Paradoxul noi cărți de identitate fără cip: Deși mai securizată, nu va permite călătoria în UE, în schimb cea actuală da, până în 2031

Paradoxul noi cărți de identitate fără cip: Deși mai securizată, nu va permite călătoria în UE, în schimb cea actuală da, până în 2031

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate cu cip, emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate, a declarat comisarul-şef Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Precizarea a fost făcută în contextul în care ministrul de Interne, Marcel Vela, declarase că nu va mai putea fi folosită de anul viitor cartea de identitate fără cip pentru călătoriile în țările din Uniunea Europeană.

Astfel, românii care vor avea cărți de identitate fără cip, aflate însă în termenul de valabilitate vor putea circula în Uniunea Europeană cu documentul de identitate până în 2031.

Oficialul MAI a arătat că regulile privind circulaţia cetăţenilor statelor membre sunt stabilite prin „dreptul Uniunii Europene”, întrebat ce se va întâmpla cu cetăţenii care, alegând să opteze pentru o carte de identitate simplă, nu vor putea să iasă din ţară.

„Nu România stabileşte aceste reguli, regulile sunt stabilite la acest moment de Directiva 38/2004, pe care România a transpus-o prin Ordonanţa de Urgenţă 102/2005 cu modificările şi completările ulterioare. În completare, avem acest Regulament 1.157/2019, o să vedeţi că face trimitere expresă la directiva amintită mai devreme. Regulile sunt stabilite de regulament, adică libera circulaţie a cetăţenilor UE. Indiferent de statul membru al căror cetăţeni sunt, vor putea să călătorească în afara statului al căror cetăţeni sunt doar cu o carte electronică de identitate, confecţionată din policarbonat, cu nişte elemente de securitate stabilite la nivel de principiu de regulament, acest card urmând să aibă un cip de înaltă securitate”, a mai declarat Giulescu.

Şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor a explicat că regulamentul prevede o perioadă de tranziţie la cartea electronică de identitate până la „1 august 2031”.

„Astfel încât chiar şi cărţile care vor fi emise pe 2 august 2021 vor putea fi utilizate până la expirarea valabilităţii acestora. Pe de altă parte, luăm în calcul ca, pentru cei care deja deţin o carte care nu expiră în perioada imediat următoare, de la momentul în care vom elibera primul document de identitate, potrivit unor programări pe care deja le gândim în acest moment, să le permitem să-şi preschimbe anticipat documentul de identitate, chiar dacă acesta se mai află în interiorul perioadei de valabilitate. (…) Deci, în continuare, cetăţenii vor avea ca opţiune paşaportul sau cartea electronică de identitate începând cu 3 august 2021. (…) Este necesară o clarificare: după data 3 august 2021, cetăţenii români vor putea călători în Uniunea Europeană în temeiul unui paşaport valabil, a unei cărţi electronice de identitate emise după data de 3 august sau în baza actualei cărţi de identitate aflată în termen de valabilitate. Acest termen de valabilitate, acest termen de tranziţie urmează să se încheie la data de 2031, adică peste 11 ani şi jumătate din acest moment, aproximativ”, a subliniat Giulescu.

Oficialul MAI a precizat că de la data introducerii cărţii electronice de identitate, vârsta obligatorie de eliberare a actului de identitate va coborî la 12 ani, iar vârsta de la care părinţii, opţional, pot solicita o carte electronică de identitate pentru copii va fi ‘0 ani, de la data naşterii”.

El a explicat, în ceea ce priveşte cardul de sănătate, care ar urma să fi inclus în cartea electronică de identitate, că actualul card de sănătate este „un card cu un cip electronic în care este înscris un certificat de autentificare”.

„În acel cip se găseşte doar un certificat de autentificare. Având în vedere că această funcţie va fi preluată de cartea electronică de identitate, emiterea de către stat a acelui card de sănătate nu mai este necesară, întrucât generează şi un anumit nivel de costuri. În ceea ce priveşte cartea simplă, ea nu va putea să înlocuiască cardul de sănătate, întrucât nu va fi dotată cu acel cip în care să înscriem un certificat electronic de autentificare”, a adăugat comisar-şef Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

27 Comments

  • Cosmin ianuarie 17, 2020

    Se va putea calatori si cu cea actuala. Ei mint doar. Ca si cu cardul de sanatate, ziceau ca nu o sa mai ai ce cauta in spitale fara el. Pe langa faptul ca nu e functional, poti folosi acea hartie numita adeverinta. Mai spuneau ca nu se va mai putea frauda sistemul de sanatate daca vom avea carduri: se fraudeaza mai pe indelete. Deci mint intr-una. Dar lumea uita si le primeste pe toate de frica.

    • Iris ianuarie 17, 2020

      Asa este, observatia ta este foarte corecta.

    • Sorin ianuarie 18, 2020

      Un parinte a spus recent unui prieten ca mai sunt 1 an maxim doi pana la pecetea finalasi nu vorbesc aici despre actele biometrice care vin din august 2021

      ”Nanotehnologia are la baza scrierea izotopica: Izotopii (nanoparticulele) sunt un element chimic sau corp care are proprietăți chimice identice cu un altul aflandu-se pe același loc în tabelul Mendeleev. Cuvantul izotop provine din grecescul isos (acelasi) si topos (loc). Toti izotopii unui element chimic au in invelisul electronic acelasi numar de electroni. Iar nucleele lor au acelasi numar de protoni, ceea ce este diferit reprezinta acelasi numar de neutroni. In nomenclatura stiintifica izotopii unui element se scriu prin adaugarea unei cratime intre numele elementului si numarul sau de masa, astfel: Heliu – 3, Carbon –12, Oxigen -18, Uraniu 238, iar prescurtat se noteaza folosind simbolul elementului si numarul de masa in partea stanga sus: 3He, 12C, 18O, 238U. Astazi se lucreaza si cu izotopi naturali, radioactivi si nonradioactivi din sistemul periodic dar si izotopi artificiali nonradioactivi. Se cunosc 250 de izotopi. Stiinta a evoluat atat de mult incat in perioada 1987-1995 s-u efectuat studii legate de separarea izotopica a uraniului prin metoda moleculara laser (MLIS – U) si s-a elaborat o Baza de date pentru metoda de separare izotopica a uranului , prin tehnica laser (AVLIS – U) materializata in 20 de rapoarte. Separarea izotopilor stabili, sinteza compusilor marcati cu izotopi si aplicatiile acestora presupun existenta unor metode de analiza de mare acuratete. Abordarea acestui domeniu a dus la extinderea cercetarilor, de la cele legate de elaborarea unei metode de analiza izotopica la investigarea unei structuri moleculare complexe, studiul fragmentarii moleculelor si a ionilor, reactii ioni – molecula, studiile ionilor metastabili si a efectelor izotopice ce pot interveni in aceste procese. A fost demarat un program de constructie de aparatura menit sa compenseze dificultatile existente la vreme in experimentele cercetatorilor. In urma studiilor activitatii cercetatorilor de la institutul de fizica atomica, in cei 60 de existenta se poate afirma ca acesta a reusit in buna parte prin realizarile sale sa acopere un sector important de cercetare, acela legat de separarea, analiza si utilizarea izotopilor stabili in economie, industrie, medicina etc. Asigurand atat izotopi stabili necesari sub forma de materie prima sau incorporati in diversi compusi si substante marcate, cat si aparatura reclamata de utilizarea lor. De la cercetari teoretice, constructive si experimentale, in domeniul fizicii si de separare a izotopilor prin termodifuzie si pana la energetica nucleara si fizica mediului s-au facut numeroase abordari si cai de descriere si de rezolvare bazate pe metode fizice. Astazi este foarte vast domeniul aplicarii izotopilor stabili. Daca pe vremuri se foloseau in producerea acetilenei, in industria cauciucului de catre savantul Ion A. Agarbiceanu, fiul scriitorului, si a altor produsi, astazi s-a ajuns la revolutionarea medicinii, foarte raspandita fiind marcarea radioizotopica in special in domeniul biologiei si medicina. Izotopii radioactivi pot fi injectati in pacient iar energia emisa este captata pe o pelicula, imaginea rezultata este folosita la diagnosticare: Rezonanta magnetica nucleara (RMN), tomografie computerizata (CT), care folosesc ca tehnici scanarile SPECT si PET si SPECT/PEC de la raze X si raze GAM.A. Razele gama stau astazi la baza inscriptionarii si scanarii pe suport uman – epiderma. Laserul este un dispozitiv optic care genereaza un fascicol coerent de lumina. Fasciculele laser au mai multe proprietati care le diferentiaza de lumina produsa de soare sau bec. a) monocromaticitate – un spctru in general foarte ingust de lungimea de unda. b) directivitatea – proprietatea de a se propaga pe distante mari cu o divergenta foarte mica. c) intensitate – unele pot emite un fascicol foarte intens folosit in taierea metalului. Daca inainte inscriptionarea (scrierea) era aplicata pe piele (industria marochinariei), ceramica, sticla (acrilic), industria auto, astazi s-a ajuns la suportul uman adica tatuaje pe piele, bioprintare prin tehnologia laser pana la inscriptionarea malefica cu laserul a numarului numelui fiarei care are conotatie biblica (Apocalipsa lui Ioan). Bioprinterele bazate pe tehnologia laser utilizeaza energia laser pentru a preleva celule de pe un dispozitiv (lamela) receptor fara a necesita o doza de curgere sau dozare (tehnologie fara contact). Scrierea directa cu laserul (LDW – Laser direct Writing), denumita si depunere laser directa, este metoda cea mai folosita in bioprintarea laser. Metoda foloseste pulsul laser pentru prelevarea si transferarea unor celule suspendate in solutie de la sursa (lamela donatoare) la substrat (lamera colectoare). Cele mai cunoscute tehnici de scriere directa cu laser sunt: a) scriere directa MAPLE (Matrix Assisted Pulsed Laser Evaporation) – tehnologie ce realizeaza depunerea directa prin evaporare laser pulsata asistata de o matrice. Tehnologia MAPLE utilizeaza un puls laser de putere mai mica pentru trasferul celulelor la substrat si s-a dovedit o tehnica eficienta pentru procesarea constructelor celulare care incorporeaza multiple tipuri de celule. b) transfer de material indus (este vorba de nanoparticole conducatoare de semnal electric care sunt inserate in codul ADN uman pentru totdeauna) cu laserul (LIFT – laser induced forward transfer) tehnologie similara cu MAPLE care insa utilizeaza un puls laser de putere mai mare decat MAPLE. Ambele metode realizeaza depunerea precisa a celulelor in structuri 3D (bioprinturi) de dimensiuni foarte mici, permitand printarea celor mai mici caracteristici ale unui organ. Aceasta bioprintare laser permite folosirea unor biocerneruri , datorita tehnologiei noncontact (fara doze de dozare). Are precizie in scrierere cu acuratete inalta. Acest lucru permite bioprintarea in cele mai mici detalii cu manipulare la nivel celular al tesuturilor. Avantajul acestei tehnici consta in abilitatea de scriere si biocompatibilitatea materialelor. S-a trecut de la cipul injectat in mana dreapta la inscriptionarea izotopica (nanoparticule) controlate de antene psihotronice de mare frecventa (stalpi 5G). Este cea mai periculoasa forma de inscriptionare dintre toate formelede inscriptionare electronica a persoanei. Aplicarea pe frunte (sau pe mana dreapta) a unui cod de bara cu ajutorul laserului, pe langa scopul de inscriptionare. Aminteam mai sus de trecerea de la microcipul RFID folosit pe soldati in aplicatii militare la tehnologia cea mai inalta si sigura, folosita astazi, inscriptionarea izotopica, bazata pe studii ample, greu de imaginat si acceptat de multi dintre noi, avand punctul de vedere a mai multor specialisti in domeniu (doctori, fizicieni și ingineri). Cu scuzele de rigoare ca nu folosesc un limbaj academic voi incerca sa explic in ce consta inscriptionarea (scrierea) izotopica pe intelesul tuturor, fenomen care ameninta lumea ortodoxa. Este un cip de ultima generație, capacitatiile lui fiind incomparabil mai mari decat cele anterioare. Acest tip de cip nu necesita alimentare de afara, întrucât este alcătuit din «celule vii» (celulele corpului uman/animalului cipat), care funcționează în mod firesc. Aceste «celule vii» sunt de fapt niște nanoparticule care sunt absolut copii identice după celulele vii, care sunt recunoscute de creier ca fiind «celule vii». Aceste nanoparticule (care alcatuiesc noul tip de cip) ”vor putea sa interacționeze strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul și cu sistemul nervos, fiind inserate în codul vostru ADN. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiti de antihrist.” El poate fi implantat prin aplicarea cu laserul a unui tatuaj pe pielea omului sau a unui animal. Când este aplicat sub forma de coduri de bare acest cip nu este vizibil. Acest laser de care aminteam este inglobat astazi in aparatele de fotografiat din dotarea sectiilor de eliberare a actelor biometrice (carte de identitate, pasaport, permis auto). In momentul fotografierii laserul declansat are tripla actiune: a) odata face scrierea pe frunte, sub piele, a unui cod de identificare identic cu numarul fiarei care nu este vizibil cu ochiul liber; inscripționarea intră în funcțiune după 8-12 luni de la momentul aplicării; b) inserarea la nivelul epidermei a unor nanoparticule (izotopi) care au acelasi numar de atomi cu numarul de atomi al celulelor din pielea umana, ele (nanoparticulele si celulele umane) devin compatibile din punct de vedere chimic dar diferite din punct de vedere al proprietatilor fizice. Tocmai aceasta particularitate face posibila citirea cu scannerul (cu ajutorul laserului – vezi aplicatiile laserului care are si rolul de citire a codului de bara), ele prin radiatiile gama emise in urma stimularii luminii laserului fac posibila citirea codului imprimat sub piele. Aceasta a doua actiune este descrisa stiintific la tehnica de bioprintare bazata pe tehnologia laser. c) introducerea de nanoparticule (izotopi) in tot organismul care se fixeaza pentru totdeauna in ADN-ul uman fiind conducatoare de semnal electric, acestea fiind bazate tot pe compatibilitate din punct de vedere chimic ca si cele de la nivelul pielii dar diferite ca particularitate fizica. Prin aceasta tripla actiune omul este pecetluit fara voia lui si identificat permanent in aeroporturi, porturi, in institutii, la trecerea frontierii. Cea mai mare capcana a actelor biometrice o reprezinta aparatul de fotografiat deoarece printr-o singura fotografiere omul este insemnat prin metoda nedureroasa (laser rece invizibil) si va fi permanent monitorizat si controlat prin intermediul antenelor psihotronice de inalta frecventa 5G. Nanoparticulele (izotopii) care sunt introduse in organism prin laser, fixate la nivel ADN, intra in legatura cu stalpii de transmisie de inalta frecventa 5G (antene psihotronce), creeaza o retea prin care activitatea (algoritmul creierului) va fi controlata de ordinatorul central determinand ingradirea vointei omului. El nu mai poate astfel sa aiba liberul albitru (sa hotarasca prin propria vointa) fiind indobitocit. In Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, capitolul 13, versetul 16: ”Si face pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei volnici si pe robi, ca sa le dea lor insemnare peste mana lor cea dreapta sau peste fruntea lor. Si ca nimeni sa nu poata sa cumpere sau sa vanza , fara numai cel ce are semnul sau numelui fiarei sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are minte, socotesca numarul fiarei, pentru ca numarul omului este. Si numarul ei: 666.” (…) Si al treilea a urmat, zicand cu glas mare: Oricine fiarei se inchina si chipului ei si ia semn pe fruntea lui sau pe mana lui, Si acela va bea din vinul maniei lui Dumnezeu cel turnat neamestecat in paharul urgiei Lui si se va munci cu foc si-n pucioasa inaintea ingerilor celor sfinti si inaintea Mielului. si fumul muncii lor se suie in veacul veacurilor si n-au odihna ziua si noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si cine ia insemnarea numelui ei. Aici rabdarea sfintilor este, aici cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus. Si am auzit un glas din cer zicand mie: «Scrie: Fericiti cei morti, cei ce intru Domnul mor de acum! Asa – zice Duhul – ca sa se odihneasca din ostenelile lor.»” (Apoc. 13, 16-18; 14, 9-13; am folosit Biblia de la 1688 cu usoare indreptari pentru intelegerea textului). «Face» poate fi înțeles și prin „creeaza conditiile ca sa accepte toți.” Oamenii vor fi inselati, cu sensul de nevoiti de imprejurari, ei vor trebui sa accepte de buna voie neavand alternativa decat acceptarea muceniciei (adică sa se resemneze in fata bolii, a lipsei de hrana etc.) punandu-si toata nadejdea in Dumnezeu. Sunt singurele cuvinte necriptate ca omul sa inteleaga, sa stie ce are de facut. Talcuirile la Apocalipsa si prorociile Sfintilor spun ca aceasta insemnare este o lucrare vicleana care se va face in ascuns fara stirea omului. Dincolo de explicatiile stiintifice credinta este un dar de la Dumnezeu si este suficient pentru a intelege si a simti cu inima adevarul. Este insusi cuvântul lui Dumnezeu, cine VA ACCEPTA SEMNUL FIAREI, ACCEPTA INSEMNAREA, INGRADIREA VOINTEI, INROBIREA, PIERDEREA MANTUIRII.”

      Ing. Constantin Tudor

  • Paul Gross ianuarie 17, 2020

    e doar recomandare a UE nu obligativitate, au mai incercat si in 2014 implementarea lor , dar au furat banii, sa speram ca-i fura si de data aceasta

    • Iris ianuarie 18, 2020

      Asa este.
      In UE, atat circulatia persoanelor cat si a marfurilor care provin din tarile membre, ESTE LIBERA.
      Orice argument care vine sa obstructioneze libertatea de miscare in acest spatiu, contrazice flagrant regimul de functionare UE, inseamna ridicarea unor frontiere virtuale.

  • ManolescuBD ianuarie 17, 2020

    „Microcipuri Pentru To(n)ţi” – https://www.youtube.com/watch?v=nY5WgKPs5wg

  • nenimenea ianuarie 17, 2020

    Guvernanti incompetenti,nemernici,mincinosi,cocotati la putere fără să- i fi ales nimeni!

  • Duhul Căpitanului ianuarie 17, 2020

    Marcel Vela, era sa zic Veliar, ne zice la începutul discursului său, cuvântul „trebuie”… Trebuie se folosește doar în legătură cu mântuirea. Hristos ne spune :”un singur lucru trebuiește”. Va dați seama ce satanisti ne conduc?! Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește!

  • ilioara ianuarie 18, 2020

    Nu stiu daca e cazul sa ne mai miram de ceva. Se pune problema tot mai mult a durerii de a fi parinte in zilele noastre. Nici nu stim ce este mai grav, faptul ca avem medici vrajitori care manipuleaza si desfiinteaza un parinte, ca sa poata avea el o cariera, jertfind copilul satanei prin aceste vaccinuri pline de vraji cu celule de copii avortati……sau poate faptul ca avem manuale pline de magii si vrajitori mai ales cele de engleza…, profesori de engleza satanisti care elogiaza halloween-ul si insemneaza sistematic copiii la ore cu semnul satanei (mano cornuta), sau poate pentru faptul ca vom fi nevoiti sa facem copiilor documente, sa-i vaccinam ca sa nu-i ridice sistemul….vor ajunge parintii sa caute un preot nepomenitor adevarat sa-i remirunga si sa le dea canon greu pentru jertfirea copiilor……Nu mai este demult situatia Sfantului Brancoveanu dar, Dumnezeu este cu noi asa cazuti cum suntem pentru ca EL pentru unii ca noi S-a jertfit, iar in ultima instanta avem exemplu viata Sfintei Suzana din patericul Georgian si mai sunt destule exemple. Pacat ca in loc sa ne unim lumea pe aici jeleste ca nu a cantat bor-ul prohodul unei persoane care L-a hulit pe Hristos public manipuland o tara intreaga. Dumnezeu a vrut sa ne arate cum a fost sufletul ei si cum sunt sufletele celor ca ea, descompuse, putrezite, pline de viermi….. si ne-a aratat si unde merg aceste suflete – in foc, numai noi tragem speranta ca mortu colacu ca daca-i canta bor-u…… in loc sa luptam pentru ai nostri care mor in partasie cu erezia.

  • Nimic nu sunt fără Dumnezeu ianuarie 18, 2020

    Iată o variantă de mesaj care , eventual îmbunătățită, poate a fi trimisă la [email protected], până joi, 23 ianuarie, în cadrul dezbaterii publice.

    CĂTRE,

    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    Subiect: Dezbaterea publică privind proiectul de ordonanță pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români

    Am luat cunoștință în legătură cu faptul că ni se oferă posibilitatea de a obține cărți de identitate fără cip și m-am bucurat. Apoi, am văzut că există articole și videoclipuri în care se vorbește despre marcarea izotopică, posibilă în zilele noastre, în timpul fotografierii pentru obținerea unei cărți de identitate simple sau biometrice.

    Întrebarea mea este dacă MAI poate oferi garanții că, în timpul fotografierii pentru cartea de identitate, nu vom fi marcați izotopic.
    Am selectat câteva astfel de materiale care, în opinia mea, imi justifică întrebarea adresată mai sus:

    despre marcarea izotopică: Unui bărbat din Rusia i s a aplicat un cod de bare pe frunte, la bancă – https://www.youtube.com/watch?v=QP9Bj2eZQi0

    Aplicarea semnului fiarei Experiment cu datele biometrice a unui ATM – https://www.youtube.com/watch?v=CAXX0mhd404

    Despre actele 666.”Cine are urechi de auzit să audă”(Matei 13:9) – https://www.youtube.com/watch?v=_aBSjF5jKII

    Pecetea lui Antihrist, De ce nu trebuie acceptat: card,pasaport biometric, etc – https://www.youtube.com/watch?v=Cax8LYY9uPg

    Marcarea izotopică – pecetluirea cu raze laser a oamenilor

    https://www.youtube.com/watch?v=lDTL5lJgW34

    Singura Biserică este cea ortodoxă, așa cum orice ortodox mărturisește în Crez: ,,Una sfântă, sobornicească și apostolească biserică.” În numele ei, nu se poate vorbi politic corect, așa cum au încercat unii purtători de cuvânt ai Patriarhiei Române! Nu voi confunda Biserica lui Hristos cu ierarhia bisericească impusă de forțele politice cu scopuri oculte, ci mă voi raporta la Sfinții Părinți purtători de Duh Sfânt care ne-au spus clar ce avem de făcut în aceste vremuri.

    Trăim vremurile profețite în urmă cu 2000 de ani. Indiciile pecetluirii cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666 sunt clare, ușor de recunoscut de către oricine a citit aceste cuvinte:

    ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17)

    Consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666 sunt de asemenea formulate clar: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11

    În concluzie, nimic frumos și durabil nu putem face în această țară dacă nu ascultăm de Dumnezeu. Trebuie să fim creștini adevărați ca să putem fi români adevărați. De aceea, cer ca această lege privind cărțile de identitate să ocrotească sufletele românilor și să nu aducă atingere conștiinței lor religioase în niciun fel: nici prin buletine biometrice, nici prin marcare izotopică.

    Numele, localitatea

  • Baltag Lica ianuarie 18, 2020

    De ce totusi se „multumesc” ei(sistemul) deocamdata doar cu ceea ce le oferim prin acceptarea, spre exemplu, a cartii simple de identitate? Oare le sunt suficiente deocamdata imaginea faciala si amprentele sau ne marcheaza izotopic in mod nevazut si neavertizat cu codul de bare, asigurandu-se prin momeala oferita de aceste carti simple de identitate de prezenta si acordul nostru scris pentru astfel de act? Ar putea spune ulterior ca preluarea imaginii faciale este urmata sau insotita automat de inscriptionare pentru a nu se folosi altcineva de aceasta imagine(decat numai sistemul, desigur)? Adica ar mai putea adauga la regula preluarii imaginii si pe aceea a inscriptionarii pentru mai multa siguranta? Sunt intrebari firesti la care nu avem un raspuns. Ceea ce este sigur este sa nu luam niciun fel de act, caci stim acum incotro ne indreptam. Problema este destul de mare fiindca avem familii care nu pun niciun pret pe astfel de lucruri si ne vedem clar neputinciosi in fata unui astfel de eveniment. Eu pot sa mor, caci stiu ce-i moartea in conditii de prigoana, dar membrii familiei care nu iau aceste lucruri in serios, ce vor face? Cum ma simt eu fata de ei? Pot sa le mai zambesc stiind cum gandesc si ce va urma?
    Doamne miluieste-ne!

    • Sorin ianuarie 18, 2020

      În 12 ianuarie 2020 a trecut prin canalul Panama cel mai mortal submarin din lume, USS Triton ‐ clasa Los Angeles , 24 rachete nucleare ( fiecare rachetă este echivalentul a 10 bombe atomice gen Hiroshima) , total arsenal 8,2 megatone. Merge spre Golful Persic, Iran.

      https://www.youtube.com/watch?v=oY1ITJT4THk

      • Baltag Lica ianuarie 18, 2020

        Sfanta Matrona din Moscova ne spunea ca:”Trebuie neaparat sa fie razboi. Daca nu e razboi veti muri cu totii”.
        Deci razboiul s-ar parea ca va fi scaparea noastra. N-am crezut niciodata ceea ce afirm acum. Si iata ca scaparea poate sa ne-o trimita Dumnezeu si asa. Multumim lui Sorin pentru ajutorul oferit (inspiratiei noastre).
        Doamne miluieste-ne!

        • Sorin ianuarie 18, 2020

          Bunul Dumnezeu nu ne paraseste si poate prin razboi sau evenimente pe care numai El le stie ne poate scapa de vreo vicleana pecetluire sau alte rele care pot dauna mantuirii noastre, caci nu e putin lucru sa-si piarda sufletele cateva milioane de crestini ortodocsi pentru niste documente de identitate biometrice.

        • alexandru ianuarie 27, 2020

          Spune un Sfânt Părinte că BINE ESTE SĂ VINĂ RĂZBOIUL PRIMUL, IAR NU ACTELE. În acest fel se vor mântui mai mulți, se vor trezi mai mulți. DACĂ VIN ACTELE ÎNAINTEA RĂZBOIULUI, ATUNCI FOARTE PUȚINI SE VOR MÂNTUI…

  • Naavin ianuarie 18, 2020

    Multumesc Bunului Dumnezeu pentru mila si puterea Sa cea nebiruita, ca toti membrii familiei mele vor sa refuze actele cu cip! Nu ma asteptam la o asa mare indurare de la El asupra familiei mele! Sper dora ca membrii familiei mele sa si faca ceea ce au spus, nu doar sa zica.

    ………………………….
    ” Pleaca Doamne urechea Ta si ma auzi, ca sarac si necajit sunt eu” ( Psalmi 85:1)

  • Liviu ianuarie 19, 2020

    http://asociatialibertatearomanilor.ro/memoriu-privind-noile-acte-de-identitate/

    Organizaţii care susțin prezentul memoriu :

    Asociația PRO CONSUMATORI
    Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
    Asociația Medicală Concordia
    Asociația Creștin Ortodoxă Mama Olga
    Fundația Pentru Oameni
    Asociația Cele Cinci Puncte Cardinale
    Asociația Europa Veche
    Asociația Bucovina Profundă
    Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni-Suceava
    Asociația „Prietenii Sf. Efrem cel Nou”
    Fundația Justin Parvu
    Mănăstirea Paltin Petru-Vodă
    Asociația Simplu
    Asociația Străjerii Ortodoxiei

  • Mihai ianuarie 19, 2020

    Vezi că problemele tale cu cancerul s-ar putea să se datoreze alcoolului pe care-l consumi. Mai exact, nu alcoolul face cancerul, dar el blochează mecanismele din corp care se ocupă de celulele canceroase. Am înţeles că acei anticorpi (sau ce or fi) se retrag atunci când dau de alcool. Un pic de alcool este şi în vin.
    Doamne, ajută !

    • alexandru ianuarie 27, 2020

      Problemele le-ai avut din cauza NERESPECTĂRII FĂGĂDUINȚEI FĂCUTE LUI DUMNEZEU ( cu privire la permis ). Când facem așa, e firesc să ne pedepsească Dumnezeu.

  • madmax ianuarie 20, 2020

    Ce spera ei sa faca cu asta?
    Sa opreasca teroristii ? Nu vor reusi! Se vor gasi metode ca aia sa se infiltreze si sa faca atentate in continuare!

    • Baltag Lica ianuarie 21, 2020

      Doar nu crezi ca pot exista teroristi pe care „sistemul” sa nu-i localizeze? Nici vorba. Vezi filmul cu Aaron Russo de pe YouTube si vei intelege cine sunt teroristii pe care nu-i prinde nimeni, iar pe cei pe care-i prinde, din nefericire sunt deja impuscati. Doamne „fereste” sa prinda vreunul viu si acesta sa scape „porumbelul”, ca se dizolva tot mitul terorismului actual! Deci e mult mai sigur pentru sistem sa-i prinda morti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *