Marșul Normalității, 29 iulie, ora 13, București

Dragi prieteni, A venit vremea să ne reîntâlnim, în număr cât mai mare, pentru a arăta Guvernului, Parlamentului și tuturor instituțiilor statului român, că românii nu sunt de acord cu…

OrtodoxINFO 25 vizualizări 1 comentariu

29 iulie – Ziua Imnului național al României

Imnul de stat este unul dintre principalele simboluri naționale și a fost interpretat pentru prima dată în mod oficial la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea „Deșteaptă-te…

OrtodoxINFO 24 vizualizări Comentarii

Șeful sodomiștilor anunță scopul Gay Pride din București: Va fi „mai politic ca oricând”. Ambasadorul Marii Britanii ia la țintă AUR

Marşul Bucharest Pride de anul acesta este despre familii şi va fi „mai politic ca oricând”, a afirmat, vineri, preşedintele ACCEPT, Florin Buhuceanu. El a participat la un eveniment organizat…

OrtodoxINFO 31 vizualizări 6 comentarii

Banca Rothschild s-a ocupat de listarea Hidroelectrica la Bursă. ZF: Nu a făcut decât să umple buzunarele băncilor occidentale!

După cum se cunoaște, luna trecută, o parte dintre acțiunile Hidroelectrica, respectiv cele deținute de Fondul Proprietatea (controlat de americani), au fost listate la Bursă. Ceea ce se cunoaște mai…

OrtodoxINFO 27 vizualizări 1 comentariu

Judecătoarea Adriana Stoicescu, despre cazul Ursu

Când veți înțelege că justiția se face în sala de judecată, în baza probelor, veți fi înțeles ce înseamnă democrația. Până atunci, cu tot respectul, lăsăți Înalta Curte în pace!…

OrtodoxINFO 23 vizualizări 6 comentarii

Progresismul este o refacere falsă a istoriei, care nu ține cont de tradiție și de spiritualitate. Are loc o spălare pe creier.

Lumea se confruntă cu o nevroză colectivă, una care a fost indusă inclusiv de progresul care s-a realizat în transmiterea și în manipularea informației și care constă, mai ales, în…

OrtodoxINFO 24 vizualizări 1 comentariu

Turcia pune stop propagandei lgbt făcută prin platformele de cinema online

Consiliul Suprem pentru Radio și Televiziune din Turcia ”Rtuk” a amendat unele platforme care distribuie online filme și seriale TV, inclusiv Netflix, Disney+ și Amazon Prime video, din cauza conținutului…

OrtodoxINFO 27 vizualizări 1 comentariu

Fost ofițer al serviciilor secrete ucrainene: MI6 implicată în afacerea copiilor ucrainieni pentru pedofilii britanici de rang înalt

În Ucraina, există un grup infracțional pentru ducerea copiilor din străinătate, care este acoperit de oficiali britanici, a declarat fostul ofițer SBU Vasily Prozorov la o conferință de presă privind…

OrtodoxINFO 42 vizualizări 3 comentarii

Ciolacu a negociat cu Scholz distrugerea sectorului construcțiilor din România

Președintele AUR, George Simion, devoalează operațiunea ”Sparanghel 2.0” inițiată de premierul PSD Marcel Ciolacu și cancelarul german Olaf Scholz. Liderul AUR susține că Germania are nevoie de două milioane de…

OrtodoxINFO 119 vizualizări 5 comentarii

Câtă nesimțire!!! Ciolacu se laudă că le mai dă 5 lei în plus românilor la bonurile de masă

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că în şedinţa de Guvern va fi crescută valoarea tichetelor de masă, de la 30 de lei la 35 de lei lunar, începând cu…

OrtodoxINFO 83 vizualizări 1 comentariu
X