Sinaxarul Sfinților din închisori: Învățătorul Costache Caragaţă

„Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile…”

Nici nu vă puteţi închipui ce inimă de aur are acest Om, mic de stat, ca şi Ştefan cel Mare!…

Am avut marele noroc, esenţial pentru devenirea mea, să stau un an şi jumătate în închisoarea din Aiud, într-o celulă de pe etajul al III-lea, cu Domnia sa.

Un creştin până-n ultima fibră a existenţei umane, un om de o smerenie de neînchipuit şi de umilinţă, în sensul creştin al cuvântului, faţă de toţi ceilalţi câţi eram acolo.

Un exemplu extraordinar de probitate morală, de blândeţe, de încurajare, de trăire profundă, de transformare a suferinţei într-o stare de entuziasm şi, pentru cei mai înzestraţi, chiar de revelaţie, fiindcă această poezie scrisă de Radu Gyr şi pe care a rostit-o adineauri domnul Caragaţă („Iisus în celulă” n.n.), a fost într-adevăr o realitate: aşa s-a întâmplat prin 1945, într-o celulă din închisoarea Văcăreşti, fosta mănăstire a Văcăreştilor, distrusă apoi de Ceauşescu.

Mai devreme, domnia sa îmi mulţumea mie!… Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile, fiindcă, dacă într-o primă detenţie am început, în puşcărie, să devin altfel, întâlnirea din 1959 cu domnul Costache Caragaţă a fost o totală transformare, o adevărată redevenire a mea. Datorită felului de a fi pe care l-am mărturisit eu şi alţii ca mine, care au fost în detenţie în preajma domniei sale, am devenit mai buni, mai smeriţi, mai umili. Poate de la dânsul, în ceea ce mă priveşte, printre altele, am învăţat să nu mai fiu un om orgolios!…

L-aţi văzut cât de liniştit, cât de calm, cât de frumos şi, am rămas uimit când l-am reîntâlnit în seara asta, cât de tânăr este la faţă, la 90 de ani! […]

(Prof. dr. Paul Păltănea – Caietele tristeții. Însemnările unui învățător în cătușe pentru copiii liberi, ediție îngrijită de Gheorghe Nadoleanu, 2010, pp. 239-240)

Fragment din cuvântul rostit la Liceul Pedagogic „C. Negri”, Galaţi, 13 decembrie 2001, la masa festivă, după concertul de colinde al coralei „Camerata Juventus”, dirijată de prof. Olga Nadoleanu, fiica învăţătorului Costache Caragaţă.

Un consilier pe care alegătorii îl merită. Costache Caragaţă

Este modest. Modest mai mult decât ar trebui. Dar aşa e felul domniei sale: să fie modest şi cu mult bun simţ. La alegerile din februarie 1992, consătenii din Vidra l-au votat şi ales în Consiliul local. Prin votul consilierilor locali din municipiu, cele 4 oraşe şi 59 de comune, a fost ales, apoi, în Consiliul judeţean. Printre cei 39 de consilieri judeţeni care sunt aleşii aleşilor vrânceni.

Domnul Costache Caragaţă este nu numai un om modest şi cu bun simţ. Este o întruchipare a suferinţei. Unul dintre acei deţinuţi politici care a suferit şi a iertat. Pentru că iertarea a fost şi este pentru el o rugă, un crez. Să nu-i fie altuia viaţa grea, chinuită, cum a fost a sa.

Cu vreun an de zile în urmă, dl. Caragaţă mi-a arătat însemnările din închisoare. Tulburătoare! După ce le parcurgi, gândurile, frământările nu te părăsesc câteva ceasuri. Şi te întrebi: Doamne, cât poate duce un om pe umerii şi în sufletul său! Mi-a arătat un caiet cu poezii aduse, în memorie, din temniţă. Are un scris de caligraf. Multe poezii le ştie pe dinafară.

Când domnul Costache Caragaţă vorbeşte în Delegaţia Permanentă – şi o face rar – în sală se lasă o linişte ca în biserică. Vorbeşte clar, puţin, concis. Ultima intervenţie a fost în această toamnă. A vorbit în numele locuitorilor din Vidra şi a cerut sprijinul Delegaţiei Permanente şi pe cel al F.R.E. Focşani pentru finalizarea investiţiei – alimentarea cu apă la Tichiriş (…)

(Radu Borcea – Milcovul liber, nr. 933, 10 noiembrie 1994, p. 5 apud Caietele tristeții. Însemnările unui învățător în cătușe pentru copiii liberi, ediție îngrijită de Gheorghe Nadoleanu, 2010, pp. 241)