Sfântul preacuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) – predica părintelui Cleopa
Fraţilor, să luăm aminte cum trăim. Adevărata bogăţie pentru noi este Iisus…
Sfântul Grigorie Teologul: Poate oricine să TEOLOGHISEASCĂ? Să urmăm doar ce știm din SFÂNTA TRADIȚIE, altfel ne vom pierde și credința pe care o avem
Să teologhisească puţini! Dacă vreunuia dintre aprinşii şi zeloşii propovăduitori îi pare că…
Ereticii se uită la creștini ca la maimuțe: Cum văd tinerii străini pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva
Miercuri, în a doua zi de pelerinaj la Moaştele Sfintei Parascheva, la…
PREDICA noului episcop al Hușilor considerată RADICALĂ de presa anti-românească din… România, pentru că a CONDAMNAT COMUNISMUL
Noul episcop al Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, a vorbit în cuvântarea adresată celor…
CANONIZAREA Mucenicului VALERIU GAFENCU: Posibil subiect de discuție între patr. Daniel și patr. Kyril?
Jurnalistul Ionuț Țene (napocanews) vehiculează această posibilitate, fiind citat și de site-ul…
Sfinții șapte tineri din Efes, ce au dormit aproape 200 de ani. Mijlocitori pentru cei cu insomnii
Numele celor șapte tineri sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si…
[VIDEO] SFÂNTA LITURGHIE neprihănită de POMENIREA ierarhului trădător în CRETA
https://youtu.be/WOn2xoIZddE Înregistrarea este realizată la schitul Orășeni, jud. Botoșani și conține: Sfânta…
Cuvintele Sfinților Părinți – O PILDĂ MINUNATĂ pentru povățuitorii duhovnicești ai zilelor noastre, care s-au împuținat tot mai mult
Să nu tăinuim cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l vestim. Dumnezeieștile Scripturi și…
Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre folosul pe care îl avem dacă suportăm DEPRIMAREA cu noblețe
„… deprimarea e mai apăsătoare decât toate, dar cu cât e mai…
