Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat, miercuri seara, cum vor fi săvârșite slujbele bisericești de sărbătorile pascale. Decizia luată de BOR a survenit după consultări cu Guvernul României, mai exact cu Ministerul de Interne, condus de Marcel Vela.
”Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult”, este decizia luată de Sfântul Sinod.
O altă decizie extrem de importantă este referitoare la Sfânta Lumină. ”Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni”, se arată în decizie.
”Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:
1. Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.
2. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.
3. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020).
4. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.
5. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).
6. Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.
7. Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respect distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.
8. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioşilor mireni.
9. De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.
10. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.
11. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).
12. Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.
13. Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericești.
14. Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.
15. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”, se arată în decizia Cancelariei Sfântului Sinod.
Ce legătură are pandemia cu prezența credincioșilor la Biserică?
Se inlatura exact ceea ce face BINE…
Vor sa trimita agricultori romani in occident,au decis sa lase peste 600mii romani,via chater.elor. Acolo da aglomeratie in aeroporturi dar in Casa Domnului ba!?
Putem spune azi „..De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război…”????
Bunul Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa ne daruiasca mantuire sufleteasca si trupeasca!
Pandemia are legatura cu pacatele noastre, strigatoare la Cer si despre care BOR nu vorbaste absolut nimic. Nu spune nimic BOR si nici papa de la Roma ca datorita pacatelor mari si legiferate de unele societati civile (tari) Dumnezeu si-a intors fata de la noi si ne-a lasat in mana celui „rau” ca sa ne cearna ca pe „grau.” In Vechiul Testament sunt multe astfel de exemple cu poporul evreu, care atunci cand uita de Dumnezeul cel Adevarat si se inchina la idoli, venea peste el un popor care il facea rob, robia din Babilon si cate alte plagi si abia dupa cateva generatii, cand strigau din nou la Dumnezeul cel Adevarat, erau salvati.
Ce porcarie! Parca am fi vite pe islazul comunal iar sinodul vacarul satului.
Ce „pandemie” ca nu exista niciun virus! Totul este o minciună si o manipulare mondiala, grosolana, pusa la punct cu multi ani inainte. Noi stăm in casa si ei montează antenele si dispozitivele 5G(mai ales pe timpul noptii)! Apoi in 2021, tot ei vor veni cu „vaccinul salvator”, care, pe lângă otravuri va contine si niste nanoparticule, care, odata injectate in corpul omului le va permite controlul de la distantă. Asta este primul pas înspre controlul total. Al doilea va fi cipul injectat pe mana dreapta sau pe frunte, la sfârșitul războiului mondial care va începe peste cativa ani!
Biserica noastra,o parte, capii ei, nu sunt ca si capii bisericii Bulgariei.Sunt vanduti puterii, prin urmare nu avem nici un sprijin ,ca popor, de la ei.Fac intelegeri cu guvernul pe sufletul nostru.Aici pe pamint nu mai avem pe nimeni, nici macar padurile
Tradatori cu totii asta avem acum
de la nemernicii din capul Statului pina.la slijitorii slinosi.si.zoiosi din cadrul primariilor. si.a Bisericiii Ortodoxe care.nu fac.nimic petrum demascarean plannului Ocultei Mondiale.Vai de noi goimii ce ne.cerem drepturile. Am fost tradati de Toti.Veti raspunde in fata.Dlui Iisus Hristos Tradatori de Neam ce sunteti.
Da, asa este, se monteaza antene 5G, iar noi suntem testati ( pandemia), dupa montarea antenelor, vor veni cu vaccinul…apoi sa vezi pandemie…ni se vor activa in organism nanoparticulele injectate…..
Doamne Ajuta! Asa este. Globalistii pregatesc terenul pentru controlul absolut folosindu-se de aceste masuri antihristice in sistem „penitenciar” (interzicandu-se participarea la Sfintele Slujbe). Mantuitorul Hristos le-a zis celor leprosi <> , si toti s-au curatit de lepra mergand pe cale, doar cel samarinean s-a intors, a cazut la picioarele lui Hristos si multumea si slavea pe Dumnezeu.
Si sa nu uitam cele spuse si de „Parintele cu 7 vieti” – parintele Adrian Fageteanu, si anume, ca <> ; facea referire la actualul patriarh! (le spusese cand patriarhul Teoctist isi ducea ultimele zile pe acest pamant) Aceste cuvinte le gasisem la vremea cand au fost postate pe unul din site-urile ortodoxe, dar cred ca au fost eliminate pentru a nu ajunge la multi credinciosi. Prin masurile antihristice impuse de Sinodul BOR, asta se si face de catre patriarhul Daniel <>. Nu se poate asa ceva. E strigator la cer!
Maica Domnului sa ne acopere cu Sfantul Acoperamant!
„O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se lupta cu noi surpa-i cu dreapta ta cea stapanitoare si atotputernica, celor ce sunt in necazuri le ajuta, pe cei asupriti ii mantuieste si dezleaga de pacate pe cei ce se roaga tie, ca toate le poti cate le voiesti. Amin!”
comentariu anterior incomplet (eroare de la sistem)
…. Si sa nu uitam cele spuse si de „Parintele cu 7 vieti” – parintele Adrian Fageteanu, si anume, ca
„viitorul patriarh va inchina Ortodoxia sinagogii satanei” ; …
Trădători de neam si nu Il reprezinta pe Iisus Hristos ! Să se lepede de erezie – sinodul din Creta !
Doamne Ajuta, Gabriela! Asa este, sa se lepede de erezia ecumenismului – din Creta!, pana nu e prea tarziu.
Mai mult, actualul patriarh are infatisarea fariseilor si carturarilor care indemnau poporul iudeu (de la acea vreme) strigand „Rastigneste-l! Rastigneste-l!”. Asa il vad eu personal, dupa cum aratau prin filmele cu Iisus Hristos, transmise la televizor alta data. De atunci nu mai ma uit la ele.
Maica Domnului sa ocroteasca tot poporul dreptcredincios!
Cum ramane cu super-mega-giga-terra-marketurile? Sunt deschise aproape non stop, pline de oameni!!! Chiar nu se putea tine Sfanta Slujba de Inviere a Domnului Iisus Hristos macar cu credinciosii in curtea Sfintei biserici? Ce era daca timp de 1-2 ore se respecta „distanta sociala” si celelalte „reguli”? Dumnezeu sa ne ajute! ??
„respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat)”… De parca la Biserică se merge ca la magazin…
„credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!”… Asta deja e nesimțire!!! Adica ne impune acum sinodul sa stam la 2 metri de soț/soție/părinți/copii?! Chiar sunt ridicoli…
„starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”…. Care pandemie? Poate au vrut sa zica PANDALIE!!!
Foarte trist… Din păcate nu ne puteam aștepta la altceva, din moment ce sinodul a venit din 22 martie cu masuri de genul slujbe fără participarea credincioșilor, deci inainte de a impune guwernul așa ceva…
Să-și dea ei pliculețe intre ei, că de Paști nu „Paștile” e relevant (care de exemplu in Moldova nu există, fiind specific mai mult pentru Ardeal), ci participarea la sfânta liturghie si împărtășirea!
O noua carte de actualitate
DESPRE TAINELE ERETICILOR ŞI SCHISMATICILOR
http://mirem.ro/#ecumenism
Nemaipomenită INFORMAȚIA!
De fapt informațiile prezentate în cărți…sunt prețioase.
Cine are ochi de citit să vadă, inimă să simtă, minte, să înțeleagă!
Mulțumesc.
Multumim!
O informatie
Va multumim din suflet, Doane ajuta!
Acesti oameni care fac asemenea lucruri satanice vor da mare socoteala. La kaufland sau alte magazine se stă la jumatate de metru, acolo nu se intampla absolut nimic. Cer statului sa nu cada in plasa satanei si inainte de toate sa se gandeasca ca ce vine de la Dumnezeu este Sfant si sfintește mai departe! Cum la marile lanturi de magazine se sta foarte apropiat asa putem sta si la biserica. Ma doare tare sa vad aceste inceputuri satanice, ati uitat de cuvantul lui Dumnezeu si v-ati dat in bratele diavolului. Pe Pamant veti trai asa in astfel de ritualuri, dar ce multumire veti acea in ceruri? Ce rasplata? Ce veti face cand Dumnezeu va va judeca pentru ca nu ati lasat crestinii sa vina la El! Il batjocoriti pe Iisus in momentul in care el pogoara in inimile noastre luminandu-le, dar pe voi aștia..o să vă ardă, o să aveți mari și infinite mustrări! Facă-se voia Ta Doamne că voia satanei o fac acești „conducători” care au uitat de tine! Dumnezeu sa ne binecuvanteze, un popor sarac in credinta, dar prin rugaciunile unora inca mai trăiește! Suntem profund afectati de aceste vremuri dar totodata ne uitam la exemplele din trecut..prin durere si rabdare au avut o mare alinare, dincolo, viata veșnică! Să ne rugăm cu totii să rezistăm acestui val care va lua cu el milte suflete! Cine doreste sa se alature unui grup de crestini ortodocși să imi trimită mesaj pe whatsap 0741537644!
Cădere dupa cădere…
I s-a dat cezarului tot ce a cerut.
Cernerea continua.
Sita e din ce in ce mai deasa…
Nadejdea mea este Tatăl, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slava Tie!
Consultatii? Cu cine? Cu insusi dracul? Ca sa ce?
Oameni buni sa fim seriosi intentii bune nu mai exista atata timp cat cineva se interpune intre tine si izvorul vietii tale Hristos si mai nascoceste si conditii. Moartea caprioarei.
Da, este minunata aceasta initiativa dar mai inainte de toate este imperativ necesar sa isi toarne cenusa pe cap de la marele alb pana la ultimul pres de sters talpile pantofilor preot. Apoi urmeaza sfintirea mastilor care acum chiar ca sunt necesare pentru a se mai tine in frau mega erezia ecumenismului si a manusilor pentru a nu infecta prin atingere cele ce se vor a fi sfintite dar care nu vor fi ca nu are cine.
Frati crestini chiar nu mai e nevoie de asa ceva caci cei ce trebuiau sa se bata pentru credinciosi nu au facut-o. Voi ce ziceti? Ei , slujitorii de acum ai guvernului antihristic , caci despre asta e vorba, au ales puterea nu pe cei slabi. E normal asa ceva?
Hristos ar fi plecat in cautarea noastra, nu cum au procedat cei carora le-a fost increditata Biserica lui Hristos.
Apoi, eu unul nu cred in aceasta numita pe buna dreptate diarrhée revarsata cu atata ura asupra semenilor nostri si a noastra a tuturor.
Asa ceva eu as numi-o boala mentala care este pornita chiar de la cap, capul tarii, un fascist luteran si pusa in aplicare de banda lui cu colici la burta ministri, militieni, si toti cei se fac responsabili, putin importa functia caci se intelege ca functia, in zilele acestea iti da putere doar si nu te face responsabil.
Am privit la abuzurile militienilor si m-am scandalizat, am observat inchinarea la idolii din guvern a falsilor marturisitori ai Mielului lui Dumnezeu, Cel care ridica dintotdeauna pe umerii Sai pacatele lumii , slujitorii Bisericii lui Hristos.
Sunt revoltat pe faptul ca suntem ingropati in case de cei care ar trebui sa ne invente sa umblam ca pe marea cea inviforata asemenea lui Petru Apostolul care a indraznit macar una ca aceasta.
Pentru toate acestea si multe altele Dumnezeu va lucra in consecinta si trag nadejdea ca va rasplati fiecaruia dupa faptele sale, caci fiecare a primit talanti dar i-a ingropat.
Credeti-ma, imi vine greata de tot ce se petrece si e doar inceputul!
Sa aveti toti spor duhovnicesc si sa ne intarim pe mai departe in credinta!
Vino Doamne si vezi ce a mai ramas din oameni!
Asa este. Daca pe Arius si pe multi alti eretici ce i-au urmat lui nu i-ar fi judecat si condamnat Biserica, astazi n-am fi avut Ortodoxie, asa cum ni se cere ingaduinta pentru tradare acum….Nadejdea mea este Tatăl, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slava Tie!
Haideti fratilor sa marturisim sa semnam petitii , sa iesim in strada sunt atatea organizatii ortodoxe haideti daca ne vom strange 50000 si ne vom aduna , sa vedem ne vor da amenzi la toti ? vine si diaspora acasa de saptamana viitoare intram in Saptamna Patimilor Mantuitorului .El a suferit pentru noi pana la moarte noi nu suntem in stare sa facem nimic oare chiar asa am ajuns ??Frate ADMIN ai pe acest site peste 200 mii vizualizari zilnice tu ai putea sa scrii un mesaj sa ne adunam, probabil sti si alte asociatii ortodoxe , unde ne este Neamul ??? Atatea siteuri ortodoxe sunt care mai de care apara Ortodoxia ,hai sa ne unim fratilor .Ne place sa ne imbracam in costum traditional , sa cantam tra la la , se vede cat de slabi suntem facem aceste lucruri doar pe timp de pace , acum cand e vreme sa marturisim stam in casa .Aici se vede care este intradevar ORTODOX .Cati nu vezi pe la supermarketuri fara manusi fara nimic ,aring orice produs nu se detinfecteaza nimic , cat sa mai suportam mascarada aceasta eu nu instig la ura sau la violenta dar nu vedetii ca ne calca in picioare un protestant un ungur si un musulman .Nu este de ajuns sa ne dam fiecare cu parerea (marturisim) pe net , vezusem ieri un clip tot asa pe youtube de la un calugar si el ne indeamna sa ripostam totul este o inselaciune cu asa zisa corona, cum sa nu mergem de Sfanta Inviere ,cum sa nu luam Sfanta Lumina oare chiar asa am ajus degradati ? Daca publicam un mesaj pe mai multe retele de socializare ne vom strange cu ajutorul bunului Dumnezeu .Atata stim sa ne dam inteligenti , mesaje ,cutare si cand colo uite raspunsul o turma de oi suntem care stam in case .Daca cei de la Guvern si/sau media vor vedea poate vor face un pas inapoi si ne vor ingadui sa fim prezenti la Sfanta Inviere .Nu este de ajuns numai sa ne rugam trebuie sa ne si aparam Credinta , tara , neamul ! Cat mai stai in pat frate romane ???Nu uitati fratilor ca o avem pe Maica Domnului ca Mijlocitoare daca noi ne vom aduna Dumnezeu nu ne va lasa asa .Care Pastor isi lasa in urma turma Lui ? Nu uitati ca Dumnezeu este la carma Bisericii dar depinde si de atitudinea noastra !
Cel mai bun protest este sa mergem la Biserica de Inviere, chiar daca ramanem afara din cladire.Cu luminarea in maini si Hristos in inimi !
Nu poti cere cuiva libertatea prin petitii si hartii(vezi soarta lui Supplex Libellus Valachorum sau a Memorandumului din 1893), ea se ia cu asalt, ca Imparatia Cerului.
Si apoi, de la cine sa cerem libertatea Ortodoxa, de la „un protestant un ungur si un musulman” ?!
Veniti la Inviere, Români; nu dormiti pe voi ! ! ! Cu noi este Dumnezeu !
De-acord cu tine, hai sa ne unim, dar trebuie sa vb pe telegram , că aici e periculos, cum putem lua legătura?
Combustibil pentru râvnă, exemplu https://www.youtube.com/watch?v=mXpOvSv37Kk
@constantin
iertati, dar e cazul sa mai fim si realisti si sa ne mai recunostem si vinovatiile care ne apartin: dau un singur exemplu, (desi ar fi multe) – cand a fost rugaciunea in comun cu ereticii, din luna ianuarie, din toate zecile de mii de oameni care tot scriu si posteaza si nu sunt de acord cu situatia la care acum s-a ajuns…, unde au fost – (nu mii, nu sute, …, dar macar cateva zeci…) ???? Ca doar si atunci s-au tot facut anunturi … Si daca n-au fost atunci sa apere, cand nu-i amenda nimeni, vin acum sa serbeze, cand sunt atat de amenintati de ordonante militare ??? Macar de ar veni.. Vai de noi, ca ne cam meritam soarta . Teoria-i usoara, practica mai grea. Nu vedeti ce spun in final
15. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”,
GREAUA INCERCARE , ZIC EI, AR FI CAUZATA DE PANDEMIE, NU DE LIPSA DE CREDINTA, AFISATA PUBLIC OFICIAL ! . Voluntari care impart SFINTELE PASTI cu manusi ?? Preotul obligat sa dezinfecteze „trusa liturgica pt imparasirea celor bolnavi ” ??? Adica suportul in care Hristos se lasa purtat trebuie dezinfectat ??? Sf Impartasanie cu lingurite de unica folosinta ?? Icoana dezinfectata ?? ASTEA-S BLASFEMII ! SI CEL MAI GRAV ESTE CA UN POPOR INTREG ESTE SILIT, CONSTIENT SAU NU, SA ACCEPTE ACEASTA NECREDINTA .. PE MOTIV CA ESTE..OFICIALA !!! Ce perfida forma de constrangere, de hulire !!!, ADICA MAI AVEM DREPTUL LA HRISTOS DOAR DACA NU MAI CREDEM IN PUTEREA LUI HRISTOS, NU ??? Caci exact asta reiese daca stai sa analizezi un pic. De aproape 2000 de ani stau bisericile doar cu Sfanta Cruce pe turla. Au creat un „Colectiv” ca sa oblige o alta forma de lepadare, fff perfida si ea, inaltarea paratrasnetului, mai mare decat crucea, fix in locul ei. Cu alte cuvinte nu Bunul Dumnezeu , nu lipsa pacatului , nu SFANTA CRUCE cu a ei putere ma apara, ci paratraznetul. Iertati, fratilor, GRAVE lucruri se petrec de ani de zile sub ochii nostri si daca alta putere nu mai avem, macar sa spunem LUCRURILOR PE NUME PANA LA CAPAT si sa ne ajute Dumnezeu pe toti, de la mic pana la mare.. sa ne daruiasca sa avem pocainta, smerenia si puterea necesara de a nu accepta circul asta, sau altfel spus, sa trecem cu bine, CU TOTII, si acest greu examen !! Iertati.
PLÂNGERE PENALĂ PUBLICĂ
Având în vedere acțiunile concertate împotriva poporului român din ultimii 30 de ani și cu precădere din data de 02.02.2020, am formulat și trimis către instituțiile abilitate ale Statului Român o plângere penală cu următoarele capete principale de acuzare:
1. Trădare
2. Înaltă Trădare
3. Infracțiuni contra Securității Naționale
4. Infracțiuni contra umanității
5. Genocid
Împotriva pârâților:
domnului Klaus Werner Iohannis – președintele României, domnului Ludovic Orban – prim ministru al Guvernului României, domnului Ion-Marcel Vela – ministru al Afacerilor Interne, domnului Raed Arafat – secretar de stat în MAI/șef al DSU, domnului Victor Costache – fost ministru al Sănătății, domnului Bogdan Despescu – secretar de stat MAI, domnului Ion-Marcel Ciolacu – președinte al Camerei Deputaților din România, domnului Titus Corlățean – președinte al Senatului României, domnului Nelu Tătaru – ministrul Sănătății, domnului Eduard Raul Hellvig – director al Serviciului Român de Informații, domnului Nicolae Ciucă – ministru al Apărării Naționale,
precum și împotriva tuturor colaboratorilor lor legali care au executat sau au permis ilegalitățile și infracțiunile pe care le invoc aici.
Această PLÂNGERE PENALĂ, a fost trimisă deja de către Dragoș Marc și George Popescu, fiind în curs de trimitere și de către alți cetățeni, lucru pe care îl puteți face și voi având formularea mai jos, trebuind să completați doar datele personale, data și numele în josul paginilor, bineînțeles putând modifica și adapta după caz (pentru ajutor sunați la nr. 0763993415).
Adresele de email la care noi am trimis sunt:
Parchetul general al României (adresare – Doamnă Procuror general, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)
[email protected]
Parchetul militar al României (adresare – Domnule Procuror general militar, al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel)
[email protected]
Direcția Națională Anticorupție (adresare – Domnule Procuror șef direcție, al DNA)
[email protected]
DIICOT (adresare – Doamnă Procuror șef direcție, a DIICOT)
[email protected]
Sub dovezile de trimitere, aveți plângerea și după aceasta mai multe detalii despre acțiunile noastre pentru poporul român.
Dovadă trimitere:
Descarcă formular .doc de aici Plângere Penală Publică
sau copy/paste textul următor
Alegeți către cine trimiteți (folosiți o singură adresare pe fiecare trimitere):
Doamnă Procuror general, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
[email protected]
Domnule Procuror general militar, al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel
[email protected]
Domnule Procuror șef direcție, al DNA
[email protected]
Doamnă Procuror șef direcție, a DIICOT)
[email protected]
Subsemnatul …………………………., CNP ……………………, domiciliat în strada …………………………………….., numărul …….., localitatea …………, județul ……………., în calitate de persoană vătămată, prin prezenta formulez
PLÂNGERE PENALĂ
împotriva
domnului Klaus Werner Iohannis – președintele României, domnului Ludovic Orban – prim ministru al Guvernului României, domnului Ion-Marcel Vela – ministru al Afacerilor Interne, domnului Raed Arafat – secretar de stat în MAI/șef al DSU, domnului Victor Costache – fost ministru al Sănătății, domnului Bogdan Despescu – secretar de stat MAI, domnului Ion-Marcel Ciolacu – președinte al Camerei Deputaților din România, domnului Titus Corlățean – președinte al Senatului României, domnului Nelu Tătaru – ministrul Sănătății, domnului Eduard Raul Hellvig – director al Serviciului Român de Informații, domnului Nicolae Ciucă – ministru al Apărării Naționale,
precum și împotriva tuturor colaboratorilor lor legali care au executat sau au permis ilegalitățile și infracțiunile pe care le invoc aici.
În fapt, arăt ca, începând cu data de 02.02.2020 atât eu cât și aparținătorii și persoanele din familia mea, am fost supuși direct și indirect de către numiții indicați mai sus la următoarele abuzuri și ilegalități ce fac obiectul unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal:
presiuni fizice/psihice, condiții de viață/existență precare, persecuții și încălcarea drepturilor și obligațiilor mele legale garantate de către Constituția României, de legile statului român, precum și de Convenția Internațională a Drepturilor Omului.
Astfel,
Începând cu data de 02.02.2020, prin Hotărârile Grupului de suport tehnico-știintific condus de către Raed Arafat (aprobate de CNSSU) și odată cu emiterea Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, de către președintele României, adoptat de către Parlamentul României la data de 19.03.2020, ACT JURIDIC emis în afara prevederilor constituționale prin lipsa unei LEGI ORGANICE care să reglementeze REGIMUL STĂRII DE ASEDIU respectiv al STĂRII DE URGENȚĂ (Constituția României – Articolul 73 -paragraf 3 -litera (g),
Baza „legală” fiind ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 21 ianuarie 1999, care nu este lege organică, chiar dacă a fost „aprobată” prin LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, Constituția României legiferând clar la Articolul 73 -paragraf 3 -litera (g): „Prin lege organică se reglementează: regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;” fără nici un dubiu că regimul precizat nu se consimte prin aprobarea unei OUG ci doar prin LEGE ORGANICĂ.
MAI MULT DECRETUL nr. 195 din 16 martie 2020 prevede la Articolul 2 restrângerea exercițiului următoarelor drepturi:
a) libera circulație;
b)dreptul la viață intimă, familială și privată;
c)inviolabilitatea domiciliului;
d)dreptul la învățătură;
e)libertatea întrunirilor;
f)dreptul de proprietate privată;
g)dreptul la grevă;
h)libertatea economică. , aceste măsuri fiind indicate a fi aplicate „gradual” prin ORDONANȚĂ MILITARĂ de cătreministrul afacerilor interne și prin ordin al secretarului de stat, de către șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,
Numai că ministrul afacerilor interne nu este cadru militar în funcție militară și nici Ministerul Afacerilor Interne nu mai este instituție militară conform ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 179 din 6 decembrie 2002
În plus și în mod atroce, s-au emis deja un număr de 7 ORDONANȚE MILITARE care au „dispus” măsuri coercitive asupra cetățenilor în totală disproporționalitate cu evenimentele unei „pandemii”, declarate de către Organizația Mondială a Sănătății (organism care poate recomanda, dar nu și impune) „pandemie” care la nivel de România a „produs” primele decese aproape simultan cu anunțarea primei Ordonațe Militare.
În urma acestor acte samavolnice și lipsite de legalitate, atât eu cât și aparținătorii și persoanele din familia mea,
am suferit/suferim traume psihice în mod repetat (ZILNIC și de câteva ori pe zi, prin intermediul declarațiilor publice făcute în mass-media și ale documentelor semnate sau încuviințate de către pârâți),
ni se încalcă dreptul la libertatea religioasă prin interzicerea de a participa la slujbe în bisericile creștin ortodoxe,
am ajuns să avem condiții de trai precare (alimentație, neplata utilităților, imposibilitatea de a ne asigura medicația necesară)
suferim psihic și ne temem pentru integritatea fizică, fiindu-ne încălcate în totalitate, drepturile civile și drepturile omului din Convenția Internațională a Drepturilor Omului (datorită Articolului 2 din Decret și puse în practică prin Ordonanțele Militare 1-7, precum și datorită suspendării Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, deși răspunsul CEDO a fost clar: „Suspendarea CEDO se face doar atunci când se planuiește implementarea de măsuri care nu sunt permise de Convenție”, a spus Daniel Holtgen, purtător de cuvânt al Consiliului Europei)
am fost puși în incapacitatea de a ne putea asigura un nivel de trai decent, îngrijirea sănătății, dezvoltarea economică și financiară personală, achitarea îndatoririlor familiale și sociale, totul datorită măsurilor luate prin ORDONANȚELE MILITARE,
ne temem pentru integritatea noastră fizică până la punerea în pericol a vieții, având în vedere că testarea pentru Covid-19 nu este sigură, făcându-se în afara unui cadru legal care să ne poată apăra de abuzuri și poate fi folosită pentru a ne pune în „carantină” fără a se face publică locația și fără garantarea comunicării cu exteriorul sau apărători legali, așa cum se practică deja,
ne temem din cauza faptului că aplicarea acestui DECRET crează un PRECEDENT PERICULOS ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SIGURANȚA NAȚIONALĂ prin faptul ca domnul Ministru Vela, nefiind o AUTORITATE MILITARA a emis totuși ORDONANȚE MILITARE depașindu-și ATRIBUȚIILE CARE REVIN MINISTRULUI DE INTERNE, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NEFIIND O AUTORITATE MILITARĂ.
ne simțim puși în pericol și în fața unor abuzuri fără precedent, atât timp cât ministrul Vela emite și i se permite să emită (de către parlament și guvern, chiar dacă se încalcă legea) ORDONANȚE MILITARE, titulatură juridică care este descrisă de către domnul Conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu, profesor de drept și fost șef al Serviciului Drept internațional, Drept european și Drepturile omului din cadrul Direcției Generale Juridice (2006-2009) în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind inexistentă din punct de vedere juridic: „În primul rând Ordonanța Militară este un act de implementare a legii, dar aflat în afara cadrului constituțional din România! Cum s-a putut întâmpla acest lucru? Denumind Ordonanță Militară poți să chemi armata să intervină în orice acțiuni!
Juridic vorbind însă, nu există un act juridic care să aibă această denumire, anume Ordonanță Militară! Pot aduce multe critici acestei denumiri instituite printr-un OUG al Guvernului, deși Constituția României la articolul 73 obligă Parlamentul să reglementeze această situație!”
9. datorită faptelor descrise și a unor indicii din declarațiile oficiale care denotă colaborarea cu forțe străine în detrimentul interesului securității naționale, suntem îndreptățiți a afirma și susține că asistăm și suntem supuși la acte foarte grave de Înaltă Trădare, Trădare, Genocid, Infracțiuni contra umanității și Atentat la Securitatea Națională încercându-se să fim împiedicați să participăm legal la apărarea țării și la menținerea securității naționale, conform drepturilor și obligațiilor legale prevăzute prin Constituția României (republicată, prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003) la
Art. 55 – Apărarea ţării
(1)Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
și
prin Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 (republicată în MOF la data de 18 martie 2014) privind securitatea națională a României la
Articolul 2 –
(2) Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securității naționale.
Prin Decretul 195 din 16 martie 2020 și Ordonanțele Militare 1,2 și 3 emise și semnate de către ministrul de interne
deoarece actele „juridice” emise și menționate în prezenta plângere penală încalcă Constituția României, legile Statului Român și Convenția Internațională a Drepturilor Omului.
ni s-a încălcat dreptul la informare prin cenzurarea presei, ni s-au ascuns informații și ni s-a impus difuzarea exclusiv a datelor emise doar de cei numiți mai sus.
se fac sau urmează a se face testări pentru „depistarea” Covid-19 cu teste neomologate și care au o probabilitate mare de a nu da rezultate corecte, conform opiniilor specialiștilor epidemiologi.
se urmărește testarea vaccinurilor pe populația României și impunerea vaccinării obligatorii, acestea fiind atentate la securitatea națională și asupra dreptului persoanelor de a dispune de ele însăși.
se face o așa zisă „dezinfectare” la nivel public cu substanțe iritante și toxice din grupele 1,2 și 4, sub denumirea de „HALAMID R”, CARE CONȚINE Tosylchloramide sodium SUBSTANȚĂ FOLOSITĂ ÎN UZUL VETERINAR și care poate ucide instantaneu sau provoacă boli mortale. (SUBSTANȚE PERICULOASE | Lege 59/2016)
se execută în mod criminal izolarea totală a unor localități și punerea în pericol a localnicilor sub aspectul cel puțin al abuzului în serviciu în formă continuată cu indicii clare de genocid.
scoaterea românilor din țară pentru munca în interesul altor state, state care sunt parte a acestei „pandemii”, astfel indicându-se infracțiunile de trădare, înaltă trădare și genocid.
prin impunerea „statului în casă” se privează întreaga populație de dreptul la libera circulație sub această formă nejustificată de arest general la domiciliu.
pe fondul acestor acte de genocid, se montează antene și rețele de tip 5G care conform studiilor internaționale pot duce la îmbolnăviri, dar mai mult la controlul populației în mod individual și făr de scăpare. Această tehnologie este folosită în domeniul militar cu scopul de anihalare a inamicului.
Dovada faptelor o fac cu următoarele mijloace de probă:
Proba cu martori (vom depune lista martorilor pe măsura avansării procedurii penale)
Declarația președintelui senatului, Titus Corlățean, în plenul reunit al Parlamentului României, din înregistrarea oficială
Documente, înscrisuri, înregistrări video ale unor apariții publice (exemplu: ordinele din spitale de a se ascunde date, declarația ministrului sănătății Nelu Tătaru „Eu am solicitat ca în fiecare județ toate decesele pe care le avem să fie considerate ca deces suspect coronavirus.” -video)
Constituția României
Convenția Internațională a Drepturilor Omului
Hotărârile Grupului de suport tehnico-știintific, aprobate prin Hotărârile CNSSU
Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României
Ordonanțele Militare 1-7 (și cele ulterioare depunerii/înregistrării plângerii penale)
În drept,
invoc dispoziţiile Noului Cod Penal (actualizat)
Articolul 394
a) provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;
c) aservire față de o putere sau organizație străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 395
Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat
Transmiterea de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea ori deținerea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvârșite de un cetățean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 397
Acțiuni împotriva ordinii constituționale
(1) Acțiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 398
Faptele prevăzute în art. 394–397, săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 402
Atentatul contra unei colectivități
Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 403
Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalațiilor industriale, a căilor de comunicație, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicație, a construcțiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 404
Comunicarea de informații false
Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Articolul 406
Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 407
Divulgarea secretului care periclitează securitatea națională
(1) Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deținerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conține informații secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informații secrete de stat, de către cel care ia cunoștință de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Articolul 410
Nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale
(1) Fapta persoanei care, luând cunoștință despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 și art. 406-409, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.
(3) Nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului și a participanților.
Articolul 412
Sancționarea tentativei
(1) Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepsește.
(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 și art. 399 raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Articolul 419 (Capitolul I Infracțiuni săvârșite de militari)
Abuzul de autoritate
Fapta superiorului sau a șefului care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Articolul 438
Genocidul
(1) Săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c) supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului;
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Incitarea la săvârșirea infracțiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Articolul 439
Infracțiuni contra umanității
(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea unor persoane;
b) supunerea unei populații sau părți a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiții de viață menite să determine distrugerea fizică, totală sau parțială, a acesteia;
c) sclavia sau traficul de ființe umane, în special de femei sau copii;
d) deportarea sau transferarea forțată, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;
e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferințe fizice sau psihice grave, ce depășesc consecințele sancțiunilor admise de către dreptul internațional;
g) vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane;
h) provocarea dispariției forțate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecția legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deținere, la ordinul unui stat sau al unei organizații politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informații reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informații au fost solicitate;
i) întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional;
j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional;
k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele prevăzute în alin. (1), săvârșite în cadrul unui regim instituționalizat de oprimare sistematică și de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenția de a menține acest regim.
Menționez că în măsura aflării complicității cu făptuitorii a altor persoane vă voi aduce la cunoștință de îndată numele acestora și datele care indică complicitatea.
Mă constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 1 (unu) lei, reprezentând daune materiale şi/sau morale.
Data, Semnătura,
………………… ROMÂNIA …………………………………………….
SEMNALELE DE ALARMĂ TRASE DE CĂTRE PATRIOȚII ROMÂNI
ȘI O PARTE A CȚIUNILOR DE APĂRARE
Astăzi 19.03.2020 s-a instaurat DICTATURA MILITARĂ ÎN ROMÂNIA, CONTRAR PREVEDERILOR CONSTITUȚIONALE ȘI ALE LEGILOR ÎN VIGOARE! Sub MASCA necesității instituirii situației de urgență, ca urmare a declaratei pandemii la nivel mondial, Președintele țării, guvernanții, parlamentarii și anumiți oameni din structurile de stat, AU DAT O LOVITURĂ POPORULUI ROMÂN, CARE ESTE EVIDENT LOVITURĂ DE STAT.
Având în vedere situația la nivel mondial și în special situația din România, în contextul acestei pandemii declarate de către Organizația Mondială a Sănătății, care ne afectează pe toți în egală măsură, invocăm următoarele:
1. Dreptul legal și legitim ca Parlamentul României să reprezinte poporul român și nu interesele străine.
2. Dreptul fiecărui cetățean, în mod individual și colectiv, la viață și protejarea de abuzuri care, sub masca legalității, afectează integritatea fizică și psihică a cetățenilor.
3. Protejarea intereselor naționale economico-financiare și ale securității naționale în raport cu evenimentele reale fără exagerări și manipulări, dar mai ales cu evenimentele cunoscute numai de către anumiți oficiali, servicii secrete și bineînțeles de către trădătorii de țară.
4. Aplicarea legii într-un mod care să nu permită abuzuri sub masca unor situații speciale, folosite astfel de forțe străine pentru a impune dictatura în România cu ajutorul crimei organizate din instituțiile de stat și a trădătorilor.
5. Pentru că prima măsură luată în urma decretului a fost DATĂ PRIN ORDONANȚĂ MILITARĂ, ceea ce indică că în substrat pot fi intenții de instaurare a unei dictaturi militare total nejustificată și care poate face parte dintr-un complot (lovitură de stat) care vrea să profite de situația pandemiei.
6. Fiindcă din măsurile luate prin ORDONANȚĂ MILITARĂ reiese și suspendarea activităților religioase, fără a se da posibilitatea a se ține slujbe cu participarea în condiții de siguranță, fapt care indică un atac la credință executat în mod deliberat.
7. Deoarece decretul pentru instituirea situației de urgență a fost dat de către președintele Klaus Werner Iohannis fără să se țină cont de situația reală din România, care nu justifică nici decretul în sine și nici libertatea exagerată de a se lua următoarele măsuri:
„Articolul 2: Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):
a) libera circulație;
b) dreptul la viață intimă, familială și privată;
c) inviolabilitatea domiciliului;
d) dreptul la învățătură;
e) libertatea întrunirilor;
f) dreptul de proprietate privată;
g) dreptul la grevă;
h) libertatea economică.”
Solicităm respingerea de către Parlamentul României a DECRETULUI nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,
Ca MĂSURĂ NEJUSTIFICATĂ ȘI TOTAL DISPROPORȚIONALĂ CU EVENIMENTELE INTERNE ȘI CARE ARE UN CARACTER DICTATORIAL CU INDICII DE LOVITURĂ DE STAT.
În situația în care veți continua să nu vă apărați poporul, se vor depune acuzații pe numele fiecăruia pentru genocid, trădare și înaltă trădare.
OPRIM GENOCIDUL ASUPRA POPORULUI ROMÂN!
Știați că Fundația Rockefeller și Microsoft sunt parteneri de afaceri și au fabricat un vaccin care conține identitate digitală? WOW MINUNAT!!! Oile vor fi crotaliate! Țineți minte ce entuziasm a fost când s-au pus primele microcipuri la câini? Nu mai exista riscul să-ți pierzi câinele… Acum și ei sunt entuziasmați, oile vor fi undercontrol! ? Dar, poți încă face ceva:1.Renunță la zona de confort. 2.Folosește doar bani lichizi, fără transferuri online. 3.Semnează petiția pentru încetarea situației de urgență (dictatură militară). 4.Vezi genocid.ro 5. Caută-ne! Raul Coltor și George Popescu
Despre bani aici: https://youtu.be/D5jI6WtTfLU
Alianța crimei aici: https://id2020.org/alliance
George Popescu – informatician și jurnalist independent ȘI Raul Coltor – analist de risc extern, atacuri informatice și fraude bancare, împreună cu mii de ostași ai informațiilor, vă cheamă să facem dreptate!
Eu George Ninel Popescu, inițiatorul acestei petiții, declar următoarele:
Nu am fost în contact cu nimeni din străinătate direct sau indirect. Dacă auziți că sunt în carantină, sunt arestat!
#nufislugă Clipurile 1 și 2 de mai jos sunt esențialul + site genocid.ro
Sunt întru totul alături de fratele Raul Coltor și de ceilalți oameni care au lucrat numai în interesul României și al poporului român!
Dacă dispar faceți publică activitatea mea împotriva sistemului cu mențiunea că am fost luat etc. și că vreți să putem comunica.
Apoi sesizări la toate instituțiile care sunt acum abilitate… presedinte, MAI, DSP, DSU etc.
Postați MATERIALELE VIDEO cu mine si RAUL COLTOR la MAI si se va intelege de ce EL are ordin de „mobilizare” si eu ESTE posibil sa fiu bagat in carantina.
Trimiteți extern etc
Accentul pe a fi lasăt să comunic cu voi.
În situația asta mai bine să fiu văzut ca un paranoic decât să nu arăt ce poate urma. Doamne ajută! link bkp https://youtu.be/lGhV8CHLbn4
1. https://youtu.be/mM0UsEELsbw
2. https://www.youtube.com/watch?v=D5jI6WtTfLU
3. https://www.youtube.com/watch?v=9BtBOtiFaNk
4. https://youtu.be/ezRK5yCaLtM
5. https://youtu.be/JUdOQWeSjxY
6. https://youtu.be/GeWOz81INcA
7. https://youtu.be/JE51AXVPnas
8. https://youtu.be/kfq-rMJtJAQ
9. https://www.youtube.com/watch?v=HIMl-W0FXnc
AICI NE VOM ÎNTÂLNI ÎN CURÂND LA LUCRU !
Ne puteți contacta la email-ul din afiș, pe Facebook și Messenger,
sau la numărul 0733270086 Whatsapp și 0763993415 Signal (descarcă de aici…)
DETALII MAI JOS…
OPRIM GENOCIDUL ASUPRA POPORULUI ROMÂN!
George Popescu – informatician și jurnalist independent ȘI Raul Coltor – analist de risc extern, atacuri informatice și fraude bancare, împreună cu mii de ostași ai informațiilor, vă cheamă să facem dreptate!
#NUFISLUGĂ
https://genocid.ro
https://genocid.ro/?fbclid=IwAR3TyDanrMSbvfDjq6nZ97dP-HdNFX6b-hhl94YOUpyMVJq7DmcbVgLi8ms
CITITI CANONUL 66 DE LA SINODUL 6,SA VEDETI UNDE TREBUIE SA FIE CRESTINUL ORTODOX IN SAPTAMANA LUMINATA.DOAMNE AJUTA!
@CONSTANTIN. Bine zici… Acest virus a descoperit mai toate problemela din Biserica Ortodoxa .. O semnalez aici poate pe cea mai mare din punctul meu de vedere : lipsa unitatii. Desi suntem prezenti la slujbe , jumate nu prind „anafura” si trei sfert nu prind „miruitul”… Ne grabim ca de … Daca am mai vb unul cu altul , daca am mai lega o prietenie , daca ne-am mai strange la cateheza , daca , daca … Acum cand am vrea sa fim multi si uniti ne trezim ca suntem 10 oameni… Binenteles ca vor fi 10 amenzi … Daca am fi fost 1000 macar…
BATJOCURĂ SI BĂTAIE DE JOC LA ADRESA BISERICII LUI HRISTOS SI A CREDINCIOSILOR EI!!!AȘA CEVA NU S-A POMENIT, SĂ STAI LA POARTĂ CU LUMÎNAREA ÎN MÎNĂ ,PÎNĂ CÎND?PÎNĂ CRĂPĂM?
MI-A SPUS CINEVA CUM CA POLITISTII AR DA AMENZI PENTRU CA NU AR AVEA GUVERNUL SA LE PLATEASCA SALARIILE. DE ACEEA FAC SI MULTE ABUZURI IN PERIOADA ASTA
Voi face o analiza care nu este evidenta directa ca acest virus este bio-inginerie, dar este destul de aproape.
Începem cu primul studiu,
Diferența de caracterizare a receptorului între sindromul respirator sever acut (SARS) și coronavirus asemănător cu SARS de provenienta din liliac.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2258702/
În acest studiu pe care l-au efectuat în 2007, au preluat CoronaVirus de la lilieci SL-CoV S și l-au amestecat cu SARS din 2003, care era transmisibil uman, chimeric (material genetic amestecat din 2 specii diferite) pentru a vedea dacă pot face SL-CoV S sa se lege de receptorul ACE2 uman. Cu ceva succes (in sensul temporar, deaorece dupa un timp receptorul il respingea). De asemenea, au luat HIV și l-au ambalat cu acești viruși pentru a vedea dacă s-ar lega. De asemenea, cu un oarecare succes. Zhengli Shi de la Laboratorul Cheie de Stat pentru Virologie din Wuhan China a participat la acest studiu.
În 2013 a fost efectuat un alt studiu.
Izolarea și caracterizarea unui coronavirus asemănător unui SARS al liliecilor care utilizează receptorul ACE2.
https://www.researchgate.net/publication/258202912_Isolation_and_characterization_of_a_bat_SARS-like_coronavirus_that_uses_the_ACE2_receptor
In aceasta cercetare s-a plecat de la inceput (fara a mai cerceta), cu certitudinea că SARS din 2003 provine sigur de la lilieci. Cu toate acestea, nu au găsit legătura directă dintre cele doua.
O mare parte a studiului a fost surprinderea de diversitatea generală a tulpinelor SARS-CoV-urilor. Acestia afirmă că, chiar și dintr-un singur eșantion, au putut extrage 7 tulpini diferite. Puteti verifica în paragraful final din a doua pagină:
„În sfârșit, acest studiu demonstrează importanța pentru sănătatea publică a programelor de descoperire a patogenilor care vizează animale sălbatice care au ca scop identificarea „necunoscutelor cunoscute ”- tulpini virale necunoscute, în prealabil, strâns legate de agenți patogeni cunoscuți. Aceste programe, axate pe grupuri specifice de animale sălbatice cu risc ridicat și hotspoturi de apariție a bolii, pot fi o parte critică a viitoarelor strategii globale pentru a prezice, pregăti și pentru a preveni apariția pandemiei.”
Două dintre persoanele care au participat la realizarea acestui studiu au lucrat pentru EcoHealth Alliance, care este un ONG care se concentrează pe prevenirea pandemiilor la nivel mondial, voi ajunge la asta mai târziu, dar au fost contribuitori majori la un program numit PREDICT USAID. Un alt dintre ei este Xingyi Ge, care în această lucrare este asociat cu Colegiul de Biologie din China. Dar…
Următorul nostru studiu,
Un grup asemănător cu SARS de coronavirusuri de lilieci în circulație arată potențial de apariție umană.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4797993/
Acesta este un studiu din 2015, unde examinează un virus de la liliecii mici cu potcoavă (Rinolofide) numit SHCO14-COV. Ceea ce ei recunosc ca au folosit ceea ce ei numesc un sistem de genetică inversă pentru SARS-CoV, si au generat un virus himeric pentru a afecta șoarecii. Si au facut sa transmita virusul prin receptorii din plamani denumiti ACE2 !!! Replicand mai departe eficient în celulele căilor respiratorii umane in vitro (într-o eprubetă.) !!!
„Apariția SARS-CoV a prezentat o nouă eră în transmiterea încrucișată a speciilor de boli respiratorii severe, cu o globalizare care duce la o răspândire rapidă în întreaga lume și la un impact economic masiv.”
Acest articol este pur si simplu înfiorător. Acest articol oferă un compediu clar. Ghiciți cine au fost coautori în acest sens? Xing-Yi Ge și Zhengli-Li Shi. Ambii lucrează la Laboratorul cheie de patogeni speciali și biosiguranță, Wuhan China (singurul de acest fel din China).
https://www.virology.ws/2015/11/19/bat-sars-like-coronavirus-its-not-sars-2-0/
Deci, evident, aceasta a fost o problemă globală, nu? Pariați că a fost, cel puțin pentru cei ce stiau. Așa cum este ilustrat de Event 201, dar asta nu e tot!
Acest lucru a fost atât de grav încât, de fapt, DOD (Department of Defense), în Statele Unite, prin SBIR (Small Business Innovation Research) prin legea CBD192-006, au căutat companii pentru a dezvolta un fel de contramăsuri pentru Corona Viruses, printre altele.
https://www.sbir.gov/sbirsearch/detail/1606089
Revenim la programul PREDICT USAID. Acesta a fost un program guvernamental care s-a întins între 2009 și 2019 in care a fost vorba despre colectarea de probe biologice de la diverse animale de pe planeta pentru a găsi boli noi și viitoare. Cu alte cuvinte, construiau o bază de date cu boli care ar putea fi îmbolnăviri viitoare. Nu este o idee proastă, insa daca legi asta cu cele 3 studii pe care ți le-am arătat, unde luau aceste probe și se jucau himeric cu ele pentru a le face să se lege de un receptor ACE2 uman și ai ceva aproape monstruos.
Deci, există o versiune internațională a acestui program PREDICT USAID. Se numește Disease X (Boala X). În frunte cu nimeni altul decat OMS! Atât de mult încât bunul nostru amic, Anthony Fauci a declarat „că conceptul bolii X ar încuraja proiectele OMS să-și concentreze eforturile de cercetare pe clase întregi de viruși, în loc de tulpini individuale, astfel încât să îmbunătățească capacitatea OMS de a se extinde în tulpini neprevăzute.“ Ce inseamna asta? Colectați cat mai multe probe!
Așadar, odată cu închiderea programului PREDICT au fost câțiva senatori supărați, precum King și Elizabeth Warren, care, pe 30 ianuarie, au scris o scrisoare către Mark Green de la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, solicitând ca programul să primească finanțare. Finanțarea care, fără îndoială, ar merge la ONG-uri și ar extinde finanțările din SUA la OMS. Desigur, Bill și Melinda Gates Foundation au rolurile lor groaznice în asta.
Ce înseamnă toate acestea? Îți propun această întrebare. Este posibil ca ecologiștii și activiștii din această lume să fi eliberat acest virus, deoarece știau că va provoca o tonă de daune. Pentru a încerca să învețe guvernele noastre o lecție, pe care nu o vom uita curând? Mi-a devenit din ce în ce mai clar că aceste virusuri Corona erau bine cunoscute.
Au dezvoltat acest virus în China, unde nu există aceleași standarde etice și oamenii sunt descurajați să pună întrebări, luand cel mai urât virus de liliac pe care îl puteți, jucați-vă cu el într-un laborator până când poate infecta oamenii subminand în mod intenționat toate sistemele care existau pentru a împiedica acest lucru să se întâmple. Dandu-i drumul virusului in China fortand-o pentru apararea propriilor interese ca să scoată toate materialele medicale din lanțul de aprovizionare al Occidentului. Controlează reacția prin frică și panică și tocmai când devine prea mult pentru oricine să suporte elibereaza soluția ceea ce înseamnă mai multă finanțare pentru proiectele care colectează mai mulți viruși din întreaga lume. Da vina pe oamenii ca nu se spala destul pe mâini sau nu poarta măști de față, polarizeaza societatea cat mai mult intre ea (tineri vs batrani, saraci vs bogati etc) Clateste, repeta …
China a oprit exporturile medicale catre Australia, iar eu sunt 99% convins ca si celelalte tari doar că inca nu se stie.
https://www.smh.com.au/national/chinese-backed-company-s-mission-to-source-australian-medical-supplies-20200325-p54du8.html
Ultimul lucru de care aș dori să vă conștientizez, este ceva care a fost publicat în Lancet de OMS.
Boala X: accelerarea dezvoltării contramăsurilor pentru următoarea pandemie.
https://www.thelancet.com/journals/laninf/article/PIIS1473-3099(20)30123-7/fulltext
Aceasta a apărut pe 17 martie a acestui an. Desigur, acest lucru provine direct de la Fundația Bill și Melinda Gates. Vorbind despre pregătirea unui inamic necunoscut, ei il numesc Pathogen X. Cel mai interesant paragraf din întregul articol este acesta.
„În consecință, putem ipoteza că apariția unui focar catastrofic care implică Boala X este probabil să rezulte din transmiterea zoonotică a unui virus ARN extrem de virulent (numai spune) dintr-o zonă în care o convergență a factorilor de risc și dinamica populației va avea ca rezultat o transmisie susținută de la persoană la persoană. Această premisă nu neagă nevoia de măsuri împotriva altor tipuri de agenți patogeni de importanță pandemică, dar lucrul asupra bolii X pe care l-am făcut este modelat pe dezvoltarea unor contramăsuri medicale împotriva acestui arhetip de patogen particular. Cu toate acestea, dezvoltarea unor contramăsuri medicale nu necesită ca epidemiologia bolii X sa fie cunoscută și rămân multe elemente conservate ale dezvoltării produsului care nu variază pe baza fiziopatologiei sau epidemiologiei consacrate. În primul caz, dezvoltarea de contramăsuri medicale pentru boala X va include inevitabil planurile de detectare a cazurilor și mobilizeaza colectarea de mostre și date către dezvoltatori. ”
Cu alte cuvinte, supravegherea în masă și colectarea de date a tuturor „eșantioanelor” adica Soylent Green prinde viata!
Nu există niciun virus!!! Ei au lansat și prima variantă cum că ar fi de la lilieci, bla bla, iar apoi TOT EI au strecurat în mass-media și a doua variantă și anume că „virusul” a fost creat in laborator!!! ATENȚIE este o CAPCANĂ!!! Pentru că atunci când vor scoate Vaccinul toți cei care cred că virusul există (indiferent pe cale naturala sau din laborator) vor fi tentați să ia vaccinul. Așa că DOAR cei care NU cred în existența virusului vor refuză vaccinul pt că ei sunt convinși total că virusul nu există. Atenție ce și cum credeți că va poate fi FATAL!!!
„Dupa fapte ii veti cunoaste”. Cu durere in suflet, ierarhii si clericii care impiedica crestinii sa vina la Sfintele slujbe sunt vrednici de caterisire, Biserica niciodata nu s-a supus statului, nici imparatilor pagani care erau in vechile timpuri. Nu poti sa spui ca in locul de unde de mii de ani s-a primit vindecarea, acum te imbolnavesti. Iar dezinfectarea linguritei inainte si dupa impartasire este o mare blasfemie adusa Lui Hristos din cauza necredintei, pe langa faptul ca ea este sfintita intr-un ceremonial ,se sfinteste prin Focul Cel Dumnezeiesc care este in Sfantul Potir (adica Sfanta Impartasanie, Insusi Hristos care se jerfeste pt crestinii prezenti la Sfanta Liturghie si pt cei care se pomenesc). Daca Sfantul Potir este singurul loc in care nu intra satana care e pricinuitorul multor boli, nu intra nici microbi sau virusi. Acolo nu exista asa ceva, si a aduce un lucru strain este un mare pacat. Inseamna ca nici nu credem ca acolo este Hristos, Focul Cel Dumnezeiesc, daca ne trebuie o lingurita din afara sau vrem sa o dezinfectam. Sa nu judecam Cele Sfinte! Nici nu putem indrazni macar sa ne gandim la asa ceva pt ca-L vom mania pe Dumnezeu. Dar intrebarea este ce fac cei care au credinta slaba, care asculta de BOR, cu acel dezinfectant in care baga lingurita sau cu lingurita straina? Vai de noi, sa nu vina mania Lui Dumnezeu peste noi din cauza necredintei noastre.
Cum vom vrea cu totii sa fim prezenti la Invierea Lui Hristos care va fi la a 2-a Venire, daca acum nu participam? Sunt vremuri de marturisire…sa ne gandim cu totii ce raspuns vom da in Fata Lui Dumnezeu la Judecata, ca nu am iesit de frica? de frica cui? acest gand trebuie sa ne cutremure. De Dumnezeu trebuie sa ne fie frica.
Exemplu de mărturisire în masă la frații sârbi https://www.youtube.com/watch?v=mXpOvSv37Kk
Are buton pentru subtitrări în engleză, e sublim.
Va rog sa ma iertati, dar „cmunicatul” e de o prostie infioratoare.
Mesajul principal este:
– purtati masca si manusi – art. 1, 3, 4, 5, 6, 7 (mentionat de doua ori!)
– nu va adunati in grupuri – art. 2, 8, 9, 12
– pe timpul starii de urgenta se abroga dogmatica ortodoxa si facem asculte de autoritatile statului (sau o luam pe coaja): art. 14
In loc sa-L primeasca pe Hristos in inimile si trupurile lor, crestinii vor primi ramuri stropite cu agheasma, „Pastile” sfintite inainte de Pasti si „ambalate igienic” si – sa nu uitam – lumina de la Ierusalim.
Preotii si voluntarii care vor imparti ba ramuri de salcie, ba painea binecuvatata, toti vor trebui sa poarte masca si manusi. Ba chiar si la primirea luminii de la Ierusalim delegatii trebuie sa le poarte. In conditiile in care pana si in tarile din Vest nu sunt suficiente sau chiar lipsesc aceste obiecte de protectie, ma intreb de unde vor lua toti acesti oameni masca si manusi.
Ma mir ca nu sunt indrumari ca preotii sa poarte masca si manusi si in timpul slujbelor. Daca o tinem tot asa, maine-poimaine vom gasi in Liturghier „Preotul, ridicand putin coltul mastii, se impartaseste…”.
Va fi un Pasti trist pentru toti, dar cred ca cel mai trist va fi pentru clericii care trebuie sa slujeasca, fara enoriasi, strigand „Hristos a inviat!” la furnicile de pe pereti (de la 2 metri distanta) si cădind „spre cele patru puncte cardinale”, dupa cum pretios este indicat in comunicat.
Bine ca mirenii au primit invoire sa iasa „la ferestre, balcoane sau in curti”, si sa spuna „Hristos a inviat!”, de la 2 metri distanta si in soapta, „fără a deranja pe alţi vecini”! In Romania ortodoxa! Infiorator…
Ma intreb ce grad are cel care a scris comunicatul. Si, de asemenea, cu ce fel de discurs (sau o fi predica?!) va putea sterge Patriarhul gogomaniile din acest comunicat.
Domnul sa ne ajute. Doar la El mai avem scapare. Nu mai e nici metafora, nici figura de stil, ci purul adevar.
O întrebare am și eu. Oare au renunțat ierarhii la Creta și eu nu știu? Atunci va întreb și eu pentru ca va numiți site care promovați dreapta credință, de unde atâta imbulzeala la slujbele ecumenisti lor?
Asta m-a dat peste cap :”orice act de indisciplina a clericilor sau mirenilor va afecta grav imaginea bisericii..”. Care „biserica”?! Bor-ul?! Apoi voi fi primul care voi chema oamenii la slujba și vom canta :” Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte (morți-Bor-ul) călcând! „
Sa mergem cu totii la Biserici, afara, inauntru, la distanta de 2 metri precum in acea imagine de la Biserica din Georgia si sa ne marturisim credinta si apartenenta la Hristos.
Eu unul personal sunt ok sa iau amenda si sa particip la Sfanta si Dumnezeiasca Slujba de Inviere, nu o spun ptr ca sunt bogat sau ca sa ma afisez, dar este in opinia mea un pret mic pentru un castig mare, voi decide mai tarziu cum voi plati sau contesta aceasta amenda.
Cum am ajuns noi sa stam departe de Biserica si de Binecuvantarea Domnului la ordinele slujitorilor Satanei….nici in timpul comunismului nu au avut atat ‘succes’ necuratii astia.
Haideti sa ne adunam , cu credinta, cu calm, fara sa provocam sau sa raspundem la provocarile cefelor late si nemintoase ale jandarmilor, si politicosi sa le spunem cand vom fi ‘chestionati’ ce facem de ne-am adunat in curtea/incinta Bisericilor: – Hristos a Inviat, poftiti buletinul, dati amenda, v-ati facut ‘ treaba’, acum plecati si lasati-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre impreuna cu Hristos, sau ramaneti in continuare alaturi de noi si impreuna cu Hristos, nu toti slujitorii sistemului sunt necredinciosi/ne-ortodocsi, sunt printre ei si oameni ai lui Hristos.
Daca acum le tremura izmenele in fata antemergatorilor, ce vor face cand va racni ca un leu insusi omul pierzarii?! Păi, ce să facă ?! Vor zice *Intru mulți ani, Împărate și Stapâne!*, așa cum este spus de către părinții văzători cu Duhul.
Predica excelenta a părintelui Gheorghe Anitulesei despre închiderea bisericilor și putina credință a romanilor și a conducătorilor noștri fata de alte tari-Serbia, Belarus, Georgia și Bulgaria.
https://m.youtube.com/watch?v=IcDUfK5m0bs&feature=youtu.be
Asa este, am ascultat-o si eu. De fapt, eu le-am ascultat pe toate. Abia o astept pe ce din duminica viitoare.
Ati citit aceasta scrisoare a Pr Ciprian Mega?
http://www.napocanews.ro/2020/04/preot-ortodox-din-oradea-scrisoare-deschisa-catre-preafericitul-parinte-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane-cumplita-prapastie-duhovniceasca-ni-se-datoreaza-noua-tuturor-slujitori.html
„Ortodoxia oficiala” a ramas doar un nume gol, doar o masca ortodoxa si nu adevarata Ortodoxie. Nefirescul poarta o masca a firescului pentru a parea firesc, minciuna poarta o masca a adevarului pentru a parea adevar. Asa cum arata istoria dogmatica, doar ereticii, in fel si chip, au purtat o masca ortodoxa, in incercarea de a se prezenta ca fiind de partea Ortodoxiei, inseland pe cei care n-au inteles ce se afla in spatele acelei masti; Asa cum arata Sfântul Maxim Mărturisitorul:„cel care îi primește pe Apostoli, pe profeți și pe învățători, pe Dumnezeu Îl primește; iar cel care îi primește pe falșii apostoli, pe falșii profeți și pe falși învățători[eretici], pe diavolul îl primește. Iar cel care îi pune alături pe Sfinți cu ereticii cei necurați și întinați[si sfintenia cu necuratia celui rau] cu siguranță pe Dumnezeu l-au pus alături de diavolul”(Actele procesului).
Acestia cazand in erezie slujesc diavolului, va mai mirati de faptele lor. Si mai mari grozavii se vor petrece, cei care s-au intunecat prin erezie vor deveni si mai intunecati, iar faptele lor vor fi pe masura:„oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi” (II Tim. 3, 13) ; „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă” (Apoc. 22, 11). Dar si cu asa-zisii antiecumenisti pomenitori si sustinatorii acestora se implineste cuvantul Sfintei Scripturi: „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă” (Luc. 6, 39).
De aceea in aceste vremuri cu atat mai mult sa ascultam de Sfintii Parinti: „cei care sunteți fii adevărați ai Bisericii Ortodoxe Universale să vă feriți cât mai repede de supunerea latină[ecumenistilor], nicio vreo binecuvântare din mâinile acestora să nu primiți, dacă se va întâmpla. Căci este mai bine în casele voastre să vă rugați singuri decât să vă adunați în biserici cu latino-cugetătorii[ereticii ecumenisti]” (Sfântul Gherman )
Apostazie generalizata; sa nu ne miram daca, la propriu, se va pogora foc din cer ce va mistui bisericile inchise de slujitorii sfintiti ce se tem de orice, numai de Adevarul Intrupat, nu. Mantuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Cine vine la Mine nu-l voi scoate afara”; naimitii din ziua de azi au uitat inclusiv de existenta fizica a iadului de care cum vor putea oare scapa? Cum am mai precizat dupa „sinaxa” de la Oraseni, etc.: „Biata turma CNP, dracu’ o pasti pi ie” (in dulcele grai neaos). Portile iadului nu vor birui Biserica. Hristos a Inviat !