Sfintele Canoane ale Fericitului Petru, Arhiepiscopul Alexandriei şi Martirul (†311)

CANONUL 1 Petru Alex. (POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DIN PRICINA PRIGOANELOR)

Deoarece s-au ajuns a patra oară Pastile în persecuţie, a fost destul pentru cei ce au fost urmăriţi şi întemniţaţi, şi au răbdat chinuri cumplite şi bătăi de nesuferit, si alte multe nevoi grele, şi după aceea s-au predat din cauza neputinţei trupului, dacă aceştia la început nu au fost reprimiţi din cauza căderii mari, căreia s-au supus, totuşi deoarece ei mult s-au nevoit şi mult timp s-au luptat împotrivă, că nu de voie au venit ei la aceasta, ci predându-se din cauza neputinţei trupului, fiindcă şi rănile lui Iisus se arată pe trupurile lor, şi acum au al treilea an de plângere, să li se dea lor penitenţă, spre aducerea-aminte despre întoarcere, alte patruzeci de zile, pe care deşi le-a ajunat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos după ce s-a botezat, totuşi a fost ispitit de diavolul, astfel şi dânşii, exercitându-se mai mult în timpul acelora, şi deşteptându-se mai tare, de aci înainte vor priveghea în rugăciuni, meditând asupra ceea ce a zis Domnul către cel ce-L ispitea pe El să i se închine: „Mergi înapoia mea, Satano; că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui sin­gur să-i slujeşti” (Mat. 4, 10).

CANONUL 2 Petru Alex. (POCĂINŢA CELOR CE AU CĂZUT UŞOR)

Iar celor ce numai după ce au fost întemniţaţi şi au răbdat asupririle şi infecţiile din temniţă, ca în strâmtoare, iar apoi fiind robiţi neluptând cu chinurile, după multă lipsă de putere şi după oarecare orbire, s-au în­frânt, le va ajunge un an către celălalt timp; fiindcă şi ei cu totul s-au dat pe sineşi spre a fi asupriţi pentru numele lui Hristos, deşi au şi primit întemniţă de la fraţi mare mângâiere, pentru care au să răsplătească în­mulţit dacă doresc a se elibera de robia prea-amară a diavolului, aducân-du-şi prea bine aminte de cel ce zice: „Duhul Domnului peste mine, pen­tru care m-a uns, m-a trimis spre a propovădui săracilor, a binevesti ro­bilor iertare şi orbilor vedere, a slobozi pe cei înfrânţi întru uşurare, a propovădui anul cel primit al Domnului şi ziua răsplătirii” (Isaia 61, 1-2; Luca4, 18-19).

(62 ap.; 10 sin. ec; 1,2,3, 9, 12 Ancira; 73, 81 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 3 Petru Alex. (POCĂINŢA CELOR CE S-AU PREDAT FĂRĂ CAZNE)

Iar celor ce chiar nimic nu au pătimit ceva de acest fel, şi nici nu au arătat rod de credinţă, ci singuri au alergat la răutate si s-au predat delaşitate ori de frică, iar acum au venit la pocăinţă, de lipsă şi potrivit este a li se pune înainte parabola smochinului celui neroditor, precum zice Domnul: „Avea oarecine un smochin sădit în via lui, şi a venit căutând rod în el, şi n-a găsit. Atunci zise către vier: Iată trei ani de când vin cău­tând rod în smochinul acesta şi nu găsesc, taie-1, pentru că şi pământul îl face nefolositor. Iar el răspunzând, zice lui: Doamne, lasă-1 şi anul acesta, până ce-I voi săpa împrejur şi voi pune gunoi, şi poate face rod! Iar dacă nu, îl vei tăia la anul cel viitor” (Luca 13, 6-9); pe care parabolă luând-o ei înaintea ochilor, şi arătând rod vrednic de pocăinţă în cursul unui timp îndelungat de pocăinţă, vor avea mai mult folos.

(62 ap.; 6, 9 Ancira; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 4 Petru Alex. (OSÂNDA CELOR CE NU SE POCĂIESC)

Iar celor în privinţa cărora nu este nici o nădejde şi sunt nepocăiţi, câştigându-şi piele de Etiop neschimbată şi împietriri de panteră, li se va zice cele ce s-au zis celuilalt smochin: „Să nu se mai facă din tine rod în veci, şi se usca smochinul îndată” (Mat. 21, 19). Se plineşte asupra lor şi cele zise de Ecclesiastul: „Ce este strâmb nu se va putea îndrepta, şi ce lipseşte nu se va putea număra” (Ecclesiast 1, 15); că de nu se va îndrepta mai înainte cel strâmb, este cu neputinţă să se împodobească; şi de se va împlini mai întâi lipsa, este cu neputinţă a se număra aceasta. Drept aceea şi la sfârşit li se va întâmpla lor cele zise de Isaia proorocul: „Şi vor vedea deci, zice, mădularele oamenilor care s-au lepădat de mine; că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, şi vor fi spre vedere la tot trupul” (Is. 66, 24). Fiindcă şi precum mai înainte s-a zis de dânsul: „iar cei nedrepţi ca marea înviforată, aşa se vor tulbura, şi nu vor putea să se odihnească; şi cei nelegiuiţi nu se vor putea bucura, a zis Dumnezeu” (Is. 20, 21).

(62 ap.; 10 sin. 1 ec; 9 Ancira; 2 Grig. Nyssa; 84, 85 Vasile cel Mare)

CANONUL 5 Petru Alex. (POCĂINŢA CELOR PREFĂCUŢI, CE I-AU VICLENIT PE VRĂJMAŞI)

Iar în privinţa celor ce s-au prefăcut ca David, care s-a făcut epileptic ca să nu moară, căci n-a fost epileptic, ci care nu au iscălit simplu cele de lepădat, şi după multă strâmtoare şi-au bătut joc de vicleniile vrăjmaşi­lor, ca nişte copii cuminţi şi înţelepţi între copiii fără de înţelepciune, şi, sau ca şi cum au trecut prin altare, sau ca şi cum cu mâna, sau ca şi cum au pus păgâni în locul lor, deoarece, precum am auzit, unii dintre cei ce au mărturisit au dat iertare unora dintre aceia, căci mai ales cu multă evlavie au evitat ca însuşi cu mâinile lor să facă focul şi să tămâieze pe de­monii necuraţi, şi deoarece prin ignoranţă a rămas ascuns că ei au făcut această nebunie, totuşi li se va mai da acestora un timp de şase luni pen­tru convertirea la pocăinţă; astfel şi ei mai mult vor avea folos, cugetând neîncetat la cele spuse de prooroc şi care zic: „Prunc s-a născut nouă, fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire peste umărul Lui si numele lui se cheamă înger de mare sfat” (Is. 9, 6); carele precum ştiţi a zămislirii celuilalt prunc, care mai înainte a propovăduit înaintea feţei ieşirii lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, s-a zămislit şi el însuşi ca să propovăduiască pocăinţa, căci noi îi auzim pe amândoi propovăduind mai întâi nu numai despre pocăinţă, ci şi despre împărăţia cerurilor, care, precum am învă­ţat, înlăuntrul nostru este (Luca 17, 21), că aproape de noi este cuvântul pe care-1 credem în gura noastră şi în inima noastră; despre care şi ei aducându-şi aminte se vor învăţa a mărturisi cu gura lor pe Domnul Iisus, crezând în inima lor: că Dumnezeu 1-a sculat pe El din morţi; pe care auzindu-le că cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărtu­riseşte spre mântuire (Rom. 10, 8).

(62 ap.; 1-6 Ancira; 7 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 6 Petru Alex. (POCĂINŢA ROBILOR CREŞTINI CARE AU JERTFIT DE SILĂ)

Iar în privinţa celor ce au pus sclavi creştini să jertfească idolilor în locul lor, şi sclavii, ca unii care sunt sub stăpânire, şi sunt într-un fel oare­care întemniţaţi de stăpâni şi îngrozindu-se de aceştia şi de frica lor, au venit şi au alunecat la aceasta, aceia într-un an vor arăta faptele pocăin­ţei, învăţându-se pentru viitor să facă voia lui Dumnezeu şi să se teamă de EI ca robi ai lui Hristos, mai ales auzind că fiecare, dacă va face ceva bine, aceasta va lua de la Domnul, fie rob, fie slobod (Ef. 6, 8).

(62 ap.; 3 Ancira; 3 Grig. Nyssa)

CANONUL 7 Petru Alex. (POCĂINŢA CELOR CE ŞI-AU PUS ROBI CREŞTINI SĂ JERTFEASCĂ)

Iar cei liberi, adică stăpânii acelor sclavi, care au fost siliţi să jertfească idolilor, trei ani se vor cerceta întru pocăinţă, ca unii care s-au făţărnicit şi au primit pe cei ce sunt împreună sclavi să jertfească idolilor, fiindcă nu au ascultat pe Apostolul, care voieşte ca stăpânii să facă aceeaşi ce fac sclavii, lăsând ameninţările, ştiind, zice Apostolul, că Domnul din ceruri şi al nostru, şi al lor este (Ef. 6, 9). Iar dacă toţi avem un Domn, care nu caută Ia faţă, „căci şi toate şi întru toţi este Hristos, şi între barbari şi în­tre sciţi, şi între sclavi şi între slobozi” (Col. 3, 11), deci sunt datori a re­flecta asupra celor ce le-au făcut voind a-şi mântui sufletele lor cei ce pe sclavii, care sunt laolaltă, i-au atras la idolatrie, care şi ei puteau scăpa, dacă li s-ar fi dat lor dreptate şi ce este potrivit, precum zice iarăşi Apos­tolul (Col. 4, 1).

(62 ap.; 1, 6 Ancira; 5 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 8 Petru Alex. (RÂNDUIALA PENTRU CEI CE AU FOST TRĂDAŢI)

Iar în privinţa celor ce au fost trădaţi şi au căzut, sau care singuri au intrat în luptă şi au mărturisit că sunt creştini, şi au fost aruncaţi în tem­niţă, fiind chinuiţi, raţional este a le da ajutor întru veselia inimii, şi a-i face părtaşi la toate, şi în rugăciuni, şi întru cuminecarea sângelui şi tru­pului Iui Hristos, şi în mângâierea cuvântului, pentru ca mai cu tărie ne-voindu-se, să se învrednicească şi ei de darul chemării celei de sus. „Fiindcă chiar de şapte ori, zice, de va cădea dreptul, iarăşi se va ridica” (Pilde26, 16); ceea ce dacă ar fi făcut toţi cei căzuţi, ar fi arătat pocăinţa cea mai deplină şi din toată inima.

(62 ap.; 12 sin. ce; 3 Ancira; 9 Petru Alex.; 3 Vasile cel Mare)

CANONUL 9 Petru Alex. (SFAT PENTRU CEI CE CAUTĂ ISPITA)

Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducă­toare de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotri­va fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se co­munice, deoarece în numele Iui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iauaminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită”, şi care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne mântuieşte de cel viclean” (Luca 11,4); şi poate că aceia nici nu ştiu că însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (loan 11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat, ci a aş­teptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi” (Mc. 14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, Iui Pilat; dar celor ce întru asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi aminte de cuvinteleLui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în prigoAne, zice: „Luaţi am­inte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în sinagogile lor vă vor bate pe voi”; „şi vă vor da” a zis, iar nu: „predaţi-vă singuri pe voi”. „Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor pentru numele Meu” (Le. 21, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc în loc”; precum iarăşi îl au­zim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cea­laltă” (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi, să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26, 41). Astfel, Ştefan, cel dintâi care a primit martir­iul pe urmele Lui, târât fiind în Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind în sinedriu, a fost împroşcat cu pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit ru-gându-se şi zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (F. Ap. 7, 60); astfel şi Iui Iacob al doilea, prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai ales dintre apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind predat de multe ori, şi primejduit până la moarte, şi mult nevoindu-se, şi întru multe prigoAne şi necazuri lăudân-du-se, şi lui întru aceeaşi cetate i s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile celui ce căuta să-1 prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să binevestească şi să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe ne­cazuri trebuie să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14, 22); căci ei nu căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea a spune (Evr. 11, 32).

(62 ap.; 3, 5 Ancira; 8 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 10 Petru Alex. (OSÂNDA CLERICILOR CĂZUŢI)

Drept aceea, nu este raţional să mai rămână în slujba bisericească acei clerici care au fugit de martiriu, au căzut şi iarăşi au luptat, fiindcă aupărăsit turma Domnului şi pe sine s-au batjocorit, ceea ce nici unul dintre apostoli nu a făcut. Căci şi fericitul Apostol Pavel, care multe prigoAne a suferit şi s-a distins prin multe biruinţe din lupte, cunoscând că mai bine este a se libera şi a fi cu Hristos, adaugă şi spune: „Dar a mai rămânea în trup este mai trebuincios pentru voi” (Filip. 1, 24); căci având în vedere nu folosul său, ci al multora, ca să se mântuiască, a socotit că este mai necesar a rămânea cu fraţii şi a purta grijă de ei decât a se odihni (I Cor. 10, 33); care voieşte ca cel ce învaţă să fie model credincioşilor în învăţătură (Rom. 12, 7). Drept aceea, cei osândiţi în temniţă, căzând din slujbă şi s-au întors iarăşi la luptă, sunt foarte nechibzuiţi; căci cum se roagă ei pentru ceea ce au părăsit, putând să fie fraţilor de folos în acelaşi timp? Fiindcă până cenu greşiseră, aveau iertare pentru fapta lor nesocotită; iar dacă au greşit, ca unii care s-au mândrit şi s-au prihănit pe sine, nu mai pot să slujească; din care cauză să se îngrijească mai vârtos întru smerenie cum să sfârşească viaţa părăsind slava cea deşartă. Căci acelora este suficientă co­muniunea ce vor avea în linişte şi în deplinătate din ambele motive, atât pentru ca să nu li se pară că au fost împovăraţi când vor fi duşi cu sila din descompunerea de aici, cât şi pentru ca unii căzând să nu pretexteze că au slăbit din pricina penitenţei, care mai mult decât toţi ceilalţi vor avea ruşine şi ocară, în chipul aceluia care a pus temelie, dar nu a fost în stare să o desăvârşească. Că, zice, toţi cei ce trec pe acolo vor începe să-1 batjo­corească zicând: „Omul acesta a pus temelie şi n-a fost în stare să desăvâr­şească” (Luca 14, 29-30).

(62 ap.; 10 sin. ec; 1, 2 Ancira; 3 Atanasie cel Mare; 10 Vasile cel Mare; 2 Teof. Alex.)

CANONUL 11 Petru Alex. (CEI CE S-AU PRIMEJDUIT PENTRU FRAŢI)

Iar cei ce, intrând la început în toiul prigoAnei, au stat în faţa judecăţii, şi privind sfinţii mucenici, s-au grăbit către răsplata chemării de sus, şistrăduindu-se cu bună râvnă, s-au supus pe sine la această mucenicie, întrebuinţând multă îndrăzneală, mai ales văzând pe cei ce se chinuiesc şipe cei ce cad, din cauza cărora mânaţi fiind de un glas intern şi îndem-nându-se să poarte război împotriva celui ce se împotriveşte, se sârguiau spre aceasta, ca să nu i se pară diavolului întru sine că este înţelept din cauză că i s-a părut că biruieşte prin viclenie (Pilde 3, 7), deşi s-a tăinuit că a fost biruit de cei ce au suportat chinuri prin sfâşierile trupului şi prin bătăi, şi prin ascuţişul săbiei, şi arderile focului, şi cufundările în apă; şi pentru aceştia, care au scăpat cu credinţă, să se facă rugăciuni şi cereri, şi se cuvine a fi cu considerare la cei ce s-au pedepsit în temniţă şi au suferit de foame şi de sete, ori la cei afară de temniţă ce înaintea judecăţii foarte s-au muncit prin sfâşierea trupului şi bătăi, şi mai pe urmă s-au biruit de slăbiciunea trupului. Că întru nimic nu se vatămă cineva dacă pătimim şi ne doare împreună cu cei ce plâng, şi suspină pentru cei ce s-au biruit în nevoinţă de multă silă a diavolului uneltitor, adică pentru părinţi, sau fraţi, sau fii; căci ştim că şi pentru credinţa altora au dobândit unii bunătatea lui Dumnezeu, întru iertarea păcatelor şi sănătatea trupului şi învierea morţilor. Deci aducându-ne aminte de multele lor patimi şi miz­erii, pe care le-au suferit pentru numele lui Hristos, şi aducându-ne am­inte că ei s-au şi pocăit şi s-au tânguit de cele ce ei s-au făcut prin trădare, întru slăbiciunea şi omorârea trupului, ba încă şi dovedind despre sine că au trăit viaţă retrasă, ne rugăm şi ne cucerim împreună pentru curăţirea lor pe lângă celelalte de cuviinţă, prin acela care s-a făcut Mijlocitor cătreTatăl pentru noi, cel ce curăţeşte păcatele noastre. „Căci, zice, chiar de ar păcătui cineva, avem pe Iisus Hristos mijlocitor drept către Tatăl, şi El este împăcare pentru păcatele noastre” (I Ioan 2, 1-2).

(62 ap.; 4 Ancira; 9 Petru Alex.; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 12 Petru Alex. (CEI CE S-AU RĂSCUMPĂRAT)

Iar celor ce au dat arginţi ca să aibă deplină linişte de orice primejdie, să nu li se aducă învinovăţire; fiindcă au suferit pagubă şi pierdere de bani spre a nu se păgubi de sufletul lor, ori să-1 piardă; ceea ce alţii din lăcomie urâtă nu au făcut; cu toate că Domnul zice: „Că ce va folosi omu­lui de ar dobândi lumea întreagă, iar de sufletul său se va păgubi, sau îl va pierde?” Şi iarăşi: „că nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6, 24; Le. 16, 13). Fiindcă aceia s-au arătat slujind lui Dumnezeu, urând argintii şi călcându-i în picioare, defăimându-i şi îndeplinind şi prin aceasta cele scrise: „Răscumpărarea sufletului omului este bogăţia sa” (Pilde 13, 8). Căci şi în Faptele Apostolilor am citit că cei târâţi în Tesalo-nic la mai-marii cetăţii, în locul lui Pavel şi Sila, s-au liberat prin saturare cu bani. Că după ce mult i-au asuprit pentru numele lui Hristos şi după ce au tulburat gloatele şi pe mai-marii cetăţii, „luând ei, zice, din destul de la Iason şi de la ceilalţi, i-au liberat. Iar fraţii îndată noaptea au trimis pe Pavel şi pe Sila la Bereea” (F. Ap. 17, 9-10).

(62 ap.; 5 Ancira)

CANONUL 13 Petru Alex. (CEI CE SE FERESC DIN CALEA VRĂJMAŞULUI)

Drept aceea, nici cei ce au părăsit toate pentru mântuirea sufletului şi s-au depărtat să nu se învinovăţească, fiindcă s-ar fi prins alţii din cauza lor; căci şi în Efes în locul lui Pavel au târât în teatru pe Gaiu şi pe Aris-tarh, pe soţii lui Pavel, şi voind el să meargă în popor, fiindcă din cauza lui s-a făcut tulburarea; deoarece a înduplecat şi a convertit mult popor spre cinstirea de Dumnezeu „nu l-au lăsat pe el învăţăceii”, se spune, „ba chiar şi unele dintre căpeteniile Asiei, prieteni fiindu-i, trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru” (F. Ap. 19, 30, 31); iar dacă unii ar stărui, bat­jocorind pe cei ce cu curăţenie iau aminte la cel ce zice: „Mântuind, mân-tuieşte-ţi sufletul tău, şi să nu priveşti înapoi” (Fac. 19, 17), să-şi aducă aminte de Petru, cel distins între apostoli, care aruncat fiind în temniţă şi predat la patru căpetenii cu câte patru ostaşi ca să-1 păzească, a fugit noaptea şi s-a liberat din mâna ucigaşului Irod, şi din toată aşteptarea poporului iudeilor, după porunca îngerului Domnului, şi făcându-se ziuă, se spune, nu puţină tulburare era între ostaşi, oare ce s-a făcut cu Petru? Irod deci căutându-1 şi negăsindu-1, cercetând pe păzitori, a poruncit să fie sugrumaţi (cf. F. Ap. 12, 4-19), din cauza cărora nici o învinuire nu atinge pe Petru, căci se putea, văzând şi ei ceea ce s-a făcut, să scape, precum şi toţi pruncii din Bethleem, şi din toate hotarele lui, dacă părinţii lor ar fi ştiut ceea ce se va întâmpla, care s-au omorât de ucigaşul Irod din cauză că el căuta să se piardă un prunc, dar care şi el a scăpat după porunca înge­rului Domnului, atunci în grabă a început a prăda şi cu iuţeală a jefui po­trivit chemării numelui, precum s-a scris: „Cheamă numele Lui, pradă în grabă, jefuieşte la iuţeală; pentru că mai înainte de a şti copilul să cheme pe tatăl său şi pe mama sa se va lua puterea Damascului şi prăzile Samari-ei înaintea regelui Asiriei” (îs. 8, 3-4). Deci şi magii, cei ce au fost prădaţi şi jefuiţi, cu supunere şi cu cinstire se închină pruncului, şi deschizându-şi vistieriile şi aducându-i preapotrivite şi preacuviincioase daruri, aur, tă­mâie şi smirnă, ca unui împărat şi Dumnezeu, si om; drept aceea nu au so­cotit ei a fi demn să se întoarcă la împăratul asirian, fiind călăuziţi de Pro­videnţă. „Că luând înştiinţare prin vis, se spune, să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Mt. 2, 16). Deci văzând Irod, vărsătorul de sânge, că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte şi trimiţând, se spune, a omorât pe toţi pruncii din Bethleem şi din toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul aflat de la magi (Mt. 2, 11-16); cu care căutând să omoare şi pe celălalt prunc născut mai înainte de el şi neaflându-I, a ucis pe tatăl lui, pe Zaharia, între templu şi altar (Mt. 23, 25), scăpând pruncul cu Elisabeta, mama lui, pentru ceea ce ei cu nimic nu se învinovăţesc.

(62 ap.; 3, 5 Ancira; 2 Grig. Nyssa)

CANONUL 14 Petru Alex. (DESPRE MĂRTURISITORI)

Iar dacă unii au suferit multă silă şi nevoie, căscându-li-se gura, şi suferind în legături, şi au rămas statornici în mărturisirea credinţei, şi au fost statornici când li s-au ars mâinile, aducându-i fără voie la jertfa ne­sfinţită; după cum mi-au scris mie din temniţă de trei ori fericiţii muceni­ci, precum şi alţi împreună slujitori, în privinţa celor din Libia – unii ca aceştia, mai ales când împreună mărturisesc pentru sine şi pentru alţi fraţi, pot să fie în slujba lor, rânduiţi fiind între mărturisitori, întocmai ca şi cei omorâţi în multe chinuri, şi care nu mai pot să vorbească şi să-şi ridice cuvântul, sau să se mişte spre a sta împotriva celor care-i chinuiesc în zadar; dar care nu s-au învoit cu urâciunea acelora, precum cu adevă­rat iarăşi am auzit de la cei împreună slujitori. Deci se vor pune între mărturisitori şi toţi aceia care vieţuiesc după Timotei şi ascultă de cel ce zice: „Urmăreşte dreptatea, frica de Dumnezeu, credinţa, dragostea,răbdarea, blândeţea; luptă-te cu lupta bună a credinţei, apucă viaţa cea veşnică, la care ai fost chemat, şi ai mărturisit mărturisirea cea bună îna­intea multor martori” (I Tini. 6,11-12).

(62 ap.; 3, 5 Ancira)

CANONUL 15 Petru Alex. (POSTUL DE MIERCUREA ŞI VINEREA)

Nu ne va învinovăţi cineva pe noi fiindcă ţinem miercurea şi vinerea, în care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm; de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit EI pentru noi; iar duminica o ţinem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm nici genunchii.

(66, 69 ap.; 29, 89 Trul.; 49, 51 Laod.)

X