Comemorare de amploare a Țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Drumul Crucii a pornit de la Mănăstirea cu hramul Bisericii Tuturor Sfinților („Biserica pe Sânge”) spre locul înmormântării mucenicilor, Ganina Yama. Creștinii parcurg pe jos 20 de kilometri.

CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. Conform calendarului ortodox, pe 17 iulie creștinii îl cinstesc pe ultimul Țar al Rusiei și pe membrii familiei sale care au fost martirizați acum 102 de ani.

Ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, și membrii familiei sale au fost comemorați de peste zece mii de creștini care au participat la un Drum al Crucii. Procesiunea a început din orașul Ekaterinburg, de la mănăstirea ”Biserica pe Sânge” spre locurile în care a fost martirizată familia țarista, informează serviciul de presă al Eparhiei de Ekaterinburg.

”Zece mii de oameni au participat la drumul Crucii de comemorare a țarului și familie sale. În jurul orei 6 dimineața (la 4.00 ora Moscovei), coloana de creștini, condusă de clerici, a ajuns la mănăstirea de la locul înmormântării mucenicilor, Ganina Yama. Pelerinii și clericii au fost întâmpinați de trăitorii de la mănăstire cu dangăte de clopot”, este menționat în mesajul Eparhiei.

Serviciul de presă a precizat că, în legătură cu situația de răspândire a coronavirusului, creștinilor le-a fost măsurată temperatura și li s-au oferit măști de protecție, iar pelerinilor li s-a oferit dezinfectanți. Pe tot traseul, voluntarii au oferit sticle cu apă potabilă și le aminteau să păstreze distanța socială.

În mod tradițional, Drumul Crucii se desfășoară anual în ajunul comemorării morții împăratului Nicolae al II-lea. După liturghia de noapte, creștinii parcurg aceeași cale pe care au fost transportate rămășițele membrilor executați ai familiei regale și ai slujitorilor lor în urmă cu 102 ani. Procesiunea a pornit de la Mănăstirea cu hramul Bisericii Tuturor Sfinților („Biserica pe Sânge”) spre locul înmormântării mucenicilor, Ganina Yama.

Creștinii parcurg pe jos 20 de kilometri, timpul de călătorie este de aproximativ de la cinci până la șase ore.

Sursa: https://sputnik.md/

 

One thought on “Comemorare de amploare a Țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X