Reacția Episcopiei Hușilor, după ce fostul episcop a ajuns după gratii pentru VIOLAREA unor elevi de la seminarul teologic

Author:

Corneliu Onila

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistraţii din Iaşi. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru Sebastian Jitaru, fost arhimandrit. Decizia poate fi atacată cu apel. Avocatul lui Onilă, Liviu Bran, a anunţat deja că va ataca soluţia.

Episcopia Hușilor a decis să facă o serie de precizări, după ce fostul ierarh al locului a ajuns în spatele gratiilor. ”Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu fostul episcop Corneliu Onilă”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

”Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei privind formularea unui punct de vedere referitor la reţinerea pentru 24 de ore a fostului episcop Corneliu Onilă, Episcopia Huşilor menţionează că a luat act de această reţinere şi de natura juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia, fapte de o mare gravitate, care au menirea de a tulbura pe oricine, sub toate aspectele.

Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului, iar Episcopia Huşilor, neputându-se substitui acestora, aşteaptă finalizarea procesului.

După ce va fi emisă o hotărâre de necontestat în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun.

Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu fostul episcop Corneliu Onilă.

Regretăm sminteala creată de acest caz, precum şi implicaţiile morale care nu fac cinste nimănui, cu atât mai puţin cu cât acestea sunt asociate imaginii unui slujitor al Bisericii, care trebuie să fie, prin excelenţă, un exemplu de moralitate. Nicio instituţie, însă, nu poate fi confundată cu o persoană. Mecanismele de combatere a faptelor penale trebuie să funcţioneze, indiferent de persoana în cauză.

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu lase ca acest caz, profund nefericit, să îi tulbure mai mult decât a făcut-o până în prezent.

În spiritul celor menționate, până la o decizie finală, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate.”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Hușilor.

Fostul episcop de Huşi este cercetat pentru agresiune sexuală continuată, victimă fiind un minor, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Corneliu Onilă este cercetat şi pentru viol, iar Sebastian Jitaru e cercetat pentru trei infracţiuni de viol.

Corneliu Onilă, fostul episcop de Huşi, a fost reţinut joi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, într-un dosar privind infracţiunea de act sexual cu un minor. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au cerut redeschiderea dosarului acestuia. Dosarul a fost iniţial deschis după declanşarea scandalului în care au fost implicaţi fostul episcop şi alţi trei preoţi, care l-au şantajat pe Onilă. Pentru că nu ar fi avut suficiente probe, cauza a fost clasată.

Corneliu Onilă a fost episcop de Huşi până în august 2017.

Sebastian Jitaru, unul dintre cei trei preoţi care l-au şantajat pe fostul episcop de Huşi, a fost audiat. Fost preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Sebastian Jitaru este cel care l-a ameninţat pe episcopul de Huşi, Corneliu Onilă, că are o înregistrare în care acesta întreţinea relatii sexuale cu un tânăr preot, cerând la schimb postul de episcop-vicar al Episcopiei Huşilor.

Pentru această faptă, Jitaru a fost condamnat şi îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Vaslui.

3 thoughts on “Reacția Episcopiei Hușilor, după ce fostul episcop a ajuns după gratii pentru VIOLAREA unor elevi de la seminarul teologic”

  1. Interesant punct de vederea…
    ”Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului” adicătelea BINE că au preluat organele abilitate de Stat laice CAZUL lui Onilă…acceptând scoaterea mizeriilor de sub preș și-a castanelor din foc…pentru că ei n-ar fi făcut-o NEAM…degeaba au consistoriul ăla!
    Ăla a fost bun ca să condamne niște măicuțe la închisoare împreună cu Pr.Corogeanu…acolo au fost în păr!
    De ce s-a ajuns la judecata omenească? Pentru că episcopia Hușilor l-a apărat parcă trimițându-l în vacanță sau la sanatoriu ca să se refacă după depresia dezvăluirilor fârtatului întru fărădelegi spurcate ce-i voia locul, trimițându-l DIRECT în gura presei și-a lumii, ca să NU tacă măcar ea, dar nici lumea…și să ia seama!
    L-au trimis să facă „penintență” având pretenții la plecăciuni + adresare cu respect din partea maicilor, ca în fața unei înalte fețe bisericești, NU a unei stricăciuni care n-are simțul vinovăției și nici conștiință!
    Și unde?…taman la o mănăstire de maici cu mare renume, în loc să-l trimită pe mâna unui stareț aspru care să-l fi pus la tăiat lemne, arat, prășit…NU la animale că cine știe pe cine mai spurca îndrăcitul-sodomito-gomorit!

  2. Hristos a inviar!
    Faptele de corupere si sodomizare a unor tineri (chiar de erau si ei ispititi de sodomie) de catre un EPISCOP sunt „fapte care nu fac cinste nimanui”? Atat? Aceasta sintagma „fapte care nu iti fac cinste” eu o vad legata de raapunsul unui preot pe Doxologia unui user care devenise vehement cu preotul (pana la absurd) si preotul ii zicea ca (desi userul credea ca marturiseste credinta) aceste vorbe nu ii fac cinste.
    Dar sodomia, perversitatea din partea unui Episcop trebuie sa fie CU MULT peste „nu fac cinste” aceluia.
    Suntem azi mai iluminati ca Sf. Moise? Avem alra Geneza, alt Deuteronom? Ca stiu ca evreii spre exemplu il consideea pe Ben Gurion „al doilea Moise” sau „alt Moise”. Parerea lor dar si exprimata SINCER fara umbre si minciuni sau motive ascunse. Ei cred ca Moise este un avatar de clonat. Noi nu. Ei zic ca suntem idolatri ca nu intelegem ce inseamna „un Moise”. Noi nu cedam. Aceasta discutie este poatw obositoare si/sau trista pentru cei care visau o impacare istorica intre crestini si evrei mai ales in est.
    Dar sa discutam ca sodomia „nu face cinste” e prea mult (pentru mine). Si mefa tolerantul papa Francisc a laicizat un cardinal pentru pedofilie. Si era un cardinal sustinator al lui (papa Francisc).
    Spun asta fara sa vreau sa arat cu degeteul pe catolici ca pe bolnavul care totusi merge. Spun asta ca asa s-a intamplat.

  3. Fatarnicilor! Mie, și după jumătate de an de la daravela aceea, când am întrebat de ce nu mi se retrage o „pedeapsa” data de el, m-ați certat admonestandu-ma cu degetul :”asa a hotărât preasfințitul!” și acum va lepadati asa de ușor de el. Bleah!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X