Glifosatul este un chelator cu spectru larg, un erbicid neselectiv, un agent antimicrobian deosebit de eficient, un perturbator endocrin și un posibil cancerigen. Anterior introducerii sale nu s-a mai foslosit niciodată un astfel de compus multifuncțional în cantități substanțiale și aplicat nediscriminatoriu. În opinia mea, ar trebui înscris în cărțile de istorie că “glifosatul este cel mai toxic compus eliberat nediscriminatoriu vreodată în mediul înconjurător”.
Glifosatul a fost descoperit inițial în anul 1950 de un chimist elvețian, Henri Martin, lucrând pentru compania farmaceutică Cilag. Produsul nu avea nici un scop farmaceutic cunoscut la acel timp. În anul 1964 Compania Chimică Stauffer a descoperit proprietățile chelatoare ale glifosatului și a fost dezvoltat și utilizat ca agent decalcifiant pentru boilere și țevi. Deși Stauffer a constatat propietățile erbicide ale glifosatului, acesta nu îndeplinea criteriile lor. Numai în anii ’70 glifosatul a început să fie dezvoltat de Monsanto ca erbicid.
Glifosatul este un ingredient chimic activ al erbicidului Roundup și aproximativ 40 de forme generice de erbicide pe bază de glifosat (GBH-uri). GBH-urile sunt neselective, ucigând orice plantă cu care intră în contact, devenind cele mai utilizate erbicide din lume.
Proprietățile glifosatului:
Glifosatul ca chelator mineral – brevetat în 1964
Un chelator se atașează unui mineral pentru a-i altera proprietățile fizice fără a deveni însă parte a moleculei. Sunt două tipuri principale de chelatori.
Un chelator prietenos cu mediul previne atașarea mineralelor cu alte minserale sau cu solul. Substanțele humice (acidul humic, acidul fulvic sau acidul humic) sunt exemple de astfel de chelatori pentru că rețin mineralele dar apoi le eliberează fiziologic sau microbian pentru a deveni disponibile plantelor.
Un chelator puternic precum glifosatul reține mineralele și le face inaccesibile, fiind un produs biocid/antimicrobian. Glifosatul afectează de asemenea microorganisme ce îndeplinesc o funcție vitală în furnizarea de minerale la plante.
“S-a demonstrat că glifosatul reduce conținutul de minerale și disponibilitatea nutrienților pentru plante.”
Glifosatul chelează Calciul (Ca), Magneziul (Mg), Manganul (Mn), Zincul (Zn), Fierul (FE), Cuprul (Cu), Nichelul (Ni), Cobaltul (Co), Borul (B), Molibdenul (Mo), Seleniul (Se) și Potasiul (K). O cantitate extrem de limitată de glifosat este suficientă pentru a cauza bio-indisponibilitate datorită eficienții sale ca chelator.
S-a demonstrat că glifosatul reduce conținutul de minerale și disponibilitatea nutrienților pentru plante. Glifosatul reduce concentrația de calciu, mangan, magneziu și fier în culturile nemodificate genetic, cât și conținutul de nutrienți în culturile modificate genetic expuse la glifosat. Culturile modificate genetic nu pot contracara efectele de chelare a glifosatului.
“Ierburile capătă rezistență la boli, nu la glifosat.”
Glifosatul ca erbicid – brevetat în 1969
Deși glifosatul este înregistrat ca erbicid, s-a demonstrat încă din 1984 că glifosatul nu ucide plantele direct. Glifosatul dezactivează mecanismul de apărare a plantelor, acestea devenind susceptibile la boli. Asta s-a demonstrat prin creșterea de plante în sol steril iar apoi expunându-le la un GBH. Planta va înceta să crească 10-14 zile iar apoi va reîncepe să crească atunci când poate să extragă nutrienți și minerale din sol.
S-a mai demonstrat și prin aplicarea unui amestec de fungicid și erbicid pe bază de glifosat. Bolile ce afectează plantele sunt ajutate de ciupercile patogene din sol, ce sunt distruse de fungicid și plantele supraviețuiesc. Efectele glifosatului asupra plantelor s-au comparat cu SIDA. Mecanismul de apărare al plantelor (comparabil cu sistemul imunitar al oamenilor) devine inactiv în urma prezenței glifosatului. Ierburile capătă rezistență la boli, nu la glifosat, iar acesta este unul dintre motivele creșterii numărului de ierburi rezistente.
“S-a demonstrat că glifosatul stimulează răpândirea organismelor cauzatoare de boli și la nivele foarte scăzute.”
Glifosatul ca agent antimicrobian – brevetat în 2004
Monsanto i s-a acordat un brevet pentru glifosat cu rolul de antibiotic în august 2004 și a expirat în 2010. Compania a aplicat brevetul în august 2003 dar a negat faptul că glifosatul poate afecta solul sau micoorganismele prezente în sol.
Dr. Robert Kremer a lucrat pentru USDA ARS în Columbia, Missouri. Timp de mulți ani nu a fost capabil să-și publice studiile asupra efectelor dăunăoare ale glifosatului asupra solului, organismelor din sol și a plantelor. Asta s-a datorat influenței Monsanto asupra jurnalelor științifice din SUA. Dr. Kremer și-a publicat într-un sfârșit cercetările în Jurnalul European de Agronomie. Partea cea mai interesantă a efectului antimicrobian al glifosatului este că afectează organismele benefice la doze mult mai scăzute decât organismele cauzatoare de boli oportunistice sau patogene. Acest fapt s-a documentat în cazul solului de către Dr. Kremer și alții, în cazul găinilor de Dr. Monika Krueger, și de asemenea faptul că provoacă botulism în cazul vitelor.
Ca să recapitulăm, glifosatul s-a demonstrat că stimulează răspândirea organismelor cauzatoare de boli oportunistice/patogene la niveluri foarte scăzute. O consecință a acestui fapt este reducerea organismelor de control biologic (organisme benefice) și creșterea organismelor cauzatoare de boli (dăunătoare). Fusarium este un expemplu de un astfel de organism.
Glifosatul cauzează de asemenea răspândirea organismelor oportunistice. Deci organismele dăunătoare își mențin sau sporesc populația și devin mai puternice în prezența glifosatului. Nu s-a documentat acest fapt în cazul oamenilor deoarece cercetarea asupra subiecților umani este neetică dar asta se petrece în fiecare zi în cazul persoanelor ce consumă alimente conținând reziduuri de glifosat.
Mulțumită muncii Dr. Michelle Perro și Dr. Dana Stanley multe dintre efectele dăunătoare ale glifosatului asupra animalelor și oamenilor sunt mai bine înțelese. Cercetarea Dr. Monika Krueger a fost de asemenea esențială în remedierea efectelor negative ale glifosatului la animale de care pot beneficia și oamenii.
Glifosatul este un analog aminofosofnic al aminoacidului natural glicină. Glicina are rol în reducera stresului și creșterea de colagen în oameni.
Glifosatul este un perturbator endocrin. Un perturbator endocrin duce la lezarea dezvoltării celulare. La un făt în stadiul de dezvoltare asta poate duce la defecte de naștere. La un adult poate cauza disfuncții metabolice sau creșterea de celule anormale (tumori).
Glifosatul a fost clasificat ca posibil cancerigen de Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) în martie 2015. Decizia a fost contestată agresiv de industire și disputată de ETA și alte agenții de reglementare. Dr. Christopher J. Portier a publicat recent un studiu apărând decizia IARC.
Dr. Charles Benbrook a publicat de asemenea un studiu comparând metodele științifice utilizate de IARC cu cele utilizate de EPA. E greu de înțeles cum și-a justificat EPA concluzia controversată, asta până când nu vezi sfera limitată ce a fost evaluată.