumele mării”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995.
  4. Bădulescu, Laviniu Aurelian, PENTRU DUMNEZEU ȘI NEAM, 290 de ani de la Martiriul Sfinților Brâncoveni, Editura Agora, Craiova, 2004.
  5. Cantemir, Dimitrie, SCURTĂ POVESTIRE DESPRE STÂRPIREA FAMILIILOR LUI BRÂNCOVEANU ȘI A CANTACUZINILOR, Ediție îngrijită, studiu introductive, note și comentarii de Paul Cernavodeanu, editura Minerva, București, 1995.
  6. Giurescu, Constantin C., Istoria Românilor, III. De la moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocii fanariote (1601 – 1821), Editura BIC ALL, București, 2007.
  7. Niculae, Tudora, Sfinții Brâncoveni, în ,,Familia Ortodoxă, nr. 8(55), august, 2013.
  8. Păcurariu, Pr. Prof. Dr., Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a III-a, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1987.
  9. Popescu, Pr. Acad., Niculae M., Viața și faptele Domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu, Editura ,,Idaco …dar din har…”, București, 2013.
  10. Rezachevici, Constantin, Constantin Brâncoveanu – Zărnești 1690, Editura Militară, București, 1989.
  11. Șandru, Neculai, Prințul Aurului, Editura Albatros, București, 1972.
  12. http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cum-ajuns-brancoveanu-fata-calaului.
  13. http://foaienationala.ro/voievodul-martir-constantin-brancoveanu-cu-fiii-sai-si-sfetnicul-ianache.html.
  14. http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia#Perioada_principatelor_.C8.99i_Epoca_fanariot.C4.83.
  15. http://cantemir.asm.md/dimitrie/biografi.

NOTĂ OrtodoxINFO
Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
4 Comentarii la “Sfinții Martiri Brâncoveni – Sfânta familie a ultimilor conducători români, cu adevărat creștini”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. George
    # 16 august 2017 at 12:55

    Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mantuieste pe noi. Amin.

  2. elena adriana
    # 16 august 2017 at 14:18

    Sfintilor Martiri Brancoveni rugati-va pentru trezirea neamului nostru spre apararea si marturisirea dreptei credinte din inselarea ecumenista ,pentru intoarcerea la ADEVAR a arhiereilor rataciti.
    AJUTATI-NE SFINTILOR CU RUGACIUNILE VOASTRE SA MURIM IN DREAPTA CREDINTA

  3. rudolf bone
    # 16 august 2017 at 16:43

    Scrisoare deschisă

    Către întregul Sobor al Bisericii Ortodoxe Române,

    Preafericirea Voastră,
    Înaltpreasfințiile Voastre,
    Preasfințiile Voastre,

    Cu sufletul tulburat vă adresez această scrisoare deschisă în nădejdea de a vă îndupleca să reveniți la starea cea firească de păstori ai turmei lui Hristos ! Și când spun firească mă refer la Ortodoxia cea adevărată, nu la cea prefacută pe care ați ales să o practicați. Ați părăsit Calea cea Dreaptă pe care ne-a dăruit-o Hristos și pe care au păstrat-o sfinții părinți de-a lungul mileniilor prin jertfă, prin lupta împotriva ereziilor, cu ajutorul Duhului Sfânt.

    Vicleanul stă la pândă și atacă mereu când vede slăbiciune. E ca virusul sau parazitul care e mereu prezent în organism, dar dacă sistemul imunitar al ființei e puternic, ei, nu au șanse să învingă. Doar când suntem delăsători, cu lipsă de trezvie, cum zic sfinții părinți, ne pot dăuna !

    Acum ne aflăm din nou în stare de slăbiciune duhovnicească. Stăm mai rău ca înaintea căderii Constantinopolului ! E o situație critică, căci erezia ereziilor își face loc din ce în ce mai mult în Cea Una, Sfântă, Sobonicească, Apostolică Biserică Ortodoxă, și a început, acest parazit, să roadă mai bine de un secol fără ca sistemul de apărare să acționeze ferm, așa cum au făcut-o predecesorii noștri precum Sfântul ierarh Nicolae, Sfinții mari Trei Ierarhi, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ierarh Palama, și alți sfinți, precum și pleiada de mari sfinți mucenici ai Bisericii celei Adevărate !

    Nu mai e vreme multă de întors ! Aveți de pierdut mântuirea voastră și a turmei pe care o smintiți !
    Nu vă fie frică de cei ce vă pot pricinui necazuri lumești ci temeți-vă de Cel ce vă poate osândi
    pentru veșnicie ! (Să nu fie !)

    Noi, turma, vă iubim și vă vom iubi și mai mult dacă vă veți întoarce la Adevăr ! Și vă vom ierta de
    orice păcat mare l-ați fi avut ! E greu. Dar știți prea bine că la Domnul toate sunt cu putință.
    Pâna și Iuda ar fi fost iertat dacă făcea căință !

    Nu luați îngăduința și răbdarea creștinească a turmei drept slăbiciune. Nu suntem orbi și nici proști.
    Nu e o pornire de a vă judeca, ci o dorință de a îndrepta lucrurile pe făgașul cel drept și se numește
    discernământ !

    Nu faceți compromisuri, concesii, adică trădări, cu alte cuvinte. nu-L vindeți pe Hristos pentru a avea statut social înalt, și privilegii ! Ați ales să fiți căldicei, cum lui Hristos nu-I place ! Vreți să fiți, cum bine se știe că nu se poate: Și cu Hristos și cu mamona ! Ați îmbrățișat minciuna ! Sunteți obedienți față de politic, față de ideologiile vremurilor din urmă, a globalizării de tot felul: politic, economic, cultural și religios. Pe de altă parte ați părăsit firea de păstori adevărați. Aceea de a fi blânzi, drepți, smeriți, îngăduitori, iubitori, sobornicești, ocrotitori față de cler și turmă ! Nu ați ascultat de Hristos care a zis: „Știți că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele și cei mari le stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Și care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă. (Matei20.25,26,27) !”.

    Vedeți să nu fi ajuns, cumva, mândri și plini de sine, închipuiți, infatuați, scorțoși, autoritari, trufași,
    opulenți, ostentativi, fățarnici, vicleni ! Să nu vă credeți cumva niste prinți ! Să nu vă credeți infailibili, imuabili !

    În loc să vă străduiți să le arătați limpede celor căzuți din Biserică că sunt în erezie și să caute calea
    cea adevărată a ortodoxiei, să se unească astfel prin Adevărul Lui Hristos cu noi, voi îi lăsați în
    eroare, și ne duceți pe noi, turma adevărată a lui Hristos, în țarcul lor, al lupilor !

    Mai e puțină vreme de întors ! Faceți-o ! Nu vă fie teamă de ei ! Nu-i lăsați să vă șantajeze, să vă
    amenințe cu dezvăluiri de tot felul ! Faceți pocaință publică, sinceră ! Recunoașteti public toate
    greșelile voastre, oricât de oribile ar fi ! În felul acesta vă veți elibera de lanțurile lor. Iar noi vă vom
    ierta, vă vom iubi, vă vom respecta și vă vom apăra ! Noi, turma, știm ce e păcatul, nu suntem străini de el, și mai știm și ce e pocăința și ce putere are ea ! Și Îl cunoaștem pe Hristos cât este de blând, iertător, îngăduitor, iubitor ! Dar lepădați-vă de satana, ! De legăturile oculte !

    Lepădați-vă de erezia ecumenismului, de consiliul mondial al așa ziselor biserici , deziceți-vă de
    sinodul mincinos din Creta [„Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” (1
    Corinteni 15,33.)].

    Iertați-i pe cei pe care i-ați caterisit pe nedrept ! Nu vă lăsați orbiți de mândrie, de mânie ! Nepomenirea sfințiilor voastre, în cazul rătăcirii eretice este cel mai mic rău ce-l puteți pătimi !

    Alungați urâciunea pustiirii care s-a instalat în biserică !

    Vedeți ca nu cumva Harul Protector să înceapă să se ridice de la sfințiile voastre !

    Sacul și cenușa ninivitenilor căci altfel vom pieri !

    Nu pune-ți nici pe mama, nici pe tata, nici patria înaintea lui Hristos. Căci El are grijă de toate. Așa a fost de veacuri. N-a pierit neamul nici sub unguri, nici sub turci. Credința ne-a salvat !
    Doar să nu-L vindem pe Hristos !

    Nu vă cerem să renunțați la dialoguri intrerconfesionale, dar să o faceți în spirit critic ortodox, ca să
    îi puteți mântui și pe eretici ! Așa le arătați dragostea și nu prin iubirismul fățarnic afișat de
    ideologiile lor ! Și noi dorim unire cu toată lumea, dar în Biserica Adevărată ! Îi iubim pe toți și îi primim cu drag în Biserica lui Hristos dacă se leapădă de satana și primesc harul Duhului Sfânt care se află doar în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică Ortodoxă !

    Faceți aceasta cât mai este timp !

    Iertați îndrăzneala, dar o fac din dor de Hristos !

    Doamne ajută !

    Cu nădejde, și iubire de fiu al Bisericii,
    Păcătosul Sighismund-Rudolf Bone

    Oradea
    A.D. 2017

  4. costel
    # 19 august 2017 at 11:30

    Amin!

Scrie un comentariu

-->