Asadar, aseara a avut loc un nou atac terorist. La Londra:
Iar teroristii au fost ucisi:
Au fost ucisi precum cei de la Paris, precum cel de la Berlin (pe asta l-au ucis la Milano), precum Osama bin Laden:
Precum la Boston:
De fapt, precum aproape toti in ultimii ani.
Cititorilor mai tineri, poate ca nu li se pare nimic dubios. Insa cei ce sunt trecuti bine de 40 de ani, isi amintesc desigur ca terorismul n-a inceput cu Al–Qaeda, ci se practica de zeci de ani: Brigazile Rosii, Organizația pentru Eliberarea Palestinei, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, Armata Republicană Irlandeză, Organizatia separatista basca, Carlos Șacalul, etc. Unii le-au considerat organizatii teroriste, altii organizatii de eliberare.
Iar daca ne intoarcem si mai mult in timp, chiar daca pentru acele vremuri terminologia era uneori alta, regasim actiuni oarecum similare la partizani, la rezistenta franceza, la evreii ce-i atacau pe englezi in Palestina, la anarhisti, etc. Si tot asa, unii ii considerau rai pe respectivii, altii ii considerau patrioti.
In demonstratia noastra nu ne intereseaza care erau in mod real buni si care rai, ci ca in trecut, autoritatile statelor (sau fortele de ocupatie) pe teritoriul carora activau respectivele organizatii faceau absolut tot ceea ce puteau pentru a-i prinde vii pe atentatori, indiferent de costuri si de efective. Pentru ca vii fiind, ii puteau interoga si prin prosteala sau tortura aflau chestiuni esentiale, ba uneori ii puteau determina chiar sa joace pentru autoritati, servicii, ocupanti.
In zilele noastre se pare insa ca nimic din toate acestea nu le mai precupa pe autoritati. In mod real. Dar basme ne transmit prin mass-media. De ce am folosit termenul de basme? Pentru ca vor sa-i credem pe cuvant in baza a nimic. Pai daca nu-l interoghezi pe terorist, de unde stiu eu ca e cum imi zici tu la tv: ca-l cheama Ali, ca apartine de ISIS (de exemplu) si o gramada de detalii din trecutul sau?
Iar sistemul raspunde: “Pai stim, caci iata, i-am gasit documentele de identitate”. Si asta-i si mai tare, chiar daca, din nou, cititorilor mai tineri nu li se pare nimic suspect. Caci nimeni in trecut, de la Rezistenta Franceza si pana la Carlos Sacalul, nu umbla cu pasaportul real dupa ei cand sabotau sau puneau bombe. Si cu atat mai putin nu le pierdeau la locul faptei.
In articolul Manchester, Berlin, Paris, Nice, London, New York: Passports and IDs Mysteriously Discovered in the Wake of Terror Attacks de pe Global Research, in traducerea OrtodoxInfo, puteti citi o analiza a fenomenului „misterios” al cărților de identitate și al pașapoartelor suspecților de terorism descoperite în mod obișnuit (adesea în molozul unei explozii) în urma unui atac terorist precum si o lista a cazurilor din 2001 si pana in prezent.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Alaturi de aceste intrebari isi face loc si o alta:
– De ce victimele atentatelor sunt intotdeauna, civili, oameni de rand si nu politicieni, sefi de state si de guverne. Inainte, atentatorul viza, in mod direct, pe sef, nicidecum oamenii de rand.