Google susţine OFICIAL că a obţinut ‘supremaţia cuantică’

Author:


Compania Google susţine la nivel oficial că a construit primul calculator cuantic, care poate efectua operaţii matematice dincolo de abilităţile celor mai multe dintre actualele supercomputere, un moment crucial, anticipat de mult timp de cercetători, informează Reuters.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Compania Google a anunţat miercuri că a reuşit să folosească un computer cuantic pentru rezolvarea rapidă a unei probleme complexe care ar necesita ani întregi pentru un computer obişnuit de astăzi.

Confirmarea oficială privind descoperirea în domeniu a fost oferită printr-o lucrare publicată de revista Nature, după săptămâni întregi în care primele informaţii au circulat în mediul online. Specialiştii încearcă de decenii să ofere modele de comportament pentru particulele sub-atomice care pot exista simultan în mai multe stări. În timp ce computerele tradiţionale folosesc biţi, din englezescul „binary digit”, ca unitate de bază într-o variaţie binară de 0 şi 1. Un calcul informatic este o serie de operaţii bazate pe pachete de 0 şi 1 în grup de câte opt biţi, numite octeţi. Într-un astfel de sistem de codaj, un octet permite reprezentarea a 256 de valori diferite.

Computerele cuantice se folosesc de faptul că qubiții pot avea starea 0 și starea 1 în același timp, ceea ce este definit drept o superpoziţie. Cum superpozițiile nu pot fi măsurate, trebuie creat un sir de operații logice care să ducă la un rezultat măsurabil. Astfel computerele cuantice pot folosi un algoritm special prin care pot reduce semnificativ timpii de decriptare, de la luni sau ani la numai câteva secunde sau minute.

Cu cât mai mulţi qubiţi pot fi asociaţi, cu atât creşte puterea calculatorului cuantic. Problema, arată Reuters, este că savanţii încă mai caută moduri prin care pot fi răciţi qubiţii până spre zero absolut pentru a limita vibraţia sau „zgomotul” care face să apară erori în calcule. În această direcţie este înregistrat progresul celor de la Google.

Directorul General de la Google, Sundar Pichai a comparat realizarea echipei cu lansarea primei rachete care a părăsit atmosfera terestră. Echipa a construit un microprocesor botezat Sycamore, care adună 54 de qubiţi. Procesorul măsoară 10 mm şi este realizat din aluminiu şi indiu, fiind protejat de două fâşii de silicon. Cercetătorii au cerut computerului să identifice modele într-o serie de numere aparent întâmplătoare. A rezolvat problema în 3 minute şi 20 de secunde. Potrivit estimărilor, cel mai puternic super-computer din zilele noastre, Summit, de la IBM, ar rezolva aceeaşi problemă în 10.000 de ani.

În acelaşi timp, cercetătorii de la IBM afirmă că problema poate fi rezolvată de un super-computer cu spaţiu adiţional în 48-60 de ore. De asemenea, aceştia au spus că savanţii concurenţei de la Google ar induce publicul în eroare sugerând că noile computere quantice le-ar înlocui pe cele actuale. „Calculatoarele cuantice nu le vor «domina» niciodată pe cele clasice, ci vor lucra în legătură cu acestea, din moment ce fiecare prezintă avantajele sale”, a notat Dario Gil, şeful cercetării de la IBM.

Într-un document elaborat de specialişti Google, obţinut de Financial Times în luna septembrie, cercetătorii afirmau că prin aceasta a fost atinsă „supremaţia cuantică” – adică posibilitatea computerelor cuantice de a efectua operaţii matematice imposibile până acum.

„Acest avans semnificativ comparativ cu toţi algoritmii clasici cunoscuţi oferă o atingere experimentală a supremaţiei cuantice în privinţa unei operaţii computerizate şi anunţă începutul mult anticipatei paradigme de programare. Din ceea ce ştim, acest experiment marchează primul calcul care poate fi efectuat doar pe un procesor cuantic”, au scris autorii.

Sistemul poate efectua doar un singur calcul, de tip tehnic, explică specialiştii, astfel că mai sunt necesari ani până la utilizarea computerelor pentru rezolvarea unor probleme la nivel practic.

Dar specialiştii Google consideră că este „un moment crucial spre programarea complet cuantică”. De asemenea, ei anticipează că puterea computerelor cuantice se va extinde în mod „dublu exponenţial” comparativ cu Legea lui Moore, aplicabilă sistemelor cu circuite integrate în prima eră a computerelor.

Chiar dacă există deja prototipuri ale aşa-numitelor computere cuantice, dezvoltate de companii precum IBM sau firme de tip start-up de genul Rigetti Computing, acestea pot efectua doar sarcini similare cu cele realizate de computerele clasice, dar mai rapid. Computerele cuantice vor avea funcţii care depăşesc fizica clasică, oferind avansuri exponenţiale. Un raport elaborat în anul 2018 de Boston Consulting Group arată că acestea ar putea „schimba mizele în domenii precum criptografia sau chimia (în ştiinţele practice, agricultură şi industria farmaceutică), în plus, în inteligenţa artificială, în deprinderea de cunoştinţe de către sistemele automatizate, în logistică, producţia industrială, finanţe şi energie”.

O echipă a Google condusă de John Martinis, un fizician de la Universitatea California / Santa Barbara, preconiza că va putea atinge supremaţia cuantică la sfârşitul anului 2017. Dar sistemul construit, format din 72 de biţi cuantici, s-a dovedit prea greu de controlat. Sistemul a fost modificat, fiind creat unul cu 53 de biţi cuantici, numit Sycamore.

2 thoughts on “Google susţine OFICIAL că a obţinut ‘supremaţia cuantică’”

  1. Afirmatiile specialistilor din articol sunt inselatoare pentru marea majoritate a cititorilor.

    De ce nu spun verde in fata, ci numai asa cu perdea, faptul ca in fata unui astfel de computer, parolele si criptarea pe sistemele deja consacrate, nu isi mai au rostul?

    Daca armatele cele mai avansate ale lumii credeau pana la aceasta ora ca detin cele mai avansate sisteme informatice si sisteme de criptare, acum Google ii spulbera pe toti.

    Mai pe intelesul tuturor: cu un astfel de computer, se poate elabora in scurt timp modelul dupa care jocul de noroc 6 din 49 a evoluat de-a lungul anilor si se pot emite previzionari pentru extragerile viitoare cu precizie de aproape 100% . Prin comparatie, cu un computer normal, daca incercai sa obtii o caricatura de model dupa foarte multi ani de calcule, probabil ajungeai sa faci previzionari cu o precizie de maxim 1% care e considerat enorm de mult.

    Idem pentru evolutia burselor, evolutia actiunilor companiilor la burse, etc etc… Ganditi-va doar: sa poti anticipa cum vor evolua in urmatoarele 10 zile valorile actiunilor a catorva companii. Cine detine un astfel de computer, detine cheia imbogatirii peste noapte. A fost un film Pi, in care se da de inteles ideea.

    Sa nu mai amintim de controlul total al populatiei… care devine floare la ureche…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X