La începutul săptămânii trecute citeam despre implementarea unui sistem de recunoaştere facială care va folosi camerele de monitorizare video, webcam-urile, telefoane mobile, reţele de socializare şi camere ATM pentru a realiza o prelucrare, în regim automatizat, de către organele de poliţie, pentru identificarea unică a indivizilor.
CE ESTE ACEASTĂ TEHNOLOGIE DE RECUNOAŞTERE FACIALĂ?
Ei bine, această tehnologie presupune prelucrarea automatizată a imaginilor, care constă în identificarea unor caracteristici faciale specifice persoanei fizice, precum ochii, nasul şi gura, extragerea unor caracteristici esenţiale din datele biometrice, cum ar fi măsurările faciale pornind de la o imagine captată, inclusiv prin reprezentarea matematică a întregii imagini care rezultă din analiza componentelor principale ale acesteia şi duce la identificarea persoanei. Soluţia de recunoaştere facială care se doreşte implementată în România va trebui să poată executa căutări după o imagine „în litigiu” într-o bază de date de până la 2.000.000 de înregistrări, în maxim 5 secunde, într-o bază de date care va putea cuprinde mai mult de 10% din toată populaţia României. Altfel spus, BigBrother devine o realitate în România şi vom plati cu toţii cu preţul vieţii noastre private pentru binele comun, în condiţiile în care un astfel de sistem nu şi-a dovedit eficacitatea, fiind interzis de exemplu în San Francisco, Somerville din Massachusetts şi Oakland, California. Conform unui anunţ recent, chiar şi California urmează sa adopte o lege de interzicerea a camerelor utilizate de poliţie şi care folosesc tehnologia de recunoaştere facială, ca o măsură de protecţie a vieţii private.
În România acest proiect a fost iniţiat de Inspectoratul General al Poliţiei Române care a lansat deja o achiziţie publică pentru operaţionalizarea sistemului de identificare şi recunoaştere facială NBIS (Naţional Biometric Identification System) şi interconectarea acestuia cu autorităţile de aplicare a legii din Uniunea Europeană. Prin implementarea acestei tehnologii, Poliţia Română urmăreşte să crească gradul de combatere şi elucidare a cazurilor asociate furtului de identitate, a documentelor pierdute sau furate, identificarea suspecţilor care comit sau intenţionează să comită fapte de natură penală (terorism, infracţiuni cu violenta, etc.).
Am studiat cu interes Caietul de sarcini – sistem de recunoastere faciala şi am constatat cu surpriză faptul că în cadrul acestor criterii de atribuire a contractului, ponderea pentru „Eficacitatea algoritmului de căutare/comparare” este de doar 30%, fiind pe aceeaşi treaptă cu preţul ofertei. Restul factorilor de evaluare vizează caracteristici hardware care nu afectează acurateţea funcţionarii software-ului de recunoaştere faciala. Un alt aspect care mi-a întărit îngrijorarea privind viabilitatea sistemului de recunoaştere faciala este faptul că Autoritatea nu a impus prin documentaţia achiziţiei cele mai utilizate condiţii de participare atunci când sunt vizate proiecte de o asemenea amploare şi sensibilitate: demonstrarea capacităţii tehnice şi profesionale şi situaţia economica şi financiară a ofertantului. Prin urmare, operatorii care vor depune o oferta nu vor trebui să dovedească faptul că deţin resursele financiare suficiente pentru a duce la bun sfârşit un proiect de o asemenea amploare şi importanţă şi nici nu vor trebui să dovedească că au experienţă în implementarea unei soluţii similare sau măcar că personalul care se va ocupa de instalarea sistemului este calificat şi deţine experienţă specifică în astfel de proiecte.
CARE ESTE LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ CARE REGLEMENTEAZĂ ACEASTĂ TEHNOLOGIE?
Am facut următorul pas logic şi am căutat articole din legislaţia românească şi europeană care reglementează acest tip de prelucrări de date personale şi am găsit Legea nr. 363/2018 şi Directiva 680/2016.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea 363/2018, prelucrarea datelor sensibile (biometrice) prin mijloace automate este interzisă, cu excepţia cazului în care prelucrarea este reglementată expres de lege, şi sunt instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei vizate. Mai mult, utilizarea unui sistem ce ridica suspiciuni privind intruziunea în viaţa privată a persoanelor ar trebui înainte de toate să treacă printr-o evaluare a impactului asupra protecţiei datelor cu caracter personal (DPIA), obligatorie pentru acest tip de prelucrări conform Deciziei nr. 174/2018 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere.
Având în vedere că vorbim despre implementarea unei tehnologii noi care prezintă un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor şi care va putea fi utilizat pe întreg teritoriul României, consider că Poliţia Română ar fi trebuit să consulte autoritatea naţională de supraveghere atunci când a planificat achiziţia acestui sistem în vederea includerii în caietului de sarcini a unor cerinţe funcţionale specifice care să ofere garanţii suficiente în ceea ce priveşte protecţia datelor personale, adică respectarea conceptului de privacy by design (vezi art. 25 din GDPR).
În privinţa legislaţiei europene m-am consultat cu un specialist în domeniu, Sergiu Bozianu – Preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Vieţii Private, Fost Director Adjunct – Direcţia Generală de Supraveghere şi Conformitate la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, realizând următoarea analiză succintă:
„Având elementele constitutive relevate, constatăm cu certitudine că acestor operaţiuni de prelucrare a datelor nu sunt opozabile cerinţele GDPR în măsura în care datele colectate în scopurile enunţate nu vor fi prelucrate în alte scopuri decât cele care cad sub incidenţa Regulamentului, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva 680. Chiar dacă cerinţele Directivei 680 nu au aplicabilitate directă pentru statele membre cum ar fi în cazul GDPR, pentru asigurarea respectării dreptului la viaţa privată în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul poliţienesc aceste trebuinţe reprezintă un imperativ.
În acest sens, art. 10 din Directiva 680/2016 stabileşte expres şi fără drept de interpretare că: prelucrarea datelor genetice, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice […..] este autorizată numai atunci când este strict necesară şi sub rezerva unor garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vizate şi numai atunci când este autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern
Pentru a putea aprecia caracterul conform al acestei intenţiei ale IGP, se impun următoarele întrebări:
- Art. 12-18, cum se vor realiza drepturile persoanelor vizate şi în ce măsură vor fi asigurate/restrânse, inclusiv perioada pentru care nu vor fi informaţi;
- Art. 22, care sunt măsurile organizatorice şi tehnice puse în aplicare de către persoana împuternicită, care aparent este de drept privat;
- Art. 24, care este actul normativ care stabileşte condiţiile de evidenţă a prelucrărilor de date: în special care s-ar referi la: destinatarii datelor, categoriilor de persoane vizate, eventualul transfer către o ţară terţă, temeiul juridic al prelucrării, termenul limită pentru ştergere a datelor, măsurile generale tehnice de securitate asigurate.
- Art. 27, dacă a fost efectuat impactul asupra protecţiei datelor cu caracter personal înainte de a prelucra categoria specială de date prin intermediul dezvoltării unei noi tehnologii.
- Art. 28, dacă în prealabil a fost consultată Autoritatea de supraveghere, inclusiv care a fost poziţia acesteia pe caz, cu specificarea aspectelor esenţiale;
- Art. 36-37, dacă se va efectua transferul către ţări terţe şi care vor fi situaţiile opozabile;
- Art. 41, care este Autoritatea responsabilă de asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal în cazul unor astfel de operaţiuni de prelucrare a datelor şi care sunt competenţele efective ale acesteia.
De menţionat că aşa cum opinează CEDO în numeroasele sale hotărâri, simplul fapt al colectării şi înregistrării de către o autoritate publică a datelor cu caracter personal ale unei persoane vizate – reprezintă o ingerinţă în viaţa privată, care poate avea loc doar dacă este prevăzută de LEGE şi este necesară într-un stat democratic. Suplimentar pot să comunic că în Republica Moldova încă în perioada anilor 2015-2016, de către Î.S. CRIS ,,Registru” actuala Agenţie Servicii Publice – instituţie publice responsabilă de gestionarea mai multor registre de stat cum ar fi: (Registrul de stat al populaţiei, Registrul de stat al unităţilor de drept, Registrul de stat al transporturilor auto etc.) a intenţionat în regim de testare a unui sistem similar de recunoaştere facială. În acel caz, instituţia vizată a solicitat poziţia Autorităţii de supraveghere – Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal care şi-a expus poziţia, înaintând un set de cerinţe similare celor descrise supra pentru a fi asigurat regimul juridic al protecţiei datelor cu caracter personal.”
Sectia de comentarii de la „Adevarul” e plina de spalati pe creier care „nu au nimic de ascuns”, sunt infierati impotriva semenilor lor si care cred ca asa se va scapa de clanurile interlope si se va instaura „civilizatia”… sclavii noii ere
Doamne ajută,
Cu ajutorul Domnului am adăugat la lista de vechi ediții ale Scripturii și Biblia Sinodală din 1914, dar care are inclusiv cuprinsul, iar marginile nu îi sunt „tăiate”, adică se văd toate paginile în întregime (spre deosebire de ediția de pe scribd.com, preluată și de alte saituri).
Biblia Sinodală este în PDF, deci poate fi descărcată, numai trebuie un pic de răbdare, dat fiind că sunt multe pagini scanate.
Deci, nu e nevoie să se descarce textul retipărit de stiliști (și care are multe imagini, nu doar câteva), căci, cu părere de rău spunem, ei nu sunt parte din Biserica Ortodoxă universală.
Iată aici materialele (cu Noul Testament din 1859 primul material și Biblia 1914 care încheie lista):
https://cititorul.home.blog/editii-vechi-ale-scripturii/
Putin spune ca Israelul este parte din Maica Rusie: „Considerăm Israelul drept un stat rusofon“
„Cetăţenii Rusiei şi Israelului sunt uniţi prin legături de familie, de rudenie şi de prietenie. Fără exagerare, afirm că este vorba despre o adevărată reţea, o familie comună. Israelul numără aproape 2 milioane de cetăţeni rusofoni. Naţiunile noastre sunt unite de pagini istorice comune şi adesea tragice Considerăm Israelul drept un stat rusofon.“
https://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-putin-israelul-stat-rusofon-anunta-nou-joc-geopolitic-inalt-nivel-1_5d850f46892c0bb0c6ca2866/index.html
Ortodoxia salveaza Rusia…
Pentru fiecare din aceste lucruri noi pe care le implementează, ei fac cîte o jertfă de sînge. La asta de ex. a fost actorul acela din fast and furious 7. Filmul spune limpede ce promovează ei.