X

Cum îi netrebnicesc părinții pe copiii lor

de null

Părinții care îi obişnuiesc pe copii să le vină toate de-a gata, chiar şi apa, ca să înveţe şi să nu piardă timpul, îi sabotează atât pe băieţi, cât şi pe fete.  Şi copiii nu înţeleg cât se osteneşte mama făcând acestea, pentru că ei nu se ostenesc.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Am băgat de seamă că în ziua de azi copiii, mai ales cei ce studiază, sunt vătămaţi de cei de acasă. Deşi sunt copii buni, se netrebnicesc [devin neputincioși]. Nu gândesc corect; au o nesimţire jignitoare. Părinţii lor îi netrebnicesc şi îi strică. Deoarece părinţii au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic. Nu cultivă mărimea de suflet la copiii lor, ca să se bucure atunci când sunt în lipsă. Fireşte, o fac cu gând bun.

Ca să fie lipsiţi copiii de ceva fără ca ei să înţeleagă, acesta este un lucru barbar. Dar ca să-i ajute să dobândească conştiinţă monahală, astfel încât ei înşişi să se bucure atunci când le lipseşte ceva, acesta e un lucru foarte bun. Astăzi, cu bunătatea lor fără discernământ, părinții îi prostesc pe copii. Îi obişnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar şi apa, ca să înveţe şi să nu piardă timpul, şi astfel îi netrebnicesc atât pe băieţi, cât şi pe fete.

După aceea, copiii le vor vrea pe toate în palmă, chiar şi atunci când nu vor mai învăţa. Iar răul începe de la mame.Tu, copilul meu, spun ele, să înveţi! Eu o să-ţi aduc şi ciorapii şi o să-ţi spăl şi picioarele. Ia dulceaţa! Ia cafeaua!”. Şi copiii nu înţeleg cât se osteneşte mama făcând acestea, pentru că ei nu se ostenesc.

După aceea încep: farfurii de o singură folosinţă, haine de o singură folosinţă, mănâncă numai pizza, pe care nu ştiu nici măcar să o învelească în hârtie… În felul acesta, ei devin nişte oameni complet netrebnici [devin neputincioși]. După aceea, le este greu să mai trăiască. Dacă li se desface şiretul spun: „Mamă, leagă-mi şiretul!”. Şi dacă nu vine mama să îl lege, merg aşa, împiedicându-se în el. Astfel de copii ce pricopseală să facă? Nu sunt buni nici pentru căsătorie, nici pentru călugărie.

De aceea le spun mamelor: „Nu lăsaţi copiii să înveţe toată ziua! Citesc, citesc, până ameţesc. Să facă un sfert, o jumătate de oră pauză, ca să facă şi vreo trebuşoară în casă, să se dezmeticească puţin”.

Cuviosul Paisie Aghioritul,
Cuvinte duhovniceşti. Volumul I. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,
Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 255-256

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Recomand aceasta carte, sunt 5 carti si se citesc foarte usor, sunt binecuvantate si merge usor lecturarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button