Descinderi ale poliţiei şi jandarmeriei în biserici

Author:

Image result for Descinderi ale poliţiei şi jandarmeriei în biserici
Preluăm de la Ştiripesurse o relatare pe care noi o considerăm de o mare gravitate, pentru care nu sunt disponibile surse de verificare și care, prin urmare, trebuie primită cu oarecare circumspecție.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul penal cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.

Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de cele sfinte, din partea autorităţilor.

Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a cultului ortodox.

Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile, întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!

Prin urmare, credem că este absolut necesar să fie completate îndrumările pe care Patriarhia le-a adresat clerului şi credincioşilor în contextul crizei epidemice Covid-19, cu un punct suplimentar care să facă vorbire despre supravegherea măsurilor dispuse de autorităţi şi a modului concret de aducere la îndeplinire a acestora, în raport de necesităţile şi specificul cultului ortodox. În caz contrar, ortodocşii riscă să fie mai vătămaţi prin acţiunea autorităţilor de stat decât prin consecinţele îmbolnăvirilor cu coronavirus.

ŞTIRIPESURSE.RO: Poliția a luat mascații și s-a dus peste preoți, în timpul slujbelor

După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.

Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație. STIRIPESURSE.RO a discutat cu câțiva preoți care au relatat scene desprinse parcă din perioada primară a creștinismului.

”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.

Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți?. Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.

Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.

Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.

Poliția nu are nicio bază legală să oprească miruirea credincioșilor, iar Guvernul României nu a emis nicio lege în acest sens. Ceea ce s-a petrecut, duminică, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, în anumite biserici din Târgu-Jiu, reprezintă un grav abuz al statului împotriva bisericii, precum și o presiune suplimentară pusă pe preoți.

8 thoughts on “Descinderi ale poliţiei şi jandarmeriei în biserici”

  1. Aici nu mai este de comentat, exista lege, art. 381 din C. P.(codul penal), politistii si mascatii au incalcat.. Asa cum au incalcat si pe 10 Aug. Acum Premierul Orban, ministru Velea si Presedintele Iohannis, sa aplice legea. 3 luni la 2 ani.
    Va intreb.. Voi nu vreti mantuire de la Judecatorul Suprem. Iisus Hristos.
    Judecatorilor si Conducatorilor judecati drept ca să nu fiți judecați.
    Spune-mi cu cine te-nsotesti sa îți spun cine ești. Rusine. Am crezut ca PNL au o altă viziune.. Dar m-am lamurit..
    Treziți-vă că nu este glumă.

    1. @ Tudorache Constanti

      Chiar a fost necesar sa treaca 30 de ani sa ne dam seama ca intreg esicherul politic este compromis?

    2. Vai de cei nedrepti, de cei ce s-au vandut pentru cativa ani(poate chiar mai putin) de sefie, caci roata se tot invarte! Acum ai energie potentiala maxima, dar maine vei avea energie cinetica maxima, caci energia se conserva. Asa ne spune Fizica.

  2. Parintii ne-au atentionat ca vor veni astfel de vremuri si iata ca am ajuns sa le traim. Ei ne-au spus profetic, dar noi nu am vrut sa le dam crezare. Parintele Iustin Parvu ne-a spus clar ca vine vremea sa dam marturie crestina. Se pare ca acea vreme ne-a ajuns. Intrebarea este ce vom face? Avem curaj sa dam marturie sau fugim si ne ascundem in casa? Personal ma tem mai mult de mine decat de prigonitori. Compromisul ne va zdrobi sufleteste.

    1. Vorba ta, sa ne temem mai mult de noi decat de ce se intampla, sa nu acceptam compromisul, oare cum stam ? Aici trebuie sa lucram, cu ajutorul lui Dumnezeu.

  3. Pai, să ne gândim mereu la spusele Mântuitorului din Apocalipsa :”o, de-ai fi rece sau fierbinte, dar asa, pentru că ești caldicel, te voi scuipa din gura Mea”! și, puțin mai încolo :”afară cu fricosii…”. „Nu te teme turma mica” și „când sunt slab, atunci sunt tare” și „Cred Doamne, ajută necredinței mele” și „pot totul în Hristos Care ma mânuiește!” Doamne – ajută!

  4. Din ciclul oamenii de bine de langa noi. Duminica trecuta, in satul unde mai merg la slujba, la ora 10 si un sfert la biserica a venit politia de la judet, 80 km dus -intors, fiind chemata in urma unui apel la 112 din partea unui cetatean, ce a reclamat faptul ca pe raza comunei Obreja, judetul Caras, comunitatile religioase nu respecta legea intrunirilor impuse de starea de urgenta, constituind astfel un focar de infectie pentru populatie. Politistii au cerut sa vorbeasca cu preotul care incepuse liturghia de un sfert de ora. Preotul a iesit afara sa vada despre ce este vorba, lasand corul sa repete antifonul al doilea de mai multe ori. Acestuia i s-a cerut imperativ sa opreasca imediat slujba intrucat inauntru sunt mai mult de 50 de oameni, fiind incalcata astfel legea. Preotul a spus ca liturghia odata inceputa nu poate fi oprita. I s-a cerut ca in cel mult 30 de minute sa o faca, altfel va fi amendat cu 10000Ron. Preotul a reusit sa o termine intr-o ora si un sfert. In urma informatiilor culese ulterior din teren s-a aflat ca politistii au maturat practic toata comuna, ea fiind constituita din mai multe sate, trecand pe la toate bisericile si comunitatile neoprotestante. In satul despre care vorbim au stat la usa pana au iesit toti oamenii din casa de adunare penticostala. Bravo voua cinstitilor aparatori ai legii! Cu voi vom avea in curand o tara ca afara, starpindu-se orice grup infractional ce pune in pericol devenirea noastra ca tara si popor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X