X

VIDEO+FOTO: Asaltul trimișilor mitr. Teofan Savu asupra Schitului Orășeni

de null

Mai-marii de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de la Protopopiatul Botoşani, au venit să-l anunţe pe confratele lor, preotul Ioan Ungureanu, că este oprit de la oficierea de slujbe.

Ameninţări şi urlete la o biserică din judeţ: preot suspendat pentru neascultare şi nerespectarea canoanelor! FOTO, VIDEO

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

  FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

“Şi dacă nu e pomenit numele lui, de ce să se supără aşa tare? Aici sunt alte interese, vă spun eu. Lumea n-o să lase biserica. Mi-au cerut cheia de la Biserică, ştampila, documentele, chitanţierul, tot. După ce munceşti 17 ani şi investeşti şase miliarde de lei şi ca să ce?, să aducă alt preot? Nu a dat nimeni niciun leu instituţional, e biserică- monument istoric şi Ministerul Culturii nu a dat un leu. Şi vii după 17 ani de muncă şi opt luni de filaj, ameninţări telefonice… eu stau cu fântâna încuiată, vin tot felul de deghizaţi pe aici. Ieri au venit inspectorii de la Mitropolie, cu maşina de la Mitropolie, au dat geamul jos, au făcut două poze şi au plecat. Păi de ce să nu stea să vorbească cu oamenii, cu comunitatea? Cum vii după 17 ani de muncă şi-mi spui: dă cheile şi ştampila că a venit altul?”, susţine preotul Ioan Ungureanu.

Potrivit parohului, “oamenii nu sunt de acord cu ecumenismul şi nu vor ca numele Mitropolitului să mai fie pomenit în Biserică”.

“Aceşti oameni au semnat public şi oficial un document: vor slujbă în care să nu fie auzit numele mitropolitului ce a semnat documentul din Insula Creta. Dacă au semnat acest document, trebuie să li se respecte această libertate de gândire şi de conştiinţă. Şi dacă ei preferă un preot care nu-l pomeneşte pe Mitropolit, ce treabă ai tu? Nu-l pomenim din cauza faptului că a avut un derapaj în gândirea, în linia iclisiologică a Bisericii, prin semnarea unor documente eretice, ecumeniste. Dar noi am arătat unde este problema, noi am discutat.. pe lângă mine mai sunt părinţi din mânăstiri, preoţi de mir care am iniţiat acest demers şi l-am rugat pe părintele mitropolit să se gândească bine înainte de a ne obliga să acceptăm ecumenismul. Noi respectăm celelalte religii şi culte, dar nu putem să le amestecăm cu ele. Nu pot să fac o cununie dintre o fată ortodoxă din satul meu şi un musulman, doar aşa, că dă Mitropolitul dispensă. Noi nu vom primi niciodată ecumenismul!”, a adăugat preotul Ioan Ungureanu.

Reprezentanţii Mitropoliei şi ai Protopopiatului, de cealaltă parte….

De partea cealaltă, reprezentanţii Bisericii spun că preotul de la Schit Orăşeni a încălcat grav normele interne.

“De mai bine de jumătate de an ni s-a semnalat faptul că preotul Ioan Ungureanu, paroh la Parohia Schit Orăşeni, s-a rupt de comuniunea cu Biserica Ortodoxă prin nepomenirea la Sfântele Slujbei, conform rânduielii, canoanelor şi prevederile statutare şi regulamentare, nemaipomenind chiriarhul locului la slujbe. S-a încercat, printr-o manieră firească, preoţească, creştinească, prin dialog, să înţelegem care sunt motivele lui. Părintele invocă o presupusă erezie la care ar fi părtaş Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de fapt toţi ierarhii ortodocşi din lume. În temeiul acestei presupuse erezii şi pe baza unor interpretări personale şi eronate a canoanelor Bisericii, a decis să întrerupă pomenirea la slujbe a chiriarhului locului, inventând formule liturgice care nu se regăsesc în rânduiala şi în tipicul bisericii”, explică preotul Marian Timofte, vicar administrativ al MMB.

Potrivit reprezentantului Mitropoliei, au fost mai multe încercări de dialog cu preotul Ungureanu, dar toate sortite eşecului, acesta pretinzând chiar ca ÎPS Teofan să vină la el, nu invers, lucru pe care Mitropolitul l-a făcut.

“ÎPS a fost la Botoşani dar părintele a refuzat să vină să se întâlnească. Au încercat să intre în dialog cu părintele preoţi care au fost colegi cu el în Seminarul Teologic, a refuzat să dea mâna cu ei, acuzând că au venit să-l iradieze. Constatând că părintele se face vinovat de mai multe abateri, în martie, s-a trimis o sancţiune de avertisment şi dojană arhierească în care i se punea în vedere să intre în rânduială faţă de Biserică şi să îşi facă slujirea preoţească în conformitate cu rânduiala Bisericii”, adaugă preotul Marian Timofte.

Mai mult, explică preotul Marian Timofte, părintele Ungureanu ar fi ignorat aceste sancţiuni şi ar fi postat tot felul de mesaje pe o reţea de socializare şi pe diferite site-uri care “proliferează” aceleaşi gânduri, astfel încât vineri i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia ÎPS Teofan, dispoziţie dată în conformitate cu prevederile statutare ale BOR.

“I s-a adus la cunoştinţă lista cu învinuirile care au fost constatate la nivelul Protopopiatului şi anume: este învinuit de schismă, de insultă, calomnie, defăimarea şi clevetirea în public, de instigare la atitudini şi fapte negative, de săvârşirea Sfintelor Taine şi erurgii cu nerespectarea prevederilor tipiconale, navetism (părintele face naveta de la Darabani), de neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti şi de contrazicerea publică a poziţiei oficiale a Bisericii. Ca atare i s-a adus la cunoştinţă că este oprit de la săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte, că este suspendat din funcţia de paroh şi chemat în judecata Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor. Atât suspendarea cât şi oprirea de la săvârşirea lucrărilor sfinte sunt pe perioada cercetării lui în Consistoriul Eparhial, unde părintele este invitat şi are posibilitatea să-şi expună părerile”.

Preotul Ungureanu: “Vreau să întreb oamenii: de care biserică v-aţi rupt?”

Preotul Ungureanu are o interpretare proprie a sancţiunilor aplicate şi susţine că nu el a greşit, ci ÎPS Teofan, astfel că el nu trebuie să fie sancţionat. Înconjurat de enoriaşi, preotul a dat citire învinuirilor.

“Ştiţi ce înseamnă schismă? Depărtarea de Biserică şi vreau să întreb oamenii, de care biserică v-aţi rupt? Apoi, insultă, calomnie, defăimare, clevetire. Pe cine am insultat eu în public? Instigare la atitudini şi fapte negative? Ce fapte negative, că nu pomenesc un nume? Navetismul? Vă întreb: puteţi să construiţi o biserică de 5-6 miliarde fără să vă deplasaţi, fără să dormiţi noaptea prin munţi, fără să aduceţi lemne, fără să aduceţi meşteri? A, că mai dorm unde am un bătrân la pat? Că am mama, soacra este imobilizată la pat? Dar eu îmi fac datoria! Aproape toţi preoţii pe care îi vedeţi aici nu dorm în parohiile lor!”, a declarat preotul Ioan Ungureanu, care susţine că până la o decizie definitivă a instanţei prin care să fie oprit de a mai oficia slujbele bisericeşti nu are de gând să renunţe.

Sătenii au susţinut fiecare vorbă a preotului lor şi l-au apărat chiar de confraţii săi, împingând orice faţă bisericească ce ar fi încercat să ajungă la uşa bisericii.

Cum spiritele ameninţau să degenereze, a fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi a poliţiştilor care încearcă să liniştească oamenii şi să se întoarcă la dialog. Din păcate, însă, înjuriile care s-au auzit în curtea bisericii, ţipetele şi urletele nu şi-ar fi găsit locul într-un loc în care credinţa şi liniştea sufletească ar fi trebuit să predomine.

ÎPS Teofan, despre tulburările din sânul Bisericii după Sinodul din Creta

Incidentul de la Schit Orăşeni nu este singular, astfel de situaţii înregistrându-se în mai multe locuri din ţară după Sinodul Pan-Ortodox din Creta, ce a avut loc în iunie anul trecut. Referindu-se la manifestările schismatice care tulbură pacea, în Scrisoarea Pastorală din acest an, transmisă în Noaptea de Înviere în toate parohiile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan a făcut un apel la înţelepciune:

Asistăm, pe de altă parte, la anumite manifestări schismatice care tulbură rânduiala şi pacea întru Adevăr din Biserică. Din râvnă lipsită de înţelepciune, unii clerici sau monahi, urmaţi de ucenicii lor, aduc un mare rău dreptei credinţe pe care pretind că o apără. Pe motive neîntemeiate, acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta şi îndeamnă la ruperea comuniunii cu parohiile şi mănăstirile care rămân, cu statornicie, în legătură cu episcopii lor, cu Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale, cu întreaga Ortodoxie. Aceste situaţii nu sunt noi în istoria Bisericii. Vorbind despre astfel de tulburări, Sfântul Grigorie Teologul îi numeşte pe cei care le provoacă şi le întreţin „mult-prea-iubitori de Dumnezeu şi mult-prea-iubitori de Hristos”, un fel de „ultra-ortodocşi”, care i-au fost cei mai mari potrivnici în lupta sa pentru apărarea credinţei ortodoxe. Cu durere, cu dragoste părintească şi cu nădejde, mă adresez acestor persoane care tulbură viaţa Bisericii, îndemnându-i prin cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Să dorim pacea pe care acela (vrăjmaşul) o urăşte. Să încetăm a mai cântări și a mai pune în cumpănă cuvintele dogmei. Să încetăm a mai vrea să fim învățători ai învățătorilor, să urâm a ne mai lupta în cuvinte, spre pierzania celor ce ascultă. Să credem așa cum Părinții ne-au predat. Nu suntem mai înțelepți decât Părinții, nu suntem mai exacți decât învățătorii noștri, nu suntem noi păstori ai păstorilor, ci oi”.

















Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Of! Of! Of!
    Este de ajuns să le vezi fețele celor îmbrăcați în sutane din fotografii ca să-ți dai seama cine este creștin și cine nu. Păcat că cel care a făcut fotogrfiile nu le-a fotografiat și limuzinele.
    “15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. 18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. 19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei, cap. VII)
    Și:
    “6. Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.“ (Epistola a doua a sf. apostol Pavel către tesaloniceni, cap III)
    Dumnezeu să ne ajute la toți!
    Mihail

  2. Huoo, draci lingusitori in sutana! V-ati vandut sufletele satanei pentru titluri si functii ca sa se imbete mandria voastra si sa se defateze trupurile voastre! Biserica Una Apostoleasca Soborniceasca e singura care are ierarh insusi Adevarul! Chiar de cad in erezie toti ierarhii si episcopii, Adevarul ramane Preotul Suprem care nu cade niciodata in erezie.

  3. A cui e wv-ul ala? O fi al trimisului ecumenistului sef de la Iasi? are pe numarul de la masina porecla de AVA…tare de tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button