Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat secretarul de stat american Mike Pompeo.
„În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.
„Vrem să stimulăm investiţiile sectorului privat în sectoarele lor energetice pentru a proteja libertatea şi democraţia în lume”, a adăugat şeful diplomaţiei americane, la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
Din Iniţiativa Celor Trei Mări, lansată în 2015, fac parte 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Iniţiativa are ca obiectiv consolidarea cooperării între membrii săi în domenii precum energia, infrastructura şi securitatea, în special în faţa Rusiei, pe care unele dintre aceste state o consideră o ameninţare directă.
Ele contestă, la fel ca SUA, în special proiectul de gazoduct Nord Stream 2 care vizează dublarea livrărilor directe de gaz natural rus spre Europa de Vest trecând pe sub Marea Baltică pentru a ajunge în Germania, ocolind astfel estul continentului.
Statele Unite au adoptat sancţiuni împotriva companiilor asociate lucrărilor de la Nord Stream 2, afirmând că acest gazoduct va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc şi va întări astfel influenţa Moscovei.
lupta se da nu atit contra rusilor cit contra cel mai puternic stat ortodox
CORECT!
TOT ce se intimpla in omenire de 2000 de ani este lupta diavolului impotriva crestinilor ortodocsi care tin planeta pamint prin rugaciunile lor si SFINTA LITURGHIE din BISERICA.
RUSIA are cele mai multe BISERICI unde se bat clopotele.
De aceea revolutia si macelul ce a urmat in MAICA RUSIE dupa anul 1917pina azi.
Trebuie sa fii prea redus mintal sau prea demonizat ca sa nu intelegi tot rostul razboiului diavolesc.
DIAVOLII stiu ca OMUL ORTODOX ii ia locul lui in cer, ramas liber, dupa ce dracii au cazut.
Tot spera sa nu fie NICI UN OM care sa se mintuiasca, si astfel DUMNEZEU sa se intorca ca sa-l ierte pe sarsaila de trufia lui, de aceea e calare diavolul pe ortodocsi ca sa le deturneze MENIREA.
SINT EFECTIV,PREA PROSTI, PENTRU CA DUMNEZEU STIE EXACT NUMARUL OAMENILOR SCRISI IN CARTEA VIETII, deci care sint ortodocsi demni de MINTUIRE.
Asa ca socoteala lui sarsaila e zadarnica. Pacat de oameni, ca ei se lasa pe mina diavolului.
Nu diavolul e vinovat de raul infiorator de pe pamint, ci omul singur.
Diavolul nu poate face nimic, daca omul nu se invoieste sa faca raul.
DOAMNE MILUESTE!
Ortodoxie ca in Putistan nu mai are nimeni!
https://www.youtube.com/watch?v=i3u4s4JlKtc
Popmeo asta de unde o sa pompeze gaz in Europa, daca Exxon tocmai a vandut catre Lukoil concesiunea pentru gazul din Marea Neagra?