Zece persoane au fost sancționate de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au fost suprinse în biserică fără să poarte mască de protecție. Pe de altă parte, polițiștii suceveni care au mers în control au distribuit peste o sută de măști de protecție persoanelor identificate în zona bisericilor verificate. – intermediatv.ro
ATENȚIE: Clerul și credincioșii de orice cult pot și trebuie să interzică intrarea în lăcașuile de cult a oricărui organ al statului FĂRĂ MANDAT DE PERCHEZIȚIE!!!
CADRUL LEGAL: Art. 157. C.pr.pen. Prevede în mod expres că: “(1) PERCHEZIȚIA domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă DACĂ EXISTĂ O SUSPICIUNE REZONABILĂ cu privire la SĂVÂRȘIREA UNEI INFRACȚIUNI de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce fac obiectul unei infracțiuni și SE PRESUPUNE CĂ PERCHEZIȚIA POATE CONDUCE LA DESCOPERIREA ȘI STRÂNGEREA PROBELOR CU PRIVIRE LA ACEASTĂ INFRACȚIUNE, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. (2) PRIN DOMICILIU SE ÎNȚELEGE o locuință sau ORICE SPAȚIU CE APARȚINE SAU ESTE FOLOSIT de o PERSOANĂ fizică sau JURIDICĂ.”
IMPORTANT: nepurtarea măștii NU ESTE INFRACȚIUNE! iar BISERICA, lăcașul de cult, casa de rugăciuni, templul, moscheea sau sinagoga sunt SPAȚII CARE APARȚIN SAU SUNT FOLOSITE DE O PERSOANĂ JURIDICĂ!
CONCLUZIA: POLIȚIA POATE INTRA DOAR CU MANDAT DE PERCHEZIȚIE ÎN LĂCAȘURILE DE CULT, mandat obținut cu respectarea dipozițiilor art. 158 C.pr.pen.!!!
POLIȚISTUL DACĂ NU ARE MANDAT NU TREBUIE SĂ INTRE ÎN BISERICĂ!
INTRAREA FĂRĂ MANDAT DE CĂTRE ORGANELE STATULUI ÎN LĂCAȘUL DE CULT CONSTITUIE ABUZ ÎN SERVICIU (art. 297 C.pen.) dar și o ÎMPIEDICARE A EXERCITĂRII LIBERTĂȚII RELIGIOASE (Art 381 C.Pen).
SOLUȚIA: la începutul slujbelor ÎNCHIDEȚI UȘILE (așa cum se făcea în primele veacuri creștine după citirea evangheliei) și NU PERMITEȚI ACCESUL ÎN LĂCAȘUL DE CULT, ÎN BISERICĂ, A NICIUNEI PERSOANE NECUNOSCUTE!
CE TREBUIE SĂ FACEȚI: Păziți ușa bisericii și permiteți accesul în biserici numai persoanelor cunoscute sau care nu prezintă risc!
Solicitați oricărei pesoane pe care nu o cunoașteți sau pe care o bănuiți că ar fi polițist/orice alt organ al statului să se legitime la orice încrecare de a intra în incinta bisericii. Odată “suspiciunea rezonabilă” confirmată, filmați cu telefonul interacțiunea cu organele statului până în momentul plecării acestora.
Aduceți la cunoștință ORGANELOR STATULUI că NU POT INTRA în lăcașul de cult DECÂT CU MANDAT emis de judecătorul de drepturi și libertăți cu respectarea art. 168 al. 6 și 7 C.pr.pen.
Spuneți polițiștilor că INTRAREA FĂRĂ DREPT ÎN LĂCAȘUL DE CULT CONSTITUIE ABUZ ÎN SERVICIU (art. 297 C.pen.) și ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERTĂȚII RELIGIOASE (Art 381 C.Pen) și că vă veți adresa organelor în drept cu plângere penală împotriva acestora!
ABUZUL ȘI INGERINȚA STATULUI ÎN CELE SFINTE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE! – avocatul Dan Chitic
Rusine militienilor astora, dar si sefilor lor spalati pe creier de covrig19
Biserica este spatiu public; asadar politistii au dreptul sa intre fara mandat, la fel cum pot intra si in magazin sau restaurant. Asa ca nu mai spuneti aberatii!
Biserica este spațiu privat de utilitate publică. Este PROPRIETATE PRIVATĂ a BISERICII ORTODOXE ROMÂNE.
Corect, scuze,…am gresit, aveti dreptate: biserica este spatiu privat de utilitate publica. Dar eu tot cred ca in acest spatiu de utilitate publica politistii pot intra. Si sala de mese sau terasa unui restaurant este spatiu privat de utilitate publica, si acolo politistii pot intra nestingheriti. Asadar, in biserica de ce n-ar putea?
@Geoge: Foarte frumos, musteste de „spirit ortodox” ceea ce ai scris mai sus. Cine te-a invatat?
@admin: Cum prmiteti asemenea comentarii? Hai sa presupunem ca George nu poate mai mult, dar dvs., ca administrator al site-ului, ce paziti?
Rusine militienilor care au intrat in biserici !!!
Ati terminat sa va ocupati de infractori ? de cei care fura copii ? de cei care se ocupa cu droguri sau alte spurcaciuni ?
Va ramas sa va ocupati de biserici ? Nemernicilor !
Cum va mai rabda Dumnezeu !