Nașterea Maicii Domnului. Omilia mitr. Augustin de Florina

Pe 8 septembrie, iubiţilor, avem sărbătoare şi praznic. Pe 9 septembrie avem din nou sărbătoare şi praznic. Sfânta noastră Biserică pe 8 septembrie sărbătoreşte şi prăznuieşte Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe 9 septembrie sărbătoreşte pomenirea părinţilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a lui Ioachim şi a Anei. Ca să înţelegem şi să simţim măreţia acestor două sărbători, trebuie să ne aruncăm o privire în Lumea Antică, de dinainte ca evlavioşii părinţi Ioachim şi Ana să o nască pe Născătoarea de Dumnezeu.

Toţi ştim istoria lui Adam şi a Evei. Au fost primii oameni pe care i-a zidit Dumnezeu. I-a pus într-un loc cu totul minunat, care avea toate bunurile. Se numea rai. Adam şi Eva trăiau acolo fericiţi. Nici foame, nici sete, nici boală, nici moarte nu existau acolo. Răul, care în mii de forme bate astăzi lumea, nu exista. Din păcate, întâii-zidiţi nu au păzit porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu. Porunca era: Să nu mâncaţi din rodul doar al unui copac. Era grea porunca asta? Nu. Pentru că alte mii de copaci fructiferi, plini de roade dulci, erau la dispoziţia lor. Dacă Dumnezeu le spunea că doar dintr-un copac aveau dreptul să mănânce roade şi din toţi ceilalţi nu, atunci o astfel de poruncă ar fi părut grea. Dar diavolul a invidiat fericirea celor întâi zidiţi şi a început să-L acuze şi să-L calomnieze pe Dumnezeu pentru această poruncă. A venit şi i-a spus Evei că nu respectarea poruncii, ci încălcarea poruncii îi va face fericiţi. Din păcate, Eva a dat atenţie cuvintelor diavolului, a fost biruită de ispită, a mâncat din fructul oprit şi l-a făcut şi pe bărbatul ei să mănânce şi el.
ântâii-zidiţi nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ci pe diavol. Şi consecinţa? Din clipa în care au încălcat porunca lui Dumnezeu n-au mai avut nicio linişte. I-a cuprins teama. Păcătuiseră. Nu mai aveau loc în rai. Au fost izgoniţi de acolo. Uşa raiului se închise. Un înger cu o sabie de foc o păzea şi nimeni nu mai putea să deschidă şi să intre.

Dar cu toată nenorocirea pe care a suferit-o neamul omenesc din cauza neascultării celor întâi-zidiţi, omenirea avea o nădejde, că într-o zi, toate răutăţile, toate nenorocirile se vor sfârşi şi va începe o nouă perioadă de viaţă fericită pentru lumea întreagă. Şi nădejdea aceasta nu a fost mincinoasă. A dat-o Dumnezeu. Da, însuşi Dumnezeu, Care i-a izgonit din rai pe Adam şi pe Eva, a spus diavolului, care ca un şarpe pătrunse în rai şi-i rătăci pe cei întâi-zidiţi, acestui întâi-lucrător al răului şi al nenorocirii: Duşmănie va fi între tine şi femeie, între sămânţa ta şi urmaşii ei. Dar un urmaş îndepărtat al Evei, pe care tu ai înşelat-o, va ridica război împotriva ta cu putere. Te va învinge, îţi va sparge capul, iar tu îi vei răni călcâiul, adică îi vei pricinui o mică şi neînsemnată rană (Facere 3, 15). Aceste cuvinte sunt prima profeţie care s-a dat omenirii. Această profeţie a fost o rază de mângâiere. Dumnezeu va învinge, iar nu diavolul.

Şi lumea aştepta să se împlinească această profeţie. Aştepta să vină Cel Puternic, Cel care avea să-l învingă pe diavol şi să dăruiască biruinţă împotriva păcatului şi a patimilor. îl aştepta pe Mesia. Mesia, adică Hristos, avea să se nască din femeie. Dar ce fel avea să fie femeia aceasta? Fecioară, zice Proorocul Isaia (Isaia 7, 14). O fecioară va naşte pe Mântuitorul lumii. Un lucru nemaiauzit!

Au trecut multe secole, lumea aştepta. Mii şi milioane de femei s-au născut. Multe din ele s-au învrednicit să nască prunci aleşi, care au devenit bărbaţi renumiţi, care s-au evidenţiat în meşteşuguri, în ştiinţe, în bogăţie, în putere, în lupte şi în războaie. Dar nicio femeie nu a fost găsită vrednică să-L nască pe Hristos. Femeia, care avea să-L nască pe Hristos, trebuia să fie curată, să fie cu desăvârşire şi pe de-a-ntregul o femeie deosebită. Să le întreacă pe toate în virtute, în curăţie, în bunătate. Să strălucească ca soarele, să fie albă ca zăpada. Să răspândească bunămireasmă ca şi crinul. Să fie mai curată decât strălucirile soarelui, mai înaltă decât proorocii şi patriarhii şi chiar decât înşişi îngerii şi arhanghelii. Preasfânta a fost minunea lui Dumnezeu. Unica femeie din lume a fost Fecioara. Din neîntinatele ei sângiuri a luat trup Fiul lui Dumnezeu.
Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfinţit multe sărbători. Iar una din acestea este Naşterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luaţi aminte. Pe toţi sfinţii îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume deşartă. S-au născut păcătoşi şi au murit sfinţi. în timp ce Maicii Domnului nu doar Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci şi Naşterea. Şi astfel, mărturisim că chiar dintru început Preasfânta a fost Cea Curată şi Neprihănită, Vasul străfulgetor al Harului lui Dumnezeu, în care s-a sălăşluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos. Din ziua naşterii Preasfintei a început să cadă pe pământ ploaia de aur, dumnezeiescul har. Sărbătoarea Naşterii ei este începutul mântuirii lumii.

Dar Biserica nu cinsteşte doar pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cinsteşte după cuviinţă şi pe părinţii ei, pe Ioachim şi pe Ana. A hotărât ca în ziua următoare sărbătorii Naşterii să se sărbătorească şi să se prăznuiască pomenirea părinţilor ei.

Ioachim şi Ana! Au fost una din cele mai alese şi iubite perechi din Lumea Antică. însă un vierme le mânca inima şi nu-i lăsa să se bucure de bucuria lui Dumnezeu. Nu aveau niciun copil. Erau sterpi. Era o epocă în care se socotea blestem, dacă cineva nu avea copii. în schimb, acum, în epoca satanică în care trăim, lumea se fereşte de copii mulţi ca de un blestem şi foloseşte toate mijloacele necinstite şi criminale, ca să nu-i aducă pe lume. însă în acea epocă pruncul îl socoteau ca dar al lui Dumnezeu. Şi Ioachim şi Ana se considerau pe ei nenorociţi, pentru că nu aveau niciun copil. Ani la rând se rugaseră lui Dumnezeu să le dea un copil. Şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lor. S-a întâmplat minunea. în pântecele Anei, care era stearpă, în cele dinlăuntru ale ei de marmură, a răsărit floarea. S-a născut copila. Acesteia i-au dat dulcele nume de Maria. Astfel, unei mici minuni, naşterea unei copile din mamă stearpă, îi urmează cealaltă, minunea neasemuit mai mare, Naşterea lui Hristos din Fecioară.

Aşadar, să cântăm cu veselie şi noi: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru, şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

Myripnoa anthi, Atena, 2007