Potrivit feministei radicale, Gloria Steinem, femeile nu vor fi niciodată „pe deplin egale” cu bărbații dacă nu au dreptul la avort. Și desigur, patriarhatul e de vină și pentru schimbările climatice.
Într-un interviu acordat regizorului Lindsey Stanberry, Steinem și-a împărtășit gândurile despre feminism și, fără îndoială, totul s-a referit la drepturile reproductive ale femeilor.
Când scriitorul a comentat că unii consideră că schimbarea climei este o problemă feministă, Steinem l-a aprobat cu fermitate, considerând că nașterea forțată a fost cauza multor probleme ale pământului.
„Fiți atenți, ceea ce cauzează schimbarea climei este populația”, a exclamat vedeta de 83 de ani.
„Dacă nu ar fi obligate în mod sistematic femeile să aibă copii pe care nu îi doresc sau nu îi pot îngriji de-acum peste 500 de ani de patriarhat, nu am avea problemele climatice pe care le avem”.
În 2015, Steinem a exprimat aceeași perspectivă cu cea din Cosmo a lui Prachi Gupta, declarând că Papa și toate „celelalte religii patriarhale” sunt responsabile pentru încălzirea globală, din cauza dictaturii asupra drepturilor de reproducere ale femeilor.
Și în acest sens, când conversația s-a transferat către Ivanka Trump, Steinem a afirmat că opinia liberală comună nu poate fi, în același timp, și feministă și pro-viață.
Cand Stanberry a comentat că prima fiică „a facut multe critici pentru a încerca sa coopteze feminismul”, Steinem a raspuns:
„Nimeni de pe Pamânt nu crede ca ea este feministă, glumești?”
„Cum ai defini o feminisăt?”, a întrebat Stanberry în schimb.
Și acolo lucrurile au fost previzibile. Pentru a fi feministă, trebuie să bombardezi linia de partid progresivă: cu alte cuvinte, ideea că „egalitatea deplină a sexelor” echivalează cu a fi pro-alegere.
„Nu l-am văzut ridicându-se și spunând că femeile ar trebui să aibă dreptul de a-și controla propriile corpuri și de a hotărî când și dacă să aibă copii sau nu,” a explicat Steinem, înainte de a critica și politica de concediu de maternitate a lui Trump.
„Nu spun că [Ivanka] știe acest lucru, dar [naziștii] plăteau femeile să aibă copii”, a continuat Steinem.
Notă LifeNews: Sarah Stites scrie pentru Newsburst, unde a apărut inițial acest articol.
Cateva cuvinte despre evreica Gloria Marie Steinem, nascuta in 1934, activista feminista celebra:
A fondat multe organizatii si a fost beneficiara a numeroase premii si distinctii.
Cofondatoare Ms. magazine
Sustinatoare a casatoriilor intre homosexuali.
Impreuna cu evreica Betty Friedan, ce a fondat National Organization for Women cu finantare Rockefeller Foundation, pune bazele National Women’s Political Caucus.
Iat-o pe MAKERS, finantare Rockefeller Foundation si Carnegie Corporation of New York:
http://video.pbs.org/video/2332136826/
Cititi va rog si:
Cat despre incalzirea globala, cititi va rog si:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Nu exista „dreptul la avort”, exista dreptul la viata al copilului nenascut.
Si cred ca avem si noi, ceilalti, dreptul de a RESPINGE conducerea pe care si-o aroga intunericitii, cei care considera ca isi asuma responsabilitatea conducerii acestei lumi (care nu le apartine).
Unde esti Sfinte Nicolae sa-i dai o palma?
Iar eu susțin abținerea de la împreunare celor care nu vor copii