ONU avertizează că viața lui Julian Assange este pusă viața în pericol

Author:

Julian Assange

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Tratamentul la care este supus Julian Assange, acuzat de spionaj de către Washington şi amenințat de o extrădare către Statele Unite, îi pune viaţa ”în pericol”, a apreciat vineri raportorul ONU cu privire la tortură Nils Melzer, relatează AFP.

El şi-a exprimat vineri, într-un comunicat, ”îngrijorarea faţă de deteriorarea continuă a sănătăţii lui Julian Assange, după arestarea şi plasarea sa în detenţie, la începutul acestui an”.

”Viaţa îi este de-acum în pericol”, avertizează raportorul ONU cu privire la tortură, informează news.ro.

”Dacă Regatul Unit nu schimbă de urgenţă direcţia şi nu îmbunătăţeşte situaţia inumană în care se află, expunerea continuă a domnului Assange la arbitrar şi încălcări ale drepturilor sale ar putea. în curând, să-l coste viaţa”, a declarat el.

Acest expert independent de la ONU şi profesor de drept internaţional l-a vizitat în mai, însoţit de medici, pe fondatorul australian al WikiLeaks în închisoarea de la Londra, la o lună după arestarea acestuia de către poliţia britanică în Ambasada Ecuadorului.

În urma acestei vizite, Melzer a declarat că Julian Assange a suferit stări de ”rău fizice” şi prezenta ”toate simptomele tipice unei expuneri prelungite la tortură psihologică, o anxietate cronică şi traumatisme psihologice intense”.

Expertul nu s-a mai întâlnit cu Assange de atunci, însă a primit informaţii noi despre sănătatea acestuia, a declarat anturajul său pentru AFP.

Assange „continuă să fie deţinut în condiţii de opresiune, izolare şi supraveghere nejustificate de statutul său de deţinut”, a subliniat raportorul.

La 21 octombrie, australianul în vârstă de 48 de ani a părut dezorientat, în cursul primei sale apariţii publice din ultimele şase luni, bolborosind în timpul unei audieri, la Londra, şi părând să aibă dificultăţi în a-şi aminti data naşterii.

La finalul audierii el a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat şi s-a plâns de condiţiile de detenţie din Închisoarea londoneză de înaltă securitate Belmarsh.

În 2012, Julian Assange, care era inculpat în Suedia cu privire la viol, s-a refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, pentru a evita să fie extrădat către Suedia sau către Statele Unite, din cauza difuzării a sute de mii de documente americane clasificate pe site-ul său.

După ce a petrecut şapte ani în reprezentanţa diplomatică, el a fost scos afară din ambasadă de poliţie, la 11 aprilie, cu acordul Quito.

El a fost plasat imediat în detenţie şi apoi a fost condamnat la 50 de săptămâni de închisoare, la 1 mai, din cauza încălcării condiţiilor eliberării sale provizorii.

Julian Assange riscă o pedeapsă de până la 175 de ani de închisoare în Statele Unite, care-i reproşează că a pus în pericol anumite surse americane în momentul publicării, în 2010, de către WikiLeaks, a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice şi a aproximativ 500.000 de documente confidenţiale cu privire la activitatea armatei americane în Irak şi Afganistan.

La sfârşitul lui mai, justiţia americană a adăugat mai multe capete de inculpare, majoritatea cu privire la încălcări ale legilor împotriva spionajului, ceea ce a declanşat critici ale apărătorilor libertăţii presei.

4 thoughts on “ONU avertizează că viața lui Julian Assange este pusă viața în pericol”

  1. SUA se indreapta spre razboi civil: Joker activeaza rezervistii din infanteria marina ca sa-l apere de mania polulatiei si de destiturie ca urmare a investigatiei Camerei Reprezentantilor
    TRUMP ACTIVATES U.S. MARINE RESERVES FOR ‘EMERGENCY WITHIN THE UNITED STATES’ TO STOP ILLEGAL COUP
    In an unprecedented move, President Trump has activated the U.S. Marine reserves to respond to an “emergency within the United States”
    This new order is summarized as, “MARINES ORDERED TO ACTIVE DUTY ISO DEFENSE SUPPORT OF CIVIL AUTHORITIES.”
    https://www.sgtreport.com/2019/11/exclusive-trump-activates-u-s-marine-reserves-for-emergency-within-the-united-states-to-stop-illegal-coup/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X