Mărturie
Acum am sunat un prieten din Bulgaria, pr. Dobre de la Silistra. Mi-a spus că în Bulgaria sunt restricții, dar NU asupra Bisericii.
Clerul a reacționat la unison ca mai ales acum toți au nevoie de Biserica, iar Sfântul Nichifor cel lepros le-a indicat prin vedenie ca tratamentul e Sfânta Împărtășanie si vizitarea Bisericii.
Primul ministru bulgar a spus compatrioților săi ca el e ortodox, ca roagă Biserica să aibă grijă de popor prin slujbe si ca el e primul care stă ceasuri în Biserică și nu se va îmbolnăvi și se împărtășește cu aceeași linguriță, pentru că, zice el, Bulgaria nu e atât de bogată ca România să aibă mii de lingurițe.
Deci Rusia, Georgia si Bulgaria au rugat prin autorități clerul să intensifice rugăciunile în Biserică si să aibă grijă de popor. Jurnaliștii sunt mirați cum de în Bulgaria bulgărele morții nu crește ca în celelalte state… ei spun că oamenii au stat in case… dar adevarul e că Sfântul Nichifor chiar îi apără.
Să- l chemam și noi pe Sfântul Nichifor să ne apere țărișoara cu al nostru popor cuvios si smerit… poate uneori prea smerit…
Doamne fii cu noi cu toti.Amin.
Ca sa spui ca poporul nostru este cuvios si smerit este ….foarte ,foarte departe de adevar !
Sper ca ati glumit, cu toate ca o gluma nu s-ar fi integrat prea bine in articol ,dar cine sunt eu sa judec, pentru ca poporul roman in mod sigur NU este cuvios si smerit !
Sau poate a fi o talpa de pantof fara coloana vertebrala , pe deasupra vanduta cu zapis Mini-satanei inseamna a fi…cum ati spus dumneavoastra ! Evident eu ma refer aici la UNANIMITATEA masei romanilor, nu la toti pentru ca exceptii sunt…Slava Domnului, inca sunt !
Exemple de popor smerit si umil : atatea ZECI DE MILIOANE DE AVORTURI, care evident nu provin de la 4-5 persoane maxim, zic eu ! Noi romanii se pare , dupa sondaje si date aparent oficiale externe destul de multe clipe de …sa zicem relaxare : peste 92% dintre femeile de moravuri usoare dintr-o anumita zona a Londrei , aparent intens cautata , provin evident de la noi ! In Olanda , peste 75% ! Este un procentaj ridicat, care nu prea indica smerenie si acestea sunt doua zone principale, va dati seama cate alte locatii sunt infestate de mandrele noastre compatrioate !
Vrem spitale ,nu Catedrale…suna cunoscut !? Coruptie la tot pasul, furtisaguri mai mari sau mai mici…, pffff…….
Si lista nu s-ar termina prea curand !
Dar sincer, in afara de ACESTE LUCRURI EXTREM DE EVIDENTE, dumneavoastra nu observati din viata de zi cu zi obisnuita in ce fosa septica ne balacim !?
Daca nu, o sa o faceti candva pentru ca popor mai marsav, mai hot ,mai nesmerit ,mai ignorant (!) decat acesta nu cred sa fie in lumea Ortodoxa ! Si sunt destul de ferm convins !
Sa nu credeti ca imi urasc neamul, nu cred cel putin , altfel nu m-as fi intors dupa 13 ani de strainatate in tara mea Ortodoxa ( cum imi placea mie sa ii spun cand eram la 2500 km de ea !) …care s-a dovedit a fi , exact opusul !
Stiti care e diferenta intre un roman si un englez de exemplu !? Romanul isi vinde sufletul pe o guma de mestecat, mestecata si se lauda ca a facut o afacere stralucita iar celalalt obtine ceva, investeste , invata si castiga ! Evident, daca se poate numi castig (!) ! Si mai si stie sa vorbeasca pe deasupra, macar atata pe cand la noi oamenii de litere sunt sub nivelul a FOARTE , FOARTE multi constructori englezi si nu numai ,intalniti acolo !
Doamne Ajuta !
@Paduraru Nicu Andrei,din pacate realitatea este asa cum o descrieti dar si mult , mult mai REA decit o prezentati , in proportie de 99,99%din acest popor contemporan .
80%din poporul votant nu a fost la VOTUL pentru confirmarea FAMILIEI BIBLICE ADAM SI EVA .
Acest adevar sinistru este confirmarea UNEI MAJORITATI despre care se poate spune ca sint mai IMBECILI ca animalele care sint cu adevarat INTELEPTE,CURATE ,DREPTEsi DEMNE .Romanul contemporan este LIPSIT COMPLET DE DEMNITATE ,fiind animalizat 100%.
OGLINDA IMBECILITATII ROMANILOR DE AZI sint TELEVIZIUNILE care masoara RETINGUL ,clasa politica populata doar cu SUBVITE,FARA EXCEPTIE,si LIPSA DE PRODUCTIE ROMANEASCA care a fost STEARSA din PEISAJ .
La ce nivel de imbecilitate se afla TELEVIZIUNILE ,nu doar prin INCULTURA SI DEPRAVARE ci la fel de grav prin TIMPUL acordat
RECLAMEI ,NIMENI REVOLTINDU-SE prin BOICOT GENERALIZATeste BAROMETRUL dezastrului MINTAL national .
SA poti sa accepti ca dintr-o ora ,o jumatate sa asculti repetitiv la infinit reclame absolut INADECVATE ,demonstreaza ca deja.tie ti s-a altetarat IREVERSIBIL statutul de OM ,atit a producatorilor,a protagonistilor cit si a consumatorului.
Au plecat ca LACUSTELE pe mapamond circa zece milioane in 30 de ani si azi se INTORC in tara fara jena ,infestati .PRIN HOTIE si LIIPSA DE COLOANA VERTEBRALA .AI ALES ! MORI unde ai.ales sa fii ! Nu,vins sa-si oamoare in primul rind copiii ,parintii si bunicii ,fara DISCERNAMINT ,fara DEMNITATE .
Iar papagalii satanisti de politicieni ,identici in imbecilitate ,au fost de parere cu ei .
Doar un popor de RETARZI MINTAL ar fi putut sa ajunga atint de jos ,prea mult sub linia minim admisa, din.orice punct de vedere (moral,spiritual,material),animalizati ,egoisti ,primitivi ,fara PIINEA CEA DETOATE ZILELE ,produsa cu propriile mini .
DIN PACATE ,cred ca dezastrul acestor contemporani va fi IN MASA .
DREPT E DUMNEZEU !
PUR SI SIMPLU acesti imsi nu mai au nici o sansa de revenire la NORMALITATE decit printr-o REEDUCARE FORTAT IN MASA, ori VIRUSII. sa functioneze la foc automat fara sa ALEAGA,neavind
CE .
99,99% dintre contemporanii romani ,impreuna cu conducerile de la orice nivel si instititii national ,local sint O APA SI UN PAMINT .DEGRADATI UMAN IREVERSIBIL !
MATERIAL RADIOACTIV,NOCIV ,IREVERSIBIL SI NERECICLABIL.
TRIST DAR ADEVARAT .
DOAMNE MILUESTE !