Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita „Fază 1” a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume.
„Mai mare de atât nu poate fi. Menţinerea acestor două naţiuni gigantice şi puternice în armonie este atât de important pentru lume. Lumea ne urmăreşte astăzi”, a spus Trump, înainte ca cei doi oficiali de rang înalt să semneze acordul, în cadrul unei ceremonii care a durat 75 de minute.
Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.
China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole în valoare de zeci de miliarde de dolari.
Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că dacă va fi semnată şi „Faza a 2-a” a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.
„Astăzi facem un pas foarte important care nu a mai fost făcut până acum împreună cu China spre un viitor comerţ corect şi reciproc semnând Faza 1 a acordului comercial istoric. Împreună, îndreptăm greşelile trecutului”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
„Este bine pentru China, SUA şi lumea întreagă„, a spus la rândul său vicepremierul chinez Liu He.
„Și când toți vor spune :pace, pace, atunci va veni peste ei fără de veste nenorocirea” spune Sfânta Scriptura. E liniștea dinaintea furtunii…..