Preoţii trimişi de MMB şi-au făcut la Schit Orăşeni Sfântul Maslu… unul altuia

Iul 7, 2017 31736 5 http://bit.ly/2H8BYBo
de Mihai-Silviu Chirilă

Întro atmosferă de zi de lucru, în care sătenii îşi vedeau de munca la câmp şi prin grădini, ceea ce se anunţa a fi o mare demonstraţie de forţă a autorităţilor MMB la Parohia Schit Orăşeni s-a transformat întrun eşec pentru organizatori.

La orele 10.00, la domiciliul săteanului care a cerut autorităţilor MMB să îi facă un Sfânt Maslu acasă s-au prezentat vreo cinci preoţi care au săvârşit Sfânta Taină… unul altuia, deoarece niciun sătean nu a dorit să participe la slujba săvârşită de preoţii trimişi de MMB să încalce propriile regulamente bisericeşti şi sfintele canoane, în ciuda faptului că atât preoţii, cât şi gazda iau poftit pe trecătorii ocazionali să intre. Poporul a refuzat, argumentând că nu vor să stea la o slujbă la care nu a fost invitat preotul lor paroh, părintele Ioan Ungureanu. Faptul că slujba s-a desfăşurat afară, nu în casă, la căpătâiul bolnavului, cum se face Sfântul Maslu de obicei, demonstrează că se miza pe o prezenţă masivă din partea populaţiei satului sau a altor credincioşi de prin alte parohii. Informaţiile care au circulat în sat şi chiar pe reţelele de socializare vorbeau de o prezenţă numeroasă, şi din partea preoţilor slujitori, şi a credincioşilor.

De la eveniment au absentat toţi funcţionarii MMB, care îşi anunţaseră cu surle prezenţa prin sat zilele trecute, dar şi stareţul mănăstirii Zosin, care promisese că va aduce un număr de credincioşi de prin satele vecine. Nici protopopul de Botoşani nu a vrut să se facă părtaş acestui eşec răsunător.

Prin gestul de astăzi, cei cinci preoţi prezenţi la slujbă fără acordul preotului paroh au săvârşit, cu permisiunea MMB, abaterea disciplinară administrativă prevăzută de art. 40, alin. 1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Prin săvârşirea unei slujbe fără acordul preotului paroh într-o locuinţă privată, MMB pare a fi renunțat la pretenția de a ocupa contra voinței populare Parohia Schit Orăşeni, încercând săşi alcătuiască un fel de nouă unitate parohială în casa acelui sătean.

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Parohial al Parohiei Schit Orăşeni a decis. că biserica aparţine satului, că în parohia lor nu se pot ţine slujbe ale preoţilor pomenitori ai ierarhilor participanţi la pseudo-sinodul din Creta şi că, prin întreruperea pomenirii, credincioşii din parohie nu se despart de Sfânta Biserică Ortodoxă Română, ci doar de erezia pe care o propovăduieşte ierarhul locului prin acordul său la sinodul mincinos din Creta.

Practica întreruperii pomenirii are justificare canonică (canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol) şi a fost utilizată ca singura armă eficientă contra ereziei în vremuri de restrişte de personalităţi ale Bisericii precum Sfântul Grigore Palama, Sfântul Paisie Aghioritul, părinţii aghioriţi din secolul al XIII-lea şi alţii. Pentru întreruperea pomenirii din cauza participării episcopului la o erezie preotul nu poate fi judecat, sancţionat sau condamnat, iar dacă este, toate sancţiunile sunt lipsite de valabilitate, iar el continuă să fie preot cu preoţie lucrătoare şi cu taine valide, după cum statuează canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
5 Comentarii la “Preoţii trimişi de MMB şi-au făcut la Schit Orăşeni Sfântul Maslu… unul altuia”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. catalin_b
    # 7 iulie 2017 at 14:29

    Nici nu știi ce să te-apuce, râsu’ sau plânsu’?

  2. Coprie
    # 7 iulie 2017 at 16:51

    Ar fi bine să ne apuce plânsul. Că râsu’ nu ne ajută deloc!

  3. Mihai
    # 7 iulie 2017 at 18:51

    Ce sa mai zici?!, E de-a dreptul jalnic

  4. Radu Dacia
    # 8 iulie 2017 at 1:40

    Dumnezeu sa ii miluiasca si sa ii treazeasca ca sa asculte pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Doamne miluieste-ne pe toti

    https://www.youtube.com/watch?v=odNm-yHrWmY

  5. STOP RFID ( Viorel Ghica )
    # 8 iulie 2017 at 7:55

    https://www.youtube.com/watch?v=Ls8PQKATUcI

Scrie un comentariu

Scroll Up