Părintele Marcu de la Sihăstria – îngerul lui Dumnezeu
12 septembrie 1910, Hătcărău, Prahova – † 28 februarie 1999, Mănăstirea Sihăstria În cimitirul Cuvioşilor Mănăstirii Sihăstria se odihneşte smerit, precum şi în viaţă neştiut a fost de oameni, unul din cei de care lumea nu este vrednică: Monahul Marcu cel mult pătimitor. Undeva, mai în spatele mormântului Părintelui Ioanichie Moroi, se află un mormânt mic şi o cruce simplă de lemn pe care stă înscris pentru veşnicie numele său. O candelă arde aici neîncetat, din dragostea celor ce cunosc puterea rugăciunilor sfântului său suflet. Pentru a vorbi însă despre un om al rugăciunii cum a fost Părintele Marcu ne trebuie rugăciune; pentru a ne apropia de un pătimitor nebiruit, ne este de trebuinţă slobozire din patimile aducătoare de robie… Ne iartă, Părinte Marcu, că vom vorbi ca nişte săraci şi neputincioşi, însă din dragoste şi evlavie pentru Cel întru Care te-ai nevoit şi întru Care ai biruit! Părintele Marcu, pe numele de mirean Constantin Dumitrescu (1910-1999), a pătimit vreme de aproape 20 de ani în temniţele a trei regimuri politice: carlist, antonescian şi comunist. Anchetatorii l-au poreclit „fachirul”, pentru că a răbdat ca un om fără de trup toate chinurile născocite de minţile lor bolnave, rugându-se neîncetat. A făcut parte din lotul „misticilor”, alături de Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Părintele Arsenie Papacioc şi alţii. După eliberarea din a doua detenţie (dintre 1941-1954), a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Slatina, unde l-a avut ca duhovnic şi frate de nevoinţă pe Părintele Arsenie Papacioc. De aici a luat iarăşi drumul Aiudului împreună cu duhovnicul său, până în anul 1964, iar după eliberare s-a retras în obştea Mănăstirii Sihăstria. Acolo, Părintele Marcu a petrecut în mari osteneli călugăreşti până la sfârşitul vieţii, în retragere, rugăciune şi ascultare, răspândind în jur mireasma dumnezeiescului har. Părinţii mai bătrâni care l-au cunoscut spun că, după închisoare, toate ascultările şi ostenelile din mănăstire i se păreau Părintelui Marcu „o desfătare”, simţindu-se la Sihăstria ca „în concediu”. Cel mai fericit era când îşi isprăvea seara ascultările şi se avânta cu puteri înnoite în rugăciune şi metanii, de parcă abia ar fi început ziua. Părinţii mai tineri şi-l amintesc până azi înaintea uşilor împărăteşti, primind Sfintele Taine cu chipul strălucind de revărsarea luminii lăuntrice. În ultimii ani ai vieţii, fiind mai neputincios cu trupul şi neputând lua parte la slujbele bisericeşti, Părintele avea câte treisprezece ore de pravilă şi rugăciune pe zi. Read more