Ministrul finanțelor și purtătorul de cuvânt al Guvernului Spaniei, Maria Jesus Montero a anunțat oficial într-o conferință de presă intrarea Spaniei în Noua Ordine Mondială!
Citez:
„… să creștem angajamentul… și să avansăm în schimbarea modelului de producție care permite Spaniei să se poziționeze în această Nouă Ordine Mondială…”(sursa text aici)
VIDEO:
Această Nouă Ordine Economică Mondială va fi introdusă în societatea spaniolă „post-coronavirus” dar va veni peste tot în lume(chiar America se va confrunta cu acceptarea acestui model economic). Și România? Bineînțeles. Populația încă nu intelege ce se întâmplă, artizanii globalizării au lucrat mereu, și în paralel, două concepte de Nouă Ordine Mondială (cel vizibil promovat de Soros&Rotschild’s & FMI), și alt concept(mai puțin vizibil), și care vine de la Vatican cu pretinsa grijă față de săraci, imigranți, refugiați, pentru cei „mai vulnerabili și marginalizați” din societate (binele comun& caritatea etc.). Modelul economic expus spaniolilor de Ministrul Finanțelor este cel al Bisericii Stat de la Roma. Este de fapt Noua Ordine Economică a Vaticanului anunțată încă din anul 2011!(vezi aici) Este momentul când spunem adio Capitalismului (ce va fi ținut în șah în continuare de crize pandemice „coronavirus” sau altele…) până când artizanii papiști ai Noii Ordini Mondiale își vor atinge pe deplin scopul cu reformele lor sociale și bancă centrală planetară ș.a.m.d.
Încă din anul 2015 agentia „Reuters” anunța că papa a cerut a cerut o Nouă Ordine Economică și bineînțeles critica Capitalismul:
„Pope calls for new economic order, criticizes capitalism”
[„Reuters”, 10 iulie 2015]
Sursa:
https://www.reuters.com/article/us-pope-latam-bolivia-idUSKCN0PJ29B20150710
Conceptul, tipul de Nouă Ordine Mondială impus, nu e nici acuma clar pentru societatea spaniolă cu toate că ziarul spaniol „El Pais” explica modelul economic ce va fi impus societății spaniole „postcoronavirus” de către guvern. Dacă citim cu atenție articolul din „El Pais”, în mare, vedem că avem de a face cu modelul catolic de Nouă Ordine Mondială.
„El Pais” titrează:
„Noua ordine globală după criza coronavirusului”
[„El Pais” 26 Martie 2020… titlu în original: „El nuevo orden global tras la crisis del coronavirus”]
link: https://elpais.com/elpais/2020/03/25/3500_millones/1585128881_176418.html
NOTĂ:
Video-ul pus pe blogul meu poate fi verificat și pe site-ul oficial al palatului Moncloa unde ministra finantelor spaniole anunță Noua Ordine Mondială ( „… Nuevo Orden Mundial” la min. 18:55 sec.)
https://www.lamoncloa.gob.es/multimedia/videos/covid19/Paginas/2020/01052020_calvinomontero.aspx?galv2r=1
Spania are cea mai mare populație de ”cetățeni” cu RH- (negativ), ceea ce arată că sunt (cu) extratereștrii-draci!
Nu credeți despre legătura cu extratereștrii-draci, (re)citiți editorialul inclusiv comentariile:
https://ortodoxinfo.net/2019/07/24/rabini-si-experti-evrei-despre-extraterestrii-zona-51-si-mesia/
Dacă aveți răbdare să citiți TOT, veți realiza CINE sunt erev-ravii, CARE-s demonii de la amiază (Ps.90) și de ce jidanii sunt cei mai diabolici până când se vor întoarce la Hristos, adevăratul Mesia…
Trufasu’ de diavol a inceput sa se dea pe fata, nu se mai ascunde deloc. Vorba acelui calugar care spunea ca de acum o sa vedem profetiile la televizor. Dca acum e spurcat asa de indraznet, imaginati-va cum o sa fie dupa pe multi vor primi pecetea
Hristos a înviat! Bravo fratilor si pentru acest articol! Citez : ” Modelul economic expus spaniolilor de Ministrul Finanțelor este cel al Bisericii Stat de la Roma. Este de fapt Noua Ordine Economică a Vaticanului anunțată încă din anul 2011!” ….Perfect adevārat! Dintr-o viziune profetica religioasa a unui cālugār crestin ortodox, am inteles ca Dumnezeu a mai dat omenirii înca 9 ani la drumul spre Mântuire, deci a lungit timpul cu 9 ani, asa cum numai DUMNEZEU poate face. Tot ceea ce se petrece azi, pe plan international , d.pd.v. spiritual si material, trebuia sa se intâmple cu 9 ani in urma. Mesajul direct de la Înger a venit in 2015. Deci, suntem in ultimii 7 ani. Se pare… Ce bine ar fi sa NU am dreptate… Sā ne rugām sa NU vina razboiul si foametra. Nu e bine deloc ce urmeaza sa se intâmple. Ne trebuie multā rugaciune individuala la Hristos si la Prea Sfinta Nāscātoare de Dumnezeu! Sa nu va vaccinati cu nici un vaccin! Doamne ajutā!
Fraților, e groasa! Ma doare în fiecare zi după cap și nu știu de ce… Cred că s-a întrat în linie dreapta. Deja se dă pe fata antrmergatorul. Sa înmulțim rugăciunea. Solutii omenești nu sunt, decât rugăciunea, spovedania și impartasania(la un preot antiecumenist). Rugați-vă pentru mine. Va pomenesc și eu….
Trebuie închinat și capul…așa ziceau sf.ruși.
Adică: cu cele 3 degetele împreunate, lipite, pregătite pentru închinat, se face un arc în aer din față spre spatele capului, se atinge în gaura de la baza cerebelului, ”În Numele Tatălui…”, arc în aer pe deasupra capului, spre centrul frunții, ”Și-al Fiului…”, tâmpla dreaptă, apoi tâmpla stângă…”Și-al Sf.Duh, Amin.”