„Din ceea ce ştiu, acesta este primul caz în care osemintele unei femei au fost descoperite pe Muntele Athos”, a comentat arhitectul şi restauratorul Phaidon Hadjiantoniou, coordonatorul lucrărilor de restaurare.
Cel puţin 7 persoane au fost îngropate sub podeaua capelei. Conform specialiştilor citaţi de publicaţia britanică The Guardian, se pare că osemintele lor au fost mai întâi exhumate din alte morminte. Probabil că a fost vorba de nişte oameni importanţi pentru ortodoxie, conform antropologului Laura Wynn-Antikas, care a examinat aceste rămăşiţe omeneşti.
Celelalte oseminte de sub capelă sunt bărbăteşt.
„Dacă celelalte (oseminte) sunt mai robuste şi au aparţinut în mod clar unor bărbaţi, acestea au dimensiuni care le plasează în mod clar în categoria femeilor”, a declarat Wynn-Antikas pentru The Guardian.
Aproximativ 2.500 de călugări trăiesc în cele 20 de mânăstiri de pe Muntele Athos. Femeile au voie să se apropie până la jumătate de kilometru de Muntele Athos. Decizia privind această interdicţie, aflată în vigoare încă din secolul X, a fost luată pentru ca Fecioara Maria să rămână singura prezenţă feminină pe muntele sfânt, supranumit şi Grădina Maicii Domnului.
Înscrisurile oficiale atestă că Muntele Athos a fost vizitat de doar 12 femei. Unele dintre ele căutau refugiu din faţa conflictelor politice ale vremii, iar altele au încercat să se strecoare în mănăstiri deghizate în bărbaţi. Cel mai recent caz este cel al jurnalistei elene Malvina Karali care susţine că s-a deghizat în bărbat şi a fost pe Muntele Athos în anii ’90.
Antropologii au transportat osemintele presupusei intruse la un laborator din Atena pentru a fi analizate.
=
Dacă osemintele sunt anterioare secolului X (10) ?
Asta-i stire care pregateste fortarea accesului femeilor in Sfantul Munte.
„Unii experţi sunt de părere că aceste oseminte aparţin unei femei, conform publicaţiei Greek Reporter. Ei iau în discuţie dimensiunea şi forma osului sacru, a coloanei vertebrale şi a antebraţului.” …sunt de parere… asta da stire de specialisti ! Putea fi un tanar slab dezvoltat.
Dai stirea cu probabilitatea si abia apoi anunti ca se vor face analize. Ce tampenie !
Ce tâmpiti sunt cei de stiri pe surse! Cica „mit spulberat”…
Nu sunt tampiti, ci manipulatori: au omis „detalii” importante din articolul original in engleza care arata ca femeia respectiva nu a trait pe Muntele Atos, scheletul ei, fara craniu, fiind exhumat si adus din alta parte.
Articolul original in engleza spune foarte clar ca nu este vorba despre o femeie care a trait pe Muntele Athos, ci de scheletele a sapte persoane aduse din alte parti, craniile lipsind la toate cele sapte schelete!
“This is the first time I have ever seen bones placed under a chapel floor. I was immediately curious and got in touch with specialists including Laura. What is sure is that they wouldn’t be there if these people weren’t significant to the monastery.”
While no skulls were found in the pit, seven jawbones, or mandibles, were present. “Secondary burials, like this one, are not easy because the bones have been moved from their original burial, so information has been lost”
Why they were moved from their original resting place remains a mystery.
https://www.theguardian.com/science/2019/dec/16/possible-find-of-female-bones-in-mount-athos-raises-eyebrows
Se incearca cucerirea faptica a acestui loc sfant. Va dati desigur seama ca acesti dezvaluitori de „adevaruri” nu au binecuvantare de sus pentru ceea ce urmaresc de fapt. Articolul este pentru naivi si cum ei reprezinta majoritatea prin lipsa de discernamant, iata ca se mai pune o caramida la marele dezastru: Intrarea libera a femeilor in Sfantul Munte Athos= desfiintarea Sfantului Munte.
Această știre face parte din planul păpușarilor de a desființa AVATONUL, așa cum se specifică in Supermemorandum.
Asa este!