Procuratura generală a dat undă verde folosirii tehnologiei agenţiilor de spionaj pentru a supraveghea persoanele bolnave de coronavirus în Israel, o propunere a guvernului în exerciţiu condus de Benjamin Netanyahu care deschide o dezbatere privind dreptul la intimitate, informează duminică EFE, scrie agerpres.
Pentru a fi pusă în aplicare mai este nevoie doar de avizul unei comisii parlamentare, însă măsura se bucură deja de acceptul serviciilor de securitate.
„După ce am primit solicitări din partea prim-ministrului şi al Ministerului Sănătăţii, toate autorităţile pertinente studiază posibilitatea utilizării capacităţilor tehnologice ale Serviciului General de Securitate în cadrul efortului naţional de a împiedica extinderea epidemiei de coronavirus”, a declarat pentru mass media locală un purtător de cuvânt al Shin Bet (serviciul de securitate internă).
Procurorul general Avijai Mandelblit a aprobat duminică folosirea acestor metode de către poliţie şi sub supravegherea Ministerului Justiţiei, ce vor permite urmărirea telefoanelor mobile pentru a supraveghea deplasările celor infectaţi, însă a precizat că măsura va avea limite în ceea ce priveşte durata şi felul în care sunt folosite informaţiile colectate.
Noaptea trecută, odată cu anunţarea de noi restricţii de circulaţie pentru întreaga ţară, unde se înregistrează doar 200 de cazuri confirmate şi niciun deces, Netanyahu a anunţat că a cerut Ministerului Justiţiei aprobarea acestor măsuri. El a recunoscut că nu este vorba despre „măsuri minore. Presupun un anumit grad de încălcare a intimităţii acestor persoane, pentru a putea afla cu cine au intrat în contact după ce s-au îmbolnăvit şi ce au făcut înainte de a contracta virusul. Este un instrument eficient pentru a localiza virusul” şi a-l izola, în loc „să izolăm întreaga ţară”.
Autoritatea israeliană pentru Protecţia Intimităţii s-a opus aprobării acestei măsuri, considerând-o extremă, iar liderul partidului pacifist Meretz, Nitzan Horowitz, a cerut anularea ei.
„A urmări, a ţinti şi a supraveghea cetăţenii cu ajutorul bazelor de date şi a tehnologiei sofisticate se poate transforma într-o gravă încălcare a intimităţii şi libertăţilor civile de bază”, şi acesta este motivul pentru care astfel de demersuri „sunt interzise în ţările democratice”, a denunţat Horowitz.
Sa fie la ei!
Corifeii idiocratiei nu s-au gandit ca poate i-o duce pe unii mintea sa se deplaseze fara a avea la ei telefoanele mobile?
Treaba asta cu coarne virus a început să puta tare….
off topi: Incepe sa se implineasca o prfetie parintelui Arsenie Boca ?
O profeţie a lui Arsenie Boca este legată de faptul că România se va confrunta cu o puternică emigraţie.
„Măi, să știți că mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă și n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat, luni, într-un discurs ținut în fața Parlamentului de la Budapesta, că a luat decizia închiderii granițelor pentru toți cetățenii străini. Măsurile vin ca o încercare de a evita o răspândire a noului coronavirus, scrie index.hu.
„Trebuie luate noi decizii deoarece, până când vom avea un vaccin, acestea sunt singura noastră șansă de a reduce răspândirea virusului”, a spus Orban.
https://www.stiripesurse.ro/ungaria-inchide-toate-granitele-din-cauza-coronavirusului-viktor-orban-pana-cand-vom-avea-un-vacc_1441138.html
Putin zice ca nu are probleme cu coronavirusul, dar construieste in regim de urgenta un spital cu 500 de paturi pentru bolnavii aflati in stare grava
https://www.youtube.com/watch?v=28p_F1uHPaA
Prin jocul Minecraft se transmit știri pentru locuitorii din Rusia, Vietnam sau Arabia Saudita, unde internetul este cenzurat
In interiorul jocului, organizația a construit, cu ajutorul a 14 jucători, The Uncensored Library, o bibliotecă virtuală care găzduiește știri, articole și informații care au fost interzise în țările în care au apărut, precum Rusia, Vietnam sau Arabia Saudită.
https://www.stiripesurse.ro/prin-jocul-minecraft-se-transmit-in-secret-stiri-in-rusia-vietnam-sau-arabia-saudita-unde-internetul-este-cenzurat_1440976.html
Putinstanul se va rascula in curand.
In urma cu un an..manipulari grosiere,la greu
https://m.facebook.com/stirisiinformatii/videos/2840211396057029/?refsrc=https%3A%2F%2Fm.facebook.com%2Fstory.php&_rdr
https://www-stiripesurse-ro.cdn.ampproject.org/v/s/www.stiripesurse.ro/amp.php?amp_js_v=a3&_gsa=1&article_id=1441029&usqp=mq331AQFKAGwASA%3D#aoh=15843672721929&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=De%20pe%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Fscene-scandaloase-in-biserici-politia-a-luat-mascatii-si-s-a-dus-peste-preoti-in-timpul-slujbelor_1441029.html
https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei
Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.
Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):
libera circulație;
dreptul la viață intimă, familială și privată;
inviolabilitatea domiciliului;
dreptul la învățătură;
libertatea întrunirilor;
dreptul de proprietate privată;
dreptul la grevă;
libertatea economică.
Arsenie Boca: „Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul!”
SE INSTITUIE CENZURA!
Art. 54 – (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.
(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.
(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.
(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.
(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.
Trumpistanul intra in colaps: Dow Jones s-a prabusit cu 10% inca de la inceputul zilei de azi, iar Rezerva Federala nu mai are bani ca sa intervina!
„They Blew It. They Used Up All Their Ammunition”: A Stunned Wall Street Responds To The Failed Fed Intervention
https://www.zerohedge.com/markets/they-blew-it-they-used-all-their-ammunition-stunned-wall-street-responds-failed-fed
Austriecii stau la cozi sa isi scaota banii din bancomate in cantitati de 2-3 ori mai mari decat de obicei
Ministrul de finante al SUA spune ca nimeni nu trebuie sa-si scoata banii din banci
Austrian „Bank Jog” Begins: ATM Usage „Double To Triple”
Have withdrawn more cash from ATMs last week, double to triple the normal average daily volume of €200MM.
US Treasury Secretary Steven Mnuchin told CNBC that „nobody has to pull money out of banks.”
https://www.zerohedge.com/markets/austrian-bank-job-begins-atm-usage-double-triple
Preşedintele Eurogrupului, Mario Centeno: „Izolarea forţată a economiilor noastre pune economiile noastre într-o situaţie comparabilă cu cea dintr-un război.”
Miniştrii de Finanţe din cele 27 de state membre vor participa luni, 16 martie 2020, începând cu ora 16:00, la o videoconferinţă în cadrul reuniunii Eurogroup extins, care are ca scop instituirea unor măsuri economice coordonate la nivelul Uniunii Europene.
https://www.agerpres.ro/economic-extern/2020/03/16/ue-este-intr-o-situatie-economica-comparabila-cu-cea-dintr-un-razboi-spune-seful-eurogrupului–467412