CĂTRE MEMBRII CAMEREI Deputaților ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Iată argumentele:
1. SIGURANȚA VACCINURILOR ESTE O PROBLEMĂ REALĂ, RECUNOSCUTĂ CHIAR DE ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII
În decembrie 2019, în cadrul summitului global al Organizației Mondiale a Sănătății referitor la siguranța vaccinurilor, numeroși experți internaționali au ridicat probleme legate de scăderea încrederii populației în vaccinare și lipsa studiilor adecvate referitoare la siguranța vaccinurilor 1. Vaccinurile sunt injectate în primul rând persoanelor sănătoase,dar în prospectele vaccinurilor sunt enumerate multiple reacții nedorite, ce pot apărea după injectare 2, 3, 4. Unele dintre acestea sunt boli invalidante permanente: convulsii, paralizii, encefalopatii (afectări ale creierului), șoc anafilactic. Chiar dacă aceste efecte nu apar la absolut toate persoanele vaccinate, la nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem metode să prevedem cu exactitate care persoane sunt vulnerabile și vor dezvolta efecte nedorite și care nu. Chiar și efectuând analize medicale înainte de vaccinare, nu avem certitudinea identificării tuturor persoanelor care riscă dezvoltarea reacțiilor adverse postvaccinale.
Efectul rezultat este că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă pe termen lung.
2. LEGISLAȚIA ACTUALĂ A UNIUNII EUROPENE PERMITE PUNEREA PE PIAȚĂ A VACCINURILOR DUPĂ O PROCEDURĂ SIMPLIFICATĂ DE STUDII PRECLINICE
Legislația actuală a Uniunii Europene prevede că punerea pe piață a unui nou vaccin se face pe baza unui dosar în care studiile clinice sunt făcute de însuși producătorul acelui vaccin. Întregul proces este unul pur birocratic, studiile producătorului nu sunt confirmate de către o terță instituție independentă 5.
În studiile de siguranță făcute înainte de punerea pe piață, niciun vaccin nu este comparat cu placebo. Toate studiile compară lotul care primește vaccinul nou cu un lot martor care primește un alt vaccin deja înregistrat pe piață, produs de obicei de aceeași companie. Ambele loturi de copii primesc în plus și toate celelalte vaccinuri din schema de vaccinare pentru vârsta respectivă. De obicei, rezultatele studiilor conchid că nu s-au înregistrat mai multe reacții adverse în lotul vaccinat față de lotul martor 6.
În plus, vaccinurile beneficiază de o versiune simplificată a studiilor preclinice în care nu se consideră necesare studii de farmacocinetică, de carcinogenicitate (capacitatea de a induce cancer) și nici de genotoxicitate (capacitatea de a induce mutații genetice) 6.
3. FRECVENTA SI TIPUL REACTIILOR ADVERSE POSTVACCINALE SUNT PRACTIC IMPOSIBIL DE EVALUAT CU ACURATEȚE
Unul din principalele contra argumente aduse fricii de efecte adverse postvaccinale este că acestea apar „foarte rar”. Adevărul este însă că frecvența reacțiilor adverse postvaccinale este imposibil de evaluat cu acuratețe.
În multe din prospectele vaccinurilor aflate pe site-ul oficial al Agenției Naționale a Medicamentului 2, 3, 4, reacțiile adverse sunt clasificate în două categorii:
– Reacții adverse evidențiate din studii preclinice, realizate înainte de punerea pe piață a vaccinului; urmărirea persoanelor vaccinate se oprește după aproximativ 30 zile;
– Reacții adverse apărute după punerea pe piață a vaccinului; acestea se evaluează prin raportare continuă în sistemul național electronic de înregistrare a reacțiilor adverse.
Studii internaționale au arătat că reacțiile adverse sunt în general subraportate într-o proporție de 1/100 (una din o sută reacții adverse apărute este raportată în sistemul electronic în SUA) 7.
4. VACCINURILE SUNT PRODUSE BIOLOGICE CU ÎNALT POTENȚIAL DE CONTAMINARE GENETICĂ
Pentru producția industrială a vaccinurilor, virusul vaccinal este cultivat pe:
· culturi de celule animale(virusul polio pe celule VERO conf. prospectului 3, adică celule de rinichi de maimuță, iar virusul rujeolic pe embrion de pui de găină) 4
· celule diploide umane, adică embrion uman avortat (vaccinul rubeolic este cultivat pe celule MSC-5 conf. prospectului, ceea ce înseamnă celule pulmonare de embrion uman avortat) 4.
Se știe că virusurile în general au o structură genetică simplă și versatilă; ele au capacitatea de a îngloba material genetic din celulele pe care sunt cultivate în propriul lanț de ADN sau ARN și de a-l transporta apoi în interiorul organismului care primeste vaccinul. În acest fel, vaccinurile în general constituie o cale de introducere de material genetic străin în sângele persoanelor vaccinate.
Conform standardelor actuale, contaminarea genetică acceptată este definită la maxim 10 nanograme de ADN străin pe doza de vaccin 8. Este dovedit științific că materialul genetic străin introdus direct în sânge, declanșează la om oncogeneză (cancer) 9și boli autoimune (scleroză multiplă, lupus, psoriazis, autism).
5. VACCINURILE CONȚIN ADJUVANȚI CHIMICI TOXICI PENTRU OM
Conform prospectelor, în compoziția vaccinurilor există: hidroxid de aluminiu, fosfat de aluminiu, thimerosal (compus al mercurului), formaldehidă, squalene, etc. Este dovedita științific translocarea aluminiului de la locul de injectare în creier15 și în alte organe, ca și toxicitatea aluminiului14și mercurului asupra sistemului nervos uman; există multe studii care ridică problema legăturii între acestea și autism14, demența Alzheimer18, boli neurologice16, 17.
6. VACCINURILE CU VIRUS VIU ATENUAT NU AU EFICIENȚĂ 100% DIN CAUZA TENDINȚEI NATURALE A VIRUSURILOR DE A REALIZA MUTAȚII GENETICE
Epidemii apar periodic în interiorul populațiilor cu rata foarte înaltă de vaccinare din cauza tendinței naturale de mutație genetică a virusurilor. Când o populație este supusă vaccinării în masă, apare fenomenul numit „presiune imunitară”. Virusul este supus unei presiuni imunitare care îl determină să creeze o mutație genetică. Aceasta este explicația epidemiilor periodice de rujeolă sau gripă în populații cu rată înaltă de vaccinare, mai degrabă decât mult-condamnata scădere a ratei de vaccinare în populație!
7. PERSOANELE VACCINATE CU VIRUS VIU ATENUAT POT DEZVOLTA CHIAR BOALA ÎMPOTRIVA CĂREIA SUNT VACCINATE ȘI POT TRANSMITE ALTOR PERSOANE VIRUSUL VACCINAL
Ni se tot spune că dacă vaccinăm peste 90-95% din populație eradicăm anumite boli infecțioase virale prin întreruperea circulației virusului sălbatic în populație. Se știe că persoanele vaccinate cu virus viu atenuat (rujeolă, rubeolă, oreion, gripă) pot dezvolta boala împotriva căreia sunt vaccinate 10, 11, chiar dacă într-o formă presupus mai ușoară. Ele elimină virusul pe căile naturale timp de până la 28 zile după vaccinare 12, 13 și sunt potențial contagioase în acest timp. De aici, de exemplu, interdicția persoanelor care au primit transplant de organe (au imunitate scăzută pentru că primesc medicație imuno-supresoare) de a se vaccina și de a veni în contact cu persoane vaccinate cu virus viu atenuat în primele 6 luni după transplant.
Din această perspectivă, întreruperea circulației unui virus sălbatic este puțin probabilă prin vaccinare!
8. PROIECTUL DE LEGE TRANSFORMĂ VACCINAREA DINTR-UN ACT MEDICAL ÎNTR-UN ACT PUR ADMINISTRATIV
Vaccinarea este un act medical, este un proces individual, pe care orice medic îl parcurge cu fiecare pacient în parte, pentru că fiecare pacient are particularitățile lui. Pacientul investește medicul și actul medical al vaccinării cu o anume încredere și cu anumite așteptări.
Dacă vaccinarea devine obligatorie prin lege, tot acest proces va dispărea. Vaccinarea se transformă dintr-un act medical într-un act administrativ. Medicul va fi obligat prin lege să administreze vaccinuri unui pacient obligat și el să le primească. Încrederea care trebuie să existe în relația dintre medic și pacient va dispărea. Văzând că nu găsește un partener de dialog în medicul său, pacientul își va părăsi medicul, va recurge la alte mijloace de informare și va lua decizii în consecință.
9. PROIECTUL DE LEGE ÎNGRĂDEȘTE EXPRIMAREA OPINIEI PROFESIONALE A MEDICILOR, ASISTENȚILOR MEDICALI ȘI FARMACIȘTILOR
La art. 59 din proiectul de lege, găsim precizarea că „personalul medico-sanitar și farmaceutic, indiferent de specialitate” are obligația „să furnizeze informații corecte, dovedite științific, legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare”. Comisia pentru sănătate și familie a aprobat o formă ușor nuanțată a acestui articol, încercând să-i îndulcească caracterul vădit coercitiv, dar a păstrat la art. 71 prevederea conform căreia nerespectarea prevederilor art. 59 „constituie abatere disciplinară gravă” care se sancționeazăde către Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Colegiul Famaciștilor din România și Colegiul Medicilor Dentiști din România.
În proiectul de lege se dorește ca personalul medical să adopte o poziție de consens privind necesitatea vaccinării obligatorii a întregii populații și, mai mult, se prevede și soluția pentru eventualele opinii profesionale contrare spiritului de obligativitate: sancționarea medicilor / farmaciștilor respectivi!
În contextul coercitiv al proiectului de lege, sintagma „informații corecte, dovedite științific” pe care personalul medical este obligat să le furnizeze, lasă loc de interpretare pentru că știința nu și-a spus ultimul cuvânt în domeniul vaccinării.Dacă un medic, pe baza experienței clinice personale sau în urma studiului literaturii științifice, ar ridica o problemă legată de siguranța sau de eficacitatea unui vaccin, ar face-o tocmai în spiritul jurământului lui Hipocrate, din grijă pentru pacient.
Acest lucru ar constitui o opinie profesională legitimă pentru un membru al personalul medico-sanitar!
10. PROIECTUL DE LEGE PREVEDE VACCINAREA OBLIGATORIE A PERSONALULUI MEDICAL CU UN NUMĂR NECUNOSCUT DE VACCINURI, LĂSÂND DESCHISĂ POSIBILITATEA CONDIȚIONĂRII EXERCITĂRII PROFESIEI MEDICALE DE STATUSUL VACCINAL
Art. 13 litera c) din proiectul de lege precizează căvaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. Nu se precizează însă ce vaccinuri, câteși cu ce frecvență vor fi administrate personalului medical, lăsând practic deschisă posibilitatea ca această listă să fie continuu îmbogățită cu toate noile vaccinuri care apar pe piață.
Iată, chiar în prezent, apariția îmbolnăvirilor Covid19! Mass media anunță în mod repetat că se studiază intens crearea unui vaccin împotriva SARS-Cov-2. Cel mai probabil, odată produs, vaccinul va fi în primul rând introdus pe lista de vaccinuri obligatorii pentru personalul medical, considerat a priori expus la îmbolnăvire. Având în vedere experiența din alte țări, există riscul ca angajarea și menținerea în profesie a personalului medical să fie condiționată de administrarea vaccinurilor obligatorii.
Pentru toate cele enumerate mai sus, vă solicităm să respingeți proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (Plx 399/2017).
BIBLIOGRAFIE
1. OMS. Summitul global privind siguranța vaccinurilor, 2-3 decembrie 2019.
https://www.who.int/news-room/events/detail/2019/12/02/default-calendar/global-vaccine-safety-summit
https://www.youtube.com/watch?v=AjvJ1xfwDOw
2. Prospect vaccin Tetraxim – reactii adverse la pct. 4.8.
http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4490_30.03.12.pdf
3. Prospect vaccin Imovax Polio – reactii adverse la pct. 4.8.
http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4596_27.04.12.pdf
4. Prospect vaccin Priorix – reactii adverse la pct. 4.8.
http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4820_20.07.12.pdf
5. DIRECTIVA 2001/83/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DIN 6 NOIEMBRIE 2001 DE INSTITUIRE A UNUI COD COMUNITAR CU PRIVIRE LA MEDICAMENTELE DE UZ UMAN.
https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/files/eudralex/vol-1/dir_2001_83_cons2009/2001_83_cons2009_ro.pdf
6. European Medicines Agency. Comitee for Human Medicinal Products. Note for Guidance on the Clinical Evaluation of Vaccines.
https://www.ema.europa.eu/en/documents/scientific-guideline/note-guidance-clinical-evaluation-vaccines_en.pdf
7. Lazarus, Ross. Electronic Support for Public Health – Vaccine Adverse Event Reporting System.
https://digital.ahrq.gov/sites/default/files/docs/publication/r18hs017045-lazarus-final-report-2011.pdf
8. WHO Technical Report Series. Annex 3. Recommendations for the evaluation of animal cell cultures as substrates for the manufacture of biological medicinal products and for the characterization of cell banks.
https://www.who.int/biologicals/vaccines/TRS_978_Annex_3.pdf
9. Hilleman MR. History, precedent, and progress in the development of mammalian cell culture systems for preparing vaccines: Safety considerations revisited. J Med Virol 1990 May;31(1):5-12.
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/jmv.1890310104/abstract
10. Strebel PM, Aubert-Combiescu A.et al. Paralytic poliomyelitis in Romania, 1984-1992. Evidence for a high risk of vaccine-associated disease and reintroduction of wild-virus infection. Am J Epidemiol. 1994 Dec 15;140(12):1111-24.
11. Strebel PM et al. Epidemiology of poliomyelitis in the United States one decade after the last reported case of indigenous wild virus-associated disease. Clin Infect Dis. 1992 Feb; 14(2): 568-79.
12. Kaic B, Gjenero-Margan I et al. Spotlight on measles 2010: Excretion of vaccine strain measles virus in urine and pharyngeal secretions of a child with vaccine associated febrile rash illness, Croatia, March 2010.
http://www.eurosurveillance.org/content/10.2807/ese.15.35.19652-en
13. Priorix-Tetra. Rezumatul caracteristicilor produsului, pg.3. https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_11722_24.04.19.pdf
14. Mold M, Umar D, King A, Exley C. Aluminium in brain tissue in autism. J Trace Elem Med Biol. 2018 Mar; 46:76-82.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29413113
Un singur lucru aţi omis, presupun intenţionat: numele şi semnăturile celor 118 medici.
Așa am primit pe email. Posibil să fie alegerea medicilor.
Trebuie reamintit in permanenta factorilor decizionali provaccinare, ca efectuarea unui act medical impotriva vointei persoanei in cauza, inculpa sub acuzatia de comportament de tip fascist, comportament ce a fost instrumentat la procesul de la Nurenberg dupa al doilea razboi mondial si a fost condamnat, procedandu-se la executia prin streang.
Aviz deci forului decizional romanesc la ce penalizari se expune, expunere ce vrand nevrand va trebui asumata.
Scuze de genul: asa am primit ordin de la Bruxelles sau din alta parte, sau, am crezut ca facem bine, nu vor constitui circumstante atenuante in fata unui astfel de tribunal.
La Domnul avem nădejde ca să-i lumineze pe toți parlamentarii să-și asume responsabilitatea păstrării libertății românilor. Doamne ajută.
Asistăm la linșarea presei din România?
Sunt închise site-uri. La foc continuu. La comanda Grupului de Comunicare Strategică. Sub pretextul corect sau nu că, într-o postare sau alta, ar fi dezinformat. ANCOM execută ce i se cere. Asistăm la debutul răfuielii puterii cu presa? Asisăm la declanșarea unui proces de cenzură programată?
http://corectnews.com/politics/asist-m-la-lin-area-presei-din-rom-nia
Iată ce se întîmplă cînd nu există frică de DUMNEZEU?Există frică de orice altceva,în mod special de cele de care ar trebui să nu existe(această gripă,de ex.).Se pare că foarte mulți robi ai Lui DUMNEZEU,creștini ortodocși,nu au înțeles însemnătatea cuvintelor DOMNIEI Sale,dăruite nouă prin marele Moise,profetul cel Sfînt al lui Israel,prin care ne spune că omul a fost creat după chipul Lui DUMNEZEU,și după asemănarea Sa.Altfel spus,omul,fie credincios ori necredincios,a primit de la DUMNEZEU acest mare dar,al libertății Voinței,sau al stăpînirii de Sine,și în virtutea acestui,poate cel mai mare dar făcut omului de DUMNEZEU,fiecare om își este propriul stăpîn,după DUMNEZEU.În timp ce,poate că mulți dintre voi,robii DOMNULUI nu ați cunoscut că toate ființele raționale,sau inteligente,îngeri și oameni, se conduc după Legea duhovnicească,sau Legea minților,satana,cel care cunoaște această lege la perfecție,nu a uitat,și ia ghiciți ce așteaptă el?Acceptul vostru,al fiecăruia dintre voi,adică libertatea voinței ,în tot și în toate manifestările voastre.De ce vă spun toate aceste lucruri?Ca să pricepeți că absolut tot ceea ce pătimește,sau pățește un om fără Voia lui,DUMNEZEU nu ia în considerare.Și dacă totuși,acești oameni răi,îngerii satanei,împotriva voinței fiecăruia dintre voi,folosind forța,vă vor vaccina,cu aceste mizerii de vaccinuri,oare credeți voi că DOMNUL nu are puterea necesară să vă curețe corpurile fizico-chimico-biologice,de acestea?Vă va reseta instantaneu,și din secunda următoare veți curați și luminați.Dar pentru toate acestea este nevoie de ceva mai multă Credință,și nu doar de puțina credință,la care se adaugă și frica de aceste virusuri,și de altele asemenea lor, care se vede,din ce în ce mai clar,la aproape toți fiii Lui DUMNEZEU.Toate aceste cuvinte,expuse mai sus ,fac referință la om,doar ca ,,chip,, al Lui DUMNEZEU,despre ,,asemănarea,, cu DUMNEZEU,are o altă însemnătate,aceea se referă doar la o parte a omenirii și anume,la modul strict și absolut,doar la fii Lui DUMNEZEU,mădularele Bisericii celei Unice și Sfinte,Sobornicești și Apostolești.Eu v-aș sugera,tuturor credincioșilor care citesc aceste cuvinte,să vă liniștiți și să lăsați toate cele ce vor urma,în Voia DOMNULUI,după cum și sunt toate,și nu mai cădeți în capcanele satanei,sau n-ați știut că toate fricile ,tulburările,neliniștea pentru toate fleacurile,sunt armele cu care dracii vă țin înlănțuiți(sufletește).HRISTOS a înviat,și dacă am greșit cu ceva cuiva,iertați-mă vă rog.
Am incercat sa fac o donatie si nu a mers?!?!?! CE SE INTAMPLA?!?!?!
Îndreptar de Spovedanie complet-vamile vazduhului:
http://mantuireaorg.blogspot.com/2020/04/cele-24-de-vami-ale-vazduhului.html
Zilele urmatoare vor aparea multe publicatii noi pe mantuireaorg.blogspot.com, haideti sa ne mobilizam si sa le distrubuim in numar cat mai mare la toti oamenii. Noile publicatii cuprind urmatoarele teme:
-vaccinuri, cipuri, 666 , antihrist si carduri
-5 G si efectele devastatoare ale acestuia
-ce se intampla dupa moarte
-este Dumnezeu responsabil pentru raul din lume
-cum putem face fata vremurilor in care traim
-sinodul diavolesc din Creta, si Biserica lui Hristos
Va rog, sunt publicatii importante, unele dintre ele sunt scrise de mantuireaorg, altele sunt scrise de alti credinciosi, le voi pune zilele urmatoare pe blogul mantuireaorg.blogspot.com> publicatii. Sa le distribuim toti, cat putem, cum putem si unde putem, pe retele sociale, pe la casele oamenilor, oamenii nu isi dau seama ce pericole ne pandesc la tot pasul, sa ii ajutam si sa le aratam Adevarul!
Daca nu noi, Turma lui Hristos, cine?
Hristos a Inviat!
Hristos a Inviat!
Laudabila initiativa dar nu intrutotul. Punctul 10 al scrisorii e cel ce i-a animat. Probabil credeau ca ei vor fi omisi. As dori aceeasi iesire la rampa si in privinta genocidului pus in scena din cauza ‘ratei ridicate de mortalitate’ a coronavirusului.
Dumnezeu nu bate cu parul.