În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.
Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.
Cititi va rog si: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm
Iata si unul dintre dialogurile sale celebre:
La întrebarea lui Pyrhus, (fost patriarh al Constantinopolului, eretic monotelit): „Ce rău ţi-am făcut, avva Maxim, eu şi cel dinainte de mine, că ne bârfeşti peste tot, învinuindu-ne către toţi de erezie? Cine te-a cinstit şi te-a respectat aşa de mult ca noi, deşi nu te-am cunoscut faţă către faţă, din vedere?”, Sfântul Maxim Mărturisitorul a răspuns: „Fiindcă, precum spui, şi Dumnezeu aude, ca să folosesc cuvintele tale, nimeni nu m-a cinstit şi respectat ca voi, dispreţuind voi acum dogma creştină, am socotit că e un lucru îngrozitor să prefer cinstirea mea cinstirii adevărului…”
Conform https://ro.orthodoxwiki.org/Pir_I_al_Constantinopolului Pir I al Constantinopolului (Pyrrhus ) a fost patriarh al Constantinopolului în două rânduri, mai întâi între anii 638-641, apoi vreme de cinci luni în anul 653. Sprijinitor al ereziei monotelite, Pir a mărturisit mai târziu în public credinţa ortodoxă, după o lungă dezbatere cu Sf. Maxim Mărturisitorul, însă în cele din urmă a recăzut în erezia monotelită.
Se ştiu puţine lucruri despre tinereţea lui Pir. Acesta a fost arhimandrit de Hrisopolis (azi cartierul Üsküdar din Istanbul, pe coasta asiatică a Bosforului) şi prieten al patriarhului Serghie I. La moartea acestuia, i-a urmat pe scaunul constantinopolitan pe 20 decembrie 638. Ca şi Serghie, Pir a sprijinit “Mărturisirea de credinţă” (“Ekthesis tes pisteos”) a împăratului Heraclie care decreta că toată lumea trebuia să îmbrăţişeze învăţătura cunoscută sub numele de monotelism, potrivit căreia cele două Naturi ale Mântuitorului ar fi avut o singură voinţă.
La moartea împăratului Heraclie în 641, Pir a fost acuzat că ar fi complotat împotriva succesorului acesta, Constantin al III-lea şi a fost depus pe 29 septembrie 641. A fost exilat la Cartagina, în Africa. Pe când se găsea la Cartagina, s-a întâlnit cu Sf. Maxim Mărturisitorul, cu care a avut o discuţie legată de credinţă. În timp, ascultând argumentele Sf. Maxim, Pir şi-a recunoscut greşeala şi a scris o carte în care a mărturisit credinţa ortodoxă. În 647, Pir a călătorit la Roma pentru a-l întâlni pe papa Teodor I, care l-a primit ca pe patriarhul legitim al Constantinopolului.
Apoi Pir a mers mai departe la Ravenna, înainte de a se întoarce la Constantinopol. Acolo şi-a schimbat iarăşi poziţia şi a îmbrăţişat din nou monotelismul. Ca urmare, papa Teodor I l-a excomunicat. După ce a recăzut în monotelism, Pir a reuşit să câştige iarăşi tronul de patriarh al Constantinopolului pe 9 ianuarie 654, însă a fost înlăturat de pe tron la scurt timp după aceea, pe 1 iunie 654. A murit un an mai târziu, pe 19 mai 655, la Constantinopol.
Iata si un alt dialog:
Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia?
Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
– „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.”Zis-au lui:
– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine.Cuviosul răspunse:
– Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă(Galateni 1,8).
Conform https://ro.orthodoxwiki.org/Martin_M%C4%83rturisitorul Cel întru sfinți părintele nostru Martin Mărturisitorul a fost papă al Bisericii Romei la mijlocul secolului al VII-lea și unul din apărătorii credinței ortodoxe împotriva ereziei monotelite. Sfântul Martin l-a cunoscut și l-a susținut pe sfântul Maxim Mărturisitorul, și a suferit ca și acesta persecuții, torturi și exil, de unde și supranumele de Mărturisitor.
Prăznuirea sfântului Martin în Biserica Ortodoxă se face la 14 aprilie[1][2] împreună cu ceilalți episcopi occidentali care au pătimit pentru credința cea adevărată, și la 20 septembrie împreună cu „Maxim cel Înțelept” (Maxim Mărturisitorul)[3].
În timpul papatului său, erezia monotelită a început să se răspândească. Potrivit acestei erezii, Hristos ar fi avut două Firi, dar o singură voință, spre deosebire de poziția ortodoxă, care afirma că în Hristos lucrau două voințe (dumnezeiască și omenească). Ereticii și-au câștigat adepți în rândul aristocrației și chiar în familia imperială, între aceștia numărându-se împăratul Constans (641-668) și patriarhul Pavel al Constantinopolului (641-654). Împăratul a publicat chiar o carte intitulată Typos („Modelul credinței”) în sprijinul ereziei monotelite, poruncind să fie citită de toată lumea. Când Sf. Martin a citit cartea, a mărturisit cu hotărâre credința ortodoxă și a convocat Sinodul de la Lateran la Roma pentru a condamna erezia monotelită.
Când împăratul a aflat aceasta, a trimis un comandant militar pentru a-l ucide pe papă. Acesta, temându-se să îl asasineze el însuși pe papă, a angajat un ucigaș pe care l-a plătit ca să comită el această faptă. Când ucigașul s-a apropiat însă de papă ca să-l ucidă, a fost lovit de orbire și nu l-a putut omorî. Comandantul militar a fugit din Roma, de teamă, și a murit la scurtă vreme după aceea într-o bătălie.
Împăratul și-a continuat încercările de a-l ucide pe Sf. Martin, plătind un alt comandant militar ca să-l învinuiască de erezie. Pentru că nu l-a putut înlătura din scaun pe papă cu aceste acuze, comandantul l-a capturat pe ascuns pe Sf. Martin, în timpul nopții și l-a dus până pe insula Naxos, în Marea Egee, în anul 654, unde a fost ținut, sub pază severă și în regim de înfometare, vreme de un an.
Sfântul a fost apoi chemat la judecată, slăbit și bolnav din pricina relelor tratamente suferite în închisoare. Martori falși au fost plătiți pentru a-l acuza de fapte de trădare. Judecătorul l-a condamnat fără să asculte ce avea de spus în apărarea sa. Neputând să mai rabde chinurile la care era supus, sfântul a zis atunci: „Domnul știe ce mare bunătate mi-ai arăta dacă ai porunci să fiu dat degrabă la moarte”. Mulți dintre cei care au crezut mărturia martorilor mincinoși își băteau joc de el, iar cei care credeau mărturia sfântului au fugit, înlăcrimați, neputând răbda să-l vadă astfel umilit. Sfântul urma să fie depus din treaptă și executat.
Când împăratul i-a relatat acestea patriarhului Pavel, acesta și-a înțeles rătăcirea și a poruncit încetarea chinurilor, rugându-l pe Sf. Martin să facă pace cu Biserica Constantinopolului. Papa însă a refuzat cererea patriarhului, pentru că Biserica din Constantinopol nu se lepădase încă de erezie. Condamnarea sa la moarte a fost comutată și sfântul a fost trimis în exil la Cherson, în Crimeea. Sf. Martin a murit din pricina foamei și a bolii la 16 septembrie 655.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
