Iremediabilul Calinic al Argeșului: „Decât să fac un botez, mai bine fac alpinism”. Sinodul BOR trebuie să-l trimită la cabană, în munți și acolo să rămână

Author:

ips-calinic-digi24
Calinic, din nefericire, încă arhiepiscop al Argeșului, recidivează cu blasfemia, la ordinea zilei. După ce a trimis o circulară preoților din județ prin care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor, presa a catalogat că, indirect, este o recunoaștere că preoții au greșit în cazul bebelușului de la Suceava, care a murit în urma Botezului.

”Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat.

Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul – este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim… Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește.

Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”, a spus IPS Calinic, conform Digi24.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Vedem cum un ierarh ce se află în contradicție totală cu Sfinții Părinți, în mai multe privințe, nu doar cea a tainei Sf. Botez, este promovat de presa atee, dar și tolerat de sinodul BOR. În schimb, când IPS Teodosie vine și mărturisește, toți îi sar în cap și nu primește deloc susținere de la ceilalți ierarhi. Să nu ne mai mirăm că se abat asupra noastră toate molimele și Dumnezeu îngăduie să fim dați pe mâna vrăjmașilor.

19 thoughts on “Iremediabilul Calinic al Argeșului: „Decât să fac un botez, mai bine fac alpinism”. Sinodul BOR trebuie să-l trimită la cabană, în munți și acolo să rămână”

      1. Robert
        vorba adminului, noi pacatosii NU judecam pe nimeni (nu suntem in masura) doar constatam si uneori ironizam unele persoane cu „notorietate” ce se tin mai presus de Sfintele Scripuri, de Dogme de Sfinti, de Traditia Bisericii..

    1. Noua ne ceri sa nu-i judecam, iar ei (inclusiv guvernele de orice coloratura) ne pregatesc tribunale de razboi in care sa ne judece daca suntem sau nu Inamici ai Statului si sa ne descapataneze prin ghilotinare….Sa nu fie !
      Acolo ne duce iubirismul promovat de lupii in piei de arhierei ortodocsi.
      „Sarpele, cand iti iese in drum, il izbesti cu sabia, nu il inculci la san.” Vladimirescul

    2. AICI ÎL APERI PE HRISTOS ȘI PE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL CARE A GĂCUT ALPINISM CĂTRE DUMNEZEU, LA CARE A URCAT PÂNĂ LA CERURI CU CAPUL ÎN MÂINI, ÎNTR-O SMERITĂ SMERENIE, DAR NU CU ȘORȚULEȚ ȘI TICHIE LA COLIVIE! AICI ESTE VORBA DE GRELE BLASFEMII ALE UNUI ARHIEREU, PRIVITOARE LA CEA UNA MAI IMPORTANTE DINTRE CELE ȘAPTE SFINTE TAINE: SFÂNTUL BOTEZ! ATITUDINEA LUATĂ DE CALINIC ESTE IDENTICĂ ARHIEREILOR ICONOCLAȘTI CARE CA URMARE A IDEILOR ARIANICE, PLUS UN AMALGAM DE ALTELE EZOTERICE ȘI FILOSOFICE, AU ARS PE RUG DE VII CREȘTINI MIRENI, PREOȚI, CĂLUGĂRI ȘI CHIAR ARHIEREI, ORI I-AU JUPUIT DE VII, ARZÂNFU-I APOU PE RUGURI DE ICOANE, SFINTE MOAȘTE ȘI CĂRȚI SFINTE, ORI MANUSCRISE! CEI CE S-AU OPUS CU PREȚUL VIEȚII, REUȘIND DUPĂ MULTĂ VREME SĂ-I OPREASCĂ PRIN POST ASPRU, RUGĂCIUNI ȘI PRIN PUSTIURI, N-AU FOST SOCOTIȚI CĂ-I JUDECĂ PE ARHIEREII ICONOCLAȘTI DIN FRUNTEA BISETICII PRIMARE! DAR ȘI ATUNCI S-A VĂDIT, CA ȘI ACUM CĂ LUCRAREA S-A FĂCUT PRIN DOUĂ CĂI:
      1/ URMAȘII IUDEI DIN NEAMUL LUI ISRAEL, CE AU FINANȚAT LA GREU
      2/ COZILE ECUMENICE DE TOPOR DIN RÂNDUL UNOR ANUMIȚI ARHIEREI, ȘANTAJABILI, INFLUENȚABILI…
      TRĂIM VREMURI ICONOCLASTE, CA-N ANII CEI DINTÂI!

  1. Parcă știu că alpinismul se face cu frânghia. Înseamnă că și Iuda tot un fel de alpinism a făcut. Ai mare grijă, preasfințite, să nu faci ca Iuda!…

    Constat cu amărăciune, căci, cu excepția notabilă a IPS Teodosie, ierarhii noștri au început să se teamă mai mult de autoritățile statului decât de Dumnezeu. Dar ce zic eu de autorități? Au început să se teamă de reacția societății „civile”, ba cred că și de propria lor umbră.

    Citeam că au afirmat că dacă va fi găsit „vinovat” (de „justiție”, evident) preotul care l-a botezat pe copilul care a plecat dintre noi va fi caterisit. Păi ce facem?! A ajuns Biserica anexa sistemului judiciar?

    Cunosc un caz al unui copil născut prematur la 6 luni și jumătate și care la vremea aceea avea șanse minime de supraviețuire. A fost botezat de preotul din sat. Astăzi copilul de atunci are peste 70 de ani și a fost profesor de sport.

  2. Patriarhul Ilya al Georgiei a botezat tot al treilea copil al fiecarei familii georgiene in urma cu cativa ani.A botezat mii de copii pt a creste natalitatea in Georgia, cred ca a avut peste 80 de ani.
    Iata modelul de ierarh.

  3. TOVARĂȘE RĂCAN,
    N-AI ÎNVĂȚAT LA DIVIZIA SPECIALĂ DE DEZINFORMARE, MANIPULARE/DEZINFORMARE, PENTRU ROMÂNIA, A MOSSAD CĂ:
    1/ NU SE VORBEȘTE ÎN FRONT,
    2/ NU VORBEȘTI DECÂT CÂND EȘTI ÎN „PE LOC REPAUS”, IEȘIND DIN RÂND CU TREI PAȘI DE DEFILARE ȘI CERÂND PERMISIUNEA DE A VORBI,
    3/ NU VORBEȘTI DECÂT DACĂ ȚI SE ACORDĂ PERMISIUNEA, DAR NICIODATĂ CU GURA PLINĂ ȘI NEPĂLAT PE DINȚI???…
    CĂ PUTE PÂNĂ AICI CE AI MÂNCAT PE ALTE MELEAGURI!!!
    PERCIUNAT CÂRLIONȚAT CE EȘTI!
    SHALOM!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X