George Soros și-a ținut discursul deja tradițional de la Formul Economic Mondial de la Davos. Anul acesta, Soros a vorbit despre narcisismul lui Donald Trump, despre traumele din copilărie ale președintelui chinez Xi Jinping și despre cum acesta din urmă exploatează slăbiciunile omologului american.
Însă partea cea mai importantă a discursului ține de planurile de viitor ale lui Soros, ale fundației sale și mișcările de protest.
Marele proiect al lui Soros
La Davos, Soros a declarat că va contribui cu un miliard de euro pentru planul său ”unic” – Rețeaua Universității Societății Deschise (Open Society University Network –OSUN). ”A venit vremea ca Fundația pentru o Societate Deschisă să treacă la un plan ambițios de a construi pe baza acestei fundații o nouă și inovatoare rețea educațională de care lumea are cu adevărat nevoie. Se va numi Open Society University Network. Va fi deosebită. Va oferi o platformă internațională pentru educație și cercetare. În primă fază, va conecta mai bine rețeaua existentă. În a doua fază, se va deschide către alte instituții care vor să se alăture și se califică pentru asta. Am implementat deja prima fază. Avem, cursuri comune pentru studenți din diferite părți ale lumii, avem proiecte comune de cercetare”.
Firește, din nucleul noii rețele universitare va face parte Universitatea Central Europeană (CEU), fondată în urmă cu 30 de ani,”copilul de suflet” al lui Soros, universitate surghiunită de regimul Viktor Orban de la Budapesta. ”În ultimii ani, CEU și-a câștigat o reputație mondială pentru apărarea libertății academice în fața lui Viktor Orban, liderul Ungariei, care vrea să o distrugă”, a spus Soros.
OSUN va fi o Universitate Centrală Europeană la scară globală, asta sugerează Soros. ”Consider că OSUN este cel mai important și mai trainic proiect din viața mea și mi-ar plăcea să fie aplicat cât mai sunt în viață. Sper că cei care îmi împărtășesc viziunea să mi se alăture și să transformăm asta în realitate”, a spus Soros.
Oare cine i se va alătura lui George Soros în acest cel mai important proiect din viața lui. Oare Barack Obama și a sa fundație? Iată ce spunea Barack Obama în martie 2019. ”Dacă am putea forma o rețea de tineri lideri, nu doar în Statele Unite, ci în intreaga lume, atunci ar fi ceva”, a spus Obama, adăugând că, ”dacă am putea pregăti un milion de Barack și de Michelle (soția sa) care să acționeze cu credința că pot schimba lumea”, atunci ei ar putea duce la capăt ”agenda speranței și schimbării”. Obama a spus că dorește să creeze o ”universitate pentru schimbare socială” care să fie o trambulină pentru tinerii din SUA și din întreaga lume care nu mai cred în ”vechile instituții”. ”Dacă îi pregătim, dacă le antrenăm aptitudinile, dacă îi sprijim, îi finanțăm, le oferim tribună, atunci ei vor fi cei care vor aplica soluțiile de care avem disperată nevoie”, a spus fostul președinte.
Cu siguranță că George Soros vede cu ochi buni o asemenea inițiativă și o lume condusă de ”un milion de Barack și de Michelle”. Pentru început, Soros a declarat, la Davos, că va colabora cu London School of Economics, cu Sciences Po din Paris (universități care conduc o rețea numită CIVICA) și cu Bard College din SUA.
Noua tactică. De la ONG-uri, la proteste fără lideri formali
Ce cauză să servească tinerii studenți de la reteaua lui Soros? Miliardarul a spus, în același discurs de la Davos, că OSUN se va concetra pe problemele refugiaților, ale deținuților, ale romilor și ale populației rohingya din Birmania. Însă cauza ar putea fi și protestele. Căci protestele au fos o altă temă abordată de Soros la Davos.
”Cei oprimați se revoltă. Vedem asta în toată lumea. Cea mai de succes revoltă a fost in Hong Kong, însă a venit cu un preț mare: ar putea să distrugă prosperitatea orașului. Nu are lideri vizibili, dar totuși atrage majoritatea copleșitoare a populației. De la această observație am plecat când am auzit despre mișcarea spontană a tinerilor împotriva lui Matteo Salvini, fostul dictator închipuit al Italiei. Au decupat cartoane în formă de sardine și au spus ”sardinele împotriva lui Salvini”, și au mai spus că sunt mai mule sardine decât rechini ca Salvini, deci sardinele vor învinge. Sardinele sunt versiunea italiană a unui trend condus de tineri. Asta mă face să cred că tinerii de azi ar putea găsi o cale de a înfrunta dictaturile naționaliste”, a spus Soros.
Într-adevăr, ”sardinele” au fost în stradă și în Cehia, împotriova premierului ”corupt” Andrej Babis, și în Slovacia (unde au dat jos un premier social democrat și au adus la putere o președinta ONG-ista cvasnecusocută), au protesta și în Polonia, la final de 2016 și început 2017 și au luat cu asalt clădirea parlamentului. În toate aceste cazuri, ”sardinele” central-europene nu au avut lideri vizibili. La finalul anului trecut, formatori de opinie din Cehia făceau chiar apel la proteste precum cele din Hong Kong.
Așadar, protestele par să devină noua modalitate de acțiune, care dublează tactica brevetată deja în ultimele decenii: înființarea de organizații care să susțină drepturile celor neglijați și alte cauze nobile, sensibilizarea prin mass media a publicului, recunoașterea rolului ONG-urilor de către auorități, urmată de consultarea cvasiobligatorie a acestor ONG-uri în materia respectivă, crearea de agenții de stat dominate de membrii acestor organizații și apoi exercitarea influenței asupra autorităților.
Trump și Xi Jinping, psihanalizați de Soros
În discursul său de la Davos, Soros a vorbit despre ”narcisismul” lui Donald Trump. ”Președintele trump este un escroc și un narcisist notoriu care vrea ca lumea să se învârtă în jurul lui. Când fantezia de a deveni președinte i s-a îndeplinit, narcisimul său a ajuns la o dimensiune patologică, a trecut de limitele impuse președintelui prin Constituție și a fost supus impeachmentului. A reușit să-și facă mulți adepți, care au fost seduși de lumea lui paralelă. Asta i-a transformat narcisismul intr-o boală malignă. A ajuns să creadă că poate impune această realitate paralela nu numai adepților lui, ci realității însăși”.
Analiza freudiană a lui Soros continuă cu Xi Jinping, președintele Chinei. ”Xi Jinping a suferit o traumă în copilărie. Tatăl lui a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Chinez. A fost exclus, iar fiul său, Xi Jinping, a crescut în exil, la țară. De atunci, scopul lui Xi a fost să impună dominația Partidului asupra stilului de viață al chienzilor. A numit asta ”visul chinez” al unei Chine ”reîntinerite”, capabilă să-și proiecteze puterea și influența în lume. Xi a abolit sistemul conducerii colective și a devenit dictator imediat ce a avut suficientă putere pentru a face asta”.
Soros sare la gâtul lui Mark Zuckerberg
”Motivațiile sunt total diferite. Trump este gata să sacrifice interesul național pentru interesele personale și ar face orice pentru realegere. În contrast, Xi vrea să exploateze slăbiciunile lui Trump și să folosească inteligența artificială pentru a avea control total asupra poporului său”.
Într-o intervenție separată la Davos, Soros a acuzat Facebook că pune umărul la realegerea lui Trump. ”Cred că există o asistență și o cooperare informală sau un acord între Donald Trump și Facebook. Facebook va lucra pentru realegerea lui Trump, iar Trump va proteja Facebook pentru ca această situație să nu se modifice, iar asta mă îngrijorează în perspectica rezultatelor din 2020”, a spus Soros, citat de Bloomberg.
De fapt, escroc este Soros, miliardarul, globalistul, elitistul, care vrea ca lumea sa se invarta nu in jurul lui, ci asa cum doresc elitele care manevreaza viitorul omenirii. Obama este omul lui, deci nu este de mirare aprecierea pe care i-o acorda.
Din articol reiese ca Soros aloca fonduri pentru crearea de razmerite in toate tarile unde are ceva interese. Si el si ucenicul lui, Obama, vor ca sa puna tineri la conducerea tuturor tarilor, pentru ca acestia sunt usor de manevrat si controlat, neavand experienta vietii si astfel sa devina el, dar de fapt „grupul din umbra” caruia ii slujeste, conducatorul de fapt si de drept al intregii lumi. Asta este planul lor si de aceea investesc bani fara numar in tineri si proiecte. Pentru asta militeaza si „respira”. Vor tineri fara prea multa minte si evident neortodocsi, sau falsi ortodocsi cum mai avem si pe la noi.
Dl. Iohanis, in discursul de azi de la Iasi, spunea ca nimeni nu are voie sa se opuna modernizarii Romaniei. Oare ce-o fi vrut sa ne transmita, avand in vedere ca zambea nu prea binevoitor la huiduielile venite de la o parte din public? Despre ce modermizari o fi vorba? O fi vorba de alinierea la Europa cu documente de identitate electronice si vaccinare obligatorie? Daca-i asa, atunci nu va avea in Ortodoxie un aliat. N-are cum. Cine-or fi atunci oamenii lui Soros? Or avea ei legatura cu aceste impuneri?
Soros :papa laic…