Anglicanii vor să controleze giganții internetului dacă sunt compatibili cu „creștinismul”. Dar care e relația cu Ortodoxia?

Author:
Leading Clergy Participate In Cross Denomination Evensong Together
Foto: GettyImages

Biserica Anglicană, cuprinsă de o îndoială existenţială, va reanaliza investiţiile sale în giganţii din industria tehnologiilor de vârf, pentru a afla dacă aceste companii (GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple) sunt compatibile cu credinţa creştină, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Organismul de evaluare etică a investiţiilor făcute de Biserica Anglicană (Ethical Investment Advisory Group – EIAG) „tocmai a început o examinare în profunzime a politicilor sale de investiţii în giganţii tehnologici, care va dura un an”, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei religioase într-o declaraţie remisă AFP.

„Sectorul tehnologiei evoluează rapid şi devine din ce în ce mai controversat. Unii estimează că acest sector a adus beneficii uriaşe societăţii, dar alţii constată inconvenientele şi limitele tot mai mari ale tehnologiei”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Biserica Anglicană doreşte să afle în special dacă inteligenţa artificială ar putea „dăuna însăşi ideii de Dumnezeu”, conform unui articol publicat weekendul trecut în cotidianul The Telegraph.

EIAG va purta discuţii cu „teologi, specialişti în acest sector de activitate, politicieni, asociaţii civile, administratori ai unor fonduri de active” pentru a furniza apoi recomandări, care vor fi în acelaşi timp „ancorate în teologia anglicană, dar şi practice”.

Biserica Anglicană a investit peste 8 miliarde de lire sterline în acţiuni

Biserica Anglicană a făcut investiţii de peste 8 miliarde de lire sterline în acţiuni, dar şi în sectorul imobiliar, printre altele, „într-o manieră etică” şi consideră că o gestionare activă „poate să influenţeze favorabil comportamentele companiilor”.

Instituţia engleză s-a exprimat public şi pe tema investiţiilor sale făcute în compania Amazon. Alphabet, grupul care deţine Google, se regăseşte pe lista celor mai importante plasamente în acţiuni făcute de Biserica Anglicană, alături de cele operate în companii farmaceutice precum AstraZeneca şi GlaxoSmithKline şi în valori bancare, conform raportului său anual de activitate întocmite pe 2018.

Acelaşi raport vorbeşte şi despre acţiuni deţinute în grupul petrolier BP. Însă instituţia religioasă s-a aflat în acelaşi timp în avangarda mişcării civice de activism împotriva grupurilor considerate poluante, operând la cesiuni de active, pentru a lupta prin mijloace financiare împotriva încălzirii climei.

7 thoughts on “Anglicanii vor să controleze giganții internetului dacă sunt compatibili cu „creștinismul”. Dar care e relația cu Ortodoxia?”

  1. Sa vedeti ce „dobanda” va lua Biserica Anglicană pentru investitia de peste 8 miliarde de lire sterline cand va intra in faliment banca HSBC!

    Băncile europene au concediat masiv în 2019, iar perspectivele nu sunt optimiste
    Directorul general al HSBC, Noel Quinn, pregăteşte un plan de reducere a costurilor, care va avea ca rezultat concedierea a câteva mii din cei 238.000 de angajaţi ai grupului bancar.
    https://newsweek.ro/economie/analiza-ft-bancile-europene-au-concediat-masiv-in-2019-iar-perspectivele-nu-sunt-optimiste

    HSBC customers hit by two IT glitches within hours
    https://www.bbc.com/news/business-50867228

    Hong Kong Makes Up Nearly One-Third Of HSBC’s Total Revenues
    Hong Kong’s Revenue Growth Has Outpaced The Consolidated Bank In Each Of The Last 4 Years
    https://www.forbes.com/sites/greatspeculations/2019/12/23/why-prolonged-unrest-in-hong-kong-will-materially-hurt-hsbc/#18c96c1a261e

  2. Proaspatul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman, cere Ministrului Justitiei ca Romania sa-i confiste averea oricarui „infractor” roman reclamat ca ar fi adus prejudicii oriunde in lume, pentru a fi „recuperate prejudiciile”
    Ministrul Justiției și ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, au discutat despre recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni „pentru a recupera prejudiciile produse din infracţiuni oriunde ar fi plasate în lume”
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ministrul-justitiei-si-ambasadorul-sua-au-discutat-despre-recuperarea-prejudiciilor-provenite-din-infractiuni-1236265

    1. Ca sa se scape pe el si sleahta pe care o reprezinta, Trump a reusit „performanta unica” in istoria SUA de a numi 50 de judecatori in doar 3 ani! Obama a reusit sa numeasca doar 55 de judecatori in 8 ani!
      Trump’s dark legacy: a US judiciary remade in his own image
      In securing the confirmation of his 50th appeals court judge earlier this month, Trump cemented his status as the most accomplished sponsor of federal judges in the modern history of the presidency.
      No president has secured so many important judgeships as quickly. Barack Obama managed to confirm only 55 appeals court judges – in eight years. Trump’s presidency is not yet three years old.
      https://www.theguardian.com/us-news/2019/dec/25/trump-judiciary-judges-legal-america

  3. China ii spune lui Trump sa ia seama la ingrijorarile legitime ale Coreei de Nord, pe care nu le-a luat in serios
    China calls on US to take „concrete steps” with North Korea, the „legitimate concerns of the DPRK have not been taken seriously or addressed.”
    https://edition.cnn.com/2019/12/24/world/china-calls-on-us-to-resolve-nk-tension-intl/index.html
    Kim se pregateste sa-i expedieze lui Trump cadoul de Craciun, ca sa-l ia mai in serios

    1. Mujicii de la Kremlin nu au invatat sa minta credibil: Lavrov spune ca Trump nu i-a cerut sa-l scape de Ignat si ca a fost „o coincidenta” intrevederea sa cu Trump exact in ziua in care a fost declansata procedura de destituire a acestuia!
      „I believe that it was a coincidence that our meeting was held on the day when the House Committee launched the impeachment procedure”
      https://edition.cnn.com/2019/12/25/europe/lavrov-trump-interview-intl/index.html

      Germanii îl consideră pe Trump mai periculos decât Putin, Kim Jong Un şi Xi Jinping
      In opinia a 41% dintre germani – Trump reprezintă cea mai mare ameninţare dintre cei cinci lideri menţionaţi.
      O proporţie de 17% dintre germani au optat pentru Kim, câte 8% pentru Putin şi Khamenei, iar Xi este considerat cel mai mic pericol (7%).
      https://stirileprotv.ro/stiri/international/germanii-il-considera-pe-trump-mai-periculos-decat-putin-kim-jong-un-si-xi-jinping.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X