Guvernul german, care a găzduit în ianuarie un summit referitor la conflictul din Libia, a aprobat de atunci exporturi de armament în valoare de 331 milioane de euro către state acuzate că sprijină părţile în conflict în această ţară, a indicat Ministerul Economiei de la Berlin, transmite duminică DPA.
Între 20 ianuarie şi 3 mai, doar către Egipt au fost aprobate exporturi de circa 308,2 milioane de euro, a comunicat ministerul la interpelarea unui om politic, scrie agerpres.ro.
De asemenea, au fost autorizate livrări de armament în valoare de 15,1 milioane de euro către Turcia şi de 7,7 milioane de euro către Emiratele Arabe Unite, arată aceeaşi sursă.
Germania a găzduit în ianuarie un summit cu privire la conflictul din Libia, ocazie cu care ţările implicate s-au angajat să înceteze furnizarea de arme şi de luptători către facţiunile rivale. Cu toate acestea, în ţara nord-africană au continuat să ajungă arme.
În Libia, forţele mareşalului Khalifa Haftar, susţinut în special de Arabia Saudită, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, desfăşoară din aprilie 2019 o ofensivă pentru a cuceri Tripoli, sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA, recunoscut de ONU) condus de Fayez al-Sarraj şi ale cărui trupe sunt sprijinite de Turcia.