
‼️‼️ NU recunoaștem ca președinte al României pe marioneta retardă Nicușor Dan! Români, boicotați această făcătură, care ne face țara de râs! NU românii l-au votat pe Nicusoroș - cu unele excepții de persoane infantile, manipulabile și chiar idioate - ci l-au ajutat Maia Soroș, Emanuel Macrou și trădătorii de la B.E.C. și CCR!
La închisoare cu cei care au fraudat alegerile!
În jur de 50.000 de operaţii pentru tratarea cancerului nu au putut fi efectuate în Germania în timpul pandemiei de coronavirus până la jumătatea lui iunie, a declarat luni şeful Organizaţiei germane de ajutorare pentru bolnavii de cancer, relatează DPA conform Agerpres.
Acest număr reprezintă în jur de un sfert din operaţiile care ar fi fost în mod normal în această perioadă, a declarat Gerd Nettekoven pentru ediţia de luni a ziarului Augsburger Allgemeine.
„Măsurile de sprijin pentru pacienţii cu cancer, de la îngrijirea psihosocială până la cea paliativă au fost reduse în spitale, uneori radical”, a spus Nettekoven.

Jos PLANdemia! În stradă sau nu, dar trebuie să scăpăm de această mizerie ordinară!
Cred ca acesta este și unul din scopurile principale ale pandemiei- scăderea populației, prin lăsarea sa moara a cât mai mulți oameni cu boli acute și cronice. O ocazie minunata pt a bifă agenda elitelor.
Sa va ferească Dumnezeu sa va inbolnaviti