X

Basarabia învinge ideologia sionistă și îl declară pe filosoful Mircea Vulcănescu, cetățean de onoare

de null

Patru membri ai expediției Școlii Române de Sociologie la Cornova din 1931, au devenit cetățeni de onoare ai localității post-mortem

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cornova și-a dublat cetățenii de onoare.  Mai exact, de la patru au ajuns la nouă.

S-a întâmplat pe 15 iunie, când consiliul local a decis să acorde titlul de cetățean de onoare al comunei Cornova, post-mortem, unor foști membri marcanți ai școlii de sociologie românești, participanți activi la cea de-a șaptea ediție a expediției sociologice de la Cornova din 1931.

Este vorba de: Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția, Iosif Berman și Henri H. Stahl.

„Am onorat o datorie de acum 85 de ani. Da, celor patru li s-a conferit acest titlu post mortem. Evident că lor nu le ajută cu nimic. Noi, însă, ne vom mândri că avem alături sufletul acestor oameni care au onorat o Românie întreagă”, a declarat Vasile Șoimaru, doctor în economie, semnatar al Declarației de independență, și el cetățean de onoare al satului Cornova pentru Expresul.

Fiind originar din Cornova, Vasile Șoimaru a contribuit semnificativ la editarea monografiei ”Cornova 1931”, elaborată de marele sociolog român Dimitrie Gusti și colaboratorii săi. Lui Vasile Șoimaru îi aparține și ideea de a le conferi celor patru titlul respectiv.

Actele ce confirmă acordarea titlului de cetățean de onoare al comunei Cornova vor fi transmise rudelor celor patru, a făcut o precizare primarul de Cornova, Ștefan Roșca.

Cine sunt proaspeții cetățeni de onoare ai comunei Cornova? (Caracterizarea îi aparține lui Vasile Șoimaru)

Mircea Vulcănescu. Un bărbat al neamului, de care mai rar întâlnești în întreg spațiul românesc.

A deținut funcția de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în Guvernul Ion Antonescu în perioada ianuarie 1941 – 1944. A fost un mare specialist.

Fiica lui, Măriuca, în vârstă de 89 de ani, trăiește la București. I-am telefonat și i-am spus despre decizia consiliului local Cornova. Dar ar fi fost video, s-ar fi văzut lacrimile ei de bucurie.

Mircea Vulcănescu a murit, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus în temnițele comuniste din România. Avea 48 de ani.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Iar la noi institutul sionist Elie Wiesel, sub tutela Guvernului României, încearcă să înlăture orice urmă de cinstire a acestui mare român și mucenic

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button