Prezentăm cazul unui băcăuan, relatat de DigiSport:
Petre Grigoraş, 55 de ani, antrenorul echipei Foresta Suceava, trece prin clipe dificile. Fratele său a fost răpus, luni, de COVID-19, iar decesul a fost consemnat în spitalul din Bacău.
Petre Grigoraş este din Moldova, dar el locuieşte în Constanţa. Mai mulţi membrii ai familiei sale au rămas însă în locurile natale, între aceştia şi fratele său care s-a dus.
”Trăiesc foarte prost această perioadă. Ieri (n.r. luni) mi-a murit un frate de coronavirus, am și alte probleme. El era în Zemeș, (n.r. o comună de lângă Moinești), în zona Bacăului, a fost răpus de această boală la 59 de ani. N-am putut merge la înmormântare. Astăzi în 5 minute l-au băgat în mormânt, fără slujbă, familia este în carantină, este îngrozitor, dar asta-i viața”, a explicat Petre Grigoraș.
Știm din relatările italienilor că nici nu apucau să-și mai vadă rudele decedate, căci erau imediat incinerate. La fel și în China, acum stau la cozi să ridice cenușa celor apropiați.
Dar noi suntem ortodocși și mortul trebuie prohodit, pentru mântuirea sufletului.
Totuși sunt stabilite niște reguli în acest sens, dar se pare că nu se respectă:
Ordin al Ministerului Sănătății ce stabilește măsuri restrictive în caz de deces și protocoale pentru înmormântare
În cazul în care infecția cu noul coronavirus va provoca decese în România, protocolul de manipulare a cadavrelor prevede măsuri stricte de protecție, potrivit unui Ordin al Ministerului Sănătății, publicat aseară în Monitorul Oficial.
Cadavrul nu va putea fi văzut decât de cel mult doi membri ai familiei, care vor trebui să poarte echipament de protecție, și nu va putea fi atins decât cu mănuși de protecție. Cadavrul se bagă în saci, se dezinfectează cu produse biocide, apoi ajunge în sicriul, care va fi sigilat.
Înmormântarea sau înhumarea se face în cel mai scurt timp, iar sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia.
Măsurile apar în Ordinul pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), semnat de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și publicat aseară în Monitorul Oficial.
Parcă știam că sunteți învățați de duhovnicii voștri că la înmormântare poți să chemi orice preot, fie el și ecunenit.Pentru că nu se pomenește nici un ierarh la slujba de înmormântare…..
voi, nepomenitorii…
Medicul care l-a însoțit pe Putin în timpul unei vizite la un spital din Moscova este infectat cu coronavirus
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/medicul-care-l-a-insotit-pe-putin-in-timpul-unei-vizite-la-un-spital-din-moscova-este-infectat-cu-coronavirus-1284479
Rusia pregătește legiferarea stării de urgență. Putin a fost testat negativ de coronavirus
https://romania.europalibera.org/a/rusia-coronavirus-lege-stare-de-urgenta-putin-test-negativ/30520774.html
Vor fi puzderie de inmormantari fara slujbe in Rusia
@bebe maek, mare dreptate ai! Iar tu, @Iosif, ești „preot” ecumenist?! Vezi ca Biserica este totalitatea credincioșilor, a celor care împărtășesc aceeași credință, cea ortodoxa și, din ea nu fac parte ecumenistii! V-ați autoexclus din Biserica, nu v-a dat afară nimeni! Și noi, care ne-ați dat afară din locașuri, ținem mai mult la ele, decât „Patriarhul” și compania, care, prin purtătorul de cuvânt a spus unei biete ziariste ca, sa nu stea stresata, ca nici de Paști nu se vor deschide bisericile! Exact ca Petru în fata slujnicei.. Măcar de ati avea și întoarcerea lui… Asa ca nu am nevoie de nici o „binecuvanre” de la voi… Puneți-vă pielea la bătaie și atunci va cred.. Sau este mai dulce luxul, compromisul și confortul… E vremea mărturisirii. Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga. De aceea au venit atâtea nenorociri peste noi. Din cauza compromisului. Și acesta este doar „Inceputul durerilor”, cum spune la Apocalipsa….
Bravo! DOAMNE AJUTĀ ! E vremea Mārturisirii lui HRISTOS!